A RIDICA O RUGĂCIUNE

înapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)

Aici Zohar-ul vorbește despre rugăciunea pe care fiecare om o oferă Creatorului său (Veyikahel, pag. 32-52). Această acțiune internă a omului este munca lui cea mai grandioasă și mai valoroasă în eforturile lui depuse pentru Creator.

Creatorul l-a făcut pe om la nivelul spiritual cel mai îndepărtat, complet opus Lui: având doar dorința egoistă de a primi. Și deoarece omul nu are nici un alt fel de dorințe-calități în afara dorinței de a primi plăcere, nu numai că este incapabil să se schimbe singur, dar nici măcar nu poate aspira la dorința de a se schimba.

Ne putem schimba doar sub influența Luminii Creatorului, primind de la El calitățile Sale. Rezultă de aici că singura noastră sarcină este aceea de a cultiva dorința de schimbare. De îndată ce această dorință adevărată apare în om, Creatorul îi va da imediat acestuia forța necesară îndeplinirii ei. Așadar problema nu este cum să faci o rugăciune; ci mai degrabă, cum să ajungi la ea, cum să formulezi cererea personală de a primi puterea necesară pentru a deveni asemenea Creatorului!

O rugăciune este o senzație, o dorință din inima omului. El nu o înțelege în totalitate și nu o poate descrie, căci senzația din inima unui om nu este supusă nici unui control sau corectare conștientă – nu poate fi „creată” prin voință proprie. Senzațiile din inima omului sunt consecința condiției mentale și spirituale a lui, fiind rezultatul nivelului curent al dezvoltării lui spirituale.

Astfel, chiar și dorința de schimbare este tot în mâinile Creatorului. Totuși, El ne dă șansa de a stimula acest proces și de a stabili propriul nostru avans spiritual:

• El le permite cabaliștilor să scrie cărți și, atunci când le citim, dorința noastră de a ne trage mai aproape de Creator se dezvoltă;
• El permite ca anumiți cabaliști veritabili să fie revelați unor cercuri largi de oameni care aspiră la dezvoltarea spirituală;
• Imperceptibil, El ne transformă dorințele (ne modifică sufletele) astfel încât să devenim interesați de spiritualitate;
• El ne schimbă dorințele față de această lume, ajutându-ne să realizăm insignifianţa ei și caracterul ei trecător prin senzații de dezamăgire și suferință.

Creându-l pe om un egoist nemernic, adică făcând o creație lipsită de valoare, aparent nedemnă de El, Creatorul i-a permis omului să se creeze și să se ridice singur, la un nivel egal cu cel al Creatorului Însuși – să dobândească nivelul Lui de perfecțiune. În acest fel Creatorul revelează perfecțiunea creaturilor Sale: l-a făcut pe om o creatură lipsită de valoare, dar prin aceasta El îi permite să facă din el însuși un „Creator” (în calitățile sale).

Omul nu poate pretinde că deşi a fost creat doar cu o singură dorință, ar fi incapabil să determine primirea unei dorințe altruiste în locul celei naturale, egoiste. Tora, Cabala, profesorii și suferința, sunt toate pregătite pentru a accelera evoluţia omului spre scopul creației, pe calea Torei sau pe calea suferinței.

Calea suferinței însă, nu este de dorit pentru om, a cărui viață pe pământ îl face să se simtă ca și cum ar fi prins între pietrele unei mori care se învârtesc fără oprire. Metodic și nemilos, ele îl pulverizează mental și fizic, până în ultima zi a vieții sale. Această cale dureroasă este, însă, indezirabilă și în ochii Creatorului. În fond, scopul Său este acela de a-i face plăcere omului, acesta fiind în acord cu calea Torei – una rapidă și lipsită de suferință de transformare a dorințelor egoiste în unele altruiste.

Deoarece numai Creatorul poate realiza această schimbare (și El o va face, cu sau fără suferință, în conformitate cu cererea noastră conștientă), ceea ce trebuie omul să facă în această viață este să dezvolte o astfel de cerere către El. De aceea este scris: „Fie ca el să se roage întreaga zi!” Cu toate acestea, noi nu înțelegem că această frază nu vorbește despre un om care stă aplecat peste cartea de rugăciuni, ci la munca interioară a omului asupra lui însuși.

Există mai multe forme de muncă pe care omul trebuie să le îndeplinească în fapt, cu trupul său, ca în cazul respectării fizice a Miţvot. Și mai există munca internă, cea mai importantă, în care respectarea Miţvot depinde de cuvintele și dorințele din inimă.

Niciodată Cabala nu face aluzie la trupul fizic și nici măcar nu-l menționează, acesta nefiind diferit de acela al unui animal – se naște, funcționează și moare ca un animal. Și toate formele de muncă îndeplinite de trup sunt doar acțiuni mecanice, fără legătură cu intențiile interne ale omului, ba chiar uneori de-a dreptul opuse acestora.

De aceea, acțiunile trupului sunt complet ignorate în Cabala, în locul lor fiind luată în considerație dorința omului, care este considerată acțiune. Aceasta constituie acțiunea spirituală internă a omului, atunci când este dezbrăcată de trupul fizic (în care există în prezent).

Lumea spirituală este o lume a dorințelor lipsite de trup, care nu au volum, dimensiune, mișcare sau timp. La fel ca în imaginația noastră, în care dorințele ni se împlinesc instantaneu prin puterea gândului, totul este determinat în lumea spirituală doar de dorințele-gânduri și nu de acțiuni fizice.

Cu toate acestea, deoarece în lumea aceasta existăm temporar într-un corp fiziologic, sarcina noastră este aceea de a respecta Miţvot de la Creator atât fizic (cu corpul nostru) cât și spiritual. Fizic le putem îndeplini așa cum procedează de obicei o persoană – datorită creșterii sau pentru obținerea unei recompense în lumea aceasta (bani, sănătate, noroc, pace și așa mai departe) sau în lumea viitoare (cea mai bună pe care și-o poate imagina). În schimb, omul îndeplinește aceste acțiuni pentru că așa a fost învățat din copilărie, așa încât nu se poate împiedica să o facă, în virtutea unei dorințe dobândite (din instinct) – dacă nu le-ar mai respecta, el ar suferi.

Această senzație de suferință este exact ceea ce îl silește să îndeplinească acținile mecanice ale poruncilor (Miţvot). Nu este vorba nici măcar de dorința de a primi o recompensă în această lume sau în cea care va veni: în acest caz răsplata este instantanee – omul nu simte nici o neplăcere din moment ce face ceea ce este obișnuit să facă.

De aceea unui asemenea om, care respectă Miţvot din cauza naturii sale dobândite (a unui obicei), i se pare că nu cere nici o recompensă pentru acțiunile sale, nici în lumea aceasta și nici în cea care va veni. În fond, el nici nu se gândește la vreo răsplată, atunci când obişnuinţa sa, care i-a devenit a doua natură, îl silește să îndeplinească aceste acțiuni. Simțind astfel, este absolut sigur că acționează „de dragul Creatorului”. El nu conștientizează faptul că această obişnuinţă, a doua sa natură, îl silește să îndeplinească mecanic Miţvot.

Cu toate acestea, din moment ce trupul nostru nu este mai mult decât un animal, îndeplinirea mecanică a Miţvot, din obișnuință sau pentru o recompensă, este absolut suficientă pentru el. Există o diferență între cei care respectă Miţvot datorită creșterii sau obiceiurilor și cei care o fac pentru o răsplată: cei dintâi nici măcar nu se întreabă dacă El există sau nu, îndeplinind mecanic acțiuni pe care nu se pot împiedica să le îndeplinească, întrucât în caz contrar ar începe imediat să sufere lipsindu-le acțiunile cu care s-au obișnuit.

Însă cel care respectă Miţvot fiind convins că există recompensă și pedeapsă, acela crede în Creator, în Tora Sa și în guvernarea Sa, folosindu-le pur și simplu în propriul beneficiu. Respectând Miţvot cu o asemenea intenție și rămânând astfel toată viața sa, cu siguranţă nu va crește spiritual. Cel care nu crește este numit în lumea noastră „mineral” (neînsufleţit), noi împărțind natura în următoarele niveluri: mineral, vegetal, animal și vorbitor (uman). Ca atare, acești oameni sunt considerați minerali din punct de vedere spiritual (Domem de Keduşa), dar ei sunt deja neînsufleţiţi „spiritual”, spre deosebire de cei care urmează mecanic Miţvot, din obișnuință.

În Cabala, cuvântul „corp” implică dorință. O dorință sau un corp poate fi egoistă sau spirituală (altruistă). Trecerea treptată de la trupul egoist și înlocuirea lui cu un corp altruist este numită „nașterea spirituală” a omului.

Creșterea spirituală a omului este desemnată de o intenție tot mai pronunțată de a respecta Miţvot doar pentru că aceasta este dorința Creatorului. Omul le îndeplineşte numai pentru El, altruist în totalitate, ca și cum nici un fel de răsplată nu-i va fi dată la schimb vreodată, nici măcar sub formă de auto-mulțumire. Este ca și cum Creatorul nu ar ști cine îi împlinește dorința, ca și cum omul însuși nu ar fi sigur dacă el respectă Miţvot sau nu. Dar omul le îndeplinește oricum, căci asta este voința Creatorului.

Noțiunea de „corp” în Cabala face aluzie la dorințele corectate ale omului, în timp ce dorințele necorectate, fără ecran, nu pot fi utilizate. Este ca și cum nu ar fi considerate părți ale corpului, existând dincolo de corp. De aceea ele sunt considerate forțe sau dorințe străine – Klipot (coji).

Singura creație care există în afară de Creator este dorința egoistă de a primi plăcere de la El, creată de El. Această dorință poate fi egoistă (coruptă) sau altruistă (corectată), pură sau impură din punct de vedere spiritual. Toate forțele spirituale: îngeri, Klipot etc. constituie dorințele noastre necorectate sau corectate (dorința de a dărui plăcere Creatorului). Nimic altceva nu mai există în univers!

În corpul spiritual care îndeplinește acțiuni spirituale există douăsprezece părți: două brațe și două picioare, fiecare alcătuită din trei părți, în total 4 × 3 = 12. Aceste părți ale corpului nostru spiritual (dorințele noastre corectate cu ajutorul unui ecran) îndeplinesc Miţvot pozitive.

La fel ca și corpul unei entităţi spirituale (Parţuf), corpul omului este format din dorințele sale altruiste, în care poate primi Lumina de la Creator, pe măsura intențiilor sale (a ecranului). Dorințele omului sunt determinate de intențiile sale.

Întreaga muncă însoțită de intenția „de dragul Creatorului” este îndeplinită de părțile externe ale corpului: cele douăsprezece părți ale brațelor și picioarelor și de cele douăsprezece părți interne ale corpului: creier, inimă, ficat, gură, limbă, cinci părți ale plămânilor și doi rinichi. Aceste corectări interioare ale corpului au ca scop primirea spiritului Celest, a Luminii, înăuntrul corpului și reprezintă cea mai importantă muncă în relația cu Creatorul.

