înapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)
înapoi la CARTEA ZOHAR VOL.1 – PROLOG (link)
161. Rav Elazar a spus, „Este scris: «Cine nu s-ar teme de Regele naţiunilor lumii?» Ce fel de laudă este aceasta?“ Rav Şimon a răspuns: „Elazar, fiul meu, aceasta s-a spus în diferite locuri. Nu ar trebui însă ca versetul: «Căci între toţi înţelepţii naţiunilor lumii şi în toate regatele lor, nu este nici unul ca Tine» să fie înţeles în interpretarea sa simplă, literală. Asta întrucât în mod natural ar da naştere intenţiilor rele ale păcătoşilor – aceia care consideră că El, Creatorul, nu are cunoştință de gândurile, îndoielile şi intenţiile lor întunecate. De aceea, sminteala lor trebuie clarificată. Un filozof dintr-una din naţiunile lumii a venit la mine şi mi-a spus: «Spui că al tău Creator rânduieşte în întregime Cerurile şi că toată puzderia celor din Ceruri sunt incapabili să-L dobândească sau să cunoască locul în care sălăşluieşte El. Toate acestea nu adaugă, însă, nimic la măreţia Sa, aşa după cum e scris: «între toţi înţelepţii naţiunilor lumii şi în toate regatele lor, nu este nici unul ca Tine.» Ce fel de comparaţie este aceasta în care El este comparat cu omul, care nu reprezintă nimic?”
Este similar cu ceea ce s-a scris despre păcătoşi în Psalmi (Tehilim, 73:11-12): „Şi ei spun: «Cum ştie Creatorul? Şi există cunoaştere în El? Ia aminte la păcătoşi; ei sunt întotdeauna liniştiţi, bogaţi şi puternici.»“ Este exact ce spune filosoful. El a fost unul dintre cei mai mari înţelepţi din rândul naţiunilor lumii şi a venit la Rav Şimon pentru a dezonora învăţătura lui Israel și munca în credinţă absolută de dragul Creatorului, care ar trebui să fie în completă perfecţiune, puritate şi integritate, căci nici un gând nu Îl poate înţelege pe El.
Acest înţelept era un reprezentant al filozofilor care susţineau că principalul scop în munca pentru Creator este acela de a-l dobândi şi nu de a-L servi în credinţă, deoarece ei Îl dobândesc pe El prin inteligenţa lor. Şi acum venise să ridiculizeze modul de abordare a lui Israel.
Aşadar, el a spus: „Creatorul este mai presus de toată înţelepciunea umană şi de aceea, El e cel care rânduieşte şi îţi porunceşte să lucrezi pentru El în credinţă şi în puritate şi să nu te îndoieşti de El, căci mintea omenească nu Îl poate înţelege. În fond, nici măcar mulţimile Cerurilor, legiunile Sale şi îngerii, nu sunt capabili să-L dobândească, aşa cum a fost scris de aceia care spun: «Binecuvântat fie Creatorul în locul Lui», căci ei nu cunosc «locul Lui».“
Cu toate acestea, fraza, „căci între toţi înţelepţii din lume, nu este nici unul precum Creatorul“ nu sugerează măreţia Creatorului. Într-adevăr, dacă această expresie profetică este folosită pentru a preamări pe Domnul lui Israel şi a arăta că El este mai mare decât zeul dobândit de înţelepţii naţiunilor lumii prin puterea și raţiunea lor omenească, atunci, desigur că nu adaugă nimic la gloria Domnului lui Israel, pentru că Îl compară cu forţe mărunte şi trecătoare. Dimpotrivă, această afirmaţie denotă un mare dispreţ pentru Creatorul tău, când Îl compari cu înţelepţii naţiunilor lumii, care sunt creaturi muritoare şi limitate. Acestea au fost cuvintele rostite de învăţăcelul înţelept, care reprezenta înţelepciunea naţiunilor lumii, în faţa lui Rav Şimon.
