CREATORUL

înapoi la CUPRINS link

FORŢA INTEGRALĂ A NATURII

 Întrebare: Despre Creator am învăţat că este în cer, ca un fel de bunic. Este adevărat?

Aceasta a fost abordarea umanităţii de-a lungul generaţiilor. Este o abordare care afirmă existenţa unei anumite forţe, dar nimeni nu ştie ce este, aşa că i-am atribuit acestei forţe ascunse un caracter bazat pe înţelegerea noastră.

Adevărul este următorul: Creatorul este forţa integrală a Naturii, aşa cum explică Înţelepciunea Cabala3. Dar din moment ce Cabala a fost ascunsă timp de mii de ani, noi am dezvoltat percepţii greşite, considerând că dacă vom cere frumos Creatorului, El ne va răsplăti.

Noi vrem să folosim Forţa Superioară pentru propriul beneficiu. Ne-am pus încrederea în El, ca şi cum El ar fi o persoană, gândind astfel: „O să-i dau ceva, iar El îmi va răsplăti favoarea.“ Credem că în acest fel putem să-l mituim, şi totul va fi bine.

Aceasta este o abordare obişnuită, înrădăcinată în noi de-a lungul secolelor de exil, a anilor de detaşare de dobândirea Creatorului şi a sentimentului Lumii Superioare.

Exilul este o stare de ascundere, de desprindere de dobândirea spirituală. Dar astăzi Înţelepciunea Cabala este revelată din nou, clarificând abordarea corectă a termenului „Creator“.

TREPTELE SCĂRII

Răul, la modul general, nu este nimic mai mult decât iubirea de sine, numită «egoism», care este  opus  ca formă în raport cu Creatorul și care nu are nici o dorinţă de a primi pentru sine, ci numai pentru a dărui.“

Baal HaSulam, Esenţa şi scopul religiei

Creatorul este forţa generală a iubirii şi a dăruirii, care a creat creatura ca forţă a primirii, o voinţă egoistă de a primi. Aceste două forţe stau una în faţa celeilalte, ca cerul şi pământul, iar între ele se află o scară.

Când o persoană îşi adaptează calităţile la o treaptă superioară a scării, ea urcă la acea treaptă. Iar când se adaptează la următoarea treaptă, ea urcă în mod corespunzător.

Totul este în mâinile noastre. Ni s-a dat cheia Naturii, o metodă de schimbare a naturii noastre egoiste în funcţie de natura Forţei Superioare.

Plăcerea este doar echivalenţa de formă cu Creatorul ei. Şi când facem egalitate cu fiecare comportament al rădăcinii noastre, simţim plăcere.“

Baal HaSulam, Matan Tora [Dăruirea Torei]

FIIND PRECUM CREATORUL

Întrebare: În Cabala vorbim despre aseamănarea cu Creatorul. Cum poate o persoană ca măcar să creadă că este posibil să se asemene cu Creatorul?

Nimeni nu ne-a întrebat dacă ne-am dori să ne asemănăm cu Creatorul sau nu. Este pur şi simplu scopul creaţiei pe care Creatorul l-a determinat. Apropo, nimeni nu ne-a întrebat dacă ne-am dori să ne naştem, când, unde, în care familie sau în ce condiţii.

Iar în privinţa similarităţii cu Creatorul, aceasta nu este imposibilă, aşa cum ar putea părea în momentul de faţă. Este vorba despre forţa iubirii şi dăruirii care trebuie să se dezvolte în noi. Atunci când suntem răsplătiţi cu ea, prin iubirea dintre noi vom simţi că am construit acea forță primordială a naturii.

Toată conducerea Creației, în fiecare ungher, interior sau exterior, are dinainte aranjat în puctul ei central scopul perfecționării speciei umane, pentru a-şi îmbunătăţi calităţile până când poate să îl simtă pe Creator, aşa cum cineva îl simte pe prietenul lui. Aceste ascensiuni sunt ca treptele unei scări, aranjate nivel după nivel, până la finalizarea completă şi atingerea scopului.

Baal HaSulam, Învăţătura Cabala şi esenţa ei

CREATORUL – VINO ŞI VEZI

Forţa Superioară se numeşte „Creator“, deoarece El a creat totul, susţine totul şi pentru că oamenii care l-au descoperit l-au numit „Creator“, de la cuvintele din limba ebraică Bo Re’eh [vino şi vezi].

„Vino“ înseamnă că vă puteţi apropia de El prin „echivalenţa formei“, prin egalizarea calităţilor voastre cu ale Lui. Faceţi diverse acţiuni interioare ca să vă apropiaţi de El, ca să îl simţiţi din ce în ce mai mult. „A vedea“ înseamnă a-L cunoaşte. „Vedere“, în Înţelepciunea Cabala, este cel mai înalt nivel al dobândirii.

