VASUL ȘI LUMINA

înapoi la CUPRINS link

MAI MULTĂ SENSIBILITATE

Întrebare: Ce este lumina la care se referă Cabala? Sunt raze de lumină?

Lumina este cea care umple emoţiile şi mintea mea. Este un sentiment, o înţelegere, o realizare. Orice umplere este numită Lumină, toate tipurile de încântare şi plăcere sunt numite „Lumină“. În situaţia actuală, trăim în această lume ca să simţim tot felul de plăceri. Ele sunt, de asemenea, considerate lumini, dar unele foarte mici. În cuvintele Zohar-ului ele se numesc „o frântură de lumină“, o mică scânteie de lumină aducând viaţă întregii lumi.

De asemenea, ştiinţa a descoperit că universul nostru a început cu o scânteie a unei energii unice. Însă a fost o scânteie de Lumină spirituală care a izbucnit şi a creat în lume totul, inclusiv pe noi.

Restul intensităţii Luminii este dincolo de gradul acestei lumi.16 Ea poate fi simţită numai dacă avem aceeaşi calitate ca şi Lumina: iubire şi dăruire. Asta înseamnă că în niciun caz nu vor exista limite sau perdele care să ascundă ceva de noi.

Înainte de a ieşi din iubirea de sine, o persoană este incapabilă să simtă Lumina. Astfel, în primul rând are nevoie să iasă din iubirea de sine. În caz contrar, restricţia se află asupra sa.“

Rav Baruh Șalom Așlag (Rabaș), Scrierile lui Rabaș, Vol. 1, „Cineva să nu pretindă că este rău“

PRIMA LECŢIE DE CABALA

„Lumina“ (plăcerea) creează „vasul“ (voinţa de a primi încântare şi plăcere). Tot ce există în vas vine de la Lumină. Nu există nimic altceva decât Lumina şi vasul.

Noi simţim ceea ce există în măsura dezvoltării noastre. Atunci când un copil se naşte, el înţelege lumea într-o anumită măsură. Cu cît creşte, cu atât mai mult înţelege. Acesta este, de asemenea, modul în care creştem în spiritualitate: ne dezvoltăm Kli-ul (vas) ca să se umple cu o simţire eternă care să existe în mod permanent, pentru a descoperi Lumina în întregime.

O PASIUNE PENTRU LUMINĂ

Noi toţi am fost emanaţi de Lumină; acesta este motivul pentru care ne-am dori, eventual, să o dobândim. Toate pasiunile noastre, toate dorinţele noastre sunt pentru ea. Subconștient, asta e tot ce ne dorim.

Toate plăcerile vieţii noastre sunt hainele noi, o maşină frumoasă, o mâncare bună, orice decurge din Lumină. Plăcerile par să ne fie învăluite în carcase specifice, cum ar fi plăcerea pentru odihnă, căldură sau o vedere pitorească. În toate acestea noi simţim de fapt Lumina.

Treptat, vom străpunge aceste învelișuri şi vom dori să dezvăluim sursa lor, Lumina în sine. Nu am nevoie cu adevărat de o maşină strălucitoare. Adevărul este că ele furnizează plăcere, dar noi vrem mai mult. Vrem plăcere chiar şi fără acea bucată de metal, care oricum nu mă va mai satisface după un anumit timp.

Pe măsură ce ne dezvoltăm, începem să vrem lucruri mai subtile, mult mai „acoperite“. În loc de multe lucruri voluminoase pe care l-am avut în trecut, acum totul a devenit mic, diminuat. Cantitatea se transformă în calitate.

În mod similar, dorinţele noastre provin din dorinţele pentru bunurile materiale, care se dezvoltă în dorinţe pentru realizarea spirituală. Noi ajungem să discernem în interiorul nostru dorinţa pentru Lumină. Ea însăşi trebuie să ne umple, nu doar mâncarea, sexul, banii, onoarea, puterea sau cunoaşterea.

Oamenii nu înţeleg cu adevărat procesul prin care vom trece sau faptul că lipsa Luminii se află în spatele depresiei, disperării, viciilor, divorţurilor şi a răspândirii violenţei în societatea noastră.

