înapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)
În Zohareste scris (Veyikahel, pag. 32-52): „În fiecare zi o voce cheamă toți oamenii din lume, «Aceasta depinde de voi. Separați o parte din voi și dedicați-o Creatorului.»” Începând cu un anumit moment din viață, fiecare om se confruntă cu gânduri și dorințe de apropiere de spiritualitate, depinzând doar de el dacă va urma sau nu această chemare interioară. Vocea îl liniștește pe om spunându-i că, abandonându-și dorințele sale inutile, trecătoare și pământești, încetând cursa fără sfârșit în scopul împlinirii lor, el va atinge adevărata și eterna fericire.
De aici putem înțelege semnificația secretă a rugăciunii: cel care se teme de Creator și își direcționează inima și dorințele în rugăciune, îndeplinește corectări importante și sublime. Dacă omul dorește să intre pe tărâmul spiritual și să-L simtă pe Creator, singurul lucru pe care trebuie să-l facă este să se roage, adică să ceară de la Creator să-i corecteze natura, transformând-o dintr-una a lumii noastre (una egoistă) într-una a lumii spirituale (una altruistă). Atunci el va intra în eternitate și va trece peste granițele lumii noastre. Fiind complet aservit egosimului său, omul nu este capabil să se schimbe singur.
Pentru a se corecta, el trebuie să primească puterea care există în afara sa, dincolo de limitele propriului său egoism. El trebuie să ceară să primească această putere; așadar, singurul lucru pe care trebuie să-l facă este să se roage.
Rugăciunea însă, nu este rostită din gură. Ea este de fapt dorința din inima noastră, căci Creatorul citește dorințele din inimi. De aceea, sarcina omului este aceea de a-și transforma dorințele inimii – astfel încât inima sa să dorească să-și schimbe dorințele. Dar nici acest lucru omul nu-l poate realiza de unul singur și trebuie să ceară ajutor de la Creator.
Așadar, totul se reduce la slăvirii rânduielii Creatorului, la credința în El, în unicitatea și puterea Sa, în abilitatea și dorința Sa de a ajuta. Toate eforturile omului au ca scop crearea unicei dorințe reale din el – aceea de a-L simți pe Creator! Aici, Zohar-ul, ca și celelalte cărți de Cabala, precum și Tora, vorbesc despre aceia care au ajuns deja la lumile spirituale, prin dorințele și calitățile lor și, trăind în lumea noastră, percep și există simultan în două lumi. Cartea de rugăciune la care ne referim aici constituie o sumă de acțiuni spirituale ale aceluia care și-a însușit deja instrumentele spirituale și le poate utiliza exact la fel cum ne utilizăm noi mâinile și alte mijloace auxiliare din lumea noastră.
Mai întâi, în cântările și imnurile îngerilor Celeşti și pe măsura ordinii cântărilor intonate jos de fiii lui Israel, Malhut se împodobește și se corectează precum o soție care se înfrumusețează pentru soțul ei. Fiii lui Israel sunt cei care doresc să devină Yaşar El(direct la Creator), adică să se tragă aproape de Creator sau să meargă direct către El. Acești oameni, care există în Lumile Superioare cu instrumentele (dorințele) lor spirituale (altruiste) pot schimba starea acelor Sfirot Superioare și a lumilor prin acțiunile lor spirituale.
Cartea noastră de rugăciune a fost compilată de înțelepții Marii Adunări acum două mii de ani. Mai înainte de aceasta fiecare om se adresa Creatorului așa cum simțea. În urmă cu aproximativ două mii de ani, au început să coboare în lumea noastră suflete mai grosiere, care aveau nevoie de rugăciuni puse în ordine. De aceea, membrii Marii Adunări (care erau mari cabaliști) au creat cartea de rugăciuni pe care o folosim și azi.
Într-o manieră ordonată, cartea de rugăciuni prezintă toate gradele consecutive ale corectării omului. În spatele cuvintelor din cartea de rugăciuni, cel care înțelege vede acțiunile spirituale pe care trebuie să le îndeplinească. Această înformație este împărtășită cu ajutorul literelor, prin forma lor și combinațiile dintre ele, dar și prin secvența frazelor și a părților întregii rugăciuni.
