SCOPUL GRUPULUI DE 10 – 1

înapoi la Vol.3 Cabala pentru student – link

Ne-am adunat aici ca să punem bazele unui grup pentru toţi cei care doresc să urmeze calea şi metoda lui Baal HaSulam, cale prin care să putem urca la nivelul de om şi să nu rămânem la cel de animal, aşa cum au spus înţelepţii noştri (Yevamot, 61a) despre versetul: „Şi voi, oile Mele, oile pajiştii Mele, sunteţi oameni.” Iar Raşbi a spus, „Voi sunteţi numiţi ‚oameni’, dar cei ce se închină la idoli, nu sunt numiţi ‚oameni’.”

Pentru a înţelege meritul omului, vom cita acum din înţelepţii noştrii (Brachot, 6b) versetul, “Până la urmă, totul fiind auzit: teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” (Ecleziastul, 12:13). Şi Ghemara întreabă, “Ce înseamnă: ‘Aceasta este datoria oricărui om’?” Rabbi Elazar a zis, “Creatorul a spus: ‘Întreaga lume a fost creată numai pentru asta.’ Adică, întreaga omenire a fost creată pentru teama de Dumnezeu.”

Totuşi, noi trebuie să înţelegem ce este teama de Dumnezeu, ea fiind raţiunea cu care a fost creată lumea. Din toate cuvintele înţelepţilor noştri, învăţăm că motivul Creaţiei a fost acela de a face bine creaturilor Sale. Înseamnând că Dumnezeu a vrut să încânte creaturile, astfel ca ele să se simtă fericite în lume. Iar aici, înţelepţii noştri au vorbit despre versetul: „Aceasta este datoria oricărui om,” fiindcă motivul creaţiei a fost teama de Dumnezeu.

Dar, după cum este explicat în eseul “Matan Tora,” este scris că raţiunea pentru care creaturile nu primesc încântare şi plăcere, chiar dacă acesta a fost scopul Creaţiei, este diferenţa de formă dintre Creator şi creaturi. Creatorul este cel ce dăruieşte iar creaturile sunt cei care primesc. Există însă o regulă, anume că: ramurile sunt asemenea rădăcinii din care s-au născut aceste ramuri.

Şi, fiindcă nu există nici-o primire în rădăcina noastră, întrucât Creatorul nu are nici-o deficienţă încât să aibă nevoie de ceva pentru a-Şi satisface dorinţa, omul simte neplăcere atunci când e nevoie să fie cel care primeşte. De aceea, fiecare om se ruşinează să mănânce pâinea ruşinii.

Şi pentru a corecta asta, lumea a trebuit să fie creată. Olam (lume) înseamnă Heelem (ascundere, tăinuire), de aceea bucuria şi plăcerea trebuie ascunse. De ce este aşa? Răspunsul este, de teamă. Cu alte cuvinte, este aşa pentru ca omului să-i fie teamă să-şi folosească vasele de primire, denumite “iubire de sine”. Asta înseamnă, că omul trebuie să se ferească să primească plăcerile pentru că le pofteşte, şi ar trebui să aibă puterea să învingă pofta, obiectul dorinţei lui.

În schimb, omul ar trebui să primească plăceri care aduc mulţumire Creatorului. Asta înseamnă ca creatura să vrea să dăruiască Creatorului şi să-i fie teamă de Creator de a primi pentru sine, deoarece primirea plăcerii – când omul primeşte pentru propriul său beneficiu – îl îndepărtează de alipirea la Creator.

De aceea, când omul îndeplineşte una dintre Miţvot (porunci) din partea Creatorului, el ar trebui să urmărească, prin această Miţva, să-şi aducă gânduri pure, să dorească dăruirea către Creator prin respectarea poruncilor Lui (Miţvot). Este aşa cum au spus înţelepţii noştri: “Rabbi Hanania Ben Akaşia spune, ‘Creatorul a dorit să cureţe pe Israel, de aceea, El le-a dat din plin Tora şi Miţvot.’”

Şi, acesta este motivul pentru care ne-am adunat aici – să punem bazele grupului în care fiecare dintre noi urmează spiritul dăruirii către Creator. Iar pentru a obţine dăruirea către Creator, trebuie să începem cu a dărui omului, ceea ce se cheamă „iubire pentru ceilalţi.”

Iar iubirea pentru ceilalţi poate fi numai prin anularea de sine. Astfel, pe de o parte, fiecare om ar trebui să se simtă umil, iar pe de altă parte, să fie mândru  deoarece Creatorul ne-a dat şansa să fim într-un grup în care fiecare dintre noi nu are decât un singur scop: acela ca Divinitatea să fie printre noi.

Şi, deşi nu am atins încă acest scop, avem dorinţa de a-l realiza. Iar acest lucru trebuie, de asemenea, să fie apreciat de către noi fiindcă, deşi suntem la începutul drumului, chiar sperăm să realizăm acest scop măreţ.

înapoi la Vol.3 Cabala pentru student – link

error: Content is protected !!