În mod clar, Zohar-ul se referă la anumiţi înţelepţi de peste mări care i-au făcut o vizită lui Rav Şimon. La fel ca toate numele de locuri şi de personaje menţionate în Tora, în Talmud şi în Cabala, numele de locuri, animale, oameni şi acţiuni descrise în Zohar vorbesc doar despre lumea spirituală, despre acţiunile Creatorului şi despre cum putem realiza scopul creaţiei. Toate acestea nu au nicio legătură cu evenimente din lumea noastră!
Așadar, „înţeleptul din rândul naţiunilor lumii“ simbolizează calitatea egoistă proprie omului de a cerceta şi de a şti totul, în loc să aibă credinţă mai presus de raţiune, aşa cum o cere Tora. Această calitate umană, numită „un înţelept din rândul naţiunilor lumii“, raţiunea egoistă, este într-o stare de continuă dispută cu calitatea altruistă, spirituală a omului, numită „Israel“ sau aspiraţia spre Creator. Şi tocmai opunându-i-se, omul se auto-construieşte şi creşte.
162. Mai mult, pretinzi, aşa după cum spune şi Tora ta, că „de atunci nu s-a mai ridicat nici un profet în Israel precum Moise“. Nu este niciunul în Israel, dar există unul din rândul naţiunilor lumii! Aşadar pretind şi eu acelaşi lucru: nu este nici unul ca Tine între toţi înţelepţii naţiunilor lumii, dar este unul ca Tine între înţelepţii lui Israel. Totuşi, dacă există unul ca El între înţelepţii lui Israel, atunci El nu poate fi Conducătorul Suprem. Cercetaţi cu atenţie cuvintele mele şi veţi vedea că am dreptate.
Aici filozoful (vocea egoistă a omului) vorbeşte cu înţelepciune. El a înţeles că, dacă ar fi vorbit direct, ar fi primit răspunsuri precise la întrebările sale. Este scris: „Între toţi înţelepţii naţiunilor lumii, nu este nici unul ca Tine“, aceasta însemnând că nu este nimeni capabil să te dobândească. Căci cuvintele, „nu este nici unul ca Tine“ implică faptul că Tu nu ai egali, că este imposibil să fii dobândit, să se ajungă la gradul Tău.
Cu toate acestea, deoarece înţelepții națiunilor lumii (raţiunea umană) se mândresc cu faptul că Îl dobândesc pe Creator (Îi înţeleg intenţiile şi acţiunile), ei se consideră similari cu El, din moment ce a dobândi înseamnă a fi similar în calităţi cu gradul atins. Dar ei nu-L dobândesc pe Creator, ci doar se amăgesc considerând că o fac, de aceea se consideră că aceasta este o minciună şi că nu există nimeni precum El.
Filozoful (din om) a înţeles acest lucru, de aceea a început (îndepărtându-l pe om de calea credinţei, care întrece şi înfrânge raţiunea) cu o întrebare total diferită: „Dacă s-a spus explicit că nimeni din rândul naţiunilor lumii nu este egal cu Creatorul, oare nu înseamnă că există oameni care Îl pot dobândi, fiind însă dintre înţelepţii Israelului? Altfel, de ce ar mai fi necesar să se precizeze că nu este nimeni ca El între toţi înţelepţii naţiunilor lumii?“
„Dacă, însă, este aşa şi El este similar cu tine, atunci El nu poate fi Supremul Stăpân! Aşadar, cum poţi afirma că Dumnezeul lui Israel nu poate fi dobândit prin raţiune şi că El rânduieşte totul? Vorbeşti prin prisma credinţei în măreţia Lui, dar într-adevăr există între înţelepţii voştri unii care sunt ca El, sunt aceia care Îl dobândesc.“
163. Rav Şimon i-a spus: „Obiecţia ta este corectă, anume că există aceia între înţelepţii lui Israel, care sunt similari Creatorului, întrucât cine readuce morţii înapoi la viaţă dacă nu chiar Creatorul? Şi cu toate acestea, Ilie şi Elisei au venit şi au readus morţii înapoi la viaţă! Cine face să cadă ploaia, dacă nu însuşi Creatorul? Şi totuși, Ilie a venit şi a oprit ploaia, apoi a chemat-o înapoi prin rugăciunea sa! Cine a creat Cerurile şi pământul, dacă nu însuşi Creatorul? Şi totuşi, Avraam a venit şi, aşa cum este scris, Cerurile şi pământul au fost reînsufleţite.“
Rav Şimon răspunde că înţeleptul (interior) spune adevărul atunci când afirmă că există unii, între înţelepţii lui Israel, care sunt similari Creatorului. Acest fapt însă nu anulează credinţa simplă în imposibilitatea dobândirii Creatorului prin raţiunea umană. Desigur că El este stăpânul şi conducătorul Cerurilor şi este într-atât de superior tuturor, încât nici măcar îngerii Supremi nu-L pot dobândi şi nici cunoaşte locul Lui.