În conformitate cu ordinea rugăciunilor, corectarea lumilor începe cu binecuvântările de dimineață (vezi Tefilat Kol Peh) până la rugăciunea Şmone Esreh, corectarea în poziția șezând. Apoi, când se ajunge la cuvintele Emet ve Yaţiv care încheie Kriyat Şema, toate lumile au realizat corectarea. Iar când se ajunge la cuvintele Gaal Israel, toate corectările trebuie să-și ocupe locul lor, așa încât comunitatea continuă să recite rugăciunea Şmone Esreh stând în picioare.
În spiritualitate (şi, drept urmare, în corporalitate) o persoană se poate afla într-una din cele trei poziții: culcat, șezând sau stând în picioare. Un nou-născut din lumea noastră, precum și un nou-născut spiritual, se dezvoltă exact în aceeași ordine. Culcat înseamnă că poziția capului, a picioarelor și a corpului se află la același nivel. În spiritualitate aceasta corespunde cu starea de embrion, când tot ceea ce există în cele zece Sfirot este la fel. Aceasta este starea spirituală inferioară.
În poziția șezând capul este deasupra corpului iar corpul se află deasupra picioarelor, însă omul nu-și poate folosi picioarele. O asemenea stare este numită Katnut (micime) sau VAK. A sta în picioare presupune că există o distincție clara între nivelul capului, al corpului și al picioarelor. Se numeşte Gadlut (starea de măreţie) sau GAR. Astfel, în concordanţă cu abilitatea omului de a cere corectarea, el primește de la Creator forță și crește.
Prin urmare, când ajunge la cuvintele Emet ve Yaţiv, totul a fost deja corectat: toate lumile o poartă în ele pe Malhut, în timp ce Malhut ea însăși îl poartă pe Regele Celest. Când omul ajunge la cuvintele Gaal Israel, Regele Celest avansează de-a lungul gradelor, de-a lungul celor trei linii, ieșind înainte pentru a o primi pe Malhut.
Regele Celest (Creatorul), în raport cu toate fiinţele create, este ZA din lumea Aţilut, căci Malhut a lumii Aţilut constituie suma tuturor creațiilor. Tot ceea ce a fost creat vreodată, inclusiv noi și toate lumile cu tot ceea ce le populează, face parte din Malhut.
În starea noastră inițială, noi suntem părți ale lui Malhut care primim cea mai mică porțiune din Lumina Creatorului, Ner Dakik (candelă minusculă). Pe măsură ce ne apropiem de Creator prin calitățile noastre (făcându-le similare cu ale Lui), noi primim, proporțional cu avansarea noastră, tot mai multă Lumină pe care o percepem ca fiind pace, încântare și extaz infinit, eternitate, forța vieții.
Gradele apropierii noastre de Creator („Eul” nostru și El, Malhut și ZA) sunt descrise în Cabala cu ajutorul unui limbaj special: apropierea calitativă este considerată o tranziție de la starea „spate la spate” dintre ZA și Malhut la starea „față la față”. Uniunea sufletelor cu Creatorul este descrisă ca un Zivug – o cuplare sexuală între ZA și Malhut, în timpul căreia ZA îi trece Lumina lui Malhut și fiecare suflet poate astfel să o primească, în conformitate cu corectarea sa.
Firesc, Creatorul rămâne într-o stare de absolută nemișcare și toate mișcările sunt percepute în raport cu Malhut, depinzând de schimbările survenite în calitățile ei. Uneori ea Îl simte mai mult, alteori mai puțin, percepând toate acestea ca fiind mișcările Lui față de ea.
Noi trebuie să stăm cu umilință și evlavie în fața Regelui Celest, fiecare pe locul său, căci El își extinde mâna dreaptă spre Malhut în Magen Avraam, prima binecuvântare din rugăciunea Şmone Esreh care desemnează linia dreaptă. Apoi El își pune mâna stângă sub capul lui Malhut, așa după cum este scris: „Fie ca mâna lui stângă să stea sub capul meu și dreapta lui să mă îmbrățișeze” (Şir HaŞirim, 2:6) în binecuvântarea Ata Gibor, cea de-a doua binecuvântare din rugăciunea Şmone Esreh, care desemnează linia stângă.
