înapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)
înapoi la CARTEA ZOHAR VOL.1 – PROLOG (link)
198. Cea de-a doua Miţva (poruncă) este conectată inseparabil cu Miţva a fricii şi este Miţva a iubirii – ca omul să-L iubească pe Creatorui lui cu o dragoste perfectă. Ce este iubirea perfectă? Este o mare iubire, aşa după cum este scris, „El merge înaintea Creatorului în completă sinceritate şi perfecţiune“ (Bereşit, 17:1), aceasta fiind perfecţiunea în iubire. De aceea este scris: „Şi Creatorul a spus: «Să fie Lumin㻓 (Bereşit, 1:3) – aceasta este iubirea perfectă, numită „marea iubire“. Exact astfel ar trebui omul să-L iubească pe Creatorul lui.
Există iubirea condiţionată, care apare ca rezultat al întregii bunătăţi primită de la Creator (Introducere la Studiul celor zece Sfirot, punctele 66-74), în urma căreia omul se uneşte cu Creatorul din toată inima sa şi cu tot sufletul său. Dar, deşi este în alipire cu Creatorul în deplină perfecţiune, această dragoste este considerată a fi imperfectă. Ea este similară cu iubirea lui Noe (Bereşit Raba, 30), care trebuie să-şi întărească permanent senzaţia – pentru a percepe faptul că El, Creatorul, îi trimite doar bunătate.
Pe când Avraam, nu avea nevoie de ceva care să-i întărească iubirea față de Creator, aşa cum este scris: „El merge înaintea Creatorului în completă perfecţiune.“ Căci cuvintele „merge înaintea“ înseamnă că nu are nevoie de nimic pentru a-şi întări dragostea pentru Creator. Chiar dacă nu primeşte nimic de la El, iubirea sa rămâne constantă şi perfectă, el îşi doreşte să se unească cu Creatorul cu inima sa şi cu sufletul său.
199. Rav Elazar a spus: „Am auzit ce înseamnă iubirea perfectă.“ I s-a spus, „Spune-i asta lui Rav Pinchas, căci el există cu adevărat la acel nivel.“ Rav Elazar a spus, „Iubirea perfectă înseamnă că este perfectă de ambele părţi; dacă nu include ambele părţi, atunci o asemenea iubire este imperfectă.“
I s-a spus să i se adreseze lui Rav Pinchas deoarece Rav Pinchas atinsese deja nivelul iubirii perfecte şi era capabil să-l înțeleagă corect. Cuvintele „de ambele părţi“ se referă atât la partea bună cât şi la cea rea. Cu alte cuvinte, chiar şi atunci când Creatorul nu-i dă numai bunătate, ci şi restricţii (pe care el le percepe ca fiind neplăcute), chiar dacă îi ia înapoi sufletul, dragostea omului pentru Creator rămâne perfectă, ca şi cum nu ar primi de la El decât ce-i mai bun pe lume.
200. Aşadar, există acela care îl iubeşte pe Creator pentru a primi bogăţii, a trăi o viaţă lungă, a avea mulţi copii sănătoşi şi a domni peste duşmanii săi – el primeşte tot ce doreşte, de aceea Îl iubeşte pe Creator. Dacă însă ar primi opusul şi Creatorul l-ar conduce printr-o roată a suferinţelor, el ar ajunge să-L urască pe Creator şi să nu mai simtă nici un fel de dragoste faţă de El. Ca atare, o asemenea iubire este josnică.
Din moment ce iubirea lui depinde de ceea ce primeşte de la Creator, când primirea se opreşte, încetează şi iubirea. Este clar că omul nu poate iubi decât un singur lucru – ori pe el însuşi, ori pe Creator!
