înapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)
înapoi la CARTEA ZOHAR VOL.1 – PROLOG (link)
180. Rav Şimon a deschis și a spus: „Este scris că Hizkiahu (Ezechiel) și-a întors fața la zid și s-a rugat la Creator.” Haideți să vedem cât este de măreață și de puternică forța Torei și cât de sus se înalță ea, peste toate. Acela care se angajează în Tora nu are teamă de cei de Sus sau de jos, nici de greutățile sau de bolile din această lume, căci el este conectat la Pomul Vieții și învață de la acesta în fiecare zi.
181. Căci Tora îl învață pe om cum să meargă pe o cale dreaptă; ea îl învață cum să se întoarcă la Stăpânul lui și să anuleze ceea ce i-a fost predestinat. Și chiar dacă omului i se arată că tot ceea ce i-a fost predestinat nu poate fi anulat, acestea sunt totuși anulate și șterse, dispar pe dată și nu îl mai domină în această lume. De aceea, omul ar trebui să studieze Tora zi și noapte, să nu o abandoneze niciodată, deoarece este scris: „Contemplați-L zi și noapte.” Oricine abandonează Tora, este ca și cum abandonează Pomul Vieții.
„Contemplați-L zi și noapte” – „El” înseamnă Creatorul! În altă parte din Zohar este spus că rugăciunea lui Ezechiel a fost acceptată de Creator, pentru că nimic (nici o dorință egoistă) nu îl separă de zid (de Şchina,de senzația Creatorului, adică Zidul Plângerii).
Acesta a fost sfatul pe care l-a primit din Tora, când, prin străduința lui în Tora, a înțeles cum să realizeze întoarcerea completă către Creator, unde nimic nu-l separă de Creator (de zid, de Şchina, de senzația Creatorului). Drept rezultat, hotărârea morții sale (ieșirea Luminii din Parțuf) a fost revocată. Atât de mare este puterea Torei.
182. Vino și vezi – acesta este sfatul dat omului. Când se duce noaptea să se culce, el trebuie să accepte guvernarea de Sus a Creatorului și, din toată inima, să-și încredințeze sufletul Creatorului. În acest fel omul este pe loc scutit de orice boală, defăimare și deochi, toate acestea nemaiavând nici un fel de putere asupra lui.
Aici ajungem la o înțelegere precisă a unor definiții din Tora, care sunt foarte diferite față de noțiunile cu care suntem obișnuiți. Lumina zilei semnifică senzația de unitate cu Creatorul. Este numită „Lumină”, deoarece așa își denumește omul senzația de bine. Prin urmare, lumina zilei este atunci când omul simte apropierea de Creator și măreția spiritualității.
Întunericul coincide cu timpul nopții din lumea noastră. În mod corespunzător, în ceea ce privește stările spirituale ale omului, întunericul desemnează absența senzației Creatorului, a Luminii Superioare, din cauza acțiunii forțelor egoiste, impure, care îl separă pe om de Creator. În lumea noastră, când este noapte, dormim. Parţuf-ul spiritual este umplut cu cantitatea minimă de Lumină, într-o stare de inconștiență numită „somn”. Cantitatea de Lumină din Parţuf este atât de mică încât este definită ca a șaizecea parte – 6 (Sfirot ale lui ZA) x 10 (în fiecare dintre ele) – din moarte sau absența completă a Luminii spirituale, deoarece aici domnesc forțele impure.
Din cauza acestor două forțe care ne guvernează și ne controlează, nu putem fi în contopire completă și permanentă cu Creatorul. În urma senzației stării de noapte, forțele impure care guvernează în timp de noapte ne pun piedici în eforturile noastre, puterea lor asupra noastră întorcându-se continuu și creând astfel goluri în unitatea noastră cu Creatorul și în munca noastră de dragul Său.
Pentru a corecta această situație, Rav Şimon ne sfătuiește: în fiecare „noapte” (în senzația de separare de spiritualitate), când omul merge să se „culce” (se adâncește mai mult în senzațiile acestei lumi), el trebuie să accepte din toată inima guvernarea Creatorului, să se încredințeze în totalitate autorității Sale. Căci, dacă noaptea (senzația de noapte) este corectată la fel ca în actul creației, când ziua urmează după noapte, după cum s-a spus: „Și a fost seară și a fost dimineață, o zi”, atunci atât noaptea cât și ziua devin un întreg.
