înapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)
înapoi la CARTEA ZOHAR VOL.1 – PROLOG (link)
189. BEREŞIT BARA ELOKIM (La început Creatorul a creat) este prima Miţva (poruncă), rădăcina şi fundamentul a tot ceea ce există. Şi este numită „frica de Creator“ sau Reşit (început), aşa după cum este scris: „Frica de Creator este începutul înţelepciunii.“ Frica de Creator este începutul înţelepciunii, căci frica se numeşte „început“. Şi ea este poarta care conduce la credinţă. Şi întreaga lume este fondată pe această Miţva.
Este dificil de înţeles de ce frica este numită „început“ şi de ce ea precede înţelepciunea şi credinţa. Zohar-ul răspunde: deoarece frica este începutul fiecărei Sfira şi este imposibil de atins o Sfira (o calitate) fără ca mai întâi să fie atinsă calitatea fricii. Aceasta implică însă că frica este doar un mijloc prin care pot fi atinse celelalte calităţi sau proprietăţi. Atunci, însă, dacă este doar un mijloc, de ce este inclusă în lista de Miţvot (pluralul pentru Miţva), ca fiind cea dintâi? Poate din cauză că acea frică este un fel de condiţie necesară?
Prin urmare, Zohar-ul spune că este imposibil de atins credinţa altruistă, perfectă, altfel decât prin frica faţă de Creator. Iar mărimea fricii va determina mărimea credinţei. De aici rezultă că întreaga lume este clădită pe Miţva fricii, căci întreaga lume există doar datorită Torei şi a Miţvot, aşa cum a spus profetul: „Dacă nu ar fi fost unirea Mea cu ziua şi cu noaptea, nu aş fi instituit legile Cerului şi ale pământului“ (Ieremia, 33:25).
Şi, deoarece frica este începutul şi poarta către celelalte Miţvot (căci frica este şi poarta către credinţă), întreaga lume este bazată pe această calitate a fricii. Este scris prin urmare, că Miţva a fricii le include pe toate celelalte Miţvot ale Torei; şi dacă nu ar fi fost frica, Creatorul nu ar fi creat nimic.
190. Există trei tipuri de frică, două dintre ele nu au bază reală şi doar una are. Dacă omul se teme că ar putea să-i moară copiii, sau îi e frică de boală ori de suferinţa trupească, sau se teme pentru bunăstarea sa materială, acest tip de frică (deşi este constant) nu constituie baza sau rădăcina, căci doar consecințele dezirabile constituie cauza fricii. Aceasta se numeşte „frica de pedeapsa din această lume“. Dar mai există încă un tip de frică: frica de pedeapsa din lumea viitoare, din iad. Aceste două tipuri de frică – frica de pedeapsa din această lume şi frica de pedeapsa din lumea care va veni – nu constituie baza reală şi rădăcina.
191. Adevărata frică este frica de Creator, datorată faptului că El este grandios şi atotputernic, că este Sursa a tot ceea ce există şi tot restul este nimic în comparaţie cu El. Omul ar trebui să-şi concentreze întreaga sa atenţie asupra însuşirii acestui tip de frică.
Există trei tipuri de frică în faţa Creatorului, dar doar una dintre ele este considerată adevărata frică. Dacă omul se teme de Creator şi respectă poruncile Lui (Miţvot) pentru ca el şi copiii săi să fie sănătoşi şi prosperi, aceasta constituie primul tip, frica de diversele pedepse din lumea aceasta. Dacă el respectă poruncile Creatorului pentru că se teme de pedepsele din iad, acesta este cel de-al doilea tip de frică. Zohar-ul spune că nici una dintre aceste frici nu este adevărată, deoarece omul respectă Miţvot doar din frică de pedeapsă, în propriul său beneficiu şi nu pentru că acestea sunt poruncile Creatorului.
În acest caz, bunăstarea proprie este cauza îndeplinirii poruncilor şi frica este doar o consecinţă a dorinţei omului de a primi plăcere. Pe când, adevărata frică trebuie să izvorască din măreţia şi omnipotenţa Creatorului, căci El rânduieşte peste toate şi este sursa a tot ceea ce există. Toate lumile apar din El şi faptele Lui mărturisesc măreţia Lui. Şi tot ceea ce a creat este nimic în comparaţie cu El, căci nu Îi adaugă nimic.
Vedem astfel cu claritate că nu este nici o diferenţă în acţiune: unul respectă poruncile din cauza primului sau celui de-al doilea tip de frică, în timp ce altul acţionează din cauza celui de-al treilea tip. Pentru un privitor din afară, ei îndeplinesc aceleaşi acţiuni, Miţvot ale Creatorului. Enorma diferenţă dintre ei însă, constă doar în intenţia lor, motivaţia lor – de ce respectă ei legea Creatorului!
