înapoi la CUPRINS link
LUMINA DIN ÎNTUNERIC
Forţa integrală a naturii este una a iubirii şi a dăruirii. În Cabala ea se numeşte „Creator“ sau „Lumina Superioară“. La început, Creatorul a creat o singură realitate, numită Adam HaRișon (Primul Om). Primul Adam (Om) înseamnă prima dorinţă, nu o fiinţă umană, ci un sistem spiritual.
Aşa cum corpul nostru include miliarde de elemente şi o dorinţă include miliarde de dorinţe, toate fiind conectate într-un sistem vast.
La început, părţile acestui sistem funcţionau în armonie şi erau ca unul, dar această armonie a fost de fapt determinată de Lumina Superioară. În continuare, a avut loc o acţiune „cutremurătoare“ şi Lumina a dispărut din singura dorinţă care a fost creată. Dorinţa care a rămas fără prezenţa Luminii este considerată sfărâmată. Mai exact, fiecare parte, în sine, părea întreagă, însă legăturile dintre părţi au fost spulberate. S-a produs un colaps, caz în care piesele au încetat să lucreze una pentru cealaltă. A devenit imposibil să primeşti sau să dăruieşti, iar sistemul a devenit nefuncţional.
Ce am câştigat cu această spargere? Am câştigat egoismul nostru. Pe de o parte, cu cât ne urâm reciproc mai mult şi distanța dintre noi creşte, cu atât mai mult suntem lipsiţi de Lumină. Pe de altă parte, numai din acea stare de întuneric putem înţelege ce este Lumina şi ce este Creatorul. Despre această înţelegere s-a vorbit în termeni de opoziţie: „este mai de folos Lumina decât întunericul“.(2) Doar dincolo de aceste deosebiri, dincolo de contrastul dintre cele două stări, putem să înţelegem şi să dobândim Creatorul.
O FIINŢĂ UMANĂ DESĂVÂRŞITĂ
„Voinţa Superioară a dorit ca omul să se împlinească pe sine şi totul a fost creat pentru el, aceasta reprezintă în sine meritul şi răsplata lui … Pentru că, în final, el va fi complet unul şi se va delecta cu plăcerea pe vecie.“
Ramhal, Daat Tevunot [Cunoaşterea raţiunii], 14
De ce Creatorul a sfărâmat unica creatură pe care El a creat-o, sufletul colectiv? De fapt, noi facem uneori la felcu copiii noştri atunci când vrem să îi ajutăm să se dezvolte. De exemplu, pentru a crea un puzzle imprimăm mai întâi o imagine, apoi o tăiem în bucăţi. Copiii încercă singuri să pună piesele împreună, iar în acest fel se dezvoltă. În mod similar, numai atunci când ne reunim într-o singură şi completă fiinţă umană vom fi capabili să înţelegem Creaţia.
Este importantă înţelegerea faptului că există o diferenţă calitativă uriaşă între sufletul colectiv înainte de spargerea lui şi după corectarea lui. Vom ilustra printr-un exemplu. Un televizor este un instrument complicat, dar toată lumea ştie cum să îl manevreze. Să presupunem că televizorul este desfăcut în numeroase componente, iar dintr-un motiv oarecare am ales să-l repar. Mă gândesc cât de deştept voi fi după ce îl voi repara! Va trebui să ştiu structura lui, piesele din plastic şi metal, firele, legăturile şi modul în care toate acestea sunt conectate. La urma urmei, este vorba despre dezmembrare totală, aşa că ar trebui să ştiu totul pentru a remedia problema.
Odată ce am înţeles modul în care este construit, încep să fiu conştient de cel care l-a proiectat şi l-a fabricat. Într-adevăr, el a investit „totul“ în creaţia lui, aşa că, urmând acţiunile lui, îl înţeleg şi îl ajung.
Astfel, având doar un minim de cunoştinţe, pe care buton să apăs şi când să apăs, am pus laolaltă întreaga Creaţie de unul singur şi toată Creaţia devine a mea. Făcând acest lucru, am dobândit inteligenţa Creatorului şi statutul Lui.
TOT BINELE ŞI TOATĂ PLĂCEREA
„Scopul Creatorului, privitor la Creaţia pe care El a creat-o, este de a dărui creaturilor Sale, ca ele să cunoască autenticitatea şi măreţia Sa şi să primească toată bucuria şi plăcerea pe care El a pregătit-o pentru ele.“
Baal HaSulam, Introducere la Cartea Zohar, 39
Sufletul unic este împărţit în numeroase suflete, cu scopul de a da fiecăruia dintre noi şansa să se asemene cu Creatorul. Creatorul are dorinţa de a dărui, iar noi am fost făcuţi ca fiind dorinţa de a primi. Aceasta este natura noastră.
De ce este rău să fii cel care primeşte? Când primesc, dorinţa mea este neutralizată de plăcerea pe care o primesc. Vedem asta de-a lungul vieţii noastre. Să presupunem că vreau o maşină de lux şi lucrez ani de zile pentru a pune deoparte suficient ca să o cumpăr. Când în sfârşit reuşesc, stau în maşină bucurându-mă, după ce am lucrat atât de mult timp pentru ea. Preţuiesc fiecare buton al maşinii şi mă uit la ea admirativ.