Iar noaptea, numită „domnia lui Malhut”, nu se va amesteca cu nici o forță impură și nu-l va ataca pe om prin dispariția senzației Creatorului datorată apariției dorințelor egoiste și a obstacolelor „rațiunii”. Căci, mai întâi omul a înțeles necesitatea nopții, în dobândirea de a doua zi (o senzație mai pronunțată a Creatorului, o dorință altruistă și mai mare) iar acum percepe aceste două stări ca un întreg și o avansare, în ciuda faptului că, în senzațiile sale, noaptea reprezintă o îndepărtare de spiritualitate.
În limbajul muncii spirituale, aceasta înseamnă că atunci când omul simte că s-a îndepărtat de Creator, prin urmare neavând nici o bucurie, deși este înconjurat de toate plăcerile posibile, pentru el această stare este numită „noapte”. Această stare de totală absență a senzației Creatorului și de lipsă de credință în Creator este exact aceea în care omul poate, prin propriul efort și fără să simtă nici un gust în Tora, să se supună guvernării Lui. Cu alte cuvinte, închide ochii (ca unul care merge să se culce) și spune: „Mă aduc sub guvernarea Creatorului și mă supun voinței Sale.” Această stare se numește „coborâre în scopul unei urcări viitoare”, servind drept trambulină, cu ajutorul căreia omul dobândeşte „o zi” și mai luminoasă.
În acest scop, însă, omul trebuie să accepte conducerea Împărăției Supreme, astfel încât nimic să nu-l separe de Creator. Cu alte cuvinte, el trebuie să se supună necondiționat Guvernării Supreme, indiferent dacă aceasta îi aduce viață sau moarte, în așa fel încât nici o forță din lume să nu fie capabilă să-l oprească din a se uni cu Guvernatorul Suprem, așa cum a fost scris, „Iubește pe Creatorul tău din toată inima, cu tot sufletul și din toate puterile tale” (Devarim, 6:5).
Dacă omul acceptă din toată inima tot ceea ce-i trimite Creatorul, el este sigur că nimic nu-l va separa de Creator. Acest fapt conduce la îndeplinirea condiției de a-ți încredința sufletul Creatorului. Căci el se pune în mâinile Creatorului dinainte, luând decizia să îndeplinească toate dorințele (poruncile) Lui, în totalitate, până la sacrificiul de sine.
Așadar, atunci când omul doarme, când sufletul său (senzația Creatorului), Lumina care îl umplea mai înainte, îi părăsește trupul (dorințele), el nu simte gustul unei șaizecimi de moarte, pentru că forțele impure (egoiste) nu au putere asupra lui. Adică nu-l mai separă de Creator, ci, mai degrabă, omul nu reușește să-L perceapă pe Creator, pentru un timp.
În acest fel, forțele impure nu-i pot întrerupe munca spirituală nici măcar în starea numită „noapte”, căci seara sa și dimineața sa constituie deja o zi – Lumina Creatorului. Noaptea devine o parte a zilei, întrucât anume datorită nopții recunoaște el viitorul său privilegiu de a primi o Lumină încă și mai mare.
Toate acestea se datorează faptului că noaptea sa nu își are originea în forțele impure. Dimpotrivă, omul înțelege cum Creatorul îi trimite în mod intenționat asemenea stări. Astfel încât, chiar și în senzația de întuneric și lipsa de sensibilitate, în absența aspirației și a gustului pentru spiritualitate, el vede o oportunitate de a se contopi cu Creatorul. Iar aceasta înseamnă că nimic nu stă între el și zid.
183. Și dimineața, când se ridică din pat, el trebuie să-l binecuvânteze pe Creator, să intre în casa Lui și să se încline în fața Lui cu frică și înfiorare și abia apoi ar trebui să se roage. El ar trebui să urmeze sfatul Patriarhilor lui sfinți, după cum este scris: „Prin marea Ta milă voi intra în casa Ta, pentru a mă înclina cu frică de sfânta Ta măreție.”
Mulțumită deosebitei Tale bunătăți, pot acum să Te binecuvântez pentru că ai fost milostiv cu mine și mi-ai curmat coborârea spirituală, pentru că m-ai lăsat să intru încă o dată în casa Ta și mi-ai îngăduit să Te simt. Sunt fericit însă, nu pentru că suferința mea a făcut loc plăcerii, ci pentru că acum pot să-Ți mulțumesc. Vin în casa Ta pentru a îngenunchea cu venerație pentru măreția Ta sfântă, pe care acum o percep mai mult decât oricând.