TORA VORBEŞTE PE LIMBA POPORULUI

În Sfânta Scriptură există expresii precum „a aduce mulţumire Creatorului“. Totuşi, de ce Creatorul le cere oamenilor să lucreze pentru El? Este destul de enervant să lucrezi pentru cineva.

Mai important decât asta este că acest „cineva“ special este forţa generală a Naturii, care ne include pe mine, pe tine, pe toată lumea şi toate câte, eventual, ne putem imagina, totul! Nu există nimic altceva decât această forţă. Atunci când cineva acţionează cu scopul de a aduce mulţumire Creatorului, el sau ea nu o face pentru altcineva, ci pentru a dezvălui lor şi altora controlul pe care această forţă îl manifestă asupra întregii Creaţii.

Creatorul nu are nevoie şi nici nu primeşte nimic de la nimeni.4 El este voinţa de a dărui, dorinţa de a da, (nu o dorinţă de a primi, ca noi), motiv pentru care El nu poate primi nimic de la noi. Într-adevăr, noi nu avem cum să îi facem „Lui“ nicio „favoare“, să ne apropiem de El sau să-L iubim. Este scris că aşa ar trebui, dar numai pentru că „Tora vorbeşte pe limba poporului“.

O instrucţiune ca aceasta: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău“ se referă numai la corectarea propriilor noastre calităţi, a vaselor noastre, în scopul de a atinge iubirea Creatorului, adică echivalenţa de formă cu El, astfel încât să putem simţi abundenţa Superioară.

Când ne corectăm vasele de primire pentru a fi în scopul de a dărui, vom egaliza astfel Kelim-urile [vasele] noastre cu Creatorul  şi devenim apţi pentru a primi abundenţa Lui fără limite.“

Baal HaSulam, Studiul celor Zece Sfirot, Partea I, Reflecţie Interioară, pct. 22

SFÂRŞITUL UNEI ACŢIUNI ESTE ÎN GÂNDUL PRELIMINAR

Când vrem să construim o casă, mai întâi ne îndreptăm spre un arhitect. El ne întreabă ce vrem, iar noi va trebui să-i descriem cum ne imaginăm casa: numărul de camere, stilul ei şi aşa mai departe. Arhitectul sugerează mai multe opţiuni, ne ajută să ne decidem, iar în cele din urmă imaginea viitoarei case este creată.

Desfăşurarea acţiunilor la fiecare etapă de-a lungul procesului de construcţie derivă din această imagine: ce materiale de construcţie să cumpărăm, ce, când şi cum să facem. Nu începem construcţia înainte de a avea un plan. „Sfârşitul unei acţiuni este în gândul preliminar.“

Acesta este, cu exactitate, modul în care se desfăşoară dezvoltarea Creaţiei. De la început, forma finală – starea noastră de perfecţiune – există deja. Acolo, noi toţi existăm într-o stare eternă; suntem cu toţii corectaţi, frumoşi şi buni. Acesta este sfârşitul drumului.

Dar atunci acest scop devine ascuns pentru noi şi o luăm de la început. De ce? Ca să putem ajunge la acest scop prin propria noastră muncă, căutând în noi înşine, pentru a înțelege că aceasta este ceea ce ar trebui să fie făcut, şi nu altceva.

Iar când vom ajunge la final descoperim că „Vai! Noi de fapt existăm deja aici. Aşa a fost de la început.“

GÂNDUL CREAŢIEI

Toată această realitate, Superioară şi inferioară, ca în starea finală a sfârşitului corectării, a fost emanată şi creată de un Unic Gând. Acest Unic Gând îndeplineşte toate acţiunile, este Esenţa tuturor operaţiunilor, Obiectivul final şi Esenţa muncii. Este, prin sine însăşi, perfecţiunea şi răsplata căutată.“

Baal HaSulam, Studiul celor Zece Sfirot, Partea I, Reflecţie interioară, pct. 8

Cel care se corectează pe sine vede lucrarea Creatorului în toate, acţiunea Luminii clădeşte de la sine un loc care urmează să fie descoperit. O astfel de persoană vede că Lumina este Gândul Creaţiei, singurul gând care acţionează în realitate. Ea simte esenţa existenţei oricărui lucru, înţelege modul în care acest gând funcţionează, schimbă totul pentru a fi dezvăluit în fiecare detaliu în parte şi în toate acestea împreună.

O astfel de persoană descoperă cum Lumina acţionează din interior asupra tuturor oamenilor, cum îi schimbă, îi curăţă, ceea ce îi face mai sensibili şi le dezvoltă capacitatea de a înţelege şi de a observa cât mai multe dintre actele Sale asupra lor.

CORELÂND AŞTEPTĂRILE

Întrebare: Cum pot determina care dintre planurile mele se potriveşte cu planul Creatorului şi care nu, înainte de a le pune în practică?

În primul rând, ar trebui să examinăm planul Creatorului şi să adăugăm ceva din el la planurile noastre. Într-un astfel de caz va exista, cu siguranţă, o corelaţie, nu invers.

înapoi la CUPRINS link

error: Content is protected !!