INTELECT ȘI EMOȚIE

înapoi la CUPRINS link

INIMA ŞTIE

Voinţa oricărei esenţe creează nevoi, iar nevoile creează gânduri şi concepte pentru a obţine acele nevoi, pe care voinţa de a primi le cere.“

Baal HaSulam, Introducere la Cartea Zohar, pct. 21

Noi suntem fiinţe emoţionale. Când o anumită dorinţă apare în noi, simţim nevoia de ceva anume, iar intelectul intră în acţiune. El ne ajută să înţelegem ce vrem să simţim şi cum putem obţine ceea ce ne dorim. În mod greşit oamenii se evaluează pe ei înşişi şi îi evaluează pe cei din jur prin intelectul lor, dar adevărul este că intelectul reprezintă un slujitor al dorinţei. La urma urmei, substanţa care a fost creată este dorinţa.

În dezvoltarea spirituală, intelectul corporal nu determină nimic. Înţelegerea trece prin inimă, schimbând dorinţa. Este o dezvoltare emoţională în care dobândim dorinţe de o calitate nouă. Aceste dorinţe stimulează în noi un nou intelect, unul spiritual, care ne ajută să continuăm să urcăm cele 125 de niveluri de dobândire spirituală.

MIJLOCUL DE AUR

O persoană nu îşi poate susţine corpul în lume fără să aibă cunoştinţe despre ordinea naturii corporale, cum ar fi cunoaşterea toxinelor letale, lucrurile care ard şi cauzează daune. Tot astfel, sufletul nu are niciun drept să existe … decât dacă a dobândit cunoştinţe despre ordinea naturii sistemelor lumilor spirituale, despre schimbările din ele și despre legăturile dintre ele şi ceea ce ele generează.“

Baal HaSulam, Din trupul meu îl voi vedea pe Dumnezeu

Înţelepciunea Cabala este o Înţelepciune unică. Pe de o parte, ea discută despre emoţii, cum ar fi ura şi iubirea. Pe de altă parte, limbajul ei este ştiinţific, folosind concepte precum lumi şi Sfirot, vase şi lumini, schiţe şi tabele.

Limbajul emoţional şi cel tehnico-ştiinţific par a fi la o oarecare distanţă unul faţă de altul, dar pentru a ne dezvolta emoţional şi pentru a ne atinge obiectivul spiritual avem nevoie de examinări şi măsurători. Examinăm dorinţa măsurând calităţile sufletului care se dezvoltă în noi, în raport cu calităţile Creatorului. Intelectul ne ajută să direcţionăm, să aliniem, să clarificăm, să divizăm şi să cântărim emoţiile.

Nici în lumea noastră nu ne putem dezvolta fără integrarea intelectului şi a emoţiei. Dacă un individ are doar intelect fără emoţie, el este incapabil să raţioneze. Înţelepciunea Cabala ne învaţă să găsim mijlocul de aur între emoţie şi intelect, astfel încât să fim umpluţi cu încărcătura corectă, cea care cu adevărat echilibrează.

SENZAŢII ÎNALTE

Cu cât ne dezvoltăm mai mult, cu atât simţim mai mult.“

Baal HaSulam, Calitatea universală a Înţelepciunii celor ascunse

Prin natura creaţiei, noi aspirăm să ne bucurăm de viaţă, să ne simţim bine. Intelectul analizează datele pe care le primeşte şi ne conduce spre ceea ce crede că va aduce cea mai mare plăcere. El ne arată cum să investim minimum de energie pentru a obţine de fiecare dată plăcerea maximă. Acest proces este baza fiecărui gând şi a fiecărei acţiuni a noastre, iar intelectul se dezvoltă prin el.

De-a lungul întregii istorii a umanităţii, noi am absorbit impresii din diferite forme de existenţă. Fără ele, intelectul şi emoţiile noastre nu s-ar dezvolta. De exemplu, nu este o coincidenţă faptul că Revoluţia Industrială a dus oamenii din satele lor la oraş. Acest proces a avut loc pentru că a trebuit să ne amestecăm unii cu alţii, să dezvoltăm tehnologia, ştiinţa, societatea şi cultura pentru a avansa din viaţa primitivă.

Conform datelor şi impresiilor pe care le acumulăm în fiecare etapă, construim diferite sisteme sociale pe care apoi le schimbăm. Socialismul, comunismul, capitalismul, dictatura, democraţia, religia, ştiinţa, tehnologia, diverse forme de educaţie, revoluţii sociale şi culturale – am experimentat toate acestea doar pentru a ne da seama, în cele din urmă, că nu am avut nicio idee cum să păstrăm conţinutul pentru mult timp.

Acum, după ce am încercat totul, ne dăm seama că tot ce am realizat nu este suficient. Aceasta este rădăcina crizei colective cu care ne confruntăm în toate domeniile vieţii. Sentimentul că suntem într-un „punct mort“ apare în inima şi în mintea noastră, atunci când anticipăm emoții mai mari decât cele pe care le primim în viaţa noastră prezentă. Căutăm peste tot în jurul nostru, dar fără niciun rezultat. Acesta este un semn că suntem gata să ne ridicăm de la dimensiunea corporală şi să ne dezvoltăm spiritual.

Pe scurt, întreaga omenire este acum ca un sătean cu un moment înainte de a ajunge la oraş. În acest punct Înţelepciunea Cabala este revelată, ca şi cum ar spune: „Vrei ceva nou? Eşti invitatul meu!“

înapoi la CUPRINS link

error: Content is protected !!