NU TE TEME, TU, VIERMELE DE IACOV

înapoi la RELEVAREA ZONARULUI – link

Creatorul a plasat toate națiunile idolatre sub guvernatori desemnați anume, fiecare urmându-și zeii lor. Cu toții varsă sânge și poartă războaie, fură, comit adulter, se amestecă printre aceia care care acționează în scopul de a face rău și își cresc în permanență puterea de a vătăma.

Copiii lui Israel nu au forța și nici autoritatea de a-i învinge, altfel decât cu gura lor, prin rugăciune, ca un vierme, a cărui forță și autoritate stă exclusiv în gură. Dar, cu această gură el străpunge orice și de aceea Israel este numit „vierme.”

„Să nu te temi, tu, viermele de Iacov.” Nu există nici o altă creatură în lume asemenea viermelui de mătase, de la care vin toate articolele de îmbrăcăminte care dau măreție, ținuta regilor. Iar după ce țese, viermele depune ouă și moare. Mai târziu, din acea sămânță el reînvie ca mai înainte și trăiește din nou. Tot așa și Israel. Ca acel vierme, după ce mor, ei se întorc și trăiesc în lume ca mai înainte.

Mai este spus și că, „precum argila în mâinile olarului, așa și voi, cei din casa lui Israel, sunteți în mâna Mea.” Materialul este sticla aceea care deși se sparge, este totuși corectată și poate fi corectată la fel ca mai înainte. Israel este astfel: chiar dacă mor, ei vor trăi din nou.

Israel este pomul vieții, ZA. Și, deoarece copiii lui Israel se alipesc la pomul vieții, ei vor avea viață și se vor ridica din țărână și vor exista în lume. 

Zohar-ul pentru toți, VaIșlach (Iacov a trimis)

Punctul din inimă, predilecția internă care se poate deștepta în oricine, oriunde s-ar afla, de a ajunge direct la calitatea de iubire și dăruire a Creatorului, poartă numele de Israel – Yașar (direct la) El (Creator). Restul înclinațiilor noastre egoiste se numesc „națiunile lumii.”

Pe drumul către Creator, punctul din inimă traversează multe stări până când, la sfârșit, este recompensat cu aderarea la „pomul vieții.”

înapoi la RELEVAREA ZONARULUI – link

error: Content is protected !!