înapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)
înapoi la CARTEA ZOHAR VOL.1 – PROLOG (link)
169. Rav Elazar a deschis şi a spus: „Cine este aceasta care se ridică din pustiu?“ (Şir HaŞirim, 3:6). MI ZOT – cine este aceasta – este un spaţiu comun pentru două întrebări, două lumi, Bina şi Malhut, care sunt legate împreună. CARE SE RIDICĂ – se ridică pentru a deveni „Sfânta Sfintelor“. Căci MI este Bina, numită Sfânta Sfintelor. Şi ea se uneşte cu ZOT (Malhut), în aşa fel încât Malhut să se poată ridica DIN PUSTIU, căci ea moşteneşte ACEASTA din pustiu, pentru a deveni mireasă şi a intra sub baldachinul de nuntă.
Zohar-ul explică următorul pasaj: „Cine este aceasta care se ridică din pustiu, sprijinindu-se pe iubitul său!?“ (Shir HaShirim, 8:5). El descrie o stare de la sfârşitul corecţiei, când mireasa intră sub baldachinul de nuntă. MI ZOT: MI este Bina şi ZOT este Malhut. La sfârşitul corecţiei, Bina şi Malhut se unesc, ambele fiind numite „sfinte“. Dar, până la sfârşitul corecţiei, doar Bina este numită sfântă, în timp ce Malhut se ridică la Bina şi primeşte sfinţenie de la aceasta.
Cu toate acestea, la sfârşitul corecţiei, Malhut devine la fel ca Bina şi amândouă devin sfinte. Malhut se uneşte complet cu Bina datorită echivalenţei de formă, contopindu-se pe deplin cu sursa vieţii, deoarece un ecran (restricţia impusă asupra primirii Luminii în interiorul lui Malhut) creează Lumina Reflectată care combină toate Sfirot într-una singură.
Lumina Creatorului, Ohr Hohma poate fi primită tocmai în această Lumină Reflectată. Drept urmare, Malhut se sfârşeşte cu litera Yod şi devine similară pe vecie cu Bina. Din acest motiv, este scris că Malhut se uneşte cu Bina egalizându-şi dorinţele pentru a forma un singur întreg.
În mod similar, Lumina lui Malhut va fi conectată pe vecie la Lumina lui Bina, pentru că Malhut însăşi urcă la nivelul de „Sfânta Sfintelor“, devenind astfel exact ca Bina. EA SE RIDICĂ la fel ca un sacrificiu, care este „Sfânta Sfintelor“, pentru că MI (AVI, Bina sau „Sfânta Sfintelor“) se alătură lui ZOT (Malhut), astfel încât Malhut să se ridice şi să devină „Sfânta Sfintelor“. Sacrificiul este partea din Malhut (egoismul animal al omului) care urcă împreună cu calităţile sale la Bina.
Când MI (Bina) se alătură lui ZOT (Malhut) iar ZOT devine „Sfânta Sfintelor“, nu mai există nici o diminuare a stării lui Malhut, pentru că această diminuare a apărut numai datorită degradării calităţilor lui Malhut, prin apariţia dorinţelor egoiste în interiorul ei.
Acum, când Malhut a devenit la fel de sfântă (de altruistă) în calităţi ca şi Bina, moartea dispare şi căderea lui Malhut în dorinţele sale egoiste este imposibilă, pentru că ea a fost corectată în totalitate şi şi-a însuşit calităţile lui Bina, care sunt sfinte. Datorită faptului că Malhut a dobândit aceste calităţi, Lumina (viaţa) Superioară intră în ea. Malhut iese din pustiu (senzaţia absenţei vieţii datorată lipsei calităţilor altruiste) şi intră sub baldachinul său de nuntă.
Acest proces are loc datorită eforturilor oamenilor numiţi „cei care respectă Tora“ (punctul 124). Aceste eforturi constituie partea cea mai importantă a creaţiei, deoarece ele creează Tora şi o aduc pe Malhut la marele Zivug de la sfârşitul corecţiei ei, la umplerea ei totală cu Lumină. Acest măreţ Zivug asupra lui Malhut corectată în întregime (inclusiv Malhut de Malhut) poate fi dobândit exact prin această senzaţie a pustiului spiritual (de către om).