Prin urmare, este imposibil de distins gradul spiritual al omului după respectarea externă a Miţvot, aceea care este vizibilă tuturor. Mai mult, aceia care le urmează pentru a primi o recompensă imediată de la ceilalţi, de obicei fac acest lucru cu un zel ieşit din comun. Dar unul care are intenţiile şi gândurile orientate înspre interior, care caută adevărata îndeplinire a poruncilor, ca regulă, nu iese în evidenţă în nici un fel din mulţime.
Omul trebuie să caute în permanenţă să-şi perfecţioneze şi să-şi întregească intenţiile, doar prin respectarea Miţvot la un nivel tot mai profund, concentrându-se în acelaşi timp asupra contemplării interioare şi a direcţiei gândurilor lui. El nu ar trebui în nici un caz să se angajeze în „îndeplinirea lor mecanică“ excesivă, asupra căreia există o interdicţie clară: „Să nu exagerezi cu Miţvot.“
Din contră, ar trebui să-și dedice toată atenţia dobândirii adevăratei frici, aşa cum decretează prima Miţva a Creatorului. Aşa cum a spus Rav Baruch Ashlag: „Frica de Creator este dorinţa altruistă constantă care este exprimată în gând: «Am făcut eu oare tot ce am putut pentru Creator, sau mai există încă un lucru de făcut pentru El?»“
192. Rav Şimon a început să plângă, jelind: „Vai mie dacă dezvălui şi vai, dacă nu dezvălui. Dacă am să spun, păcătoşii vor şti cum să lucreze de dragul Creatorului şi, dacă nu voi spune, toate acestea nu vor ajunge la prietenii mei.“ Oriunde există frica adevărată, îi corespunde fiind opusă ei, stând dedesubtul ei, o frică rea, care loveşte şi judecă. Este biciul care îi bate pe păcătoşi (pedepsindu-i pentru păcatele lor). Din acest motiv, el se teme să dezvăluie, căci păcătoşii ar putea învăţa cum să evite pedeapsa, iar pedeapsa constituie corectarea lor!
Aici, Rav Şimon avertizează că nu poate revela totul în întregime (aceasta se referă la Avoda Lișma – munca „de dragul Creatorului“), deoarece se teme că le-ar putea dăuna păcătoşilor. Aici, el doreşte să dezvăluie cum se poate trage mai aproape şi uni, omul cu Arborele Vieţii, totodată evitând să atingă Arborele Morţii. Toate acestea însă, se referă doar la aceia care s-au corectat deja în ceea ce priveşte Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului.
Pe când păcătoşii (aceia care nu şi-au corectat încă greşelile în Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului) nu sunt îndreptăţiţi să cunoască toate astea, deoarece au nevoie să mai muncească în toate sarcinile necesare corectării lor în Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului. Vedem aşadar că Tora defineşte păcătosul ca fiind o persoană care încă mai are de corectat Pomul Cunoaşterii în sufletul său.
Interdicția cu privire la revelarea adevăratei esenţe a muncii de dragul Creatorului este bazată pe cuvintele din Tora: „Iată că Adam a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul; să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din Pomul Vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.“ (Bereşit, 3:22).
După păcatul lui Adam în Pomul Cunoaşterii, Creatorul l-a izgonit din Grădina Edenului, pentru a-l împiedica pe Adam să se conecteze la Pomul Vieţii şi să câştige viaţa veşnică. Deoarece atunci, tot ceea ce a corupt în Pomul Cunoaşterii ar rămâne necorectat. Ca atare, pentru a le permite doar celor drepţi să afle învăţătura sa, Rav Şimon o dezvăluie doar prin aluzii.
193. Dar asupra aceluia care se teme de pedeapsa prin biciuire nu poate coborî adevărata frică de Creator. În locul ei, frica rea pune stăpânire pe el sub formă de frică de pedeapsa biciuirii.
194. Prin urmare, locul care este numit „frica de Creator“ se cheamă începutul cunoaşterii. De aceea este inclusă aici această Miţva. Şi ea este fundamentul şi sursa tuturor celorlalte Miţvot ale Torei. Şi oricine respectă Miţva fricii de Creator le respectă în felul acesta pe toate celelalte. Dar cel care nu respectă Miţva fricii de Creator, nu respectă nici celelalte Miţvot ale Torei, căci această Miţva constituie fundamentul pentru toate celelalte.
Aici Zohar-ul repetă faptul că este scris undeva, „Frica de Creator este începutul înţelepciunii“, în timp ce altundeva se spune: „Frica de Creator este începutul cunoaşterii.“ Şi Zohar-ul arată că, acolo unde se termină calitatea fricii, începe o altă frică, rea, una care calomniază şi biciuieşte. În aceeaşi privinţă, se spune în Cabala că picioarele unui Parţuf Malhut pur coboară într-un loc al forţelor impure.