Magnifica Şhir HaŞirim (Cântare a cântărilor) vorbește în întregime despre contopirea Celestă a tuturor creaturilor cu Creatorul. Întrucât lumea noastră este creată ca o reflectare a celei spirituale, contopirea spirituală poate fi descrisă numai cu ajutorul cuvintelor corespunzătoare din lumea noastră. Din cauză că lumea noastră este egoistă, acțiunile altruiste, spirituale, direcţionate către contopirea calităților și a dorințelor, sunt descrise folosindu-se cuvinte din lumea noastră, ca Malhut (sufletul omului) apropiindu-se din ce în ce de Creator prin calitățile ei, urmând unificarea lor graduală. La început, această unire se manifestă sub forma unei îmbrăţişări. Urmată de un sărut și apoi de o copulare, când sufletul este suficient de corectat pentru a primi Lumina (Ohr Hohma) de la Creator.
Apoi ZAși Malhut se îmbrățișează și se unesc într-un sărut din binecuvântarea HaEl HaKadoş, care desemnează linia din mijloc. De la această stare în sus, totul transpare în starea unui sărut, până la cele trei binecuvântări finale din rugăciunea Şmone Esreh. Aceasta este adevărata semnificație spirituală a primelor trei binecuvântări din rugăciunea Şhmone Esreh.
Cu alte cuvinte, dacă omul este capabil să îndeplinească o acțiune spirituală care corespunde condițiilor descrise în aceste trei binecuvântări, el dobândeşte unitatea cu Creatorul, numită „îmbrățișare” și „sărut”. Explicația detaliată a acțiunilor spirituale este dată de Rav Ashlag în Studiul celor zece Sfirot. Limbajul din Zohar și din Tora descrie aceste acțiuni prin cuvinte din lumea noastră.
Limbajul din Cabala le descrie cu ajutorul termenilor Sfirot, Parţufim și Lumini. Limbajul cel mai complet și mai precis pentru descrierea acțiunilor spirituale este limbajul acestor Sfirot. Ca atare, acesta a fost limbajul ales de cabaliști în munca lor interioară și pentru a explica practica și metoda ascensiunii spirituale.
Omul trebuie să aspire către Creator cu inima și dorințele sale pentru a-și însuși intențiile care să-l conducă la corectare prin toate stările spirituale descrise în rugăciune – pentru ca gura și inima sa (dorințele sale) să devină un întreg, iar buzele sale să nu grăiască împotriva dorințelor inimii sale. Creatorul așteaptă doar sinceritate din partea dorințelor noastre pentru a le îndeplini pe loc și a ne aduce mai aproape de El:
Iubite al sufletului, Tată milostiv!
Supune-l pe servitorul Tău voinței Tale.
Servitorul Tău se va grăbi precum un căprior,
se va pleca în fața maiestății Tale.
Pentru el, prietenia Ta va fi mai dulce
Decât mierea care se prelinge din fagure și decât orice alt gust.
Maiestuoasă, frumoasă Strălucire a universului!
Sufletul meu tânjește după dragostea Ta.
O, Doamne, Te rog tămăduiește-o acum
arătându-i cât de plăcută este strălucirea Ta.
Atunci ea va fi întărită și vindecată
Și a ei va fi eterna bucurie.
Cel de toate vrednic, fie ca mila Ta să se trezească
Și te rog să ai milă de fiul celui iubit Ţie.
Căci a trecut atâta vreme de când tânjesc cu tărie
să văd splendoarea puterii.
Toate acestea le dorește inima mea și te rog ai milă și nu Te ascunde.
Te rog revelează-Te și întinde asupra mea, Adoratul meu,
adăpostul păcii Tale.
Iluminează pământul cu gloria Ta, noi vom fi bucuroşi și fericiţi în Tine.
Grăbește-te, iubeşte, căci a venit timpul
și iartă-ne pe noi ca în vremurile de demult.
(Cântecul Yedid Nefeş)
Când Creatorul și Malhutse contopesc într-un sărut, cel care are nevoie de sfat și de ajutor le poate solicita, căci această stare este numită „timpul dorinței”. Și, întrucât omul a solicitat în fața Regelui și a Reginei în cele douăsprezece binecuvântări intermediare din rugăciunea Şmone Esreh, prin aceasta el și-a corectat și și-a pregătit dorințele inimii pentru ultimele trei binecuvântări. A trezit dorința Creatorului pentru el pentru că, prin aceste ultime trei binecuvântări, el s-a contopit cu Creatorul în Unitatea Celestă.