170. Ea se ridică din pustietatea şoaptelor buzelor, aşa după cum este scris: „Şi gura ta este atrăgătoare“ (Şir HaŞirim, 4:3). Este aşa deoarece cuvântul ebraic Midbar (deșert/pustiu) este derivat din Dibur (vorbire). Este scris despre forţele măreţe, că aceste forțe teribile au lovit Egiptul cu toate urgiile pustiului, căci tot ceea ce le-a făcut acestora Creatorul nu s-a petrecut în pustiu, ci în așezări. Iar fraza „în pustiu” înseamnă „prin puterea vorbei, a cuvântului rostit”. Aceasta vine de la articulare, de la gură (Malhut) pe măsură ce ea urcă și ajunge sub aripile lui Ima (mama, Bina). Apoi, prin vorbire, ea coboară peste sfânta națiune în întregul ei (diferența dintre vorbire și articulare constă în faptul că articularea este o acțiune în care se formează vorbirea).
Înainte de sfârşitul corecţiei, atunci când Malhut este încă numită „Pomul Binelui și Răului”, toate corectările se petrec prin MAN (rugăciuni sau cereri), prin care cei drepți (aceia care doresc să devină asemănători Creatorului, în calitățile lor) înalță pe Malhut la Bina. Drept urmare, Malhut primește calitățile lui Bina atâta timp cât Malhut rămâne acolo, pentru că înălțarea spirituală înseamnă de fapt o însușire de calități. Malhut devine la fel de sfântă (altruistă) ca și Bina.
MAN este o rugăciune tăcută din inima omului, căci Malhut înseamnă „vorbire”. Dar până la sfârşitul corecţiei, vorbele bune nu pot exista fără vorbe rele. Adică aceasta nu se va petrece până când atât vocea cât și vorbirea vor veni de la Bina însăși, când Malhut devine similară cu Bina, această stare reflectând unitatea dintre voce și vorbire – un Zivug de ZON, în starea lor corectată de Gadlut.
ZA primește vocea de la Ima și o trece prin vorbirea lui către Malhut. Prin urmare, această vorbire este bună în întregime, lipsită de orice rău. În acest fel, Malhut primește de la Bina Lumina sfințeniei, Hasadim. Dacă nu ar fi corectată de vocea complet bună, altruistă a lui Bina, vocea lui Malhut ar fi mereu alcătuită din bine și din rău. Din această cauză și forțele egoiste aderă la ea iar Malhut nu poate primi nimic din sfințenie (Bina).
De aceea, MAN înălțată de cei drepți în rugăciunile lor, este ca un murmur ușor al buzelor, o vorbire fără voce, așa cum spune profetul: „Doar buzele se mișcă, dar vocea nu poate fi auzită” (Samuel I, 1:13). Este astfel deoarece nu există nici o legătură între MAN și forța impură, astfel Malhut poate fi înălţată la Bina pentru a-și primi vocea de la Bina.
Drept rezultat, este construit edificiul sfânt al lui Malhut și ea primește Lumina dintr-un Zivug între voce și vorbire, sfințenia vorbirii sale coborând peste capetele celor drepți, care au înălțat MAN și, astfel, au revitalizat Malhut.
De aceea este scris că EA SE RIDICĂ DIN PUSTIU, căci mireasa (Malhut) este acum invitată la un mare Zivug sub baldachinul de nuntă. Totul are loc mulțumită ridicării de MAN de către cei drepți, care au unit în acest fel Bina (vocea, Ima) cu Malhut (vorbirea). Drept rezultat, vorbirea lui Malhut a devenit la fel de frumoasă ca și aceea a lui Bina.
Toate acele Zivugim individuale efectuale de diverșii drepți (fiecare constituind o mică parte din întregul lui Malhut) pe parcursul celor 6.000 de ani, conectează acum împreună, toate părțile lui Malhut (sufletele celor drepți), într-un Zivug măreț, atunci când mireasa (Malhut) intră sub baldachinul ei de nuntă.
Cu alte cuvinte, tocmai această rugăciune șoptită, înălțarea de MAN din timpul celor 6.000 de ani printr-o vorbire fără voce (având în vedere că binele este încă amestecat cu răul, în vocea lui Malhut), este aceea care creează condițiile necesare marelui Zivug al lui Malhut cu ZA, al omului cu Creatorul.