Totuşi, cel care respectă Miţva de frică deoarece Creatorul este măreţ şi atotputernic, se uneşte cu El (devine egal cu Creatorul în ceea ce priveşte calităţile sale), în aşa fel încât să nu simtă ruşine pentru că primeşte de la El. În afara acestei corectări, nu mai există nici o altă muncă în sarcina creaturilor.
Aceasta se cheamă „frica de Creator de dragul vieţii“, pentru că rezultatul adeziunii cu Creatorul este acela că toate creaturile sunt umplute cu viaţă. În caz contrar, ele cad sub puterea restricţiei, căci Ţimţum Alef (prima restricţie) a restricţionat primirea Luminii în dorinţele egoiste. Un asemenea Kli (dorinţă) devine o cauză a morţii, fiind un loc gol (lipsit de Lumină). De aceea creaturile trebuie să se teamă ca nu cumva să nu reuşească să îndeplinească corectările ce le-au fost încredinţate.
În ciuda acestui fapt, aceia care observă Miţvot de frică şi nu în urma înţelegerii măreţiei Creatorului şi a legii Sale, sunt conduşi şi biciuiţi de frica unei Malhut goale. Şi, deoarece sfârşitul fricii se află în biciul rău, adevărata frică este numită „începutul cunoaşterii fricii de Creator“, ceea ce indică necesitatea de a aspira doar la acest tip de frică şi de a te feri de frica rea. Datorită acesteia, păcatul lui Adam este corectat.
195. De aceea este scris că LA ÎNCEPUT (aceasta semnifică frica) CREATORUL A CREAT CERURILE ŞI PĂMÂNTUL. Căci oricine greşeşte aici, încalcă toate Miţvot ale Torei. Iar pedeapsa lui este biciul rău, adică frica rea care îl biciuieşte. Cuvintele, ŞI PĂMÂNTUL ERA NEFORMAT ŞI HAOTIC ŞI ÎNTUNERICUL ERA PESTE FAŢA ADÂNCULUI ŞI SPIRITUL CREATORULUI, se referă la cele patru pedepse ale celor răi.
196. FĂRĂ FORMĂ se referă la ştrangulare. HAOTIC se referă la lapidare, adică pietrele care cad în marele adânc pentru a-i pedepsi pe păcătoşi. ÎNTUNERICUL semnifică arderea, focul care cade asupra capetelor celor corupţi pentru a-i arde de tot. SPIRITUL CREATORULUI se referă la descăpăţânare.
Cei care respectă Miţva de frică în faţa Creatorului nu pentru că aşa este legea Lui ci pentru că se tem de pedeapsă, cad în capcana forţei impure, numită „fără formă“. Drept rezultat sunt pierduţi, neavând nici un fel de înţelegere cu privire la gândurile şi faptele Creatorului. Această forţă impură este definită ca fiind o frânghie la gâtul omului, care blochează inhalarea de aer pur (sfânt) în sufletul său şi îl împiedică să capete viaţă. Şi, pe cât de mare este ignoranţa omului, pe atât de mult îl ştrangulează forţa impură!
Iar atunci când este prins în laţul forţei impure, care i se strânge în jurul gâtului, aceasta are puterea de a-l controla pe om după bunul ei plac: poate să-l lapideze, să-l ardă sau să-i taie capul. Lapidarea presupune faptul că gânduri impure îi vin în minte, cu plăceri dorite, trăgându-l astfel în jos, în adânc. Acolo ele îl pedepsesc cu întuneric (ardere) şi forţele impure îl perpelesc la foc teribil, până când ard toată forţa vieţii pure din el.
197. Spiritul Creatorului înseamnă descăpăţânare, căci vântul arzător (Ruah Se’ara) este o sabie înflăcărată – pedeapsă pentru oricine nu observă Tora şi Miţvot care sunt menţionate după Miţva de frică, numită „fundament“ pentru că include toate Miţvot. Este astfel întrucât, după cuvântul BEREŞIT (ÎNCEPUT), care semnifică frică, este scris FĂRĂ FORMĂ, HAOS, ÎNTUNERIC şi SPIRIT – în total, cele patru pedepse ale morţii. Și apoi urmează restul Torei şi Miţvot.
Ceea ce urmează după prima propoziţie din Tora, partea care mai rămâne din Tora, se referă la restul Miţvot, care sunt detalii privitoare la Miţva generală, atotcuprinzătoare a fricii.
înapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)
înapoi la CARTEA ZOHAR VOL.1 – PROLOG (link)