înapoi la CUPRINS link
SCOPUL EXISTENŢEI
Întrebare: Care este adevăratul scop al existenţei noastre?
Scopul existenţei noastre este să atingem infinitul, adică o existenţă nelimitată de timp, loc, mişcare, percepţie şi împlinire. Aceasta este viaţa spirituală, cea în care trăim în armonie, unitate, înţelegere şi dobândire. Toate dorinţele noastre se manifestă în întregime şi putem face orice. Acesta este gradul la care creatura devine asemenea cu Creatorul.
ÎN INTERIORUL NOSTRU
„Spiritualitatea este sursa vieţii şi a plăcerii.“
Baal HaSulam, Șamati, Articolul nr. 145
Capătul liber al spiritualităţii este în noi, mult mai profund decât toate dorinţele noastre actuale. Dincolo de dorinţele pentru hrană, sex, familie, bani, onoare, putere şi cunoaştere există o dorinţă particulară, mare şi importantă, una spirituală. Când dorinţa spirituală, şi anume „punctul din inimă“, se trezeşte în noi, suntem atraşi să descoperim sensul vieţii. Acest punct este începutul părţii eterne din interiorul nostru. Cu cât ne familiarizăm mai mult cu acest punct și îl extindem, cu atât mai mult ne vom identifica cu el şi vom vedea în interiorul nostru viaţa.
Acestea sunt senzaţii foarte mari, interne şi captivante. Începem să înţelegem că viaţa materială ne-a fost dată doar pentru ca noi să putem dezvolta din interiorul acestui punct viaţa spirituală. Pe măsură ce punctul creşte, descoperim în interiorul lui o întreagă realitate, o lume, o dimensiune internă pe care nu am simţit-o înainte.
„Acest vierme, născut în interiorul unei ridiche, trăieşte acolo şi crede că lumea este ca ridichea în care s-a născut. Dar de îndată ce coaja se sparge şi priveşte pe furiş afară, el afirmă cu uimire: «Am crezut că întreaga lume are dimensiunea ridichii în care m-am născut. Acum văd o lume mare, frumoasă şi minunată înaintea mea!»“
Baal HaSulam, Introducere la Cartea Zohar, pct. 40
EXISTĂ VIAŢĂ DUPĂ VÂRSTA DE MIJLOC
„Dar când jumătate din viaţă lui a trecut, încep zilele declinului, care, prin conţinutul lor, sunt zilele lui moarte. Acest lucru se datorează faptului că o persoană nu moare într-o clipă, aşa cum nu a primit viaţa într-o clipă. Mai degrabă lumânarea, care este egoismul lui, păleşte şi moare puţin câte puţin.“
Baal HaSulam, Libertatea
La vârsta de mijloc mulţi oameni îşi încep declinul. Ei se obişnuiesc cu această viaţă şi ştiu că nu vor realiza mai mult decât au. Acesta este momentul în care încep să fie în declin. Dorinţele şi pasiunile lor ard până când nu mai găsesc niciun scop în viaţă.
Dar când cineva dobândeşte viaţa spirituală, lucrurile iau o altă întorsătură. Omul dobândeşte constant tot mai mult. Dorinţele sunt supuse unei îmbunătăţiri neîncetate, iar el se mişcă în mod constant ca un pendul – la dreapta, la stânga, la dreapta – construindu-se în „linia de mijloc“. O astfel de persoană continuă să se realizeze şi să se dezvolte spiritual în lumea noastră până în ultimul moment, întrucât creşterea spirituală nu se termină niciodată.
SPIRITUALITATE = DĂRUIRE
Spiritualitatea este dăruire, iubire şi oferire pură. Este abilitatea de a acţiona fără a cere nicio recompensă pentru sine: nici bani, nici onoare, nici senzaţii bune şi nici binecuvântări pentru tine sau pentru rudele tale şi aşa mai departe.
Spiritualitatea este opusul naturii corporale, care se bazează în întregime pe primirea pentru noi înşine. Natura noastră nu ne permite să facem nimic dacă nu vom câştiga ceva din asta.48 Într-un fel sau altul, nu facem nicio mişcare dacă nu serveşte intereselor noastre. Aceasta este natura noastră. Însă spiritualitatea există mai presus de ea, opusă ei.