Dar la câteva săptămâni după ce am cumpărat-o plăcerea se diminuează. M-am obişnuit cu maşina şi pare să-şi fi pierdut farmecul.
Suntem cu toţii familiarizaţi cu acest proces. Aşa este construită voinţa de a primi. Urmăm plăcerile, de fiecare dată una diferită, până când obosim în această cursă şi apoi murim. Da, da, într-adevăr, aşa este. Oamenii mor când sunt obosiţi de viaţă.
Senzaţia plăcerii veşnice înseamnă a avea o viaţă veşnică. Este posibil să trăim pentru totdeauna? Poate omul să atingă nivelul la care să fie precum Creatorul, etern şi complet? Pentru aceasta, este necesar ca el să ajungă la o stare de primire nemărginită a abundenţei, care trebuie să crească în mod constant. În plus, ea trebuie să crească dintr-un sentiment de lipsă: ea trebuie să crească de la bine la mai bine, apoi la şi mai bine. Nici măcar nu ne putem imagina posibilitatea de a nu avea un sentiment al lipsei dintre un lucru bun şi un altul. Este ceva ce nu putem experimenta în viaţa noastră obişnuită.
Totuşi, cum ar putea fi posibil? Pentru aceasta, Creatorul a luat vasul imens pe care l-a creat, voinţa de a primi, şi l-a împărţit într-o multitudine de părţi mici, fiecare dintre ele fiind aparent închisă în ea însăşi, deconectată de celelalte părţi. Acesta este procesul de „spargere a vaselor“. Prin urmare, fiecare parte se consideră a fi singura importantă, celelalte părţi existând numai pentru beneficiul ei.
De ce lucrurile au fost făcute astfel? Ele au fost făcute astfel pentru că acum sunt capabil să-mi schimb singur atitudinea faţă de alţii. Pot să schimb abordarea faţă de alţii şi să o transform într-una similară cu cea a unei mame faţă de copiii ei. Trebuie să ajung la o stare în care să simt toate dorinţele celorlalţi ca şi cum ar fi ale mele.
Când vom face acest lucru, vom dobândi întregul vas pe care Creatorul l-a creat. Toţi ceilalţi sunt ca proprii mei copii; eu îi iubesc şi îi îndestulez. Mă străbat Lumini infinite, umplând vasul cel mare pe care îl simt ca fiind al meu, personal, ca pe mine. Prin urmare, am atins o intensitate nesfârşită, fără margini şi prin asta sunt similar cu Creatorul. Am atins starea Lui, am devenit ca El – bun şi binevoitor.
ANTERIOR ŞI POSTERIOR
Să ne imaginăm că toţi oamenii din lume sunt conectaţi şi că suntem apropiaţi unul de altul ca şi cum am fi rude. Cum ne-am trata unii pe alţii? Totul s-ar prăbuşi deodată.
Înainte, te-am urât şi m-ai urât, aşa că a trebuit să păstrez distanţa. Dar acum am descoperit că suntem cu adevărat conectaţi, suntem un singur corp. Într-o astfel de stare, a face rău altora înseamnă să îmi fac rău mie. Ar putea fi dificil de imaginat, dar este revelaţia a ceea ce Înţelepciunea Cabala aduce oamenilor, descoperirea sistemului Adam HaRișon.
Revelarea acestui sistem în lumea noastră are loc în două etape: anterioară şi posterioară. În perioada actuală, sistemul începe deja să apară, deşi deocamdată doar partea sa posterioară. Ca rezultat, sunt revelate conexiunile atât dintre ţări, cât şi dintre oameni. La nivel mondial, trăim într-un mic sat în care toată lumea influenţează pe toată lumea. Problema este că în prezent respingerea, ura, frica, distanţarea, certurile şi lupta care există între noi dezvăluie latura posterioară a conexiunii.
Dacă sistemul Adam HaRișon s-ar revela prin partea sa anterioară, tot răul ar înceta imediat, iar noi ne-am simţi ca unul. În această stare nu poţi face nimic altceva decât ceea ce ai face pentru tine. Tu nu simţi că mai există şi alţii; totul devine un singur trup; totul eşti tu. Aceasta este revelaţia de care are nevoie lumea, iar acest lucru este motivul pentru care Înţelepciunea Cabala este dezvăluită astăzi.
LUMINA CARE REFORMEAZĂ
Sistemul corectat, cel pe care noi ar trebui să îl revelăm, este un sistem integral. Toate părţile lui sunt interconectate, interdependente. Legea care susţine sistemul este iubirea, dăruirea, garantarea reciprocă.
În prezent, ne aflăm într-un sistem spart şi trebuie să avansăm spre sistemul corectat, care servește drept model pe care noi ne-am dori să îl imităm. La sfârşitul procesului, sistemul spart va deveni sistemul corectat, adică ambele sisteme se vor uni.
În textele de Cabala este descris sistemul rectificat. Când studiem şi dorim să avansăm spre el, eforturile noastre trezesc o forţă specială care operează asupra noastră, o forţă numită „Lumina care reformează“. Este o forţă care rectifică, proiectată asupra noastră din sistemul rectificat, iar intensitatea ei depinde de măsura în care dorim să înaintăm în direcţia corectă.
____________________
(2) Eclesiastul, 02:13
înapoi la CUPRINS link