A NOUA PORUNCĂ

înapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)

înapoi la CARTEA ZOHAR VOL.1 – PROLOG (link)

233. Cea de-a noua Miţva este aceea de a arăta milă celor nevoiaşi şi de a le da hrană, aşa cum este scris: SĂ-L FACEM PE OM DUPĂ IMAGINEA NOASTRĂ, ASEMĂNĂTOR NOUĂ, acest om va consta din două părţi, una masculină şi una feminină. DUPĂ IMAGINEA NOASTRĂ se referă la cei bogaţi; ASEMĂNĂTOR NOUĂ se referă la cei săraci.

234. Căci dinspre partea masculină ei sunt bogaţi, dar dinspre partea feminină sunt săraci. Şi, fiind uniţi împreună, arătând milă unii faţă de ceilalţi şi ajutându-se între ei, la fel şi jos bogatul şi săracul ar trebui să fie uniţi ca unul, ar trebui să împartă unul cu celălalt şi să arate milă unul celuilalt.

235. Observăm acest lucru în cartea Regelui Şlomo (Solomon): la cel care arată milă, din inimă, faţă de sărac, imaginea lui nu diferă niciodată de aceea a lui Adam, primul om. Şi, deoarece a fost creat după imaginea lui Adam, el guvernează peste toate creaturile de pe pământ prin imaginea sa, aşa după cum este scris: „Şi frica de tine şi groaza de tine vor fi asupra fiecărui animal de pe pământ“ (Bereşit 9:2), toate temându-se de acea imagine prezentă în el. Căci această Miţva, de a arăta milă faţă de săraci, este cea mai importantă dintre toate, ea ridicându-l pe om la imaginea lui Adam.

236. De unde ştim acest lucru? De la Nebuhadneţar. Cu toate că a visat acel vis, atâta timp cât a arătat milă faţă de săraci visul nu s-a îndeplinit. Când însă a început să privească la săraci cu răutate, imaginea lui s-a schimbat radical şi el s-a distanţat de popor. De aceea este scris, SĂ-L FACEM PE OM. Expresia are aceeaşi formă cu ceea ce s-a spus despre caritate într-un alt verset. Prin urmare, FACEM – este acelaşi lucru cu caritatea.

Bogatul şi săracul corespund cu principiile masculin şi feminin, cu ZA şi Nukva sa. Nu există însă, nimic aici care să facă aluzie la obligaţia bogatului de a fi milostiv cu săracul şi de a-i satisface nevoile. Această poruncă diferă, însă, de celelalte prin faptul că, în toate celelalte, porunca Creatorului este separată de acţiunea care urmează, după cum e scris, ŞI CREATORUL A SPUS: „SĂ FIE LUMINĂ. ŞI A FOST LUMINĂ“ sau ŞI CREATORUL A SPUS: „FIE CA APELE SĂ SE ADUNE …“ ŞI AŞA A FOST; şi tot aşa în toate Miţvot.

Niciuna dintre celelalte Miţvot nu mai conţine instrucţiunea Creatorului împreună cu acţiunea. Din cauză că toată creaţia îşi are originea în AVI, unde Aba vorbeşte iar Ima acţionează – Aba i-a dăruit lui Ima Lumina şi după aceea începe să acţioneze el însuşi asupra acesteia. Creaţia nu s-ar fi putut manifesta în acţiune doar prin calitatea lui Aba, întrucât nu există limitări în creaţie, în care să poată fi revelate acţiunile.

De aceea, Aba a emis o poruncă, aceasta reprezentând trecerea Luminii de la el la Ima. Fiind însă doar o poruncă şi nu o acţiune (cum ar fi o forţă în locul unei acţiuni), este folosit timpul trecut. Acelaşi limbaj este folosit şi în descrierea creării omului: ŞI CREATORUL A SPUS: „SĂ-L CREĂM PE OM.“ Observaţi că este folosit pluralul: SĂ-L CREĂM.

Mai înainte de crearea lumii Aţilut (numită lumea corectărilor), în lumile spirituale a avut loc o acțiune cunoscută sub numele de Şevirat HaKelim (spargerea vaselor din lumea Nekudim). Este scris: „Creatorul a continuat să creeze și să distrugă lumile, până când a creat această lume (Aţilut) și El i-a spus acesteia să-și oprească împrăștierea dincolo de limitele în care a fost creată” (Bereşit Raba, 3:7).