Și, deoarece Malhut a primit vocea lui Bina (de la Ima-Mama) mulțumită ajutorului celor drepți (prin toate faptele bune efectuate de cei drepți pe parcursul celor 6.000 de ani), totul este acum combinat în marele Zivug de sub baldachinul de nuntă. Se petrece acest lucru pentru că Malhut devine în întregime bună, fără nici urmă de rău – „Sfânta Sfintelor”, la fel ca Ima.
Vorbirea tăcută este definită ca fiind mișcarea buzelor fără participarea palatului, a laringelui, a limbii și a dinților. În acest fel este înălțată MAN, atunci când Malhut se ridică între aripile lui Bina, adică primește vocea aripilor lui Ima în vorbirea sa. Ulterior, după ce a căpătat vorbirea, ea coboară peste capetele națiunii sfinte. Căci, după primirea vocii prin calitatea milei a lui Ima, Malhut devine la fel de sfântă ca Bina însăși, iar sfințenia ei coboară asupra acelora care au corectat-o. În consecință, ei sunt numiți „naţiunea sfântă”, căci acum, vorbirea lui Malhut este la fel de sfântă ca și aceea a lui Ima-Bina.
Există „voce” și există „vorbire”. „Vocea” este partea internă, pe când „vorbirea” este manifestarea sa externă. Această manifestare este bazată pe expirație (litera tăcută Hei). ZA se numește „voce” iar Malhut, „vorbire”. Literele sunt cântate conform cu semnele notelor (Ta’amim), urmate de litere, cu semnele lor de punctuație.
Nivelul lui Ohr Haya (numit Kol – voce) ia naștere pe ecranul din Peh al celui de-al treilea nivel de grosieritate, cunoscut drept „dinți”. Din această Lumină, ZA primește Ohr Hohma și vocea sa se aude atunci în afară (dă naștere sufletelor celor de jos).
Vocea lui ZA însă, nu se face auzită sub nivelul lui Neşama, pentru că ecranul său nu este suficient de puternic pentru a primi Ohr Hohma. Nivelul de Ohr Yechida din ZA, numit Dibur (vorbire), apare pe ecranul din Peh al celui de-al patrulea nivel de grosieritate. Acest ecran este cel mai puternic, căci el revelează întreaga Lumină și este numit „buze”.
Lumina lui NRNHY revelează înțelepciunea internă, Supremă și ascunsă, Hohma, gândul ascuns, Lumina interioară a lui Bina, care nu poate străluci către cei inferiori, adică în ZA, pentru că ZON nu pot primi de la Peh de AA. Cu toate acestea, cele două niveluri ale Luminii – Haya și Yechida – care coboară din AA sunt transformate în voce și vorbire cu ajutorul lui Bina, deși aceasta este Lumina gândirii, înțelepciunii și rațiunii.
Vocea se formează în ZA iar vorbirea în Malhut. Dacă un virtuos își înalță rugăciunile (MAN) la Malhut, făcând astfel ca ZON să urce la AVI, care se găsesc într-o uniune constantă, pentru a furniza Lumină celor inferiori, ZON primesc această Lumină de la AVI, care este numit „voce și vorbire”. Caracteristica celor drepți este de a crea puritatea și a distruge impuritatea, cu vocea lor. La început, exista doar o singură limbă (o vorbire) în lume, Laşon HaKodeș – limbajul sfânt. În ebraică (la fel ca în românește) acest cuvânt (Laşon) înseamnă și „limbă” (atât ca parte a corpului cât și ca mijloc de comunicare).
171. El întreabă: „Cum se înalță Malhut în vorbire?” Și el răspunde: „Când omul se trezește dimineața și își deschide ochii, mai întâi trebuie să-și binecuvânteze Creatorul și Stăpânul. Cum trebuie să-L binecuvânteze? Așa cum au făcut primii Hasidim: au pregătit un vas cu apă lângă ei, astfel încât, atunci când se trezesc noaptea, să-și spele mâinile pe dată și, după ce au binecuvântat Tora, să se scoale pentru a o studia. Atunci când cocoșul a cântat, anunțând cu precizie miezul nopții, Creatorul era cu cei drepți în Grădina Edenului. Și este interzis să se efectueze o binecuvântare dimineața, cu mâinile murdare.”
El întreabă: din moment ce este scris că începutul corectării lui Malhut trebuie să fie exprimat printr-un murmur tăcut al buzelor, cum poate acela care se trezește (din punct de vedere spiritual) să pronunțe imediat o binecuvântare cu toată vocea sa? În fond, binecuvântarea trebuie și ea rostită în șoaptă, pentru ca mai întâi să fie primită vocea de la Ima și cu această voce (prin forța lui Ima–Bina) să fie înălţată Malhut la Bina, care să împărtășească cu ea calitățile altruiste.