Rugăciunea din inima noastră este corectarea din Malhut (Şchina, senzația Creatorului sau sufletul comun al lui Israel) și umplerea acestui suflet comun cu Lumina Superioară (senzația Creatorului), în conformitate cu toate dorințele sale corectate. De aceea, toate rugăciunile noastre sunt exprimate la plural, căci nu ne rugăm pentru propriul nostru suflet, ci pentru sufletul comun al lui Israel. Este evident faptul că, tot ceea ce există în Şchina este prezent în fiecare suflet din Israel și invers, tot ceea ce lipsește din sufletul comun al lui Israel este absent din fiecare suflet.
De aceea, înainte de a ne începe rugăciunea, trebuie să înțelegem (să simțim) ce lipsește din Malhut (din Şchina), pentru a cunoaște ce anume trebuie să corectăm din ea și cum o putem desăvârși. Inima noastră, centrul dorințelor noastre, este parte a acestei Malhut (sau Şchina). Toate generațiile din Israel sunt incluse în sufletul comun – Şchina. Noi, însă, nu trebuie să corectăm ceea ce a fost deja corectat de către generațiile anterioare, ci doar ce a rămas după acele generații de suflete.
Patriarhii noștri, acei Parţufim spirituali numiți „Avraam, Isaac și Iacov”, cunoscuți și ca Sfirot Hesed, Gvura și Tiferet, sau Parţuf-ul ZA al lumii Aţilut, includ comunitatea lui Israel în întregime, toate calitățile care ulterior se manifestă în Malhut corectată, care, în starea ei corectată, este numită „Israel”. Patriarhii reprezintă cele trei rădăcini spirituale ale celor 600.000 de suflete ale lui Israel din toate generațiile. Cu alte cuvinte, acestea sunt cele trei surse ale dorințelor născute în interiorul părții umane din Malhut, în scopul corectării omului.
Toate faptele bune, primirea și dăruirea Luminii îndeplinite de „comunitatea lui Israel” (de către cabaliști) din toate generațiile, conduc mai întâi la primirea Luminii Superioare de către sfinții noștri Patriarhi (Sfirot de ZA), pentru că Lumina Superioară, în întregime, coboară prin ei de Sus în jos. De la ei, această Lumină Superioară coboară peste „comunitatea lui Israel”, cei drepți ai acelei generații care există cu calitățile lor în lumile BYA și determină coborârea Luminii, prin rugăciunile lor.
Ordinea gradelor spirituale este astfel: fiecare ramură poate primi doar prin rădăcina sa (Gradul Superior care-l precede), niciodată direct, independent. Lumina principală rămâne în rădăcină și doar o parte nesemnificativă din ea coboară la ramura care a trezit-o. Prin urmare, toate corectările îndeplinite în comunitatea lui Israel (în Şchina, sufletul comun) sunt depozitate și păstrate în sufletele sfinților noștri Patriarhi.
(Lumina primită în Kelim corectate rămâne cu ei pe vecie. Ieșirea Luminii și coborârea ar trebui înțelese ca o metaforă, căci Parţuf-ul primește noi dorințe goale care necesită corectare, iar senzația de gol pe care o aduc dorințele goale primite, este percepută ca o plecare a Luminii. Cu toate acestea, după corectarea acestor dorințe nou primite, Parţuf -ul va primi în ele o Lumină și mai mare ca înainte).
Prin urmare, esența rugăciunii noastre constă în completarea Şchina cu tot ceea ce are nevoie pentru a realiza corectarea totală, după toate corectările anterioare îndeplinite în ea de către generațiile trecute de cabaliști. Rezultă că, acela care urcă în spiritualitate trebuie mai întâi să îndeplinească toate corectările deja împlinite în Şchina și doar după aceea va fi capabil să identifice ceea ce i-a rămas lui de corectat.
Din acest motiv este scris că omul nu poate intra în Beit Kneset (sinagogă, dar în ebraică mai înseamnă și „casa adunării” sau „casa rugăciunii”, de la cuvântul Kones – „a aduna”) înainte de a-și aduna rugăciunea și de a cere de la Patriarhi să fie îndrumat, pentru că trebuie să afle ce a fost deja corectat și ce a rămas de corectat. Acest lucru este posibil doar după ce primește tot ceea Patriarhii ce au corectat din Şchina. Doar atunci omul va afla ce anume i-a rămas de corectat din Şchina.
