înapoi la Vol.3 Cabala pentru student – link
Se ştie că, întrucât omul se află mereu printre oameni care nu au nicio legătură cu munca pe calea adevărului şi care, dimpotrivă, le rezistă celor care merg pe calea cea dreaptă şi, deoarece gândurile oamenilor se întrepătrund, punctul de vedere al celor care se opun căii adevărului îi pătrunde pe cei care au o oarecare dorinţă să meargă pe calea adevărului.
Aşadar, nu este altă soluţie decât să îşi întemeieze un grup separat pentru ei, care să fie mediul lor, adică o comunitate separată, care nu se amestecă cu alţi oameni a căror opinie este diferită de cea a acelui grup. Iar ei trebuie să evoce mereu în ei înşişi chestiunea scopului pe care îl are grupul, astfel încât să nu urmeze majoritatea, întrucât a urma majoritatea este în natura noastră.
Dacă grupul se izolează de restul oamenilor, dacă nu au nicio conexiune cu alţi oameni în ceea ce priveşte chestiunile spirituale, iar contactul cu ei se referă numai la probleme materiale, nu li se vor amesteca punctele de vedere, pentru că ei nu vor avea nicio conexiune referitoare la religie.
Atunci, însă, când omul se află printre oameni religioşi şi începe să converseze şi să discute cu ei, imediat îşi va amesteca punctele de vedere cu ale acestora. Părerile lor îi pătrund în minte dincolo de pragul conştientului într-o asemenea măsură încât nu va fi capabil să discearnă că acestea nu sunt punctele lui de vedere, ci ale oamenilor cu care s-a conectat.
Prin urmare, în materie de muncă pe calea adevărului, omul trebuie să se izoleze de alţi oameni. Asta deoarece, calea adevărului necesită o întărire constantă, fiindcă este opusă opiniilor lumii. Orientarea lumii este către cunoaştere şi primire, în vreme ce viziunea Torei este credinţa şi dăruirea. Dacă cineva se abate de la asta, el uită imediat toată munca pe calea adevărului şi decade într-o lume a iubirii de sine. Numai într-un grup în care „ei l-au ajutat fiecare pe prietenul lui”, fiecare membru al grupului primeşte puterea de a lupta împotriva punctului de vedere al lumii.
Găsim în cuvintele Zohar-ului(Pinhas, p 31, punctul 91, şi în Sulam) şi cele ce urmează: “Când un om locuieşte într-un oraş locuit de oameni răi, şi nu poate îndeplini poruncile Mitzvot din Tora, şi nu reuşeşte să respecte Tora, el se mută şi se dezrădăcinează din acel loc şi se plantează într-un loc cu oameni buni, împreună cu Tora şi Mitzvot. Asta fiindcă Tora este numită ‚pom’, aşa cum este scris ‚ea este un pom al vieţii pentru cei care se ţin de ea.’ Iar omul este un pom, aşa cum este scris, ‚Căci omul este pomul câmpului’, întrucât Mitzvot din Tora sunt asemenea fructelor. Şi ce spune ea? ‚Numai acei pomi pe care îi ştii că nu sunt pentru mâncare, pe aceia poţi să-i distrugi şi să-i dobori,’ să-i distrugi din lumea asta şi să-i dobori din lumea cealaltă.”
De aceea, el trebuie să se dezrădăcineze din locul în care există netrebnici, pentru că nu va putea să reuşească acolo în Tora şi Mitzvot, şi să se planteze în altă parte, unde sunt oameni drepţi, şi va reuşi în Tora şi Mitzvot.
Iar omul pe care Zoharul îl compară cu pomul câmpului, întocmai precum pomul câmpului, suferă din cauza unor vecini răi. Cu alte cuvinte, trebuie să tăiem permanent buruienile din jurul nostru, care ne afectează, şi trebuie de asemenea să ne ţinem departe de mediile rele, de oamenii care nu agreează calea adevărului. Avem nevoie de o atentă supraveghere, în aşa fel încât să nu fim atraşi să îi urmăm.
Numim asta “izolare”, atunci când omul are în minte “autoritatea unică,” numită “dăruire”, şi nu “autoritatea multiplă,” care este iubirea de sine. Avem ceea ce se cheamă “două autorităţi” – autoritatea Creatorului şi propria autoritate a omului.
Acum putem înţelege ce spuneau înţelepţii noştri (Sanhedrin, p38): „Rav Yehuda a spus, ‘Rav a spus „Adam ha Rishon a fost un eretic,” aşa cum este scris, „şi Domnul Dumnezeu l-a chemat pe om şi i-a spus: ‘unde eşti tu? unde ţi-a plecat inima?’”
În interpretarea lui Raşi, “eretic” se referă la tendinţa către idolatrie. Iar în comentariul Eţ Yosef (Pomul lui Iosif) este scris, “Când scrie, ‘unde ţi-a plecat inima?’ este erezie, aşa cum este scris, ‘nu merge după inima ta, asta este erezie, ’ când inima lui se apleacă spre partea cealaltă”.
Toată această problemă este, însă, foarte încurcată: Cum poate fi spus că Adam ha Rishon era înclinat către idolatrie? Sau, conform comentariului Eţ Yosef, că era în forma de a “nu merge după inima ta,” este asta erezie? Conform cu ceea ce învăţăm despre munca lui Dumnezeu, că este vorba numai despre scopul de a dărui, dacă un om munceşte pentru a primi, această muncă ne este străină nouă, fiindcă noi trebuie să muncim numai pentru a dărui, iar el a luat totul în scopul primirii.
Acesta este înţelesul celor spuse de el, anume că nu a reuşit în a “nu merge după inima ta.” Cu alte cuvinte, el nu putea să mănânce din Pomul Cunoaşterii în scopul dăruirii, ci a mâncat din Pomul Cunoaşterii în scopul primirii. Asta poartă numele de “inimă,” adică inima doreşte să primească numai pentru propria satisfacţie. Şi acesta a fost păcatul Pomului Cunoaşterii.
Pentru a înţelege această problemă, vezi introducerea la cartea Panim Maşbirot. Iar din aceasta putem înţelege care este avantajul grupului – el poate contura o atmosferă diferită – aceea de a munci numai în scopul dăruirii.
înapoi la Vol.3 Cabala pentru student – link