Zohar-ul răspunde: Primii Hasidim au corectat acest lucru. Pe măsură ce omul adoarme (cade la nivelul Luminii din Parţuf-ul său numit „somn”), sufletul său sfânt (Lumina care exista în Parţuf-ul său spiritual) se înalță, rămânând în el doar spiritul impur al șarpelui primordial (calitățile egoiste), căci somnul constituie cea de-a 60-a parte a morții (Talmud, Berachot, 57:2).
Întrucât moartea este o calitate impură a șarpelui primordial, spiritul impur (dorințele egoiste) nu îl părăsește pe om în totalitate atunci când acesta se trezește (primește o nouă Lumină de Sus), ci rămâne pe vârful degetelor lui (nu toate dorințele omului se schimbă sub influența Luminii primite de Sus, numită „Lumina dimineții” sau „Lumina trezirii”).
Și cu cât mai mare au fost sfințenia și Lumina prezente în om mai înainte de a adormi (înainte de a cădea într-o stare spirituală diminuată, numită „somn”), cu atât mai puternic se alipesc forțele impure (egoiste) de aceste dorințe, atunci când intențiile altruiste le părăsesc în timpul somnului.
Vârful degetelor constituie cel mai pur loc (cele mai pure dorințe) din întregul corp (dintre toate dorințele), dorințele cele mai spirituale ale omului, căci ele pot fi umplute cu Ohr Hohma (Ohr Hohma intră în aceste dorințe în timpul unui Zivug, cu ajutorul unui ecran). De aceea, chiar și după trezire (la începutul urcării spirituale), forțele impure (egoiste) nu părăsesc acest loc, dorind să primească măcar ceva din acea Lumină măreață, care poate umple dorințele cele mai altruiste ale omului.
În concluzie, trebuie spălate mâinile pentru a se îndepărta dorințele reziduale egoiste. Pentru a efectua acest lucru, trebuie pregătite două vase: Cel (vasul) Superior și cel inferior, care să accepte impuritatea îndepărtată.
Vasul Superior reprezintă Bina, a cărei Lumină alungă forța impură. De aceea, spălarea vărfurilor degetelor cu apă (forțele sau dorințele lui Bina) elimină forța impură (dorințele egoiste ale omului) de pe acestea. Astfel, Malhut se eliberează de răul ei (de egoism) și devine sfântă și bună. După aceea, omul poate studia Tora și poate Îl binecuvânta pe Creator pentru aceasta, căci spălarea mâinilor este similară cu înălțarea de MAN într-o rugăciune șoptită spre aripile lui Ima.
Iar atunci când cântă cocoșul (acesta este un semn spiritual special al îngerului Gabriel), este exact miezul nopții, așa după cum este scris: „Steaua cea mai mare să guverneze ziua și steaua cea mai mică să guverneze noaptea” (Bereşit 1:16). Căci steaua mai mică, sfânta Şchina–Malhut a devenit mai mică, îmbrăcată în forțele impure și „picioarele ei coboară în moarte” (Mişley, 5:5).
Este aşa întrucât în timpul celor 6.000 de ani, până la corectarea ei finală, Malhut constituie Pomul (fundamentele) Binelui și Răului: dacă un om este merituos, ea devine bună pentru el și îl purifică, dacă nu – ea devine rea. În mod corespunzător, guvernarea nopții este divizată și ea în două părți: prima se referă la o stare numită „lipsită de merit – rea” și a doua se referă la o stare numită „merituoasă – bună”.
Prima corectare a părții bune a lui Malhut este făcută exact la miezul nopții (în starea numită chiar așa, „miezul nopții”), pentru că atunci acea Malhut primește vocea lui Bina. Altfel spus, Malhut urcă la Malhut de Ima-Bina și se corectează din interiorul acesteia. Drept rezultat, strictețea și judecata din Malhut devin sfinte și bune, total lipsite de rău. Aceasta înseamnă că strictețea și judecata cad sub forțele impure, dar, pentru Israel ele se transformă în milă.