201. Iubirea este considerată perfectă dacă există de ambele părţi – de partea judecăţii şi de partea milei (a succesului în viaţă). Aşa cum am menţionat deja, când omul Îl iubeşte pe Creator, chiar dacă ar fi ca El să-i ia sufletul, această iubire ar rămâne perfectă de ambele părţi: milă şi judecată. De aceea a fost ascunsă şi apoi revelată Lumina primului act al Creaţiei. Datorită acestei ascunderi, judecata strictă a apărut în lume şi ambele părţi, mila şi judecata, s-au unit pentru a forma perfecţiunea. Aceasta este iubirea dorită.
Lumina creată în prima zi a creaţiei (în versetul „Să fie Lumină“) a fost ulterior ascunsă, aşa cum este scris, pentru cei drepţi din lumea care va veni. A fost ascunsă pentru a permite apariţia în această lume a judecăţii stricte.
Aceasta conduce la unificarea celor două părţi (milă şi judecată) într-una, căci omul primeşte oportunitatea de a revela perfecţiunea dragostei chiar şi atunci când Creatorul îi ia sufletul, dându-i-se şansa de a-şi creşte şi perfecţiona dragostea. Iar dacă Lumina nu ar fi fost ascunsă, atunci judecata strictă nu ar fi fost revelată şi MAREA IUBIRE ar fi rămas ascunsă faţă de cei drepţi, nemaiexistând nici o cale de revelare a ei.
202. Rav Şimon l-a sărutat. Rav Pinchas s-a apropiat, l-a sărutat şi l-a binecuvântat. El a spus, „Este clar că El, Creatorul, m-a trimis aici. Aceasta este mica rază de Lumină despre care s-a spus că ar străluci în casa mea şi că, mai târziu, va ilumina întreaga lume“ (punctul 186). Rav Elazar a spus, cu siguranţă că frica nu trebuie omisă din fiecare Miţvot; în special din această Miţva, Miţva a iubirii, frica trebuie ataşată întotdeauna de această Miţva. Cum este ataşată? Iubirea este bună atunci când aduce bunătate, sănătate, hrană şi viață de la Cel Preaiubit. Şi tocmai aici trebuie reînnoită frica de păcat, pentru ca roata să nu se întoarcă împotriva lui, aşa cum este scris, „Fericit este omul care se teme în permanenţă“, căci frica lui este conţinută în iubirea lui.
203. Acesta este modul în care ar trebui evocată frica din perspectiva judecăţii stricte, căci, deîndată ce omul înţelege că judecata strictă atârnă deasupra lui, el trebuie să trezească în interiorul său frica de Stăpânul lui. În acest fel, inima lui nu se va împietri, despre care este scris: „Cel care îşi împietreşte inima va cădea în păcat“, în cealaltă parte. Acesta este răul. Prin urmare, frica uneşte ambele părţi – cu bunătate şi iubire, dar şi cu judecata strictă, fiind alcătuită din ambele. Şi, dacă frica este unită cu partea bună şi iubirea, în aceeaşi măsură ca şi cu stricteţea judecăţii, atunci o asemenea iubire este perfectă.
Miţva a fricii include toate celelalte Miţvot ale Torei; este poarta spre credinţa în Creator – omul dobândeşte credinţa în rânduiala Creatorului, în funcţie de mărimea fricii sale. De aceea, el nu trebuie să uite frica atunci când îndeplineşte fiecare Miţva, în special Miţva a iubirii, atunci când frica trebuie înteţită, deoarece frica trebuie să fie permanent prezentă în Miţva a iubirii. Aşadar, omul trebuie să trezească în el frica, în cele două stări ale iubirii: în iubirea din partea cea bună, atunci când primeşte senzații bune de la Creator şi în iubirea din partea rea, când Creatorul îi trimite restricţii severe, conforme cu judecata.
Ar fi însă incorect să considerăm că dragostea perfectă este o stare în care omul primeşte de la Creator senzaţii rele, atunci când simte că-i este luat sufletul. Este incorect să creadă că nu ar trebui să se teamă de judecata şi stricteţea Creatorului şi, în ciuda sentimentelor sale să intre în contopire cu Creatorul cu dragoste, fără teamă şi din toată inima.