Patriarhii au corectat rugăciunea din Şchina. Rugăciunea și Şchina sunt același lucru, deoarece rugăciunea este o cerere, o ridicare de MAN, un Kli, Malhut corectată sau dorința de dragul Creatorului. Corectarea îndeplinită de Avraam este numită Șacharit (rugăciunea de dimineață), de Isaac – Mincha (rugăciunea de la amiază) și de Iacov – Arvit (rugăciunea de seară). Așadar, omul trebuie mai întâi să repete în rugăciunea sa tot ceea ce a fost deja corectat de aceștia, apoi va descoperi cum să-și construiască cererea personală și ce imperfecțiuni au mai rămas, pe care doar el poate și, în consecință, trebuie, să le corecteze.
184. Omul nu poate intra în Beit Kneset (sinagogă, casă de rugăciuni) dacă nu primește mai înainte permisiunea lui Avraam, Isaac și Iacov, pentru că ei au corectat rugăciunea către Creator. De aceea este scris: „Și prin marea Ta milostenie voi intra în casa Ta” (Tehilim, 5:8). Cele spuse mai înainte se referă la Avraam, căci calitatea lui este mila, Sfira Hesed. „Mă voi pleca în fața camerei Tale sfinte” se referă la Isaac, pentru că, datorită lui Malhut este numită Heichal – cameră, Sfira Gvura. „Cu frică și înfiorare” se referă la Iacov, deoarece calitatea lui este Sfira Tiferet, numită „frică”. Iar omul trebuie să intre mai întâi în aceste calități și doar după aceea intră în Beit Kneset pentru a-și înălța rugăciunile. O astfel de stare este descrisă de versetul, „Aici este sclavul Meu, Israel, cu care mă împodobesc”.
Aici Zohar-ul analizează primele trei corectări principale, efectuate de Patriarhi în Şchina. Avraam a corectat calitatea numită Bait (casă, locuință permanentă), care îi permite omului să se unească cu ea și să existe în permanență în calitățile și senzațiile Creatorului, așa cum poate locui în casa sa oricând.
Isaac a completat corectarea, corectând-o pe Malhut în calitatea numită „sfântul templu”, astfel încât Regele Însuși să locuiască în el întotdeauna, așa cum locuiește un rege în palatul său. Iacov a suplimentat corectarea cu calitatea de frică, aceasta corespunzând unei porți aflate în fața unei case și reprezintă condiția care (atunci când este îndeplinită) îi permite omului să între în Malhut, în casa lui Avraam și în templul sfânt al lui Isaac, ambele aflate în interiorul ei.
După includerea în el a celor trei corectări ale Patriarhilor, în întreaga lor perfecțiune, el dobândește ceea ce a fost deja corectat în sfânta Şchina și pornește la corectarea a ceea ce nu a fost corectat.
Avraam este sursa calității milei din sufletele lui Israel. De aceea, el a corectat sfânta Şchina în așa fel încât să poată primi Ohr Hasadim, Lumina Milei. Şchina a primit această Lumină în întregime, pentru toate sufletele lui Israel. Dacă această situație ar fi rămas neschimbată, toate sufletele lui Israel s-ar fi aflat în unitate completă și eternă cu Creatorul iar Şchina ar fi fost umplută cu Lumină (plăcere). Și nici un om nu ar fi vrut să se desprindă de Şchina (de senzația Creatorului) nici măcar pentru o clipă.
În ciuda acestui fapt, corectarea lui Avraam a constat din crearea unui Kli perfect, care dăruiește, fiind format doar din Ohr Hasadim. Nu există nici o posibilitate de a-i corupe calitățile sau de a introduce măcar o imperfecțiune în el, căci, aidoma calității milei (Hesed) a lui Avraam, acest Kli (dorință) constă doar din dorința de a dărui și de a aduce plăcere Creatorului, așa cum este scris: „Ce-i al meu este al tău și ce-i al tău este al tău, desemnează calitatea de milă” (Avot, 85). Împărtășind această calitate a creației, Avraam a separat complet forțele (gândurile și dorințele) impure de Şchina, făcând-o în totalitate pură și sfântă.
