PRIMUL GRAD CÂND SE NAŞTE OMUL

înapoi la Vol.3 Cabala pentru student – link

În Cartea Zohar, Mişpatim (p. 4, punctul 11 ​​din comentariul Sulam), este scris: „Vino și vezi, când o persoană se naște, i se dă Nefeş din partea sălbăticiunii, partea purităţii, din parte celor numiţi „Sfinţii Îngeri”, adică lumea Asiya. Dacă este răsplătit în continuare, îi este dat Ruach din partea „Sfintelor Animale”, ceea ce înseamnă din lumea Yeţira. Dacă este răsplătit mai departe, îi este dat Neşama, de la Kise (tron), adică din lumea Beria. Dacă în continuare este răsplătit, i se dă  Nefeş, în calea lui Aţilut. Dacă este răsplătit şi mai departe, i se dă Ruah de Aţilut din partea stâlpului mijlociu și atunci el e considerat fiu al Creatorului, așa cum este scris: „Voi sunteți copii ai Domnului Dumnezeului vostru.” Dacă este răsplătit, i se dă lui şi Neşama din partea Aba ve Ima, care este Bina, despre care se spune că „întregul suflet să-l slăvească pe Domnul” și cu el numele HaVaYaH este finalizat. „

Astfel, desăvârșirea sufletului este atunci când ai NRN din BYA și NRN din Aţilut. Aceasta este perfecțiunea pe care Adam haRishon o avea înainte de păcat. Numai după păcat el a decăzut din gradul său iar sufletul său a fost împărțit în 600.000 de suflete.

De aceea spiritualitatea omului se numeşte Neşama (suflet), chiar dacă omul nu are decât Nefeş de Nefeş, deoarece există o regulă ca, atunci când discutăm despre ceva, întotdeauna ne referim la cel mai înalt nivel al său. Îar din moment ce nivelul cel mai înalt al omului este gradul de Neşama, ne referim în general la spiritualitatea omului ca Neşama.

Și deși fiecare om se naște cu cel mai mic grad, ei au spus (Şa’ar HaGilgulim p. 11b) că „fiecare om poate fi ca Moise dacă dorește să-și curețe faptele. Este aşa pentru că el poate lua un alt spirit, unul mai înalt, având înălțimea lui Yetzira, precum și Neşama de înălțimea lui Beria. „

Acum, puteți înțelege şi celebrele cuvinte ale înțelepților noștri:” Spiritul celor neprihăniți sau sufletele lor vin și sunt impregnate prin ceea ce se numește Ibur (inseminare), pentru a-L ajuta pe El în lucrarea Domnului”.

Este prezentat, de asemenea, în Sulam (Introducere la Cartea Zohar, p. 93): „Fapt este că cel care conduce măgarul este ajutorul sufletelor celor neprihăniți, trimis lor de Sus, pentru a-i înălța de la un grad la următorul. Dacă nu ar fi fost acest ajutor, trimis de către Creator celor neprihăniți, ei nu ar fi putut să iasă din gradul lor și să se ridice mai Sus. Prin urmare, Creatorul trimite fiecărui om drept un suflet Înalt de Sus, fiecăruia după meritul și gradul său, care să-l ajute pe calea lui. Asta se numeşte ‘impregnarea sufletului unui neprihănit’ și se numește ‘dezvăluirea sufletului celor neprihăniți’. „

Rezultă că atunci când se spune că nu există nici o generație fără oameni care să fie asemenea lui Avraam, Isaac și Jacob, nu înseamnă că aceştia se nasc aşa și nu au de ales în aceast sens. Mai degrabă, aceștia sunt oameni care încearcă să meargă pe calea adevărului și să facă eforturile necesare. Acești oameni primesc întotdeauna ajutor de Sus, prin impregnarea sufletelor celor neprihăniți, și primesc puterea de a urca în gradele Superioare.

Rezultă că tot ceea ce este dat de Sus se consideră ajutor, dar nu fără să  existat muncă și alegere. Iar perpetuarea lumii este asigurată prin acești neprihăniți, care extind abundența de Sus și astfel există subzistenţă Sus.

înapoi la Vol.3 Cabala pentru student – link

error: Content is protected !!