Mai întâi, omul trebuie să-şi trezească frica din el, ca nu cumva iubirea lui pentru Creator să slăbească. În acest fel, el combină iubirea cu frica. În al doilea rând, dinspre cealaltă parte a iubirii, din partea senzaţiei de restricţionare, el trebuie să-şi trezească frica interioară în faţa Creatorului şi să nu-şi lase inima să împietrească, pentru ca ea să nu înceteze să simtă senzaţia neplăcută a pedepsei. Şi în acest caz, el combină iubirea cu frica şi, acţionând astfel din ambele părţi ale iubirii, dragostea lui rămâne pe vecie conectată la frică, devenind astfel perfectă.
Despre incluziunea din partea bună, a fricii în iubire, este scris: „Fericit este omul care simte întotdeauna frica.“ Cuvântul „întotdeauna“ arată că, deşi omul primeşte mereu doar bunătate de la Creator, el tot se teme, căci se teme că ar putea păcătui.
Şi este scris despre incluziunea din partea rea a fricii în iubire, atunci când omul simte pedepsele şi stricteţea judecăţii: „Cel care îşi lasă inima să împietrească trebuie să cadă în veneraţie.“ Aceasta înseamnă că omul nu ar trebui, nicicum şi niciodată, să-şi lase inima să împietrească sub influența judecăţii. În caz contrar, el va cădea sub forţele impure, numite „rău“. Într-o asemenea situaţie, el trebuie să-şi trezească în interior şi mai multă frică de Creator şi să-şi alăture iubirii frica.
Cu toate acestea, nici unul dintre aceste tipuri de frică nu este pentru sine, pentru bunăstarea personală, ci ambele se referă la frica omului de a nu-şi reduce intenţiile şi acţiunile de dragul Creatorului, precum şi încercările de a le direcţiona pe toate spre a-I aduce Lui plăcere.
Astfel, am clarificat primele două Miţvot ale Torei – Miţvot ale fricii şi iubirii. Miţva a fricii este baza tuturor celorlalte Miţvot şi a întregii Tora. Ea este conţinută în primul cuvânt din Tora, BEREŞIT (LA ÎNCEPUT) şi în prima propoziţie, LA ÎNCEPUT CREATORUL A CREAT CERURILE ŞI PĂMÂNTUL. Frica este numită ÎNCEPUTUL, din care s-au născut CERURILE şi PĂMÂNTUL, adică ZON şi descendenţii lor, lumile BYA. Iar cea de-a doua propoziţie din Tora se referă la pedeapsa sub forma celor patru feluri de moarte spirituală: FĂRĂ FORMĂ înseamnă ştrangulare, HAOTIC înseamnă lapidare, ÎNTUNERIC înseamnă ardere şi SPIRIT înseamnă descăpăţânare. Miţva a iubirii este descrisă în Tora în versetul: ŞI CREATORUL A SPUS: „SĂ FIE LUMINĂ.“
Există două părţi ale acestei Miţva, numite „bunăvoinţă şi longevitate“ şi „din tot sufletul“. Asta implică faptul că omul ar trebui să simtă aceeaşi iubire în circumstanţele cele mai rele, adică atunci când Creatorul îi ia sufletul, cu aceea pe care o simte atunci când totul este bine.
Pentru a revela tocmai această dragoste perfectă, a fost ascunsă Lumina creaţiei. Frica trebuie să fie inclusă în ambele părţi ale iubirii: în partea în care omul trebuie să se teamă de comiterea unui păcat, de aceea reducându-şi dragostea sa pentru Creator, dar şi în partea în care trebuie să se teamă din cauza ascunderii şi a judecăţii Creatorului. Totuşi, pentru a înţelege aceste categorii spirituale, trebuie să le clarificăm într-o manieră uşor diferită.