Aceste acțiuni interioare sunt numite Miţvot. Ele depind de vorbire, cum ar fi rugăciunile-cereri, binecuvântările și laudele. Iar cel care ajunge să cunoască această muncă este fericit în toate ale sale. Omul nu înțelege faptul că rugăciunea sa penetrează toate Cerurile, se ridică până în vârful universului și ajunge chiar la Creator.

Așa cum am menționat în mod repetat, nici măcar o singură vorbă din Tora nu se referă la lumea noastră, cu atât mai puţin la trupul nostru. Toate cuvintele din Tora sunt numele sacre ale Creatorului – diferitele senzații cu privire la Creator percepute de aceia care L-au dobândit. Așa cum am explicat, dobândirea și simţirea Creatorului nu este posibilă în absența unui ecran, a unei intenții altruiste, aceasta însemnând că tot ceea ce dorește omul este să-I aducă plăcere Creatorului său. Doar senzațiile inimii (esența omului) pot îndeplini această muncă și nu organele fizice ale trupului nostru însufleţit, care nu este diferit de acela al unui animal.

Atunci când Lumina dimineții începe să strălucească, separând Lumina de întuneric, o chemare străpunge toate Cerurile: pregătiți-vă pentru deschiderea intrărilor și a camerelor, fiecare să meargă la poziția lui. Căci cei care servesc noaptea nu sunt aceiași cu cei care servesc ziua. Și când vine noaptea, servitorii din timpul zilei sunt din nou înlocuiți cu cei de noapte.

Când începe să strălucească Lumina de dimineață – când omul începe să realizeze că dorințele sale egoiste sunt doar moarte și întuneric, pe când altruismul și spiritualitatea sunt viață și Lumină, atunci Lumina din om se separă de întuneric și el începe să analizeze și să realizeze stările sale, să simtă urcările și coborârile spirituale – percepe apropierea de Creator ca Lumină, în timp ce îndepărtarea de El și coborârile în dorințele egoiste îi par întuneric.

Toate acestea însă pot fi percepute doar dacă omul Îl simte pe Creator (chiar și doar într-o mică măsură, insesizabil). Pentru a începe să simtă rușinea de a primi de la Creator și micimea naturii sale (senzația de întuneric), omul trebuie mai întâi să-L simtă pe Creator. Doar Lumina Sa conține tot ceea ce îi este necesar omului: puterea de a se corecta, dorințele, viața. De aceea principalul lucru la care trebuie omul să aspire este senzația Creatorului, dar nu pentru a obține plăcere ci corectare.

Forțele care servesc în timpul zilei sunt numite „conducătorii, guvernarea zilei” iar forțele care servesc noaptea sunt numite „conducătorii, guvernarea nopții”. De îndată ce se aude chemarea de dimineață, cu toții își ocupă pozițiile, Malhut și Israel coboară și intră în Beit-Kneset (Casa Adunării – locul în care se adună toate dorințele omului; de aceea se numește casa de rugăciune) pentru a-L preamări pe Creator și a-și începe cântarea și binecuvântările.

Este scris: „Dimineața vom lăuda Mila Ta iar noaptea, credința Ta.” Simțind că Lumina Creatorului coboară asupra sa, omul o percepe ca fiind dimineața ce vine după întuneric și, la simțirea acestei stări, el laudă Creatorul în inima sa. Toate gândurile străine se retrag dinaintea influenței Luminii Creatorului și toate dorințele impure sunt înfrânate.

După ce omul s-a corectat singur în Miţvot pozitive (în prima parte, în corectările prin Ţiţit și Tefillin), el trebuie să-și unească toate dorințele din inimă în munca interioară (în cea de-a doua parte) și, din toată inima, să se dedice muncii de a aduce slavă, căci vorbirea se înalță spre cer.

Este imposibil de oferit o explicație pe scurt cu privire la poruncile (Miţvot) ce se referă la Tefillin și Ţiţit, urmate doar de cei care au dobândit spiritual nivelul Parţuf-ului ZA.

Acești servitori, care au stat la locul lor în aer, sunt numiți la conducerea celor patru colțuri ale lumii. Gazaria plutește în aer pentru a guverna estul, la fel și ceilalți numiți împreună cu el și așteaptă cuvintele rugăciunii care se înalță din acea parte, de jos. Și acest conducător preia rugăciunea.

Dacă vorbele rugăciunii sunt aşa cum se cuvine, acești conducători le absorb și se ridică împreună cu ele până la firmament, acolo unde se află alți conducători. La absorbirea acestor cuvinte, ei proclamă, „Binecuvântat fie Israel. Binecuvântate fie buzele care rostesc astfel de cuvinte!”

Literele care stăteau suspendate în aer zboară apoi sus și formează numele sfânt care conduce în aer și este alcătuit din douăsprezece litere. Acesta este numele cu care a zburat Ilie înainte de a se ridica în înaltul cerului. Literele zboară sus în aer și conducătorul, care ține cheile aerului în mâna sa, se ridică la Ceruri împreună cu ceilalți conducători, trecând literele în mâinile altui conducător pentru a fi urcate și mai sus.

După ce Malhut a fost separată de ZA, ZA s-a umplut singur doar cu Ohr Hasadim și a devenit linia din dreapta, pe când Malhut a devenit linia din stânga. Aceste două linii se găsesc în conflict una cu cealaltă, așa cum sunt opuse linia dreaptă și cea stângă ale lui Bina. Această situație continuă până când ZA urcă la Bina ca linie de mijloc, echilibrează liniile dreapta și stângă și face pace între ele unindu-le într-o linie de mijloc unică.

În mod similar, ZA şi Malhut, cele două linii opuse, au nevoie de o linie din mijloc care să le aducă echilibru și pace și să le unească. Aceasta se petrece cu ajutorul lui MAN (Mei Nukvin), a rugăciunilor celor drepți, ei fiind aceia care ridică ofranda de dorințe din această lume. În plus, ecranul ridicat de ei se numește Masah (ecran) de Hirik – linia din mijloc – provocând unirea liniilor stângă şi dreaptă și a lui Malhut cu ZA.

Astfel, rugăciunea devine o cerere, MAN, dar și linia din mijloc care conduce la pace și unitate între ZA și Malhut. Așa cum Yesod Superior (linia din mijloc) unește pe Creator cu Şchina-Malhut reunind toate sufletele create, la fel și rugăciunea omului creează linia din mijloc și unește totul prin înălțarea ei – aducând pace și unitate între Creator și Şchina (creaturile Sale), uniunea sufletelor cu Creatorul lor.

Așadar, ca și Sfira Yesod inferioară, omul este numit Şalom (pace). Mai mult, lumea inferioară precede și determină lumea Superioară, căci trezirea de jos (cererile celor inferiori) precede și deșteaptă trezirea de Sus.

Lumea spirituală este lumea dorințelor. Există doar două dorințe:

1. Dorința Creatorului de a dărui încântarea perfectă creației Sale, adică omului;
2. Dorința de a primi plăcere pentru sine, creată de Creator și numită creatură, sau esența omului.

Nimic altceva nu mai există, doar aceste două dorințe! Tot ceea ce ne-am putea imagina derivă din aceste două forțe spirituale. Dorința omului este numită o „rugăciune” căci, intenționat sau nu, aceasta apelează la Cel care a creat omul, la Creator. Din punct de vedere spiritual, omul se dezvoltă în concordanță cu rugăciunea lui.

Cu toate acestea, rugăciunea adevărată a omului este cererea sa de a se corecta și a se înălța spiritual. O asemenea rugăciune, dorință din inimă, poate să fie atinsă numai în urma unui studiu consistent al surselor cabaliste, care afectează dorința egoistă a omului prin Lumina interioară ascunsă în ele și îl trezesc pentru a se ridica spiritual (Introducere la Studiul celor zece Sfirot, punctul 155).

Un suflet nu este nimic altceva decât dorința corectată, altruistă, a omului, Parţuf-ul săuspiritual, dorința lui de a primi Lumina Creatorului „de dragul Creatorului” cu ajutorul unui ecran (intenție).

Limbajul folosit într-o rugăciune constituie părți din sufletul său (sufletul însuși) îmbrăcat în trup. O rugăciune este sufletul omului din această lume, VAK de Nefeş ale lui Malhut de Malhut din Malhut de Asiya.

Dar cum poate rugăciunea unui om, dorința lui, să se înalţe prin toate gradele tuturor lumilor BYA și să ajungă la Malhut de Aţilut pentru a deveni MAN și linia din mijloc, unind pe Malhut cu ZA? În fond, este binecunoscut faptul că nici un grad nu se poate ridica peste el însuși, ca să nu mai vobim despre un salt atât de incredibil de la cel mai de jos nivel al scării spirituale (lumea noastră) până în lumea Aţilut.

Pentru a înțelege toate acestea, trebuie să înțelegem mai întâi în profunzime semnificația ridicării lui Malhut la Bina. Rezultatul acestei ridicări este că fiecare grad se divide în două părți: Keter și Hohma ale fiecărui grad rămân în acesta, în timp ce Bina, ZA și Malhut cad la un grad inferior. Acest proces are loc deoarece Malhut a urcat la Bina și astfel a creat în Bina un nou Sof (terminaţie) a gradului, Malhut existând sub interdicţia primei restricții și neputând, din această cauză, să primească Lumina. Din cauza celei de-a doua restricții Bina, ZA și Malhut sunt localizate sub noul Sof al gradului. Astfel, aflându-se sub Malhut care a urcat la Bina, ele sunt definite ca grade inferioare.

Apoi, datorită lui MAN înălţată de cei de jos, Lumina AB-SAG coboară și-i dă putere lui Malhut, aflată în Bina, să coboare la locul ei: Malhut coboară de la Bina la locul ei, întorcând la locul lor toate Sfirot și unindu-le într-un singur grad, care constă din zece Sfirot întregi. În consecință, Bina și ZON, care s-au aflat fiecare sub gradul său, se întorc la gradul lor anterior. Astfel, fiecare grad își reconstituie propriile zece Sfirot.

Însă, deși Malhut, care a stat în Bina pe post de nou Sof (terminaţie) a gradului, se întoarce de la Bina la locul ei de la finalul fiecăreia dintre cele zece Sfirot, acest nou Sof pe care ea l-a creat în Bina nu dispare cu totul din Bina. Drept rezultat, Bina și ZON nu coboară la locul lor. În schimb, ele trebuie să se ridice peste noul Sof și să creeze acolo linia stângă față de Keter și Hohma, care nu cad niciodată de la gradele lor și constituie linia dreaptă.

De aceea noul Sof rămâne la locul lui în toate gradele, chiar și după coborârea lui Malhut din Bina. Și acest Sof este numit „firmament” pe când Bina și ZON, care căzuseră de la gradul lor, dar acum s-au întors la el, se numesc „aer”. De altfel, fiecare nivel inferior este definit ca VAK (numit Avir – aer) față de Cel Superior.

Din cauză că Bina și ZON au căzut de la gradul lor, ele au devenit VAK (aer) față de acesta, cum este cazul unui nivel inferior față de cel Superior. După coborârea lui Malhut de la Bina, aerul (Bina și ZON) care s-a aflat sub firmament urcă deasupra acestuia devenind linia stângă.