„Timpul dorinței” este o stare potrivită pentru a formula cereri și a primi răspuns – puterea auto-corectării. Regele și Regina sunt ZA și Malhut. Fiecare binecuvântare constituie o secvență din corectările individuale ale sufletului omului. Ca urmare, omul se ridică la un nivel spiritual mai Înalt. Astfel, el dobândeşte treptat Unitatea Celestă cu Creatorul.
Apoi, el trebuie să cadă cu fața în jos, iar când Malhut reține sufletele în interiorul său, să-și supună sufletul puterii absolute a Creatorului, întrucât acesta este timpul potrivit (starea potrivită) pentru a-și încredința sufletul împreună cu celelalte suflete, căci Malhuteste sursa vieții.
A cădea cu fața în jos și a-și încredința sufletul înseamnă că omul nu are decât o singură dorință – aceea de a se lepăda în totalitate de dorințele sale egoiste și de a primi în locul lor dorințele altruiste ale Creatorului. La primirea dorințelor Creatorului omul devine asemănător cu El și, pe măsura asemănării sale, el se contopește cu Creatorul. Unindu-se cu Creatorul, omul primește tot ceea ce are El: nemurire, cunoașterea completă a creației, măreție și perfecțiune.
Secretul Luminii este disponibil doar celor aleși: când Malhut reține sufletele umane prin dorința ei singulară de a se uni cu Creatorul (deoarece aceeași dorință umple și inima omului), el se supune în întregime aspirației către uniune, pentru a-și include sufletul în fuziunea colectivă dintre Malhut și Creator. Și, dacă sufletul lui este primit de Creator, omul se alipește instantaneu la el și intră în sursa vieții (Ţror HaHaim), atât în această lume cât și în lumea care va veni.
Deși Cabala este considerată o învățătură secretă, ea nu conține nici un secret. Este percepută astfel doar de cei care sunt incapabili, pentru moment, să-și creeze în ei organe spirituale cu care să poată percepe ceea ce îi înconjoară. Noi suntem singurii care ascundem mediul înconjurător de noi înșine din cauză că ne lipsesc organele senzoriale corespunzătoare.
Regele (Creatorul, ZA) și Regina (Malhut) trebuie să fie conectați cu sufletele din toate părțile, de Sus și de jos, și să se împodobească cu sufletele celor drepți (ale acelora care doresc să se alipească la Creator, să-și încredințeze Lui sufletele). Dacă omul își îndreaptă toate intențiile din inimă (toate dorințele) către acest scop și își supune sufletul voinței Creatorului, atunci Creatorul face pace și un legământ cu el (atât în Legământul Superior numit Yesod, cât și în cel inferior). El o binecuvântează pe Malhut prin această pace și acest legământ și o înconjoară din toate părțile.
Unitatea din toate părțile implică faptul că sufletele dobândesc similaritatea cu Creatorul în toate calitățile lor. Cei drepți sunt aceia care doresc să fie în adeziune cu Creatorul, să dobândească toată creația și, drept rezultat, să descopere dreptatea Creatorului, care i-a creat și îi guvernează în acest fel. Cei care doresc să justifice toate acțiunile Creatorului sunt numiți „drepți”.
Deși nu au ajuns încă în această stare și sunt doar pe calea către ea, chiar dacă se găsesc abia la început de drum și mai au încă până să corecteze o singură dorință, dacă doar simt cea mai slabă aspirație de a se apropia de Creator, atunci ei sunt deja numiți „drepți”, datorită acestei dorințe. Creatorul o înconjoară pe Malhutdin toate părțile iar Malhut Îl simte prin toate calitățile, senzațiile ei corectate.
Astfel omul primește numele de Şalom (pace), pentru că a făcut un legământ inferior cu Malhut, similar cu legământul din Sfira Yesod Superioară. Și când un asemenea om părăsește lumea noastră, sufletul lui se înalță prin toate Cerurile, fără să-i stea nimic în cale, iar Creatorul îl cheamă spunând: „Să vină Pace.” Sufletul revelează cele treisprezece înălțări ale sfintei păci și nimeni nu-i stă în cale. De aceea, fericit este acela care aduce o ofrandă Creatorului.
De îndată ce sufletul se desparte în totalitate de egoism, el se contopește complet cu Creatorul și nu mai este obligat să coboare în această lume, să se îmbrace într-un trup fizic și să primească o porție suplimentară de dorințe egoiste. Ofranda către Creator reprezintă respingerea dorințelor egoiste ale trupului; poartă numele de „sacrificiu”, căci trupul nostru nu diferă de acela al unui animal.