Cu toate acestea, Gândul Creației nu se termină aici, el presupune umplerea sufletelor cu încântare. Iar măsura acestei plăceri depinde de aspirația spre încântare, de gradul poftei. Numai măsura poftei preliminare, a dorinței de a primi plăcere, este singura care determină mărimea plăcerii primite ulterior.
Şchina (Malhut de Aţilut, suma tuturor sufletelor) și-a primit corectarea de la Avraam – forța Supremă a Luminii Hasadim, Sfira Hesed a lui ZA de Aţilut – primind calitatea milei de la el. Această calitate este lipsită în totalitate de orice dorință egoistă de a primi, adică dorința de a primi ceva de la Creator a dispărut, rămânând doar dorința de a dărui Creatorului. Această dorință este numită „dăruire de dragul dăruirii”. Cu toate acestea, sufletele (părți ale lui Şchina) nu au primit nici un fel de corectare, deoarece sufletele au rolul de a primi plăcerea pregătită pentru ele de Creator. În acest scop, ele trebuie mai întâi să posede „dorința de a primi”. În fond, plăcerea este simțită doar dacă este precedată de o aspirație sau o dorință de primire, fiind determinată de mărimea acestei dorințe.
De aceea este scris că Avraam l-a avut ca fiu pe Isaac: Isaac a găsit Şchina în perfecțiune spirituală absolută, în calitatea de dăruire pură, altruistă, umplută cu Ohr Hasadim, în urma tuturor corectărilor întreprinse de Avraam. Isaac (forța spirituală din stânga) însă, a simțit imperfecțiunea din acea stare a lui Şchina – faptul că nu era corectată pentru „a primi” tot ceea ce a fost conceput prin Gândul Creației.
Prin urmare, el a corectat-o transformând-o într-un Kli (vas) de primire, adăugându-i voința de „a primi”, pentru a putea primi toată perfecțiunea pregătită pentru ea. Isaac a evocat în Şchina dorința de a primi plăcere de la Creator, chiar dacă sub formă de „primire de dragul Creatorului” – cu intenția de a primi plăcere pentru a-L mulțumi pe El.
Primirea de dragul Creatorului înseamnă că, deși omul dorește cu ardoare să primescă plăcere, el nu o primește pentru că vrea să se încânte, ci pentru că El, Creatorul care dăruiește totul, dorește ca el să o primească. Și, în cazul în care Creatorul nu ar fi dorit acest lucru, omul nu ar fi avut nici un fel de dorință de a primi de la El.
Primirea de dragul Creatorului echivalează cu o dăruire altruistă. Din acest motiv, forța impură, egoistă, nu se poate alipi unei asemenea dorințe.
Așadar, Isaac a corectat Şchina aducând-o la perfecțiunea absolută, pentru că acum, poate primi tot ceea ce Creatorul a conceput pentru ea, în conformitate cu scopul creației Sale.
Astfel, după ce a fost corectată de Isaac, starea lui Malhut-Şchina este numită Heichal (camerele Creatorului), căci acum El o poate umple cu El Însuși, cu Lumina Sa, adică El locuiește în camerele sale.
Corectarea lui Avraam, numită „casă”, nu permitea deocamdată ca Şchina să se umple și să fie demnă de prezența Creatorului. De aceea, se consideră că Isaac a corectat toate Gvurot (auto-controlul și rezistența la egoism din sufletele lui Israel). Asta înseamnă că el a domolit toate legile și restricțiile din guvernarea Creatorului. Toate restricțiile și pedepsele vin în această lume într-un singur scop și anume pentru a corecta dorința de a primi a sufletelor, de a le adapta la primirea infinitei bunătăți conținută în Gândul Creației. Și, din moment ce Isaac a corectat Şchina aducând-o la perfecțiunea absolută, toate restricțiile și forțele au fost corectate și toate calitățile ei au dobândit scopul propus.
Totuși nici corectarea lui nu și-a păstrat forma ca atare în Şchina și a devenit coruptă, pentru că lumea nu era încă pregătită pentru sfârșitul corectării. De aceea, Isaac a zămislit un păcătos, pe Esau, care, fiind incapabil să reziste în fața tentației de a primi pentru sine, a corupt corectarea lui Isaac din Şchina. Spre deosebire de Isaac, el nu a putut rezista să nu primească în mod egoist. Adică deși îi era clar că El, Creatorul care dăruiește, nu dorește ca el să primească, Esau a vrut să primească, atât de mare era dorința lui de auto-mulțumire.