Când Bina și ZON urcă peste firmament, ele iau și gradul inferior, acolo unde s-au aflat anterior și îl ridică peste firmament. Se întâmplă aşa întrucât, spre deosebire de lumea noastră, în spiritualitate nu există urcări și coborâri; o coborâre este o deteriorare a proprietăţilor cuiva de la un grad spiritual la un grad inferior.

Deoarece au fost echivalente ca proprietăţi cu gradul inferior, atunci când Bina și ZON urcă împreună, iau cu ele tot gradul inferior. Întrucât, după ce au fost împreună o dată și au devenit similare, ele primesc ajutor, se înalță și nu se mai despart niciodată.

În final, urcarea lui Malhut la Bina formează o intrare, o deschidere, o poartă pentru gradul inferior, prin care acesta poate să urce la Cel Superior. Ca atare, atunci când Malhut coboară de la Bina, permițând astfel părții inferioare, AHP de Bina, să urce, nivelul inferior poate să urce și el împreună cu AHP de Bina.

Astfel, ca rezultat al urcării lui Malhut la Bina și al coborârii ei ulterioare sub influența Luminii AB-SAG, în fiecare nivel se formează trei părți:

 –   Aer, Bina și ZON  care au căzut;

 –   Cerurile, noile limite ale gradelor care au apărut datorită urcării lui Malhut la Bina. Acestea nu dispar niciodată, chiar și atunci când Malhut se întoarce la locul ei;

 –   Intrările pentru gradele inferioare care s-au format prin urcarea lui Malhut la Bina, atunci când gradele inferioare au urcat împreună cu ea. Altfel aceste grade inferioare nu ar fi putut niciodată ajunge la Cel Superior, pentru că nici un grad nu se poate înălța peste el însuși.

Acest proces este descris în poveștile hasidice drept misiunile celor drepți (Gradul Superior) în lumea noastră: ei coboară până la cei mai infami și corupți oameni (gradul inferior). Cu alte cuvinte, deși în esență rămâne același, Gradul Superior trebuie să-și altereze proprietăţile pentru a se egaliza cu gradul inferior. Astfel, le arată celor inferiori că în ceea ce privește dorințele, gândurile și acțiunile sale este la fel cu ei.

Ulterior, după ce s-a unit complet cu ei și aceștia îi acordă o încredere deplină, când devine „unul de-al lor” (aceasta reprezentând uniunea dintre AHP ale Celui Superior cu GE ale celui inferior), treptat, insesizabil sau pe față, începe să-i corecteze – prin exemplul propriu, el își propagă gândurile către ei. Aceste gânduri nu pot fi percepute de un străin, ci doar de „unul dintre ei”. Adică Cel Superior primește suplimentar Lumina (forța) în GE ale sale pentru a fi capabil să-și ridice AHP, să-și corecteze dorințele de primire, să înceapă să lucreze cu ele de dragul Creatorului și să le ridice la gradul său real.

Și deoarece nu există nici o deosebire între dorințele AHP ale celui superior și GE ale celui inferior, în care au căzut AHP ale Celui Superior, ele se ridică împreună. În acest fel Cel Superior înalță, adică îmbunătățește, corectează o parte din proprietăţile celui inferior (GE) și le ridică la gradul lui real.

De aceea, cel mai important lucru este ca în starea noastră să ajungem să simțim AHP ale Gradului Superior, localizate chiar în centrul inimii noastre, şi să devenim egali cu acestea în proprietăţile noastre, astfel ca ulterior să ne înălțăm o dată cu ele.

Acest proces este descris în cartea Atingerea lumilor spirituale, care oferă o perspectivă mai personală asupra acestui proces spiritual.

În interiorul senzațiilor unui cabalist există o parte a Gradului Superior, a stării viitoare (AHP). Cel care percepe Gradul Spiritual Superior ca fiind un vid neatractiv și nu o stare plină de Lumină, nu primește de la Gradul Superior.

Chiar dacă Gradul Superior este plin de Lumină, cel de jos îl percepe doar în măsura în care calitățile sale inferioare îi permit să o facă. Individul nu percepe Lumina deoarece calitățile sale actuale nu sunt suficiente pentru a o primi.

Putem percepe Gradul Superior pentru că toate stările spirituale sunt aranjate secvențial, de la cele mai de jos la cele mai de sus. Mai mult, stările se îmbracă una peste cealaltă; jumătatea inferioară a stării de Sus este situată în interiorul jumătății superioare a stării de jos (AHP ale celui Superior cad în GE ale celui inferior).

Astfel partea de jos a Stării Superioare este prezentă mereu în noi, dar nu o percepem de cele mai multe ori. Starea Superioară de mai sus este numită „Creatorul” deoarece acționează față de noi ca un Creator.

Ea ne dă naștere, viață și ghidare. Deoarece nu avem o percepție a Stării Superioare, deseori ori rămânem cu ideea că El, Creatorul nu există.

Dacă însă am fi într-o stare în care am vedea cu claritate Domeniul Superior al Creatorului peste toate creaturile acestei lumi, atunci ne-am pierde posibilitatea de a alege liber.

Putem vedea cum un singur adevăr, o singură forță și voință opereaza în toate și în fiecare lucru în parte.

Deoarece voința Creatorului este aceea de a-i garanta fiecărui om liberul arbitru, atunci apare necesară ascunderea Creatorului față de creațiile sale. Doar dacă El este ascuns putem afirma că aspirăm din proprie inițiativă să ne alipim Creatorului – să acționăm de dragul Său, fără nici o urmă de interes.

Întreg procesul de auto-corectare este posibil doar atunci când Creatorul este ascuns față de noi. De îndată ce El ni se revelează devenim servitorii Săi și cădem sub controlul gândurilor Sale, a puterii și grandorii Sale.

În acel moment ar fi imposibil să determinăm care sunt adevăratele noastre gânduri. Așadar, pentru a ne permite să acționăm liberi, Creatorul trebuie să se ascundă.

Pe de altă parte, pentru a ne da o șansă să scăpăm de sub sclavia oarbă a egoismului, Creatorul trebuie să se dezvăluie, pentru că omul ascultă doar de două forțe în această lume: de forța egoismului – corpul – și de forța Creatorului – altruismul.

Rezultă că este necesară alternarea celor două stări. Acestea sunt ascunderea Creatorului față de noi, când ne percepem doar pe noi și forțele egoiste care ne guvernează, precum și revelarea Creatorului, când simțim puterea forțelor spirituale.

Pentru ca o persoană care se găsește încă sub influența egoismului să perceapă Entitatea Superioară cea mai apropiată (Creatorul), El trebuie să să-și egalizeze anumite calități cu acelea ale ființei inferioare – acea persoană care caută conexiunea cu Creatorul.

El își va dota anumite calități altruiste cu atribute egoiste și va putea astfel să ajungă la un echilibru cu persoana care caută conexiunea cu El.

Partea Superioară înalță Malhut-Midat HaDin la nivelul propriilor sale Galgalta ve Eynaim. Drept rezultat, ale Sale AHP capătă calități egoiste. În acest fel, ale Sale AHP „coboară” la partea inferioară (nivelul spiritual al celui care caută) și ajunge la o stare de echivalență cu calitățile părții inferioare.

La început partea inferioară nu era capabilă se perceapă Starea Spirituală Superioară. De aceea, Creatorul și-a ascuns calitățile altruiste în spatele unora egoiste, putând astfel să coboare la nivelul persoanei, în așa fel încât aceasta să-L poată percepe.

Dar noi percepem calitățile înalte ca fiind egoiste și astfel suntem incapabili să sesizăm esența lor. Ni se pare că nu există nimic pozitiv în spiritualitate care să ne poată aduce plăcere, inspirație, încredere sau liniște.

Exact în acest moment avem o șansă de a ne exercita voința și putem declara că absența plăcerii și a gustului în spiritualitate și în Cabala se datorează ascunderii deliberate a Creatorului, pentru binele nostru. Ne este imposibil să percepem plăcerile spirituale Superioare pentru că nu posedăm calitățile spirituale necesare; toate dorințele noastre pământești sunt guvernate de egoism.

Este de o importanță crucială ca începătorii să înțeleagă faptul că depresia și tulburările le sunt date în scopul de a le învinge.

Ei pot să-și direcționeze rugămințile de a primi alinare către Creator, pot studia sau pot face fapte bune. Faptul că acești oameni nu simt plăcere sau vitalitate în urma aspirațiilor spirituale este ceva hotărât de Sus.

Toate acestea le oferă libertarea de a concluziona că lipsa plăcerii vine dintr-o lipsă a calităților altruiste corespunzătoare în ei înșiși. De aceea Cel de Sus trebuie să-și ascundă de ei adevăratele Sale calități.

Trebuie așadar să ne amintim că prima etapă în percepția spiritualității este senzația lipsei spiritualității. Dacă partea de jos este capabilă să înțeleagă că Superiorul se ascunde din cauza nepotrivirii calităţilor și dacă cere ajutorul pentru a-și corecta egoismul prin înălţarea unei rugăciuni (MAN), atunci Partea Superioară Se revelează parțial (Își ridică AHP) și Își arată adevăratele Sale calități, care până în acel moment, au fost deghizate în spatele egoismului.

Drept rezultat, plăcerea spirituală devine aparentă. Astfel partea inferioară începe să trăiască experienţa grandorii și plăcerii spirituale simțite de Ființa Superioară care posedă calități spirituale altruiste.

Întrucât Partea Superioară și-a înălțat calitățile altruiste în ochii individului, El l-a înălţat astfel pe acesta până în mijlocul Stării Sale (El înalță GE al celui de jos împreună cu propriile Sale AHP).

Această stare spirituală este cunoscută ca fiind „nivelul spiritual redus” al unei persoane (Katnut). Partea Superioară înalță, într-un anume fel, partea de jos la propriul Său nivel spiritual revelând atât grandoarea Sa cât și pe aceea a calităților altruiste. Văzând splendoarea spiritualității și comparând-o cu corporalitatea, noi ne putem ridica mai presus de lumea noastră.

În momentul perceperii spiritualității, indiferent de voința noastră, calitățile ni se schimbă în unele altruiste, adică în calitățile Creatorului. Pentru a permite părții inferioare să ia complet în posesie primul nivel imediat Superior, Partea Superioară se revelează pe Sine celei inferioare în întregime, împreună cu calitățile Sale; însemnând că prin revelarea propriei Sale grandori, crează starea de Gadlut.

În acest moment, persoana percepe Partea Superioară ca fiind Unu şi Unicul Suveran Absolut a tot ceea ce există în univers. În acelaşi timp, partea inferioară dobândeşte cunoașterea cea mai înaltă a scopului creației și a suveranităţii Superioare.

Devine clar pentru partea inferioară faptul că nu există o altă cale de urmat în afara celei indicate de Cabala. Astfel, motivarea părţii inferioare necesită o acţiune corespunzătoare. Drept urmare a acestei conștientizări clare a Creatorului, omul trebuie să se confrunte cu contradicția dintre credință și cunoaștere, dintre linia dreaptă și cea stângă.