Însă Tora şi Miţvot (porunci) ne-au fost date tocmai în acest scop – ca prin respectarea Miţvot (prin efectuarea unui Zivug între ecran şi Lumină) şi studierea Torei (primirea Luminii) de dragul Creatorului, noi, Israel (aceia care aspiră să se apropie de Creator) să ne contopim total cu El (în calităţile noastre), în aşa fel încât Lumina Lui să ne poată pătrunde şi să se poată îmbrăca în noi, până într-atât încât să merităm (să începem să dorim şi să primim puterea unui ecran) să îndeplinim anumite acţiuni întocmai precum Creatorul: readucerea la viaţă a morţilor (corectarea egoismului), chemarea ploilor (Ohr Hasadim) şi renaşterea Cerului şi pământului (umplerea tuturor Parţufim din toate lumile cu Lumina acţiunilor noastre).
În această privinţă suntem la fel ca El, aşa cum este scris: „Prin faptele Tale (prim faptul că le simt eu însumi) Te voi cunoaşte.“ Dobândim însă toate acestea doar prin credinţă absolută şi devotată (calitatea lui Bina), care nu lasă în interiorul nostru nici urmă de dorinţă de a-L dobândi prin raţiune (adică mai întâi să verificăm şi apoi să acționăm), aşa cum decurge calea înţelepţilor naţiunilor lumii (a egoismului nostru). Egoismul nostru constă dintr-un Parţuf numit „înţelepţii naţiunilor lumii“. Capul său (Roş) desemnează cunoaşterea şi dorinţa de a atinge totul iar corpul său (Guf) este dorinţa de a primi plăcere pentru sine.
Filozoful argumentează că, dacă Israel poate face ceea ce face Creatorul, atunci Israel Îl dobândeşte. Este corect întrucât, dacă omul este capabil să acţioneze precum Creatorul, atunci el Îl atinge şi Îl percepe, în conformitate cu acţiunile sale. În fond, este scris: „Din faptele Tale Te voi cunoaşte.“ Dacă o persoană acţionează precum Creatorul, atunci înţelege acţiunile analoage ale Creatorului din propriile sale acţiuni şi astfel Îl percepe. Totuşi, omul trebuie mai întâi să avanseze prin credința mai presus de raţiune şi, drept rezultat, el va dobândi calităţile Creatorului, devenind prin acţiunile sale, similar Lui.
164. (Rav Şimon continuă:) „Cine stăpâneşte peste soare, dacă nu Creatorul? Şi totuşi, a venit Ieşua şi l-a oprit. Creatorul a emis hotărârea, chiar dacă Moise emite imediat propria sa hotărâre şi aceasta este îndeplinită. Creatorul doreşte să pedepsească, iar cei drepţi ai lui Israel anulează verdictul Lui. Mai mult, El ne obligă să urmăm îndeaproape căile Lui şi să fim ca El în toate privinţele.“ Atunci filosoful a plecat şi a devenit Israel şi a trăit în satul Şahalim şi ei l-au numit Iosi HaKatan (Micul Iosi). El a studiat mult Tora şi s-a numărat printre înţelepţii şi cei drepţi ai acelui sat.