Spargerea vaselor era esențială, ea constituind singura oportunitate prin care se puteau amesteca proprietățile (dorințele) egoiste cu cele altruiste; având în vedere că în spiritualitate depărtarea este determinată de diferența calitativă (a dorințelor). Aceasta înseamnă că distanța dintre egoism și altruism este infinită. În acest caz, cum ar putea fi corectat egoismul? Cum pot fi prezentate omului astfel de calități sau măcar noțiuni cu privire la existența unor dorințe altruiste?

Atunci, pentru a permite dorințelor egoiste să fie corectate, Creatorul a efectuat spargerea vaselor – impactul prin lovire al dorințelor opuse, egoiste și altruiste. se numește „prin impact” deoarece este imposibil ca aceste dorințe să fie unite altfel decât printr-o „explozie”.

Rezultatul acestei explozii a fost acela că dorințele (Kelim) pure, altruiste, au penetrat în cele impure, egoiste, dându-i omului șansa de a avea liberul-arbitru și de a se auto-corecta. După distrugerea acestui Kli pur și coborârea părților sale în impuritate, a fost formată lumea Aţilut.

Lumea Aţilut a selecționat, dintre toate dorințele amestecate, doar pe cele altruiste, le-a atașat la ea, le-a corectat și le-a umplut cu Lumină. Din aceste părți corectate a alcătuit lumile BYA și tot ceea ce există în interiorul lor.

Aceste corectări ale acestor Kelim sparte și amestecate de către lumea Aţilut sunt descrise în primul capitol din Tora, unde se vorbește despre creație. Sunt folosite instrucțiuni cu privire la evidențierea și separarea Kelim egoiste de cele altruiste, cum ar fi, de exemplu, cele din verseturile următoare: ȘI CREATORUL A DESPĂRȚIT LUMINA DE ÎNTUNERIC; CREATORUL A DESPĂRȚIT APELE DE USCAT; CREATORUL A DESPĂRȚIT ZIUA DE NOAPTE și așa mai departe. Toate aceste exemple vorbesc despre separarea forțelor pure de cele impure, a binelui de rău. Și tot ceea ce era divergent a devenit parte a sistemului pur.

În concluzie, întregul act al creației este conținut în descrierea primei zile a creației, în cuvintele, SĂ FIE LUMINĂ, acesta fiind momentul în care Lumina a fost separată de întuneric. Deoarece, în ansamblu, puritatea este numită „Lumină” și impuritatea „întuneric”. Toate celelalte definiții ale purității și impurității sunt doar nume specifice diverselor manifestări ale acestora.

Lumea Aţilut a efectuat doar o corectare parțială: a separat dorințele altruiste de cele egoiste, Lumina de întuneric, dând naștere astfel sistemului creației, descris la începutul torei. Aceasta însă, nu încheie corectarea, deoarece întunericul și impuritatea sunt doar detașate și nu participă la creație, rămânând absolut necorectate. Ele sunt pur și simplu separate, ca nefiind necesare, iar aceasta încalcă perfecțiunea Creatorului, care a creat totul (inclusiv întunericul) pentru scopul Lui final. Mai mult, corectarea se încheie tocmai cu corectarea întunericului, așa cum s-a spus: „Noaptea strălucește ca ziua; întunericul, ca Lumina” (Tehilim, 139:12).

Pentru ca toate acestea să fie corectate, omul a fost creat astfel încât să conțină totul și să fie alcătuit din toate calitățile creației: de la absoluta bunătate, la răul absolut. Acest lucru îi permite omului să efectueze corectările și să dobândească perfecțiunea completă. Cu alte cuvinte, el trebuie să transforme răul în bine, amarul în dulce și întunericul în Lumină. Drept rezultat, moartea va dispărea pe vecie iar Creatorul se va manifesta ca Rege al întregii creații.

Așadar, există o mare deosebire între descrierea creării omului și acelea ale altor creaturi și părți ale creației. Aici, acțiunea în sine a fost amestecată cu instrucțiunile, deoarece instrucțiunile, descrierile, provin de la Ima și nu de la Aba, care a spus, SĂ-L CREĂM PE OM – împreună cu Malhut din lumea Aţilut.