Isaac semnifică restricția, calitatea lui Malhut din interiorul lui Bina. Cuvântul ebraic pentru „cocoș” este Tarnegol, dar și Gever (bărbat) și îl desemnează pe îngerul Gabriel, care are grijă de Malhut, steaua cea mică. Strictețea lui Bina străpunge aripile cocoșului (ale lui Gabriel) și prin acesta Malhut primește vocea lui Bina.
Iar când Gabriel trece vocea lui Bina către Malhut, chemarea sa ajunge la toți cocoșii din această lume, la calitatea judecăţii din vidul spiritual. O asemenea stare este numită „această lume” sau Malhut de Malhut. Toți vorbim doar în această voce, care a fost corectată de către calitatea milei lui Bina.
Drept urmare, vocea lui Malhut (judecata ei) nu mai domină cea de-a doua jumătate a nopții și vocea lui Bina revendică acest loc. Aceasta este ceea ce anunță „cocoșii acestei lumi” – calitatea judecăţii din Malhut de Malhut.
De aceea, cântecul cocoșului (schimbarea calităților) este auzit exact la miezul nopții (atunci când se schimbă starea), căci acest cântec arată că Malhut a fost deja corectată prin vocea lui Bina și că această voce se află deja în interiorul lui Malhut. Miezul nopții este definit ca fiind momentul care marchează începutul celei de-a doua jumătăți – bunătatea absolută, lipsită de răutate.
După ce Malhut primește vocea lui Bina, cei drepți (calitățile omului din lumile BYA) ridică MAN, ajutați de studiul Torei după (în starea de) miezul nopții. Ei continuă înălțarea de MAN către „severitatea primitoare” din Ima, despre care este scris: „Ea se ridică desemenea cât este încă noapte” (Mishley, 31:15), căci tocmai noaptea se revelează ea, Malhut Supremă, în toată splendoarea ei.
Revelarea adevărată a lui Malhut are loc în Grădina Edenului, cu alte cuvinte, ea este destinată acelor drepți care au corectat-o prin munca și studiul lor (în starea) de după miezul nopții. Creatorul se bucură cu ei (veselia semnifică împlinirea cu Ohr Hohma) în Grădina Edenului, deoarece Malhut corectată este numită „Sfânta Şchina” sau „Grădina Edenului”, din cauză că primește Hohma și se bucură împreună cu drepții care formează MAN în ea.
Iar fraza care descrie cum este spălată (corectată la calități altruiste) impuritatea (dorințele egoiste) de pe degetele omului (cele mai înalte dorințe ale sale) nu este adevărată doar în relație cu timpul nopții. Omul urcă de la nivelul inferior de „somn” la unul mai înalt de „trezire”, diferența dintre cele două stări fiind aceea că anterior, el primea doar Lumina vitală Ohr Hasadim, numită „somn”, pe când „trezirea” semnifică primirea Luminii Ohr Hohma. Este astfel pentru că forța impură se lipește constant de vârful degetelor omului (tocmai pentru ca omul să o corecteze și astfel să dobândească înălțimi spirituale mai mari) și el este obligat să-și spele mâinile (să-și transforme deciziile și intențiile „de dragul Creatorului”) mai înainte de a rosti o binecuvântare (de a apela la Creator pentru primire).
172. Căci atunci când omul este adormit, sufletul lui (spiritul lui) îl părăsește. Și de îndată ce sufletul pleacă de la el, spiritul impur îl înlocuiește pe dată și îi umple mâinile și le impurifică și este interzis să se rostească o binecuvântare fără spălarea mâinilor lui. Iar dacă obiectezi că, atunci când omul este treaz sufletul lui nu-l părăsește iar forța impură nu coboară asupra lui, atunci, dacă intră în sala de baie, îi este interzis să citească măcar și un singur cuvânt din Tora, până când nu-și spală mâinile. Și dacă spui că asta se datorează faptului că mâinile lui sunt murdare, nu este adevărat, căci cum s-au murdărit ele?
173. Dar vai și amar de aceia care nu sunt precauți și nu păzesc onoarea Creatorului și nu cunosc fundamentul acestei lumi. Există un anumit spirit care locuiește în fiecare hazna a lumii, un spirit care se delectează cu depravare și cu excremente și imediat se așează pe degetele omului.
La fel ca Rav Yehuda Așlag, mă rețin din a comenta punctele 172 și 173 din Zohar și acela care merită, va înțelege textul singur.
înapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)
înapoi la CARTEA ZOHAR VOL.1 – PROLOG (link)