Problema aceluia care face totul doar prin mijlocirea credinţei sale este că el îşi refuză singur şansa de a-l dobândi pe Creator, căci dobândirea vine în urma folosirii raţiunii. Totuşi, în momentul în care începe să-şi folosească raţiunea, el începe imediat să-şi diminueze credinţa. Cum poate cineva, însă, combina credinţa cu raţiunea?
Este adevărat că aceia care aspiră să se apropie de Creator (aceia care sunt numiţi Israel) îşi diminuează credinţa lor simplă şi devotată. Ei fac însă acest lucru doar pentru că îi obligă El, în scopul de dobândi acţiunile Sale şi a deveni astfel asemenea Lui, aşa cum este scris în Tora: „Urmează calea Lui“ (Devarim, 21). Adică ei respectă poruncile Lui. Filosoful a fost copleşit de acest adevăr într-atât încât el a devenit „Israel“ şi a început să urmeze Tora şi Miţvot.
El a fost covârşit atunci când a descoperit că acţiunile lui Israel, faptul că ei ating lumile spirituale, nu au diminuat credinţa lor mai presus de raţiune, întrucât toate acţiunile şi dobândirile lor s-au bazat pe credinţă. Israel Îl dobândesc pe Creator pentru că El îi determină să o facă și nu pentru că ei şi-ar dori-o, în egoismul lor.
165. Şi acum a venit timpul să privim cu atenţie acest verset. Este scris că toate naţiunile lumii nu sunt nimic în faţa Lui. Şi totuşi, cum îl înalţă pe El acest fapt? Aşadar este scris: „Cine îl vede pe Regele naţiunilor lumii?“ Oare nu este Regele naţiunilor lumii şi Regele lui Israel? Creatorul doreşte să înalţe pe Israel în toate locurile; de aceea El este numit peste tot „Regele lui Israel“. Celelalte naţiuni spun că ele au un alt Rege sus în Ceruri, întrucât li se pare că El le guvernează doar pe ele, nu şi pe noi.
Naţiunile lumii sunt sigure că Regele lor Suprem nu este Regele lui Israel, că Regele care stă în Ceruri şi le guvernează este singurul Rege şi că Regele lui Israel nu are nici o putere asupra lor. Astfel i se pare egoismului uman cum că ar exista sub un alt sistem de guvernare (non-altruist) şi nu sub altruism. Egoismul nu reuşeşte să înţeleagă faptul că El, Creatorul, l-a făcut exact în felul în care este pentru a îndeplini scopul Lui: prin folosirea egoismului, să-l aducă pe om la altruism, de la „pentru sine“ la „de dragul Creatorului“.
166. Este scris: „Cine nu s-ar teme de Regele naţiunilor lumii?“ (Ieremia, 10:7) Cu alte cuvinte, Regele lor Suprem este acolo pentru a-i ameninţa şi a-i persecuta şi a face cu ei tot ceea ce doreşte. Prin urmare, ar trebui să fie de temut. Şi toţi se tem de El, şi Sus şi jos. Căci este scris că între toţi înţelepţii naţiunilor lumii (îngerii care guvernează peste aceste naţiuni) şi în Împărăţiile lor (de Sus) nu este nimeni ca Tine. Există patru Împărăţii Sus care guvernează peste toate naţiunile lumii în concordanţă cu voinţa Creatorului. Şi nimeni nu poate face nici măcar cea mai mică acţiune fără ordinul Lui personal. Înţelepţii naţiunilor lumii sunt forţele care le guvernează de Sus şi toată înţelepciunea naţiunilor lumii vine de la aceşti conducători. „În toate Împărăţiile lor“ înseamnă că voinţa Creatorului guvernează peste ei.