Chemarea la iubire este repetată de mai multe ori în Tora: „Iubeşte-ţi aproapele …“, „Ce ţie nu-ți place, altuia nu-i face“ şi aşa mai departe. Dar baza acestei iubiri este iubirea dintre om şi Creator; aici sunt ţintite cererile noastre: „Trage-ne mai aproape cu dragoste …“, „Cel care-l alege pe Israel cu iubire …“
Revelarea Creatorului este revelarea iubirii Sale pentru om. Iubirea altruistă însă, este total diferită de ceea ce înţelegem noi prin iubire. Dragostea noastră se bazează întotdeauna pe motive egoiste. Şi, dacă aceste motive dispar dintr-o dată, dispare şi dragostea.
Putem să luăm ca exemplu dragostea naturală dintre tată şi fiu. Părinţii îşi iubesc în mod natural singurul lor fiu, mai mult decât orice pe lume. În mod corespunzător, fiul ar trebui şi el să nutrească acelaşi fel de dragoste pentru părinţii săi. Şi totuşi, vedem că nu este aşa: dacă fiul simte iubirea necondiţionată a părinţilor săi, atunci, în concordanţă cu legea naturii şi independent de el, dragostea lui pentru ei va scădea.
Este aşa întrucât iubirea tatălui pentru fiu este naturală; aşa cum tatăl doreşte ca fiul să-l iubească şi fiul vrea să fie iubit de tatăl său. Această dorinţă reciprocă dă naştere la frică, în ambele inimi: tatăl se teme ca fiul său să nu-l urască (chiar şi doar puţin) şi fiul se teme la fel.
Această frică permanentă dă naştere faptelor bune dintre ei: fiecare aspiră să-i arate celuilalt iubirea sa, pentru a susţine reciprocitatea. Şi totuşi, când dragostea lor atinge apogeul şi nu mai este nimic de adăugat la ea, atunci fiul iubit descoperă dragostea absolută şi necondiţionată din inima tatălui său iubitor.
Cel iubit încetează imediat să se mai teamă că va fi iubit mai puţin; nici nu mai speră că dragostea pentru el va creşte. Iar aceasta conduce la o situaţie în care fiul se leneveşe şi încetează să-şi mai exprime dragostea prin fapte bune. Pe măsură ce faptele bune se răresc scade şi dragostea lui, până când va fi înversată în opusul ei – în ură, considerând că tot ce face tatăl său este lipsit de valoare şi insuficient în comparaţie cu acţiunile pe care ar trebui să le întreprindă tatăl din iubire „absolută“. În concluzie, uniunea dintre iubire şi frică din interiorul omului îl aduce pe acesta la starea de perfecţiune.
Cele patru litere HaVaYaH (Yod + Hey + Vav + Hey) corespund Sfirot H–B–ZA–M. Zohar-ul le numeşte FRICĂ, IUBIRE, TORA, PORUNCĂ, respectiv.
Parţuf-ul AA este principalul Parţuf şi cuprinde întreaga lume Aţilut. El străluceşte peste toate celelalte lumi prin hainele sale, numite AVI, YESHSUT şi ZON, unde AVI şi YESHSUT îl îmbracă pe AA de la a sa Peh la al său Tabur, în timp ce ZON îl îmbracă pe AA de la Tabur până jos, la Sium Raglaim (sfârşitul picioarelor) sale, care stau pe Parsa.
AA este numit „Hohma ascunsă“, deoarece Ohr Hohma este ascunsă în Roş-ul său şi nu străluceşte peste ceilalţi Parţufim şi celelalte lumi; doar Bina străluceşte mai jos. De aceea, Bina este cea numită BEREŞIT – ÎNCEPUT, pentru că ea este fundaţia şi sursa tuturor lumilor.
Ea mai este numită şi FRICA DE CREATOR, adică frica de măreţia Sa, „căci El este unicul Stăpân şi rădăcina a tot ceea ce există, şi tot ceea ce există este nimic în comparaţie cu El“. Iar ZON (numiţi CERUL ŞI PĂMÂNTUL) apar din Bina. De aceea este scris în Tora, LA ÎNCEPUT (cu frică) AVI, CREATORUL A CREAT CERUL (ZA) ŞI PĂMÂNTUL (Malhut).