Acum, când și-a însușit calități altruiste (Katnut), partea inferioară preferă să avanseze doar cu ajutorul credinței în forța Creatorului. Acest fapt este o confirmare a dorinței sincere a celui care caută de a se apropia de Creator.

Cu toate acestea, revelarea de către Creator a grandorii Sale (Gadlut) îl împiedică acum în a avansa pe calea credinței. De aceea, individul trebuie să se dispenseze de bună voie de cunoașterea dobândită.

Când omul stăruie să meargă orbește, bazându-se doar pe credința sa în splendoarea Creatorului și nu pe înțelegerea puterii și grandorii Sale, folosindu-și rațiunea doar pe măsura credinței sale, atunci Creatorul este obligat să-și limiteze revelarea. O asemenea acțiune care îl obligă pe Creator să-și diminueze dezvăluirea suveranităţii și omnipotenței Sale absolute, a Luminii sale (Ohr Hohma) este numită „ecranul Hirik”.

Noi suntem capabili ca prin acest ecran să diminuăm revelarea rațiunii Superioare (linia stângă) până într-atât încât această revelare să poată fi echilibrată cu credința, cu linia dreaptă. Corelația corectă dintre credință și cunoaștere este numită „balanță spirituală” sau linia din mijloc.

Noi, ca indivizi, determinăm starea în care dorim să ne aflăm. O dată stabilită corelația corectă dintre credință și cunoaștere, noi putem dobândi perfecțiunea. Aceasta se numește „linia din mijloc”.

Partea de cunoaștere revelată (linia stângă) pe care o putem utiliza proporțional cu credința noastră (linia dreaptă), acționând cu credință mai presus de rațiune (linia din mijloc), se adaugă la calitățile spirituale pe care le posedam dinainte, din starea de Katnut. Nivelul spiritual nou dobândit se cheamă Gadlut, adică starea de măreţie și completitudine.

După dobândirea celui dintâi nivel spiritual complet, devenim egali în calități cu prima stare (cea mai de jos) de pe scara spirituală. Așa cum am menționat anterior, toate stările sau treptele scării, se îmbracă una peste cealaltă.

Odată dobândit primul nivel, putem descoperi prezența în interiorul nostru a unui nivel mai înalt. Folosind același principiu ca atunci când am avansat la primul nivel, ne putem apropia, pas cu pas, de scopul creației – unitatea absolută cu Creatorul la nivelul cel mai Înalt.

O parte esențială a ascensiunii noastre spirituale este un proces special care presupune ca, descoperind un rău tot mai mare în interiorul nostru, să cerem Creatorului să ne asigure puterea de a învinge acel rău. Atunci vom primi puterea sub forma unei Lumini spirituale din ce în ce mai mari.

Acest proces continuă până când dobândim în fapt nivelul originar și dimensiunea sufletului nostru: în acel punct egoismul nostru este complet corectat și umplut de Lumină.

Când ne lăsăm distrași de gânduri externe, simțim că ele ne împiedică să recunoaștem spiritualitatea, pentru că forța și gândurile noastre se irosesc în griji neesențiale iar inimile ni se umplu de dorințe mărunte. În acele momente ne pierdem credința în faptul că doar în Cabala găsim adevărata viață.

De îndată ce depășim această stare şi ieșim din ea, trecem în Lumină, primind o Lumină Superioară care ne ajută să urcăm mai sus. În acest fel lucrează gândurile noastre externe pentru a ne ajuta în evoluţia spirituală.

Putem depăși obstacolele doar cu ajutorul Creatorului. Noi putem munci doar dacă din acţiunea respectivă întrevedem un oarecare câștig personal. Dar trupul, inima și intelectul nostru nu înțeleg ce beneficiu poate rezulta din altruism.

Prin urmare, atunci când încercăm să facem cel mai mic gest altruist ne pierdem pe loc forța minții, a inimii și a trupului. Nu ne mai rămâne nimic decât să ne adresăm Creatorului pentru a primi ajutor.În acest fel, fără voie și fără liber arbitru, avansăm spre Creator până la contopirea totală cu El.

Jumătatea inferioară a entităţii spirituale Superioare se găsește în jumătatea Superioară a entităţii spirituale inferioare. În zona ochilor entităţii inferioare se află ecranul (Masah). Această stare se numește „orbire spirituală” deoarece numai jumătatea de jos a entităţii spirituale ne este nouă vizibilă, întrucât ecranul celei inferioare ascunde o parte din entitatea spirituală Superioară.

Entitatea spirituală Superioară lasă să cadă ecranul său la cea inferioară, apoi se arată entităţii inferioare, care la rândul ei începe să vadă entitatea Superioară așa cum se vede ea însăși. Drept rezultat, entitatea inferioară primește starea de completitudine (Gadlut). Entitatea inferioară vede apoi că Cea Superioară se află într-o stare de „măreţie” și înțelege că ascunderea anterioară a entităţii Superioare, precum și aparenta manifestare a stării de „micime” (Katnut), au avut drept scop exclusiv beneficiul său. Astfel, entitatea inferioară a putut deveni conștientă de importanța Celei Superioare.

Un om aflat pe linia dreaptă (kav Yamin) este fericit cu soarta sa (Hafeţ Hesed). Aceasta se cheamă „stare spirituală de micime” (Katnut), pentru că el nu simte nevoia de Tora. Nu percepe răul, egoismul din interiorul său și, neavând nevoie de corectare, nu are nevoie de Tora.

De aceea, are nevoie de linia stângă (Kav Smol). El trebuie să-şi evalueze critic propria stare (Heşbon Nefeş), să decidă ce anume dorește de la Creator și de la el însuși, precum și dacă înțelege Tora și avansează spre scopul creației. El își vede aici adevărata sa stare și este obligat să se integreze în linia dreaptă. Cu alte cuvinte, el trebuie să fie mulțumit cu ceea ce are și cu starea sa, ca și când ar avea tot ceea ce și-a visat.

Pe linia stângă, care aduce suferința ca urmare a absenței obiectului dorit, se trezește o nevoie de a primi ajutor de la Creator, acesta venind sub forma Luminii sufletului.

Pe linia dreaptă, în starea în care omul nu-și dorește nimic pentru sine, există doar Lumina Milei (Ohr Hasadim), bucuria de a fi similar în calitățile spirituale. Dar această stare nu este perfectă, pentru că îi lipsește cunoașterea și înțelegerea semnificației interioare. Pe linia stângă nu există perfecțiune deoarece Lumina Înțelepciunii poate ilumina doar acolo unde există o congruenţă a calităților între Lumina primită și cel care o primeşte.

Congruența decurge din Ohr Hasadim, care se află pe linia dreaptă. Câștigurile spirituale pot fi dobândite doar dacă există dorința pentru ele, pe când linia dreaptă nu are dorință pentru nimic. Toate dorințele sunt concentrate pe linia stângă. În plus, obiectul dorit nu poate fi primit în dorințele egoiste.

De aici rezultă că este necesar să unim aceste două calități astfel încât Lumina plăcerii și a cunoașterii de pe linia stângă să poată intra în Lumina calităților altruiste de pe linia dreaptă, pentru ca Lumina liniei de mijloc să ilumineze ființa creată. În lipsa Luminii liniei de pe dreapta, Lumina de pe stânga nu este revelată fiind percepută doar ca întuneric.

Ridicarea peste lumea noastră, în care nu percepem în mod conștient nivelul AHP ale Celui Superior, se petrece astfel:

Toate gândurile omului cu privire la Creator și spiritualitate constituie contactul acestuia cu AHP ale Celui Superior. Cum poate acest Parţuf Superior să coboare la el? Doar egalizându-și dorințele (calitățile) cu el. Toate gândurile și dorințele omului (sau lipsa acestora) cu privire la spiritualitate, constituie contactul său cu Cel Superior. Când omul simte o lipsă a dorinței pentru spiritualitate, înseamnă că Parţuf-ul Superior a coborât și a intrat în el, s-a egalizat cu el; ca atare, omul simte senzaţia de gol spiritual.

Tocmai în această stare, în care nu este atras de spiritualitate, omul poate să-și spună că doar lui i se pare că așa stau lucrurile, când de fapt, prin credința mai presus de rațiune, el dorește și acționează din dorința de a se apropia de spiritualitate. Cu alte cuvinte, dacă în starea în care Cel Superior „cade” în ochii lui (valorile spirituale își pierd semnificația), el poate totuși aspira la spiritualitate, legându-se, conectându-se la AHP ale Celui Superior. Deoarece AHP ale Celui Superior și-au degradat intenționat calitățile și au preluat o formă exterioară similară cu calitățile (dorințele) omului.

Așadar, de îndată ce omul poate stabili contactul cu AHP ale Celui Superior (chiar dacă acestuia i se pare a fi absolut neatractiv, tocmai pentru că și-a coborât calitățile la nivelul omului), aceste AHP îl înalță imediat pe om la nivelul propriilor GE. Astfel omul urcă la un Grad mai Înalt.

„A străpunge aerul” înseamnă că graniţa aerului, constând din Bina și ZON ale Nivelului Superior, creată ca urmare a urcării lui Malhut la Bina, este străpunsă de coborârea lui Malhut de la Bina la locul ei, atunci când aerul se ridică deasupra firmamentului și atinge GAR (GE) al gradului.

Astfel se petrece străpungerea firmamentelor. Întrucât firmamentele constituie graniţele noilor limite, care au apărut atunci când aerul (Bina și ZON) a fost împins de la gradul său la unul inferior și nu i s-a mai permis să se întoarcă înapoi la gradul său. Ca atare firmamentul este străpuns de coborârea lui Malhut și nu mai împiedică urcarea lui Bina și a lui ZON, precum și unirea lor cu acel grad. 

1. Malhut a urcat la Bina = firmament.
2. Malhut a coborât înapoi, creând astfel un pasaj pentru întoarcerea AHP la GE corespunzătoare. Astfel se deschid intrările pentru nivelul inferior: datorită coborârii lui Malhut la locul ei și străpungerea firmamentelor, Bina și ZON urcă la un Nivel Superior, deasupra firmamentului, împreună cu gradul inferior la care s-au aflat.

Cu alte cuvinte, Cel Superior a deschis intrările în mod deliberat, pentru a-i permite celui inferior să urce la un Grad Superior și doar pentru Bina și ZON (AHP ale Celui Superior), care pur și simplu se întorc la locul lor.

Lumina care o coboară pe Malhut de la Bina la locul ei de la capătul celor zece Sfirot îzvorăște din Parţufim AB-SAG. Aceștia sunt Parţufim Hohma și Bina ai lumii AK. Deși cea de-a doua restricție – urcarea lui Malhut la Bina – s-a petrecut în Parţuf-ul Bina al lumii AK, Parţufim Bina (SAG) și Hohma (AB) ai lumii AK nu sunt afectați de asta și Malhut rămâne la locul ei de la capătul celor zece Sfirot.

Doar Creatorul Însuși, adică doar calitățile Luminii, poate corecta și transforma calitățile egoiste ale omului în unele altruiste. Într-adevăr, omul este pur și simplu incapabil să se extragă singur din această stare „trăgându-se de păr” căci la naștere el nu are nici un fel de putere (dorință) spirituală. Așadar, doar Lumina Superioară îl poate corecta, adică doar  Ohr Hohma, căci aceasta este Lumina emanată de Creator. Ohr Hohma nerestricționată de Ţimţum Bet este localizată în Parţuf-ul AB al lumii AK. Parţuf-ul SAG al lumii AK este un Parţuf de Bina.