Prin urmare, aspirația de abandonare a trupului animal și a dorințelor sale se cheamă „ofrandă”. În funcție de felul dorințelor de care omul este deja capabil să se lepede, ofranda lui ia forma unei păsări (o parte a dorințelor) sau a unei vite (o altă parte). Anumite părți din Zohar și unele lucrări ale lui ARI discută în amănunt această chestiune.
Rav Chiya și-a ridicat vocea: „O, Rav Şimon, trăiești și eu deja te jeleam! Dar nu pentru tine jeleam ci pentru toți prietenii mei și pentru întreaga lume, că vor rămâne orfani după tine.” Rav Şimon este ca lumina unei torțe, care strălucește atât Sus cât și jos. Jos, cu această Lumină el luminează întreaga lume. Vai de această lume atunci când Lumina aceasta o va părăsi și se va ridica Sus. Cine va mai străluci în lumea aceasta cu Lumina Torei? Rav Aba s-a ridicat, l-a sărutat pe Rav Chiya și a spus: „Dacă asemenea vorbe se găsesc în tine, îi mulțumesc Creatorului că m-a trimis la tine, ca să-ți pot fi apropiat. Cât de fericit sunt cu ceea ce am primit!”
Toate caracterele descrise în Zohar sunt entităţi spirituale, Parţufim. La fel ca Tora și Zohar-ul vorbește doar despre lucruri care există în lumea spirituală și nu în lumea noastră. De aceea, toate entităţile, animalele, plantele și oamenii descriși în Cartea Zohar constituie grade spirituale, dorințe și Parţufim.
Creatorul trimite în mod deliberat în lumea noastră suflete speciale, apropiate de El, pentru a-i ajuta pe ceilalți să dobândească spiritualitatea în această viață, trăind în această lume. Acești mari cabaliști servesc drept ghizi pentru aceia care au înțeles faptul că le lipsește văzul spiritual și sunt, din acest motiv, gata să-i urmeze orbește.
Rav Yehuda a spus după el: Când Creatorul i-a spus lui Moise să aleagă dintre oameni pe cei care sunt înțelepți și au înțelegere, Moise s-a uitat la popor și nu a putut găsi vreunul. Apoi a fost instruit să-i aleagă căpetenii de trib pe aceia care erau cunoscuți pentru înțelepciunea lor. Cuvântul „înțelegere” nu este folosit aici, căci nivelul înțelegerii este superior aceluia de înțelepciune. Care este diferența dintre unul înțelept și altul care înțelege? Înțelept este cel care învață de la un Rav(Învățător) și dorește să primească înțelepciune. El cunoaște tot ceea ce trebuie să cunoască.
Cel care înțelege constă din mai multe niveluri-grade, deoarece vede în fiecare lucru și cunoaște atât pentru el cât și pentru ceilalți. Însemnul aceluia care înțelege este formulat în fraza: „Cel drept își cunoaște sufletul de animal.” Cel drept înseamnă Yesod care îi trece Lumina lui Malhut (animal), pentru că Ghematria lui HaVaYaH de Malhut este cincizeci și doi = BON = BeHeMaH (animal) = Bet-Hey-Mem-Hey = 2 + 5 + 40 + 5 = 52.
Malhut constituie nivelul numit „înțelept în inimă”, căci înțelepciunea se află în inimă. Pe când cel care înțelege vede Sus și jos, pentru el și pentru ceilalți. Acela care este înțelept o desemnează pe Malhut, căci Malhut este cea care revelează înțelepciunea. Acela care înțelege este Yesod care stă deasupra lui Malhut. Ohr Hohmadin Malhut strălucește doar de jos în sus. Este imposibilă primirea Luminii de Sus în jos, pentru că ea ar intra cu siguranță în dorințele egoiste. De aceea se spune că înțeleptul (Hacham) vede doar pentru sine, de la el în sus și nu poate trece Lumina altora de jos.
Se spune de aceea că înțelepciunea poate fi găsită în inimă, deoarece inima primește de jos în sus, pe când cel care înțelege (Sfira Yesod, Ţadik, cel drept) strălucește cu Lumina Milei, Ohr Hasadim, de Sus în jos. El vede că primește pentru sine și strălucește asupra altora, adică strălucește asupra lui Malhut, după cum este scris: „Cel drept își cunoaște sufletul de animal.”
îînapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)