Prin urmare s-a spus: „Frica de Creator este începutul înţelepciunii (Hohma)“ şi „Frica de Creator este începutul cunoaşterii (Da’at).“ Ohr Hohma nu izvorăşte din Sfira Hohma a lui AA, ci doar din Bina a lui AA, pentru că, atunci când Bina lui AA urcă la Roş-ul lui AA, ea se întoarce spre Sfira Hohma şi apoi trece Lumina în jos. Urmează că Sfira Bina, frica de Creator, este sursa Luminii Ohr Hohma; ca atare s-a spus: „Frica de Creator este începutul lui Hohma.“
În plus, frica este începutul cunoaşterii, deoarece Sfira Da’at este începutul lui ZON: ZON înalţă cererea lor la Roş-ul lui AA pentru a primi Hohma. Iar această cerere a lui ZON privitoare la primirea Luminii Hohma, care este primită şi simţită de AA, este numită Da’at, cunoaşterea. De aceea este scris: „Frica de Creator este începutul cunoaşterii (Da’at).“
Zohar-ul ne mai spune şi că până la urmă frica şi iubirea se unesc, pentru a nu se mai despărţi niciodată, căci Hohma este numită „iubire“. Într-adevăr, litera Yod din numele HaVaYaH este Bina, mai precis GAR de Bina (AVI) care doreşte doar Ohr Hasadim, în timp ce Ohr Hohma este ascunsă în ea.
Locul revelaţiei Luminii Hohma este ZAT de Bina, numite YESHSUT, prima literă Hey din numele HaVaYaH. Prin urmare, acest loc este numit iubire şi este cea de-a doua Miţva care urmează după prima Miţva a fricii, care străluceşte în ZON, deoarece această Ohr Hohma nu provine din Hohma de AVI, ci din Bina, iar Bina este cunoscută ca fiind frica.
Zohar-ul spune că frica se uneşte cu iubirea pentru a nu se mai despărţi niciodată. Aceasta înseamnă că Bina se uneşte pe vecie cu Hohma şi nu se mai desparte de ea. Şi oriunde este Bina, Hohma se află şi ea acolo, împreună cu ea. Deşi ni se pare că se scrie că o Miţva este aceea a fricii şi o alta este a iubirii (că sunt Miţvot separate), totuşi ele sunt împreună şi nu se despart niciodată: aşa cum a doua Miţva o include pe prima, tot aşa prima o include pe cea de-a doua.
Motivul pentru care au nume separate este acela că le distingem după dominanta lor: în prima Miţva, este AVI, GAR de Bina, Bina însăşi împreună cu calitatea ei. De aceea este numită „frică“. Pe când în a doua Miţva dominantă este Hohma; de aceea este numită „iubire“.
Prin urmare, cuvintele Torei, LA ÎNCEPUT CREATORUL A CREAT constituie ascunderea, iar revelarea acestor cuvinte începe cu cuvintele SĂ FIE LUMINĂ, care desemnează urcarea lui Bina (ÎNCEPUTUL) la Roş-ul lui AA, acolo unde Bina devine asemenea lui Hohma.
Unirea dintre Hohma şi Bina este numită atunci MAREA IUBIRE. Acesta este înţelesul cuvintelor, SĂ FIE LUMINĂ, căci Bina urcă la AA şi trece Lumina spre toate lumile de jos cu MARE IUBIRE, adică prin două Lumini: Hasadim şi Hohma.
De aceea s-a spus că IUBIREA CREATORULUI ESTE CLARIFICATĂ DIN DOUĂ PĂRŢI, aşa cum este scris: SĂ FIE LUMINĂ ÎN ACEASTĂ LUME ŞI ÎN LUMEA CARE VA VENI. Deoarece Creatorul a văzut că această lume nu poate primi Lumina, El a ascuns Lumina Sa şi a ridicat-o peste Parsa lui AA, numită (în conformitate cu calităţile ei corectate) „lumea care va veni“, deasupra Hazeh-ului lui AA, acolo unde este locul lui AVI sau GAR de Bina.