De aceea, atunci când omul își înalță MAN (rugăciunea), ea ajunge la cei mai înalți Parţufim ai lumii Aţilut, care, la rândul lor, se adresează lui SAG-Bina-Ima (mamă), care apelează la AB-Hohma-Aba (tatăl), primind Ohr Hohma de la el și trecând-o apoi copiilor ei – sufletele celor drepți, ale acelora care doresc să devină drepți și să urce la spiritualitate.

Așadar, atunci când Hohma-AB se unește cu Bina-SAG în lumea AK, această Lumină (Ohr AB-SAG) coboară de la Parţuf-ul Bina al lumii AK la Parţuf-ul Bina din lumea Aţilut, numit EKYEH = Alef-Hey-Yod-Hey. Parţuf-ul Bina din lumea Aţilut își trimite Lumina către toate gradele din lumile BYA. La atingerea unui anumit Parţuf, această Lumină o coboară pe Malhut a fiecărui grad (care urcase la Bina) de la gradul Bina la locul ei anterior.

Începând cu AVI, toți Parţufim sunt în starea de Katnut: vasele AHP ale  Parţuf-uluiSuperior sunt în interiorul vaselor GE ale celui inferior. Lumina Ohr Hohma primită coboară la cel care a înălţat MAN, solicitând astfel starea de Gadlut în toți Parţufim prin care coboară Lumina la el. Lumina coboară la fiecare Parţuf de-a lungul propriei sale căi, conectându-i astfel pe toţi, fiecare suflet, la Creator.

Acest nume EKYEH este acel conducător al aerului care mută granița aerului în urma coborârii lui Malhut de la Bina la locul ei anterior. Fiecare grad și fiecare lume constă din patru Sfirot H-B-ZA-M, fiecare dintre ele fiind alcătuită din câte zece Sfirot individuale, unde, ca rezultat al urcării lui Malhut la Bina în fiecare grad, Bina-ZA-Malhut ale fiecărui grad cad la un nivel inferior.

Există, aşadar, patru tipuri de spațiu aerian în fiecare lume, guvernate de cele trei nume lui EKYEH: EKYEH din aerul lui Hesed, EKYEH din aerul lui Gvura și EKYEH din aerul lui Tiferet. Malhut primește de la ele și toate cele trei nume guvernează împreună în aerul ei.

Triplul nume, EKYEH, conține douăsprezece litere. Acest nume din douăsprezece litere guvernează în aer coborând-o pe Malhut de la Bina, la locul ei anterior și întorcând pe Bina și ZON (numiți „aer”), căzute la un grad inferior, înapoi la gradul de deasupra firmamentului. Căci urcarea lui Malhut la Bina a creat o intrare, pentru a-i permite celui de jos să se ridice la Gradul Superior imediat ce se deschide, adică în timpul întoarcerii lui Malhut la locul ei.

De aceea, când profetul Ilie (un anume grad spiritual) a dorit să se înalțe spre cer, Malhut a fiecărui grad au urcat la Bina gradului respectiv, în timp ce Bina și ZON ale aceluiaşi grad au căzut la gradul inferior, între ele formându-se un firmament. Rezultă de aici că fiecare grad s-a dublat: el conține propriul său grad dar și Bina și ZON ale Gradului Superior, care a căzut și îmbrăcat gradul inferior.

Acest proces a avut loc la fiecare grad al lumilor ABYA, până la cel mai de jos: Bina și ZON din Sfira Malhut a lumii Asiya au căzut și au apărut în lumea noastră, sub Malhut. Malhut a lumii Asiya se termină la firmamentul său, care este o nouă terminaţie, în Bina. În plus, acest grad s-a dublat, atunci când Bina și ZON din Sfira Yesod a lumii Asiya au căzut și au îmbrăcat gradul acesteia.

În diagrama de mai jos, GE ale omului din lumea noastră sunt puse în paranteză, deoarece acela care există (din punct de vedere spiritual și nu cu trupul său) la nivelul lumii noastre nu are nici un fel de dorință de dăruire. De aceea se spune că omul care există cu calitățile sale în această lume, în egoism, are doar un punct în inimă de la care poate să-și înceapă evoluţia spirituală.

În mod similar, Sfira Yesod din lumea Asiya se încheie și ea cu firmamentul său și conține Bina și ZON din Sfira Hod de Asiya. Sfira Neţah de Asiya se dublează și ea, și așa mai departe până la Bina de Aţilut. De aceea profetul Ilie s-a înălțat și s-a unit cu Bina și ZON, care au căzut din Malhut de Asiya în această lume. El s-a egalizat și s-a îmbrăcat cu ele, astfel încât acestea au devenit similare cu el – au ajuns la gradul lui.

În diagrama de mai sus nu sunt prezentate toate cele zece Sfirot ale lumii Asiya, dar, așa cum am arătat deja, fiecare nivel se divide în două niveluri, GE și AHP. sarcina omului este de a descoperi în interiorul său AHP ale Celui Superior și de a se conecta la ele, de a se uni cu acesta cu toate senzațiile și dorințele sale.

Ulterior, numele de douăsprezece litere își exercită influența (datorită Luminii AB-SAG), făcând ca Malhut de Asiya să coboare de la Bina de Malhut de Asiya la locul ei, Malhut de Malhut, la capătul celor zece Sfirot. Și, la fel ca înainte, Bina și ZON urcă la gradul lor de deasupra firmamentului lui Malhut. Deoarece calitățile lui Ilie s-au contopit deja cu acest aer (cu Bina și ZON în urcare), el se ridică împreună cu acesta deasupra firmamentului lui Malhut, fiind similar cu el.

Deoarece s-a ridicat peste firmamentul lui Malhut de Asiya, el a intrat în aerul (AHP) lui Yesod de Asiya, adică în Bina și ZON care au căzut în acel loc. Apoi s-a contopit în dorințe cu acest aer și se consideră că s-a îmbrăcat cu el, pentru că se aflaseră anterior la același grad. Apoi influența numelui din douăsprezece litere a coborât-o pe Malhut de la Bina de Yesod de Asiya până la locul ei de la capătul celor zece Sfirot de Yesod de Asiya.

După aceea, Bina și ZON (aerul lui Yesod) au urcat peste firmamentul lui Yesod. Și, întrucât Ilie era deja contopit cu acest aer, el (sufletul omului, dorința sa) a urcat peste firmamentul lui Yesod de Asiya, în urma potrivirii dintre ei.

Şi întrucât s-a ridicat peste firmamentul lui Yesod de Asiya, el s-a întâlnit cu aerul (AHP) lui Hod de Asiya, adică Bina și ZON de Hod de Asiya care căzuseră acolo. Ulterior el s-a contopit în dorințe cu acest aer și s-a îmbrăcat cu el, deoarece anterior se aflaseră în același loc (fuseseră asemănători).

De îndată ce omul se contopeşte în proprietăţile sale cu AHP ale celui Superior, influența numelui din douăsprezece litere (coborârea Luminii lui AB-SAG de Sus) o aduce pe Malhut (dând putere ecranului) la capătul celor zece Sfirot individuale ale lui Hod de Asiya. Aerul, ale sale Bina și ZON, se întorc la locul lor de deasupra firmamentului lui Hod de Asiya. Împreună cu ele îl iau și pe Ilie (sufletul omului, dorințele sale), care s-au contopit cu ele și îl înalță la firmamentul lui Hod de Asiya, în virtutea similarității lor.

Aflându-se deja în firmamentul lui Hod de Asiya, el se întâlnește cu aerul (AHP) lui Neţah de Asiya cu care se contopește în calități. Când influența numelui din douăsprezece litere (Lumina corectării, AB-SAG, trimisă de Creator) o aduce pe Malhut înapoi la locul ei (Malhut coboară de la Bina la Malhut a acestei Sfira, pentru că a primit putere de la Lumină să reziste în fața dorințelor egoiste AHP transformându-le în unele altruiste), aerul lui Neţah urcă, de asemenea, peste firmament luându-l cu el și pe Ilie (sufletul omului) cu care era unit. Aflându-se în firmamentul lui Neţah, el întâlnește aerul lui Tiferet și așa mai departe, până când urcă, împreună cu acest aer, peste frimamentul lui Tiferet de Asiya.

În același mod aerul (AHP) fiecărui nivel se ridică tot mai sus, până la Cel Mai Înalt Nivel din lumea Asiya. De acolo se ridică la Malhut de Yeţira, apoi – treaptă cu treaptă – de-a lungul tuturor gradelor lumiiYeţira și ale lumii Beria, până la Cerurile (ZA) lumii Aţilut.

De aceea s-a spus că spiritul Creatorului (Lumina AB-SAG) l-a ridicat pe profetul Ilie (contopit cu AHP ale Celui Superior) până la Ceruri: spirit înseamnă Ruah, Sfirot Bina și ZON ale Gradului Superior, numit „aer”, care a căzut la un grad inferior. Acest aer (spirit) ridică omul de la un grad inferior la Cel Superior, prin toate gradele individuale, de la gradul cel mai de jos (Sof de Asiya) și până la lumea Aţilut.

Un grad Superior este considerat Creatorul gradului inferior: îl creează, îi dă viaţă cu Lumina sa și îl guvernează. La fiecare grad, omul consideră că următorul grad spiritual mai Înalt este pentru el Creatorul. Așa cum a spus Rav Zuşe: „În fiecare zi am un nou Creator.” Cu alte cuvinte, pe măsură ce omul urcă la un Grad Superior (pe care îl numește „zi” sau „Lumină”), el revelează noi calități ale Creatorului din acel Grad Superior.

Aerul din fiecare din cele patru părți ale lumii (Sfirot Hesed-Gvura-Tiferet-Malhut) își are proprii conducători, care dețin cheile activării numelui cu douăsprezece litere în scopul coborârii lui Malhut de la Bina la locul ei. Ordinea ascendentă a acestor patru tipuri de aer este următoarea: vest-Malhut, est-Tiferet (include NHY), nord-Gvura și sud-Hesed.

Nu sunt conducătorii cei care înalţă o rugăciune (dorința pe care o simte omul în adâncul inimii sale) de la aer în aer și apoi de la firmament la firmament. Aerul este cel care înalţă rugăciunea de la firmament, fiecare aer corespunzător firmamentului său: mai întâi rugăciunea urcă la aerul lui Sfira Malhut de Asiya, adică la Bina și ZON (AHP) care au căzut din Malhut de Asiya în lumea noastră. Ele seamănă cu însăşi rugăciunea, căci acest aer (AHP) este similar cu o rugăciune (Cel Superior s-a coborât intenționat pentru a-și echivala calitățile cu acelea ale celui inferior); de aceea se unesc într-un singur grad.