Aceste rânduri descriu cum mireasa, care se află într-o stare de exil, se pregăteşte pentru viitorul ei, pentru corectarea finală. Puterile naţiunilor lumii (din fiecare dintre noi) se adună pentru a ne cuceri pe noi (dorinţele altruiste de dragul Creatorului) şi a ne plasa sub puterea lor (pentru a servi doar trupul). Ele doresc să ne îndepărteze de la legea Creatorului şi lasă alte dorinţe, numite „naţiunile lumii“ să ne domine. Dorinţele noastre egoiste, naţiunile lumii, procedează astfel prin puterea lor (ispitindu-ne cu diverse plăceri) şi înţelepciunii lor (făcând apel la bunul nostru simţ al realităţii).
Acţiunile lor asupra noastră (aspiraţiile noastre spirituale) îşi au rădăcina în sistemul forţelor impure şi îngerii lor impuri (egoişti), care dau putere şi raţiune naţiunilor lumii. Cu ajutorul înţelepciunii lor, ele (dorinţele noastre egoiste) ne conduc (pe noi, fiii lui Israel, cei care aspirăm doar către Creator) către tot felul de îndoieli şi dorinţe de a înţelege Creatorul, căile şi gândurile Lui, fără nici un fel de frică şi respect faţă de măreţia şi supremaţia Lui.
Din cauza acestor îndoieli, ne îndepărtăm de Creator şi de Lumina Lui Supremă care, drept rezultat, trece la ei (la dorinţele noastre egoiste), aşa cum este scris: „Ţur (capitala forţelor impure) a fost construită doar pe ruinele Ierusalimului (capitala forţelor pure).“ Astfel, ei dobândesc forţa de a-i persecuta şi a-i umili pe Israel şi de a-i forța să se supună voinţei lor (de a suprima singura cale care conduce într-adevăr spre spiritualitate – credinţa mai presus şi în pofida raţiunii – cu persuasiunea lor şi dovada „adevăratei“ lor dreptăţi). Şi, aşa cum s-a explicat deja în Introducere la Cartea Zohar (punctele 69-71), sclavia noastră internă, spirituală, conduce la sclavia noastră externă, materială, la persecutarea şi umilirea noastră de către naţiunile lumii.
Acesta este secretul celor patru Împărăţii care ne guvernează în cele patru exiluri (spirituale şi prin urmare, fizice) ale noastre, care corespund Sfirot H-B-ZA-M, simbolizate de Nebucadneţar, aşa după cum este scris: „Aici se găseşte acel idol, cu capul făcut din aur pur, cu pieptul şi brațele din argint, cu abdomenul şi copasele din aramă, cu fluierul picioarelor din fier şi cu laba piciorului, parţial din fier şi parţial din argilă“ (Daniel, 2:32-33).
Atunci când acest idol ne guvernează, naţiunile lumii îşi bat joc de noi, pretinzând că ele ar avea un Rege al lor. Cu toate acestea, aşa este planul Creatorului, după cum este scris: „Creatorul a făcut în aşa fel încât oamenii să se teamă de El“ (Kohelet, 3:14), căci senzaţia Creatorului, numită Şchina, mai este cunoscută şi sub numele de frica dinaintea Sa. Însă, din moment ce noi nu simţim măreţia şi supremația Creatorului, nici nu merităm să ne temem de El şi trăim în frică faţă de Regele naţiunilor lumii.
Acestea indică faptul că nu avem nici o altă cale de a ne alipi complet şi pentru eternitate la Creator, decât printr-o frică grozavă în faţa măreţiei Lui, asumându-ne Tora Lui şi dorinţele Lui (Miţvot) în devotament şi credinţă absolută, fără nici o îndoială în ceea ce priveşte calităţile Lui.
Doar atunci ne vom contopi cu El, în alipire absolută, eternă şi Creatorul ne va împărtăşi toată bunătatea pentru care ne-a creat. El a conceput acest plan la începutul creaţiei, acesta devenind scopul întregii creaţii. Această stare este considerată a fi salvarea şi corectarea finală, completă.