Explicația constă în faptul că Malhut include totul, căci și ea dă Lumina subzistenței forțelor impure, pentru a împiedica dispariția lor din lume, pentru că, la fel ca și toate celelalte elemente ale creației, forțele impure nu pot exista fără Lumină, în lipsa căreia ar dispărea pe dată. Despre acestea s-a scris: PICIOARELE EI COBOARĂ ÎN MOARTE, căci forțele impure primesc o mică parte din Lumină care să le asigure subzistența.

Din acest motiv, Malhut este numită Asiya (acțiune), ea întinzându-se și guvernând peste toată creația. Ea mai este numită și „întuneric”, deoarece strălucește cu o scânteie de Lumină, pentru a susține întunericul și răul.

De aceea, atunci când Ima se unește cu Malhut și calitățile lor se amestecă, ea primește calitățile întunericului, despre care s-a spus: SĂ-L CREĂM PE OM DUPĂ IMAGINEA NOASTRĂ, DUPĂ ASEMĂNAREA NOASTRĂ, căci Lumina se numește „imagine” iar întunericul, „asemănare”. Într-adevăr, după ce Ima se amestecă cu Malhut, aceste două forțe, IMAGINEA și ASEMĂNAREA, apar și în ea. Drept rezultat, omul, care a fost creat de ea, conține și el aceste două forțe – IMAGINEA și ASEMĂNAREA.

Din fraza, SĂ-L FACEM PE OM, rezultă că Ima constă din două părți, masculină și feminină. Deși Ima este parte masculină (dăruirea este o calitate masculină), ea este conectată la Malhut. În plus, calitatea masculină sugerează prezența Luminii, în timp ce calitatea părții feminine, Nukva, este sărăcie și întuneric. Urmează că omul constă din calitățile lui Ima (bogăție și Lumină), ca și din calitățile lui Malhut (sărăcie și întuneric).

Și tocmai această combinație de calități ale lui Ima și Malhut îi permit omului să o corecteze pe Malhut, să o umple cu Lumină și să extindă puritatea și sfințenia spirituală pe întregul pământ (Malhut). Este scris că, la sfârșitul corectării, „Creatorul și Numele Său vor fi unul”, căci întunericul din Malhut va fi transformat în Lumină, la fel ca în partea masculină, HaVaYaH. Totul va fi ca unul în calitatea masculină, așa cum    s-a spus: „Nu va exista nici un sărac în națiunea voastră.”

Această Miţva spune că Ima s-a unit cu Malhut pentru a o corecta, motiv pentru care Ima include Imaginea și Asemănarea, omul fiind nevoit să-și corecteze calitățile pentru a corecta părțile întunecate din el. În acest scop, el trebuie să-și diminueze calitățile, la fel ca Ima și să-și ofere contribuția (caritatea) sărăcei lui Malhut, care este lipsită de Lumină. El trebuie să demonstreze milă față de ASEMĂNAREA (sărăcia) din el și să-i pună la dispoziție tot ceea ce are ea nevoie.

Respectând această Miţva, omul primește IMAGINEA și ASEMĂNAREA de la Ima, Lumina Superioară care a fost primită de Adam, creat în IMAGINE și ASEMĂNARE. De aceea are el puterea de a guverna peste toate animalele din lume (toate dorințele sale animalice), astfel încât în el să nu mai rămână nici o forță (dorință) impură, pe care el să nu o poată birui și corecta.

Cartea Zohar îl dă exemplu pe Nebuhadneţar: deși s-a ajuns la un verdict Celest în privința lui, visul lui nu s-a împlinit atâta timp cât el a fost milostiv cu săracii. De îndată însă, ce a permis ca ochiul său rău să privească la săraci, sentința a fost executată imediat și imaginea lui s-a schimbat (cei interesați pot studia Cartea lui Daniel). Vedem astfel că această Miţva este mai importantă decât toate celelalte și că poate răsturna verdictul Celest declarat împotriva omului.

„Caritatea” semnifică uniunea dintre Bina și Malhut. În mod similar, povestea despre căsătoria lui Rut moabita, bunica Regelui David (Malhut) și Boaz, care a fost milostiv cu ea (această căsătorie a dat naștere Dinastiei Regale a lui Israel), descrie corectarea lui Malhut de către Bina (vezi Meghilat RutCartea lui Rut).

înapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)

înapoi la CARTEA ZOHAR VOL.1 – PROLOG (link)

error: Content is protected !!