Apoi, cel care guvernează aici, Zvuliel (Zebuliel) activează numele din douăsprezece litere care o coboară pe Malhut de la Bina de Asiya la locul ei. Aceasta face ca aerul să se întoarcă la gradul său și să se ridice peste firmamentul lumii Asiya. Și, întrucât aerul a devenit similar cu gradul rugăciunii, ia cu el și rugăciunea, ridicând-o peste firmamentul lui Malhut de Asiya. Acest proces este similar cu urcarea profetului Ilie.

Şi întrucât rugăciunea a urcat la firmamentul lumii Asiya, ea întâlnește aerul lui Yesod de Asiya care a căzut acolo, la fel ca și Ilie. Îl mai întâlnește și pe conducătorul aerului din est, Gazaria (Gazardiel), deoarece estul desemnează Sfira Tiferet (ZA este deseori numit Tiferet, pentru că proprietățile acestei Sfira domină și determină toate calitățile lui ZA), care include Sfira Yesod, pentru că Tiferet înclude Sfirot NHY.

Acest conducător activează numele din douăsprezece litere și o coboară pe Malhut de la Bina de Yesod la locul ei, ceea ce face ca aerul lui Yesod să urce la gradul său, la firmamentul lui Yesod. Unindu-se cu rugăciunea într-un singur grad datorită echivalenței de formă, o ia cu el și o ridică peste firmamentul lui Yesod. Au loc apoi acțiuni similare în aerul și firmamentele celorlalte Sfirot Neţah, Hod și Tiferet.

Când rugăciunea urcă la firmamentul lui Tiferet întâlnește aerul din nord, adică Bina și ZON de Gvura de Asiya care era căzut acolo, unindu-se cu el. Apoi conducătorul nordului, Petachia (Petaia), activează numele din douăsprezece litere, aerul se întoarce, urcă la firmamentul lui Gvura luând cu el și rugăciunea, care se unise cu el formând un grad, în timpul căderii sale.

Întrucât rugăciunea a ajuns la firmamentul lui Gvura, ea se întâlnește acolo cu aerul din sud, Bina și ZON ale lui Hesed de Asiya care au căzut acolo și se unește cu el. Apoi conducătorul aerului sudic, Pisgania (Pesagnia), Hesed de Asiya, activează numele din douăsprezece litere și coboară Malhut de la Bina a lui Hesed de Asiya la locul ei. Aerul din sud se întoarce și urcă la gradul său din cel de-al șaselea firmament, Hesed de Asiya, numit „sud”.

Rugăciunea care a ajuns la cel de-al șaselea firmament întâlnește acolo aerul căzut din al șaptelea firmament, acesta fiind Bina care înclude GAR, rugăciunea unindu-se cu el într-un singur grad. Când numele de douăsprezece litere o coboară pe Malhut de la Bina (cel de-al șaptelea firmament) la locul ei, aerul se întoarce la gradul său (al șaptelea firmament) luând cu el rugăciunea cu care s-a unit în timpul căderii sale.

Ajungând la cel de-al șaptelea firmament, rugăciunea întâlnește aerul căzut din Malhut de Yeţira, unindu-se cu el. Apoi, conducătorul general, Sandalfon, care guvernează peste întreaga lume Asiya, o preia și activează numele din douăsprezece litere care o coboară pe Malhut de la Malhut de Yeţira la locul ei. Aerul urcă și se întoarce la gradul său, firmamentul lui Malhut de Yeţira, luând cu el și rugăciunea și înăltând-o la firmamentul lui Malhut de Yeţira.

Rugăciunea urcă exact la fel prin toate cele șapte Heichalot (palate) ale lumilor Yeţira și Beria, până la lumea Aţilut. Toate acestea lămuresc întrebarea pusă la început: cum poate urca o rugăciune de la gradul cel mai de jos al lumii Asiya la lumea Aţilut, în condițiile în care nici un grad nu poate urca deasupra lui? Din cele afirmate mai înainte rezultă că în urma contopirii rugăciunii cu primul aer care a căzut din Malhut de Asiya în lumea noastră, acesta o ridică la firmamentul lui Malhut, în timp ce aerul lui Yesod este ridicat la firmamentul lui Yesod și așa mai departe. Cu alte cuvinte, aerul cu care rugăciunea se unește și urcă o înalță până la Malhut din lumea Aţilut.

Cel care cade din Malhut de Asiya în lumea noastră coboară de fapt de la gradul spiritual numit Malhut de Asiya la gradul spiritual numit lumea noastră. Desigur că toate acestea nu se referă la existența fizică din lumea noastră. Se consideră că AHP ale Gradului Superior au căzut atunci când omul simte în inima lui (în centrul tuturor dorințelor sale) dorința de a dobândi spiritualitatea, de a se alipi la ea și de a-și anula calitățile egoiste, pentru că acestea îi fac rău și-l împiedică să avanseze.

Nu ar trebui să considerăm că această cădere a lui Bina și ZON în lumea noastră din lumea Asiya poate fi percepută de toată lumea. Numai acela care a simțit acest lucru, fiind apoi capabil să depună eforturi substanțiale din punct de vedere calitativ și cantitativ, merită să fie înălţat mai presus de lumea noastră de către AHP ale Celui Superior.

În partea de sud (Hesed) există guvernatorul aerului din acea parte și asistenții săi. Numele lui este Pisgania și el deține cheile aerului din această parte. Toți cei care suferă se roagă la Creatorul lor din adâncul inimilor lor sparte (senzația în sine de suferință constituie o rugăciune și nu necesită cuvinte). Dacă vorbele lor (dorințele lor) sunt merituoase, ele urcă la aerul din acea parte iar conducătorul le acceptă și le sărută („îmbrățișare” „sărut” și Zivug sunt forme de uniune spirituală a Parţufim) și apoi declară: „Creatorul va fi milostiv și te va salva cu mila Sa.”

Toți conducătorii sfinți (Ohr Hohma este numită sfântă) și asistenții lor din acea parte se ridică împreună cu el. Literele numelui sfânt al Creatorului, numele din cele douăsprezece litere EKYEH plutesc sus: câte patru litere Alef-Hey-Yod-Hey de fiecare parte, guvernând părțile corespondente de aer. Ei urcă pe această parte a aerului spre firmamentul sudic, Hesed (cel de-al șaselea firmament), la conducătorul firmamentului din partea sudică, numit Anafiel.

În partea nordică (Gvura) este Petachia, care guvernează aerul cu asistenții săi. Dacă acela care se roagă pentru dușmanii săi și pentru cei care îl urăsc, adică pentru cei care îl fac să sufere, este un om drept, atunci, pe măsură ce rugăciunea lui se înalță în aerul din acea parte, conducătorul acceptă vorbele din inima sa și le sărută (le unește cu calitățile sale pentru a le ridica și mai sus).

Aerul care vine din nord se agită și cheamă toate firmamentele care preiau aceste vorbe, le ridică la cel de-al cincilea firmament, cel nordic, le sărută și spun: „Domnul îi va azvârli pe dușmanii tăi la pământ și-i va lua din fața ta.” Toate acestea au loc în următoarea ordine: după ce guvernatorul aerului a acceptat rugăciunea și a sărutat-o, adică aceasta s-a unit în grad cu aerul și cu conducătorul, aerul stârnit din partea nordică (noul sfârșit creat de Malhut atunci când a urcat la Bina, numit Techum – spațiu, de la cuvântul Tohu – haos), precum și numele din douăsprezece litere o coboară pe Malhut de la Bina de Gvura de Asiya la locul ei anterior.

Aerul care a căzut sub restricțiile (Dinim) acestui spațiu este stimulat de dorința de a se ridica la firmamentul lui Gvura. În plus, toate nivelurile care s-au alipit la el în timpul căderii sale se ridică împreună cu el la firmamentul lui Gvura, datorită asemănării cu el. În mod similar, și rugăciunea contopită cu el în timpul căderii urcă împreună cu el la cel      de-al cincilea firmament.

Ordinea urcărilor (a înălțării unei rugăciuni) începe de aici: ea urcă și străpunge aerul (AHP) care a căzut din Malhut de Asiya în lumea noastră și se ridică împreună cu acesta la primul firmament, firmamentul lui Malhut de Asiya. Rugăciunea urcă și se apropie de conducătorul (de calitățile sale) care răspunde de partea vestică, de Malhut. Există nouă intrări unde stau asistenții conducătorului Zvuliel.

Cele zece Sfirot ale lui Malhut au nouă (și nu zece) intrări, pentru că asupra lui Malhut din Sfira Malhut este în vigoare restricția de a primi Lumina, ea fiind conectată la Yesod de Malhut. Astfel, Yesod și Malhut împart aceeași intrare.

Aici însă, se ridică întrebarea: „De ce toate părțile aerului au un conducător pentru aer și un altul pentru firmament? De exemplu, în partea estică, Gazaria controlează aerul estic iar Şimşiel controlează firmamentul estic (Tiferet, cel de-al patrulea firmament). În mod similar, Pisgania controlează aerul sudic iar Anafiel controlează firmamentul sudic. Pe partea nordică, conducătorul Petachia guvernează aerul nordic și Gadriel răspunde de firmamentul nordic. Atunci, de ce doar Malhut are un singur conducător, numit Zvuliel, care guvernează atât aerul cât și firmamentul?”

Motivul este acela că, din cauza urcării lui Malhut la Bina, Bina și ZON din fiecare grad cad la un nivel inferior, la nivelul aerului. Însă doar partea de jos din Bina (ZAT sau VAK de Bina) cade, pe când Keter, Hohma și jumătatea de sus din Bina (GAR de Bina) rămân la același grad. Doar jumătatea de jos a lui Bina, ZAT de Bina (ZA și Malhut) au căzut de la acest grad și au devenit aer.

De aceea, a fost nevoie de doi conducători distincți: unul pentru Gradul Superior care rămâne deasupra firmamentului și altul – pentru jumătatea de jos a gradului care a căzut și s-a transformat în aer. Nivelul lui Malhut (cele zece Sfirot ale sale), de la care toate cele nouă Sfirot inferioare au căzut la nivelul de jos în timpul urcării lui Malhut la Bina, a păstrat doar Sfira Keter de Malhut, care a rămas ca un punct sub Yesod de ZA.

Acest punct însă, are legătură cu Sfira Yesod, care îi este superioară lui Malhut, deoarece calitățile sale sunt similare cu Yesod, mai mult decât cu Malhut. Și, deoarece toate Sfirot ale lui Malhut (cu excepția lui Keter) au calitățile aerului, aceasta are doar un singur conducător.

Conducătorul dorește să acționeze în firmament în timpul zilei, dar primește permisiunea doar când se ridică luna, adică vine noaptea, când apar toți conducătorii și toate forțele. Și când se crapă de ziuă (începe să strălucească Lumina Superioară), ei toți urcă (proprietățile spirituale devin corectate și se îmbunătățesc sub influența Luminii) la cea mai Înaltă dintre cele nouă intrări, punctul lui Keter de Malhut, care a rămas la gradul său de desupra firmamentului (Parsa).

Rugăciunea urcă și intră prin această intrare Superioară și toți conducătorii cu asistenții lor apar din ea, conduși de conducătorul Suprem, Zvuliel, unicul guvernator al aerului acestei intrări Superioare, care se află peste firmamentul lui Malhut de Asiya. Ei ies cu toții, sărută rugăciunea și o însoțesc până la cel de-al doilea firmament, al lui Yesod de Asiya.

