(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)
La fel ca pământul din povestea Genezei, sufletul trebuie să treacă printr-un anumit proces de dezvoltare în trup. Este nevoie de mai mult de o viață pentru a finaliza procesul, ceea ce înseamnă că sufletul se îmbracă în multe trupuri în mai multe cicluri. Deși procesul este clar, este posibil să ne ducem întreaga viață fără să simțim că avem un suflet, o componentă spirituală, nerealizând astfel scopul vieții noastre în această lume.
După cum am spus, sufletul este doar o dorință de a te bucura, de a primi. Acesta definește atributele și nevoile trupului, în timp ce trupul însuși este un obiect mort. Dezvoltarea sufletului creează diferite nevoi în ființa umană. Dorințele sale se schimbă odată cu evoluția sa de la dorințele de plăceri corporale – mâncare, somn și sex, la fel ca la animale – la dorința de a reveni la starea sa spirituală, starea primară din care a coborât în această lume.
Aceste dorințe nu evoluează pe rând, ci într-un amalgam. De aceea, o persoană poate simți că are o poftă de cunoaștere și, în același timp, o dorință de bani, onoare și sex. Se întâmplă la orice persoană, întrucât toate dorințele sunt făcute dintr-un compus unic.
Același principiu se aplică și dorinței de spiritualitate. Poate fi dezvăluită împreună cu dorințe inferioare, dar ceea ce o deosebește este că nu o putem satisface cu nimic banal, întrucât sursa acestei dorințe se află în afara lumii noastre. Revelarea unei astfel de dorințe probează gradul de dezvoltare a sufletului.
Sufletele se întorc și coboară în trupurile acestei lumi și se dezvoltă de-a lungul multor vieți, până în momentul în care o persoană simte o atracție pentru ceva care se află în afara acestei lumi. Omenirea suferă diferite faze de dezvoltare, iar sufletele contemporane dezvăluie dorințe de spiritualitate. În trecut, astfel de dorințe au apărut doar la anumiţi indivizi, dar astăzi putem vedea cum apar în milioane.
Procesul de dezvoltare a dorințelor nu se poate întâmpla decât în sufletele îmbrăcate în trupuri, adică în sufletele din această lume. Pentru a primi plăceri infinite, plenitudine, cunoaștere și eternitate, trebuie să existe o dorință independentă pentru plăcere și senzația absenței sale. De aceea, sufletul primordial, pe cât de perfect a fost în creația sa, nu și-a putut aprecia propria perfecțiune și a trebuit să coboare la nivelul cel mai de jos, în lumea noastră, pentru a se ridica din acest punct de jos și a învăța să aprecieze starea perfectă.
Întrucât suntem cu toții părți ale aceluiași suflet, orice persoană trebuie, fie în această viață, fie în cea viitoare, să se dezvolte până la punctul în care va începe să simtă o dorință de legătură cu Creatorul sau cu Cel Superior și să se întoarcă la starea inițială din care a venit sufletul său și în care trebuie să se întoarcă. Trebuie, însă, să dobândim acea stare preliminară încă din această lume, când sufletele noastre sunt îmbrăcate într-un trup. La început, sufletul era la locul său, legat de rădăcina sa, dar nelegat de un trup. Diferența dintre acea situație și starea când sufletul este îmbrăcat într-un trup este aceea că, în cea din urmă, sufletul atinge mult mai multă lumină superioară și plăcere decât în starea preliminară.
Chiar dacă o persoană începe să simtă nevoia de a reveni la rădăcina sa spirituală, acea nevoie este resimțită inconștient. Prin urmare, ea suferă procese suplimentare înainte ca dorința inițială să se transforme într-o dorință autentică care ar putea de fapt să primească și să aprecieze plăcerea sublimă, starea perfectă.
Totul are un suflet, nu doar oamenii și animalele, ci și vegetalul și mineralul. Există un motiv serios pentru care omenirea a fost creată ultima în lanțul concatenării de sus în jos, adică cea mai rea cu cea mai mare dorință de plăcere. Comparativ cu rădăcina sa, ființele umane sunt creaturile cele mai îndepărtate de spiritualitate. Dar tocmai pentru că au dorințe mari, ele sunt capabile să le răstoarne și să se ridice pentru a dobândi împlinirea spirituală.
Dorința noastră de spiritualitate nu este una mare. Prin urmare, trebuie să o intensificăm până într-acolo încât să putem fi umpluți cu toată lumina superioară și cu sublima încântare. Prin urmare, munca noastră de-o viață este să obținem o dorință de spiritualitate mai mare decât toate celelalte dorințe. Pentru a ne ajuta să dezvoltăm dorința de a simți plăcerea perfectă, eternă, o lumină invizibilă coboară în sufletele noastre din rădăcinile noastre, care trezește în noi noi dorințe pe care nu le înțelegem.
Această lumină este cea care creează în jurul nostru un anumit mediu, condiții interioare și exterioare care trezesc în noi nevoia de a dezvolta aceste dorințe, cum ar fi un mediu ostil sau o senzație de frică de un inamic din interiorul nostru. Dacă astfel de sentimente îi vin cuiva „din senin”, va fi înspăimântător. Dar dacă este ajutat să înțeleagă, fie direct, fie prin intermediul unui mesager, că aceste condiții exterioare i-au fost trimise în mod intenționat pentru a-i trezi legătura cu Cel de Sus, acela nu se va mai teme de așa-numiții dușmani.
Ne sunt trimise tot felul de stări neplăcute, astfel încât să înțelegem în cele din urmă că nu de lucrurile exterioare trebuie să ne temem, ci de lipsa contactului cu Cel Superior, absența spiritualității. O dorință completă de spiritualitate este construită treptat, prin ascensiuni și coborâri care vin intermitent: coborâri către dorințele acestei lumi și ascensiuni către dorințele Celui de Sus.
(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)