Parsa este localizată sub Hazeh-ul lui AA și separă Apele Supreme (AVI) de apele inferioare (YESHSUT + ZON). Deoarece Ohr Hohma nu strălucește sub Hazeh-ul lui AA, se spune că Lumina este ascunsă de Parţufim YESHSUT și ZON.
Astfel, vedem că Bina este împărțită în două părți: GAR de Bina (AVI), localizate deasupra Hazeh-ului(Parsa lui AA sau Apele Supreme), peste care strălucește Lumina Superioară, adică secretele sunt revelate în interiorul lor. Cel care urcă la acest nivel primește Lumina lui, meritând astfel „bogăția (Hohma) și longevitatea (Hasadim). Fiii săi (viitoarele sale corectări) sunt precum mugurii măslinului (uleiul de măsline simbolizează Hohma), ei se adună în jurul mesei sale (Hasadim) și el stăpânește peste dușmanii săi (forțele impure) și tot ce-și dorește el reușește să împlinească (pentru că Ohr Hohma este îmbrăcată în Ohr Hasadim)”. ZAT de Bina sunt apele inferioare, localizate sub Hazeh-ului lui AA. Lumina este ascunsă de ele și cei care primesc de la ele trebuie să-L iubească pe Creator cu acel fel de iubire numit „chiar dacă El îi ia sufletul”.
Acestea sunt cele două grade ale iubirii pentru Creator. Cu alte cuvinte, iubirea pentru Creator nu este doar decizia omului. De fapt, la fel ca oricare altă dorință a noastră, ea apare doar în urma dobândirii unui anumit grad: dacă omul dobândeşte gradul lui YESHSUT, acesta îi permite să-L iubească pe Creator „chiar dacă El îi ia sufletul”. O iubire încă și mai perfectă ia naștere în acela care dobândeşte gradul lui AVI: el primește o asemenea Lumină de la acesta, încât iubirea lui pentru Creator devine perfectă din ambele părți.
Dar frica trebuie inclusă în ambele feluri de iubire. Astfel, la nivelul lui AVI, omul trebuie să se teamă ca nu cumva să păcătuiască atunci când se află într-o stare de înălţare spirituală, în AVI. Iar la nivelul luiYESHSUT, el trebuie să se teamă ca inima lui să nu se împietrească, pentru că Hohma și Bina corespund iubirii și fricii aflate într-o stare de eternă unitate. De aceea, omul trebuie să includă calitățile lui Bina (frica) atât în GAR de Bina (AVI), cât și în ZAT de Bina (YESHSUT).
Numai aşa iubirea va fi perfectă din ambele părți, în ambele forme: GAR și ZAT de Bina. Iubirea nu poate fi perfectă doar de o singură parte, ci doar dacă frica există în ambele părți, întrucât Hohma (iubirea) nu poate exista fără Bina (frică).
Rezultă de aici că iubirea condiționată este nivelul lui AVI, pe când cea necondiționată (perfectă) este nivelul lui YESHSUT. Însă YESHSUT este mai jos de AVI. Explicația este că omul primește mai întâi Sfirot mai Înalte din Parţuf-ul său în dezvoltare, în ordinea KHB-ZA-M, pe când Lumina intră în ele în ordinea inversă a lui NRNHY: mai întâi el primește Sfira Keter cu Lumina Nefeş, iar la final primește Sfira Malhut, în timp ce Lumina Yechida intră în Keter. De aceea, dacă măsurăm în concordanţă cu Sfirot (Kelim), gradul lui AVI = GE = K-H (iubirea condiționată) este mai mic decât gradul lui YESHSUT = AHP = B-ZA-M (iubirea necondiționată).
înapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)
înapoi la CARTEA ZOHAR VOL.1 – PROLOG (link)