În urma acestui fapt, forțele impure (Klipot – cojile, pleava sau pielița ce înconjoară forțele pure) s-au agățat de Şchina. Astfel, picioarele (Sfirot NHYM) aparținând Parţuf-ului Malhut a lumii Aţilut au coborât până în locul acestor Klipot de sub Parsa, acolo unde dorințele egoiste domină dorințele NHYM.
Cu toate acestea, Roș-ul și partea superioară a Guf-ului, până la Tabur-ul Parţuf-ului Malhut au rămas deasupra guvernării forțelor impure. Din acest motiv, capul său (Roș) înțelege cum ar trebui să se comporte (de aceea este îngropat capul lui Isaac împreună cu corpurile lui Avraam și Iacov, în peștera Machpela), dar corpul său (Guf) dorește încă să primească plăcerea în beneficiul propriu.
Iacov a văzut stricăciunea provocată de Esau, de aceea a corectat Şchina adăugându-i calitatea sa de frică, așa cum este scris: „Mâna lui se ținea de călcâiul lui Esau” (Tora, Bereşit, 25:26). Deoarece Iacov a înțeles ce fel de imperfecțiune a provocat Esau în Şchina, el s-a corectat în frică într-atât încât a ridicat sfânta Şchina la nivelul unei nestemate a coroanei. Prin această acțiune el a păstrat și corectările efectuate de Avraam și Isaac.
Corectarea lui Iacov însă, nu a fost una finală, pentru că frica lui este similară cu frica de greșeală și nu cu frica interioară. Această frică a luat naștere în el din șoldul lui Esau, chiar dacă el însuși nu a greșit primind, așa cum a făcut Esau. Finalul corectării însă, va aduce o stare diferită: șoldul lui Esau va fi anulat, așa după cum este scris: „Moartea va dispărea pentru totdeauna din lume” și va rămâne doar frica de Creator, care este mare și atotputernic.
Iacov a dobândit această frică autentică de unul singur, pe când întreaga „comunitate a lui Israel”, toate sufletele care alcătuiesc Şchina, mai trebuie încă să se corecteze, în toate generațiile, de la prima până la ultima, până la sfârşitul corecţiei. (Doar Moise a reușit să dobândească acea calitate a fricii adevărate – cea datorată măreției și iubirii – numai el și nimeni altcineva. De aceea, așa cum spune Talmud-ul, descrierea fricii datorată dragostei pentru Creator nici măcar nu există).
Zohar-ul citează cuvintele din Psalmi (5:8): „Prin marea Ta milă am să intru în casa Ta”, căci Avraam a corectat Şchina până la calitatea unei „case” umplută cu bunătate, însemnând cu Ohr Hasadim. Cuvintele „Pentru a mă înclina în fața camerei Tale sfinte” se referă la Isaac, cel care a corectat Şchina de la o „casă” la o „cameră” care este demnă de Creator. Cuvintele „cu frică” se referă la Iacov, care a corectat Şchina prin calitatea sa de frică, din care a făcut un vas (Kli) de primire care include toate corectările întreprinse de Avraam și de Isaac.
Și totuși, cum a aflat el ce anume necesita corectare în Şchina? Numai corectând și incluzându-se el însuși în cele trei corectări efectuate de sfinții Patriarhi de dinaintea lui. Aceasta înseamnă că, la fel ca și ei, Iacov poate acționa conform condițiilor impuse de aceste corectări. Cu alte cuvinte, Iacov s-a alipit la calitățile acestora, urcând în acest fel la nivelul lor.
În concluzie, omul trebuie mai întâi să-și însușească aceste calități și să le corecteze în interiorul lui. Numai după ce își asumă însușirile acestor trei corectări, în interiorul său, el poate începe să le corecteze de acolo de unde le-a lăsat Patriarhul Iacov, și anume înălțând frica la nivelul măreției și atotputerniciei Creatorului, atrăgând prin rugăciunea lui Lumina Superioară, cu venerație în fața măreției Creatorului. Iar Lumina Superioară va aduce o dată cu ea umplerea lui Şchina și sfârșitul corecţiei sale. Ca atare, rugăciunea omului trebuie să includă două obiective și anume să obțină frica de adevărata măreție a Creatorului și, în același timp, să realizeze corectarea finală a egoismului său.
înapoi la ZOHAR Vol.III – Cuprins (link)
înapoi la CARTEA ZOHAR VOL.1 – PROLOG (link)