Însă, înainte de realizarea acestei stări spirituale, atât de înaltă, iată cum îi descrie profetul pe aceia care aspiră să se apropie de Creator: „Ai semănat multe şi ai cules puţine; manânci, dar nu ai suficient; bei, dar setea ta nu se stinge“ (Hagai, 1:6), căci în toate acţiunile noastre (ale acelora care aspiră la spiritualitate), în permanenţă, forţa impură (egoismul) ia toată Lumina pentru sine. Aceasta se întâmplă din cauza îndoielilor noastre în ceea ce priveşte credinţa în Creator, pe care chiar forţa impură le cultivă în interiorul nostru.
Scopul acestor pedepse, însă, nu este acela de a ne provoca suferinţă! Totul se petrece în concordanţă cu planul Creatorului şi serveşte în exclusivitate la avansarea noastră pe calea corectării. De aceea, atâta vreme cât omul poate asculta doar argumente egoiste, Creatorul ne dezvoltă treptat, folosind aceste forţe. Cu ajutorul lor, noi suntem pregătiţi treptat pentru a primi teama de Creator, prin multele încercări şi suferințe pe care exilul din spiritualitate ni le aduce.
Dar la final, merităm primirea credinţei totale şi devotate, precum şi teama în faţa măreţiei Lui. Despre această stare este scris: „El şi-a adus aminte de mila Lui şi de angajamentul Lui faţă de casa lui Israel şi toate creaturile lipsite de valoare de pe faţa pământului au fost martore la ajutorul şi salvarea prin mâinile Creatorului“ (Tehilim, 98:3).
Căci la sfârşitul zilelor Creatorul Îşi va aminti de noi în mila Lui şi ne va da puterea de a primi credinţa totală şi devotată în El. În acest fel va fi reconstruit Ierusalimul (capitala altruismului) pe ruinele oraşului Ţur (capitala egoismului), căci întreaga Lumină, pe care Malhut a forţelor impure ne-a furat-o în perioada exilului nostru din spiritualitate, se va întoarce la noi atunci când vom dobândi credinţa totală şi devotată şi va străluci în noi, în toată măreţia ei.
Toate creaturile lipsite de valoare ale pământului (manifestări ale egoismului) vor vedea atunci cu proprii lor ochi cum Creatorul nostru le salvează (le corectează). Căci toate naţiunile lumii (din noi) vor vedea că ele au avut dintotdeauna această Lumină, până în ultimul moment, înainte de corectarea lor, doar pentru a ne-o înapoia la timpul potrivit. Şi toţi vor vedea că „stăpânirea unui om asupra altuia este în detrimentul stăpânului!“ (Kohelet, 8:9)
Povara sclaviei şi guvernarea forțelor impure asupra noastră (asupra sfinţeniei) face rău numai forţei impure, întrucât acesta este modul prin care ea ne determină să ajungem mai repede la credinţa absolută şi devotată în Creator! Iar profetul vorbeşte despre această perioadă „Cine nu s-ar teme de Regele naţiunilor lumii?“ căci acum a fost revelat faptul că El este Regele naţiunilor lumii, care prigoneşte şi stăpâneşte aceste naţiuni. Mai înainte naţiunile (intenţiile egoiste) aveau impresia că ne prigonesc pe noi (intenţiile altruiste), dar acum le-a fost revelat opusul – faptul că erau doar nişte făptuitori orbi ai dorinţei Creatorului, servitorii şi sclavii noştri, al căror scop a fost acela de a ne aduce pe noi la perfecţiune.
Ni se părea că ne bat. Acum înţelegem că se băteau singure, căci mulţumită acestor lovituri (a suferinţelor provocate de dorinţele egoiste nerealizate şi de continua frustrare), ele au grăbit salvarea noastră şi dobândirea perfecţiunii (înţelegerea de către noi a faptului că este necesar să alegem calea credinţei mai presus de raţiune). În acest fel ei şi-au accelerat propria lor pieire (corectare).
