POARTA DE DEASUPRA ADÂNCULUI

înapoi la RELEVAREA ZONARULUI – link

Acești trei fii ai lui Noe, prin ei există lumea… și din aceștia s-a dispersat întreaga lume, căci toate sufletele oamenilor vin de la ei, deoarece ei semnifică cele trei culori de sus, din Bina, cele trei linii…

Când râul care se întinde afară din Eden, Zeir Anpin, uda grădina, pe Nukva (partea feminină), o uda prin puterea acestor trei linii superioare de la Bina de sus și de acolo se întindeau și luminile – alb, roșu și negru…

Iar când cercetezi nivelurile, afli cum se împrăștie culorile în toate aceste părți, dreapta, stânga și mijloc, până intră dedesubt, în Malhut, sub forma celor douăzeci și șapte de canale ale porților care acoperă adâncul.

Zohar-ul pentru toți, Noe, pct 302-303

Cu cât vom fi mai asemănători cu lumina, cu calitatea ei de dăruire și iubire, cu atât mai mult ne vom conecta cu ea, descoperindu-i canalele de bunătate. De fapt, chiar și acum ne găsim în lumea Ein Sof, atâta doar că ea ne este ascunsă de toate lumile – Ha’alamot  (ascunderile) – care există în noi, în dorința noastră care este opusă calității lumii Ein Sof.

Cele douăzeci și șapte de litere, care cuprind și cele cinci litere finale ale lui Malhut, sunt douăzeci și șapte de canale care îi aduc abundența. Ele au fost transformate în porți care acoperă Dinim în Malhut, numite „adâncuri.”

Zohar-ul pentru toți, Noe, pct 303

Noi înșine suntem cei care construim aceste canale și porțile de deasupra lor. Pe de o parte, aceste porți deschid calea pentru lumină și pe de altă parte, o închid, ca niște valve care se deschid și închid în funcție de similaritatea noastră cu lumina. Ar trebui să ne direcționăm eforturile către un singur scop – acela de a ne transforma calitățile pentru a deveni asemănătoare cu calitățile spirituale, pentru a primi lumina în ele.

Transformându-ne egoismul din noi în ceva similar cu lumina, vom descoperi în noi calitățile Creatorului, precum și gândul Creației. Există o parte specială din Cartea Zohar numită Safra de Țniuta (Cartea Umilinței), care vorbește despre acest proces. Acesta este motivul pentru care s-a spus, „Înțelepciunea este cu cei umili” (Proverbe, 11:2).   

înapoi la RELEVAREA ZONARULUI – link

error: Content is protected !!