DEZVĂLUIND LUMINA

Iată că, înainte ca emanaţiile să fie emanate şi creaturile să fie create, Lumina Superioară Simplă a umplut întreaga existenţă. Şi nu era niciun loc gol, cum ar fi un gol de aer, pustiu, ci totul era umplut cu acea Lumină Simplă, Nemărginită. Iar când prin simpla Lui voinţă a apărut dorinţa de a crea lumile şi a emana emanaţiile, de a aduce la lumină desăvârşirea faptelor Sale, a numelor Sale, apelativele Sale care au fost cauza creării lumilor, atunci Ein Sof s-a restricţionat pe sine  în punctul Lui din mijloc.

ARI, Arborele Vieţii, Partea I, Prima Poartă

Înţelepciunea Cabala ne învaţă că totul vine de la Lumină. În Lumină, un punct mic este creat şi de la el întreaga realitate evoluează. Acel punct este substanţa Creaţiei. Punctul începe să se extindă în interiorul Luminii, ascunde Lumina, primeşte forme diferite de Lumină şi se îndepărtează de Lumină trecând prin toate diferitele nivelurile şi grade. „Lumile“ sunt create în punctul în care Lumina se diminuează şi dispare.

Punctul ajunge la o stare în care un discernământ numit „om“ este creat, şi anume o dorinţă care se înţelege pe sine, se simte pe sine şi care este pe cale să ştie cine a creat-o. Punctul are un fel de mers înapoi spre Lumina care l-a creat şi l-a proiectat. El întreabă: „De ce?“ şi „Cum?“ Aşa se trezeşte Lumina, prin faptul că acea dorinţă începe să se simtă ca independentă, existentă, întorcându-se spre Lumină şi construidu-se.

Putem să vedem acest lucru în evoluţia vieţii în lumea noastră, în modul în care un mic corp este creat dintr-o picătură de material seminal, aproape de la zero. Treptat, acest organism începe să îşi dezvolte dorinţele lui personale, având propriile lui gânduri şi puncte de vedere. Acesta este modul în care noi creştem spiritual. Acel punct negru care a fost odată format de Lumină începe să se înţeleagă şi să se conecteze la Lumină. În cele din urmă, punctul devine precum Lumina.

DĂRUIRE CONSTANTĂ

Nu există nicio schimbare în Lumină. Mai degrabă, toate modificările sunt în vase.“

Baal HaSulam, Șamati, Articolul nr. 3

Lumina este într-o stare de repaus complet, este statică. Ea doar dăruieşte. Este ca un furnizor de care eu mă apropii sau mă distanţez.

Pot să strig la ea; ei nu-i pasă câtuși de puțin. Toate strigătele mele ar putea duce la o schimbare în mine, caz în care voi simţi un rezultat diferit al dăruirii ei constante. Adică, în schimbările pe care le experimentez o simt în mod diferit, dar eu sunt cel care o simte pe „ea“, în mod diferit, iar asta nu înseamnă că ea este diferită. Exact aşa cum soarele nu încetează să strălucească. Pot să încălzesc şi să răcesc lucrurile cu energia lui sau să fac tot ce doresc, dar energia rămâne constantă.

De asemenea, Lumina este „bună şi face bine“ şi celui bun, și celui rău. Ce înseamnă  „și celui bun, şi celui rău“? Este, de asemenea, bună și pentru răufăcători? Da, cu excepţia faptului că ei  sunt opuși faţă de ea, de Lumină, şi suferă în funcţie de amploarea opoziţiei lor, ceea ce îi determină să se dezvolte.

PUNCTUL DE CONEXIUNE

Când oamenii descoperă o legătură între ei mai presus de egoismul lor din ce în ce mai mare, tocmai în acel punct de legătură simt un fenomen unic, numit „Lumină“.

Este un fel de conexiune suplimentară a lor, care îi dezvoltă până la un grad înalt de înţelegere şi conexiune. Înţelepciunea Cabala explică faptul că secretul existenţei se află în punctul de legătură dintre oameni, pentru că aceeaşi forţă care ne-a creat – Lumina – este ascunsă printre noi.

înapoi la CUPRINS link

error: Content is protected !!