Malhut constituie linia stângă – Hohma fără Hasadim. De aceea, atunci când ea domină, Lumina nu strălucește iar întunericul prevalează. Hohma nu poate străluci fără Hasadim, ceea ce înseamnă că atunci când Malhut guvernează, este noapte (și nu zi). Într-adevăr, toate cele nouă Sfirot inferioare, în care își au originea toți conducătorii (omului) și forțele (dorințele omului) din partea stângă, guvernează în timpul nopții.

De aceea s-a spus că Malhut coboară de la Bina la locul ei, deși cele nouă Sfirot inferioare ale ei rămân neatinse de forța impură, căci Malhut a coborât de la firmament, fapt care a transformat-o în aer. Chiar și așa cele nouă Sfirot nu au putere pe locul ei și trebuie să se ridice peste firmament, la intrarea de Sus, Keter de Malhut. Acolo, ele intră în partea din dreapta (Hasadim) și rugăciunea se ridică împreună cu ele, datorită similarității lor (în dorințe, în calități), dobândite atunci când s-au aflat sub firmament (în starea numită „lumea noastră”).

Atunci când rugăciunea (MAN) se înalţă deasupra firmamentului lui Malhut (la GE ale Celui Superior), întâlnește acolo aerul (AHP ale Celui Superior neînsufleţit) care a căzut acolo de la cel de-al doilea firmament. După coborârea lui Malhut de la Bina a lui Yesod de Asiya la locul ei, acest aer urcă la firmamentul lui Yesod luând cu el pe toți conducătorii, pe asistenții lor și rugăciunea, cu care s-a contopit în timpul căderii sale și înălţându-i până la firmamentul lui Yesod de Asiya.

Când rugăciunea se ridică la acest firmament (Yesod), cele douăsprezece porți ale acestuia se deschid. La cea de-a douăsprezecea intrare stă un conducător special, Ana’el (Anahel), care răspunde de multe forțe și care, atunci când rugăciunea se înalță, proclamă către toate intrările: „Deschideți porțile.” Și toate intrările se deschid iar rugăciunea intră prin ele.

Toate acestea au loc pentru că Tiferet are douăsprezece granițe pe diagonală, definite de Sfirot H-G-T-M, fiecare conținând câte trei linii de H–G–T, în total douăsprezece. Tot ce există în Tiferet există și în Yesod, doar că aceste douăsprezece granițe poartă numele de cele „douăsprezece porți”, prin care intră rugăciunea.

Apoi se trezește un conducător foarte vechi, care stă la partea sudică. Numele lui este Azriel-Saba, numit uneori și Machaniel, pentru că este responsabil de cele 600.000 de grupuri (tabere – Machanot). Toate grupurile au aripi și ochi; ele stau și-i ascultă pe toți cei care se roagă în liniște, cu rugăciuni care vin din adâncul inimii și sunt direcționate doar către Creator. Doar acestea sunt rugăciunile auzite de cei care au urechi.

Există o deschidere specială în Sfira Yesod de Hesed (Mila Celestă) care coboară din linia dreaptă a lui Bina. Așadar, conducătorul milei este numit Azriel-Saba. Este numit Saba (bunic), deoarece Hohma și Bina sunt numite „bărbați bătrâni”. El este numit conducător peste cele 600.000 de grupuri (tabere), pentru că 600 = 6 × 100, unde 6 = HGT NHY Sfirot din Bina. Și cum fiecare Sfira din Bina este desemnată de 100, rezultă 6 × 100 = 600. Iar o mie are originea în Ohr Hohma, care strălucește în fiecare din aceste Sfirot. De unde rezultă: 600 × 1000 = 600.000 de grupuri.

GAR de Tvuna, partea inferioară (ZAT) a lui Bina, sunt numite „urechi”. În ele strălucește doar Ohr Hasadim fără Hohma. VAK de Tvuna sunt numite „ochi” și în ele strălucește Ohr Hohma.

Malhut și Bina constituie două tipuri de aer, din vest și din nord, care se unesc și se amestecă, formând o diagonală, o combinație între judecată și milă care îndulcește strictețea și judecata. De aceea ele aud cuvinte bune de la cel merituos, însemnând că acceptă rugăciunea omului în limitele milei pe diagonală. Iar când aud lucruri rele despre cel care nu este merituos, acceptă rugăciunea acestuia în limitele judecății în diagonală.

Dacă urechile omului aud rugăciunea (ceea ce înseamnă că el nu vorbește din adâncul inimii sale ci doar din gură, așa încât urechile sunt cele care o aud dar nu şi inima sa), nimeni nu o va accepta Sus. De aceea omul trebuie să se păzească: nimeni nu trebuie să-i audă rugăciunea, pentru că vorbele rugăciunii se unesc în Lumea Superioară, în ZA, iar vorbele din Lumea de Sus nu trebuie să fie auzite.

Gândiți-vă cum este citită Tora: unul citește și ceilalți păstrează liniștea. Dacă însă ar citi toți cu voce tare, ei ar scădea credința Sus, întrucât vocea și vorbirea omului s-ar amesteca cu vocile și vorbirile altora și ar compromite credința, adică pe Malhut. Vocea și vorbirea (ZA este numit „voce” iar Malhut, „vorbire”) unui om trebuie să fie similare cu vocea și vorbirea altuia.

Sunt menționate anterior două motive pentru care rugăciunea ar trebui rostită fără voce, să fie neauzită urechii omului. Primul motiv este că Malhut, care dă naștere oamenilor, constă din două puncte: Lumina nu poate fi primită de la Malhut care conține o măsură de judecată, în schimb Lumina poate fi primită de la Malhut care este corectată în Bina cu o măsură de milă.

În mod similar, omul constă dintr-o combinație a acestor două puncte. Dacă este merituos, măsura de judecată devine ascunsă, măsura de milă este revelată și el merită primirea Luminii de Sus. Dacă însă nu este merituos, măsura de judecată devine revelată și Lumina dispare pentru el.

De aceea, urechea Superioară are o formă înclinată, pentru a fi capabilă să primească rugăciunea omului drept, care merită ascunderea măsurii de judecată, în așa fel încât urechea care ascultă să nu trezească judecata ascunsă în vorbirea din rugăciune. Dacă un străin aude rugăciunea mai înainte ca ea să urce, el trezește judecata ascunsă în vorbele rugăciunii și aceasta nu mai poate fi auzită Sus.

Mai există și un alt motiv pentru asta: vorbele rugăciunii constituie părți din Malhut. Cel care se roagă trebuie să fie parte din Malhut. De aceea, rugăciunea trebuie să urce și să fie inclusă în Malhut Celestă, numită „vorbire”. Apoi Malhut se unește cu ZA (vocea) și rugăciunea este acceptată, adică Lumina este acceptată de la ZA.

Prin urmare, omul nu trebuie să-și ridice vocea în timpul rugăciunii pentru a permite vocii Celeste, Luminii lui ZA, să coboare la el. Vorbirea urcă la Malhut, se unește cu ZA cu ajutorul lui Malhut și primește o voce complet corectată de la ZA. Drept rezultat, rugăciunea poate primi Lumină. De aceea s-a spus că vorbele unei rugăciuni rostite de vocea omului nu trebuie să fie auzite.

Cel care citește Tora trebuie să fie parte din ZA, numit „Tora”. Iar vocea lui trebuie să fie de fapt vocea lui ZA, fiind interzis să se audă vocea altcuiva, pentru că aceasta ar fi vocea unuia care există sub judecată și nu sub milă.

În concluzie, vocea unui străin aduce prejudicii vocii omului care citește Tora, Malhut fiind incapabilă să primească Lumina de la ZA. Dacă însă, vocea și vorbirea aparțin aceluiași om, atunci vocea, numită ZA și vorbirea, numită Malhut, se unesc într-o singură combinație. Dacă însă vocea și vorbirea unui străin se alătură la acelea ale cititorului, el are de suferit.

Se poate spune, cu privire la cele menționate mai sus, că doar cel care se apropie de starea descrisă poate înțelege întâmplările povestite în Zohar. Acțiunile spirituale sunt înțelese în inimă, în dorințele și în calitățile omului. Dacă ele nu corespund cu cele descrise mai sus, atunci nici un fel de explicație suplimentară nu va fi de ajutor. Un „străin” reprezintă gândurile și dorințele „străine” (îndepărtate de aspirațiile spirituale) ale omului.

Când o rugăciune tăcută, ascunsă și secretă se înalță, guvernatorul Azriel-Saba însuși, împreună cu toți asistenții săi, care au în grijă cele 600.000 de grupuri (tabere), precum și toți cei care au ochi și urechi își fac apariția și sărută cuvintele înălțătoare ale rugăciunii.

Acestea sunt descrise în versetul: „Ochii și urechile Creatorului sunt asupra lor.” Ochii Creatorului sunt ațintiți asupra celor drepți. Ochii Creatorului se referă la cei inferiori care au ochi, adică la îngerii care există în firmamentul lui Yesod de Asiya. Ei există Sus, la nivelul de GAR, căci ochii semnifică proprietatea de Hohma. Acești ochi, însă, sunt ochi aparținând de Sfira Yesod, așa cum este scris: „Ochii Creatorului sunt ațintiți asupra celor drepți”, căci Yesod este numit „cel drept”.

Al treilea firmament este constituit din Sfirot Neţah și Hod de Asiya. Rugăciunea urcă la acest firmament. Conducătorul Gadria, care controlează acest firmament împreună cu asistenții săi, acționează de trei ori pe zi în timpul ascensiunii celor trei linii la lumea Aţilut, atunci când sceptrul luminos al Luminii urcă și coboară, fără să stea într-un singur loc, căci Ohr Hohma de pe linia stângă (numită „sceptrul Luminii”) dorește să strălucească.

Cuvântul „sceptru” (în ebraică, Şarvit) reprezintă vederea iar Ohr Hohma este numită Lumina ochilor. Sceptrul se mișcă de trei ori și se ascunde, deoarece Hohma se revelează doar atunci când cele trei linii se mișcă în trei puncte: Holam (punctul de deasupra literelor), Şuruk (punctul din interiorul literelor) și Hirik (punctul de sub litere).

Când rugăciunea, care este linia din mijloc, urcă purtând ecranul  Hirik, sceptrul (Lumina de pe linia stângă) coboară și își apleacă în fața rugăciunii capul, aceasta reprezentând ascunderea lui GAR, numit „cap” și datorându-se faptului că linia din mijloc reduce linia stângă cu ajutorul ecranului Hirik. Al treilea firmament al Sfirot Neţah și Hod de Asiya este numit „firmamentul sceptrului” pentru că în el acționează sceptrul Luminii.

Când rugăciunea urcă, guvernatorul își înclină capul în fața ei (își diminuează gradul) și apoi lovește cu sceptrul său piatra irizată. Piatra stă în centrul firmamentului (linia din mijloc) și din ea apar 365 de oşti care au fost ascunse în interiorul ei din cauză că Tora a coborât pe pământ. Ele au obiectat împotriva acestei coborâri, de aceea Creatorul le-a certat iar ele s-au ascuns în piatră.