Acum ni s-a revelat faptul că, de fiecare dată când nouă (raţiunii noastre) ni s-a părut că ele s-au răsculat împotriva Creatorului (argumentând că El, Creatorul nu este sursa întregii realităţi) şi au acţionat (aşa am presupus) după bunul lor plac, pentru a ne umili şi a-şi îndestula dorinţele lor josnice egoiste, ca şi cum nu ar exista un judecător (Suprem) şi nici o lege (avansarea creaţiei spre scopul său), de fapt ele au îndeplinit voinţa Creatorului, de a ne aduce (pe noi, toate dorinţele noastre, inclusiv ele) la perfecţiune.
Toate acestea se aplică fiecărui om din lume – fie că vrea, fie că nu, în orice moment şi în orice fel, el împlineşte doar voinţa Creatorului. De ce atunci nu este el numit servitorul Creatorului? Pentru că acţionează inconştient şi nu din propria lui voinţă. Pentru a-l sili pe om să îndeplinească voinţa Lui, Creatorul îi dă acestuia o dorinţă străină de a se desfăta, care îl forţează să îndeplinească o acţiune, dar el face acest lucru ca sclav al dorinţei sale şi nu ca o persoană care împlineşte voinţa Creatorului.
De exemplu, Creatorul ar putea să-i dea omului o dorinţă străină de a face bani, silindu-l pe acesta să deschidă un restaurant, pentru a-şi îndeplini acţiunile altruiste ca sclav al dorinţei sale egoiste.
Cu alte cuvinte, pentru a ne obliga să facem ceea ce este necesar, Creatorul a creat în interiorul nostru o dorinţă egoistă de a primi plăcere, obligându-ne astfel să îndeplinim voinţa Lui, permiţându-ne să găsim plăcere în acţiunile şi obiectele cu care El doreşte să lucrăm. De aceea noi trăim urmărind în permanenţă plăcerea însă, în realitate, îndeplinim mereu, inconştient, voinţa Creatorului. Toată această situaţie seamănă cu aceea în care copiilor li se oferă o grămadă de jucării cu care să se joace, dar în timp ce se joacă, ei şi muncesc.
Întreaga lume îndeplineşte voinţa Creatorului, dar ţinta noastră, scopul dezvoltării noastre, este acela de a face totul în mod conştient. Noi trebuie să ne însuşim şi să împlinim voinţa Lui; trebuie să ne ridicăm atât de sus, încât să dorim să facem totul din inimă şi din proprie iniţiativă şi nu aşa cum facem acum – inconştient şi din obligaţie. Trebuie să ajungem la o stare în care dorinţele noastre să coincidă pe deplin cu acelea ale Creatorului, aceasta fiind de fapt adeziunea completă şi conştientă cu El.
A devenit astfel clar că Regele naţiunilor lumii este acelaşi Creator care le stăpâneşte şi le obligă să îndeplinească toate dorinţele Sale, aşa cum procedează un Rege cu sclavii săi. Iar acum, frica în faţa Creatorului este revelată tuturor naţiunilor lumii. Fraza, „toate naţiunile lumii“ face aluzie la îngerii care stăpânesc peste aceste naţiuni, cum sunt Afriron, Kastimon, Aza, Azael şi alţii, de la care înţelepţii naţiunilor lumii (egoismul şi raţiunea noastră) îşi primesc cunoaşterea şi cu ajutorul cărora ei îl oprimă pe Israel (dorinţele noastre altruiste).
ÎN ÎMPĂRĂŢIILE LOR se referă la cele patru împărăţii existente, care guvernează cele şaptezeci de naţiuni ale lumii (ZON = şapte Sfirot, fiecare dintre ele conţinând alte zece Sfirot: în total şaptezeci de Sfirot), precum şi peste noi (aspiraţiile altruiste) în cele patru exiluri ale noastre, care corespund cu Sfirot impure H-B-ZA-M (descrise sub numele Nebucadneţar). Aşa cum scrie profetul: „Aici se găseşte acel idol, cu capul făcut din aur pur (prima împărăţie), pieptul şi braţele din argint (a doua împărăţie), abdomenul şi coapsele din cupru (a treia împărăţie), fluierele picioarelor din fier, labele picioarelor din fier şi argilă (a patra împărăţie)“ (Daniel, 2:32-33).