UNDE ESTE SPIRITUALITATEA
Spiritualitate nu este „acolo“; este aici, între noi, în interiorul nostru. Dacă vrem să simţim spiritualitatea, trebuie să dobândim calitatea spirituală, calitatea de dăruire şi iubire. Când avem această calitate suntem aproape de spiritualitate, iar când nu o avem, suntem departe de ea.
NICIO CONSTRÂNGERE ÎN SPIRITUALITATE
Întrebare: Dacă implementăm zilnic procesul spiritual în relaţiile cu rudele, colegii și prietenii înseamnă că lucrăm la atributele noastre, precum furia şi altele asemenea?
Nu vom putea niciodată să ne schimbăm cu adevărat atributele. Totuşi, ca urmare a loviturilor pe care le suferim din partea societăţii şi din cauza ruşinării şi a umilirii, învăţăm să ascundem lucrurile care ne îndurerează. Noi nu schimbăm calităţile în sine, ci creăm o „faţă“ externă pentru societate.
Înţelepciunea Cabala nu merge împotriva naturii umane şi nici nu încearcă să o înfrângă. Ea, pur şi simplu, spune: „Uită atributele cu care te-ai născut şi cu care ai trăit până acum; nu-ţi bate capul cu ele. Lasă-le să fie. Nu te obliga, nu există constrângere în spiritualitate.“49 Pe măsură ce vă veţi continua drumul, veţi vedea modul în care aceste atribute ajuta dezvoltării voastre, fără a le „îngenunchea“ în mod artificial. Între timp, ar trebui să construiţi o altă componentă în interiorul vostru, indiferent de ceea ce există în voi acum.
Nu este uşor să percepem acest aspect. Într-adevăr, toată lumea vorbeşte despre necesitatea de a fi oameni mai buni, dar ei se referă la corectarea atributelor cu care s-au născut. Cabala, în schimb, nu se ocupă deloc cu asta. Chiar şi atunci când cabaliştii vorbesc despre „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi“, ei nu se referă la ceea ce noi înţelegem atunci când ne gândim la „iubirea“ de alţii. Ei se referă la o abordare complet nouă a realităţii.
Cu alte cuvinte, Înţelepciunea Cabala nu spune unei persoane: „Trebuie să îi iubeşti pe alţii.“ Dimpotrivă, ea construieşte în interior un simţ aparent nou, cu ajutorul căruia omul începe să simtă partea ascunsă a realităţii. Treptat, apare o imagine în care suntem toţi conectaţi ca părţi ale unui singur corp, iar iubirea de alţii inevitabil erupe.
„Omul poate să se constrângă şi să se înrobească pe sine la orice, dar nicio constrângere sau înrobire din lume nu îl va ajuta în privinţa iubirii.“
Baal HaSulam, Introducere la Studiul celor Zece Sfirot, pct. 66
CONECTAREA SCÂNTEILOR
Aşa cum oamenii de ştiinţă cercetează lumea noastră, cabaliştii cercetează Lumea Superioară şi o dezvăluie. Potrivit celor spuse de ei, „lume spirituală“ înseamnă că toţi suntem conectaţi între noi, nu prin corpurile noastre, ci intern.
De la acea parte interioară care ne conectează în lumea spirituală există acum o mică scânteie în noi, o scânteie care doreşte ceva mai înalt decât această lume, care ne întoarce la spiritualitate. Această scânteie există adânc în noi şi se numeşte „punctul din inimă“.
Pentru moment, scânteia este înfăşurată într-o inimă egoistă, motiv pentru care nu simţim că vrea să se unească cu ceilalţi. Cu toate acestea, dacă ne corectăm egoismul din noi şi începem să simţim lumea spirituală, vom descoperi că ascensiunea gradelor spirituale înseamnă şi ascensiunea legăturii interioare dintre noi. Această legătură creează un vas comun în care o Lumină mare se simte mereu tot mai puternică.
înapoi la CUPRINS link