Prin analogie cu cele spuse mai înainte și în acord cu definițiile noțiunilor de „sceptru”, „piatră”, „oşti”, „Lumină”, „ascundere” sau „a se pleca” cititorului i se oferă șansa de a traduce limbajul legendelor în limbajul acțiunilor spirituale. Iar când cititorul înţelege ceea ce este scris, el va simți totul în interiorul său!

Ele ies de acolo doar atunci când urcă rugăciunea. Apoi Îl laudă pe Creator spunând: „Creatorul nostru, cât de măreț este numele Tău peste pământ!” Această rugăciune este numită „Măreț” pentru că ea urcă la toate firmamentele și ele se pleacă în fața ei.

Asta se petrece întrucât îngerii care s-au opus coborârii Torei (vezi articolul „Cerul și pământul” ), adică a liniei de mijloc, pe pământ (Malhut și lumile BYA) își au originea în linia stângă. Și ei doreau ca această linie să domine în Malhut și în lumile BYA și nu linia de mijloc, numită „Tora”, care reduce GAR al Luminii din linia stângă.

Malhut, numită „pământ” include lumile BYA. Creatorul (linia de mijloc) însă, i-a reproșat și a silit-o să primească Lumina din linia de mijloc și să se ascundă în piatră, în forțele de judecată, care există în linia de mijloc ce stă în centrul firmamentului.

Cu toate acestea, rugăciunea poate să urce doar dacă activează linia stângă, adică Bina și ZON care au căzut la gradul inferior, pentru a urca din nou peste firmament și a deveni linia stângă. Când urcă, iau și rugăciunea care a existat în ei în momentul în care coborâseră la gradul inferior.

De aceea conducătorul primește sceptrul, Lumina de pe linia stângă, întrucât în timpul înălţării rugăciunii, linia stângă strălucește în domeniul său. Atunci, cele 365 de oştiri se trezesc și primesc Lumina de pe linia stângă de la sceptru. De aceea ele exclamă: „Creatorul nostru, cât de măreț este numele Tău peste pământ!” întrucât rugăciunea urcă la acest firmament numit „Măreț” și include ecranul Hirik al liniei stângi, dinspre GAR. Astfel, ele își înclină capetele, adică nu folosesc GAR al Luminii Ohr Hohma, ci doar VAK.

Apoi rugăciunea se îmbracă în podoabe Celeste și se ridică la cel de-al patrulea firmament, Tiferet. Soarele (Tiferet) apare la nivelul său iar Şimşiel, împreună cu cele 365 de oşti urcă la acest firmament împreună cu el. Acestea sunt numite „zilele soarelui” pentru că aceste grade au originea în soare, în Tiferet. Toate o îmbracă și o împodobesc pe Malhut în Cerurile Grădinii Eden.

Rugăciunea face aici o pauză pentru a se uni cu aerul lui Gvura din aceste grade, pentru că la firmamentul anterior, NHY, nu a fost permisă oprirea, el fiind inclus în Tiferet. Și rugăciunea rămâne aici până când toate oştirile se ridică împreună cu ea la cel de-al cincilea firmament (Gvura), acolo unde guvernează Gadriel; el răspunde de toate oştirile celorlalte națiuni, deoarece Gvura constituie linia stângă, de care se agață celelalte națiuni.

Când rugăciunea urcă, purtând cu ea și ecranul liniei de mijloc (care reduce linia stângă de la GAR la VAK), ea îi zdruncină pe conducător și pe toate oştirile sale, aceștia își pierd întreaga putere, apar și își pleacă în jos capetele, adică GAR, și împodobesc această rugăciune.

Ei urcă împreună cu ea la cel de-al șaselea firmament, Hesed, iar legiunile și oştirile ies înainte și acceptă rugăciunea până când ajung la cele șaptezeci de porți, HGT NHYM, fiecare dintre Sfirot constând din alte zece, deoarece Hesed le include pe toate cele șapte Sfirot inferioare. Conducătorul Suprem, Anafiel, se află acolo și împodobește rugăciunea cu șaptezeci de podoabe.

Şi întrucât rugăciunea a fost împodobită, toate legiunile și oştirile tuturor firmamentelor care au însoțit rugăciunea de la un firmament la altul, se unesc și înalță rugăciunea la cel de-al șaptelea firmament, Bina, care include GAR.

Rugăciunea intră în cel de-al șaptelea firmament iar conducătorul Suprem, Saldalfon, care răspunde de toate gărzile de la intrări, conduce rugăciunea în cele șapte palate ale lumii Yeţira. Acestea sunt cele șapte palate ale Regelui, cele șapte palate ale lui Malhut de Aţilut, în care guvernează ZA.

Când rugăciunea împodobită cu toate aceste podoabe urcă acolo, ea unește ZA cu Malhut, întrucât totul crește în similitudine cu tot restul. Iar numele Creatorului, adică Malhut este împodobit și de Sus și de jos și din toate părțile, pe măsură ce Malhut se contopește cu ZA. Și atunci Yesod (cel drept) o umple pe Malhut cu binecuvântările sale.

Fericită este partea aceluia care își poate așeza în ordine rugăciunea în așa fel încât Creatorul să se îmbrace cu ea. El așteaptă până când toate rugăciunile lui Israel termină de urcat și se unesc într-o rugăciune completă și perfectă, când totul devine perfect atât Sus cât și jos.

În afară de rugăciune, mai există și Miţvot ale Torei care depind de vorbire și de acțiune. Există șase Miţvot care depind de vorbire:

1. Să te temi de Creatorul Cel Măreț și Puternic;
2. Să-L iubești pe Creator;
3. Să-L binecuvântezi pe Creator;
4. Să proclami unitatea Creatorului;
5. Să binecuvântezi națiunea, aceasta este datoria Cohanim (a preoților);
6. Să-ți încredințezi sufletul Creatorului.

Din cele șase Miţvot menționate mai înainte, prima și-a găsit locul în binecuvântările pe care Regele David le cânta în timpul ofrandelor sale în Tora, în care omul trebuie să se teamă de Stăpânul său, căci aceste cântece se găsesc într-un loc numit „frică” sau Malhut. Și omul trebuie să cânte aceste cântece cu dorințele sale în frică.

Omul trebuie să atingă un grad de dezvoltare spirituală în care dorințele sale să coincidă cu ceea ce este scris în textele acestor binecuvântări. Omul nu poate fi forțat să-și dorească ceva; toate simțămintele noastre sunt produsul, rezultatul gradului nostru spiritual. Lumina acestui grad influențează egoismul omului și îl corectează cu puterea acelui nivel. Ca atare omul poate doar să ceară corectarea, dar aceasta va veni de Sus, de la Lumină, de la Creator.

Avem aici o listă a gradelor pe care trebuie să le parcurgă omul în procesul corectării sale. Aceste grade sunt numite de obicei Miţvot, în total existând 620 de Miţvot între noi și Creator: 613 Miţvot ale Torei pentru Israel (altruism) și șapte Miţvot ale Torei pentru națiuni (egoism). Aici ele sunt prezentate într-un mod diferit: deoarece lucrul cel mai important este de a cere corectarea (și dacă această cerere este onestă, răspunsul sub forma Luminii coboară imediat la ea), toată munca omului cu el însuși, toate eforturile sale din studiu, muncă și acțiuni au ca scop doar crearea unei cereri reale, MAN. De aceea, gradele dezvoltării spirituale ale omului sunt descrise sub forma căii sale în rugăciune; ca și cum el stă în picioare și se roagă, cu toate că acest proces continuă în interiorul lui pe tot parcursul vieții sale pe pământ.

A doua Miţva: să-L iubești pe Creator (așa cum am afirmat în mod repetat, această senzație este rezultatul corectării; vezi „Introducere la Studiul celor zece Sfirot” punctul 45 – cele patru niveluri ale senzației guvernării, de la întuneric la iubire), atunci când în rugăciunea sa omul ajunge la Ahavat Olam (iubire mare) și Le El (pentru Creator). Aceste două binecuvântări preced chemarea, Şema Israel (Ascultă, O tu, Israel) și Ve Ahavta Et (și iubește-L pe Creator), binecuvântarea Creatorului pentru iubirea pe care I-o arată omul și care urmează după chemarea Şema Israel. Acesta este secretul iubirii pentru Creator.

A treia Miţva: deoarece omul a ajuns la locul din rugăciune numit Lehiştabe’ach (binecuvântat este Creatorul), el trebuie să atingă în dorința sa laudele și binecuvântările Creatorului, ca parte a rugăciunii Yoţer Ohr (Cel care creează Lumina) și Yoţer HaMeohrot (Cel care a făcut stelele).

A patra Miţva este de a proclama unitatea Creatorului, adică Şema Israel (Ascultă, O tu, Israel, Creatorul nostru este unul!). Începând cu acest punct (grad), omul trebuie să exprime secretul unității Creatorului (în toate manifestările Sale față de om) în dorințele din inima sa (inima omului trebuie să fie plină doar cu senzația Forței Superioare, Unice). Apoi este observată Miţva de a-și aduce aminte și de a aminti și celorlalți exodul din Egipt (din egoism), așa cum este scris: „Amintește-ți că erai sclav în Egipt.”

Cea de-a cincea Miţva este pentru Cohen, ca el să binecuvânteze poporul (coborârea Luminii la Parţuf), astfel încât Israel să fie inclus atunci când se înalță rugăciunea (binecuvântările Cohanim), căci în acel moment (în acea stare) Kneset Israel (toți cei care se corectează singuri aspirând la Creator și fac parte din Malhut de Aţilut), adică Malhut, primește o binecuvântare (Lumina).

A șasea Miţva și momentul dorit (stare, grad spiritual la care omul dorește să dăruiască toate dorințele sale, adică tot sufletul său, Creatorului, cu alte cuvinte el poate să acționeze de dragul Creatorului în toate dorințele sale) este de a-și încredința sufletul Creatorului, cu toată dorința din inima sa. Când omul cade (acceptă de bunăvoie starea de micime) cu fața (Hohma) în jos și proclamă (înalţă MAN): „Îmi încredințez sufletul Ție, O, Creatorule”. Intențiile și dorințele inimii sale sunt de a-și dărui sufletul în întregime Creatorului (această dorință este consecința gradului său spiritual și vine în mod natural la aceia care ating acest nivel.)

Aceste șase Miţvot ale rugăciunii corespund celor 600 de Miţvot din Tora. Cele treisprezece Miţvot rămase sunt necesare pentru a atrage cele treisprezece calități ale milei (treisprezece Midot HaRahamim) care includ tot restul. Rugăciunea este împodobită cu 600 Miţvot, care corespund cu HGT NHY , cu ceea ce primește rugăciunea, Malhut, de la ZA.

Fericit este cel care și-a îndreptat și și-a concentrat dorința asupra ei (care a fost capabil să ridice o cerere corespunzătoare de a fi corectat), care a împlinit în fiecare zi (în lumina de zi a Creatorului) tot ceea ce a fost necesar și și-a îndreptat intențiile și dorințele spre îndeplinirea acestei Miţva, de care depinde lumea. 

îînapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)