Nu este printre ei nici măcar unul care să poată face fie şi o acţiune măruntă de unul singur, ci doar ceea ce Tu i-ai obligat să facă. Acest fapt însă, va fi revelat doar la sfârşitul corecţiei şi toţi vor şti că toate nenorocirile şi suferinţele noastre, care au avut puterea de a ne separa de Creator, au fost doar executanţii loiali ai aspiraţiei Creatorului de a ne trage mai aproape de El. Mai mult, aceste forţe crude nu au făcut nimic altceva decât să asculte de ordinele Lui.
Singurul scop al tuturor celor întâmplate a fost acela de a ne aduce într-o stare în care să putem primi toată perfecţiunea şi bunătatea infinită pe care El a intenţionat să ne-o dăruiască, încă de la începutul planului creaţiei. Creatorul trebuie să ne conducă la credinţa absolută şi devotată, al cărei rezultat va fi, aşa după cum spune profetul: „Atunci, dintr-o dată, fierul, argila, cuprul, argintul şi aurul, toate s-au sfărâmat în bucăţi şi au devenit ca pleava pe terenul de treierat în timpul verii; şi vântul le-a purtat departe şi nu a mai rămas nici urmă din ele; şi piatra care a izbit imaginea lor a devenit un munte măreţ şi a umplut tot pământul“ (Daniel, 2:35).
Credinţa absolută se numeşte „piatra indestructibilă (care nu se fărâmiţează)“. După ce omul merită credinţa absolută, forţa impură (dorinţele şi gândurile sale interne) dispare ca şi când nici n-ar fi existat. Şi toate creaturile lipsite de valoare (raţiune, logică, filozofie şi simţul realităţii), care populează lumea, sunt martore la salvarea prin mâinile Creatorului, aşa cum spune profetul: „Ei nu trebuie să facă rău şi nici să nu distrugă, peste tot în muntele Meu sfânt; căci pământul va fi plin de cunoaşterea Domnului, aşa cum apele umplu marea“ (Yeșayahu, 11:9).
167. Dar, între toți înţelepții naţiunilor lumii şi în toate împărăţiile lor, am aflat din cărţile vechi că, deşi gazdele Cereşti şi legiunile au urmat în întregime ordinele care le-au fost date, fiecare urmând să primească instrucţiuni precise care să fie îndeplinite, cine dintre ei poate face toate acestea, dacă nu Tu, cine le va face mai bine ca Tine? Căci Tu îi întreci pe toţi atât în calităţi cât şi în fapte. De aceea, este scris: „Nu este nimeni ca Tine.“
Însuși Creatorul îndeplineşte toate acţiunile creaturilor cu Lumina Lui şi le conduce spre scopul Lui. Singura sarcină a omului este aceea de a înţelege întreaga creaţie şi rânduială, de a fi de acord din toată inima cu toate acţiunile Creatorului şi de a lua parte în mod activ la procesul creaţiei spirituale.
168. Rav Şimon le-a spus prietenilor săi: „Această nuntă trebuie să fie o nuntă pentru voi toţi şi fiecare dintre voi trebuie să aducă un dar (propria sa parte din Malhut) Miresei.“ El i-a spus lui Rav Elazar, fiul său: „Să te înfăţişezi la Mireasă cu un dar, căci în ziua următoare Zeir Anpin va vedea, atunci când intră sub baldachinul de nuntă în sunetul acestor cântece şi laude ale fiilor cortului de nuntă, cine stă în faţa Creatorului.“
înapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)
înapoi la CARTEA ZOHAR VOL.1 – PROLOG (link)