(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)
Rabinul Şimon Bar-Yochai (Raşbi) a fost autorul cărții Zohar, care a fost scrisă în secolul al II-lea e.n. Este cea mai importantă lucrare de Cabala și considerată a fi manualul său principal și cel fundamental. Raşbi a trăit între perioada talmudică și cea a Zohar-ului și este considerat un mare cercetător atât al naturii umane, cât și al lumii superioare. El este, de asemenea, printre cei mai importanți înțelepți ai Talmudului (numele său este menționat acolo de vreo patru mii de ori). El a cunoscut atât limbajul Talmudului, cât și limbajul Cabalei și le-a folosit pe amândouă pentru a descrie sistemul superior de gestionare, modul în care evenimentele prezentului și viitorului sunt făcute să se întâmple acolo – toate inovațiile și transformările – și cum ele coboară de acolo în lumea noastră și se manifestă în îmbrăcămintea acestei lumi.
Cartea Zohar explică ce acțiuni influențează restul lumii de aici de jos. Raşbi a fost primul cabalist care a descris reacțiile pe care le primim de Sus pentru gândurile noastre. El a descris modul în care acestea funcționează în lumea superioară și, în felul acesta, afectează desfășurarea evenimentelor viitoare care urmează să coboare la noi. Zohar-ul este crucial pentru noi, întrucât cuprinde toate circumstanțele posibile de-a lungul istoriei umane.
Înainte ca Raşbi să înceapă să scrie Zohar-ul, el a adunat în jurul său un grup de discipoli, unde sufletul fiecărui discipol corespundea unui anumit grad spiritual din lumea superioară. Au fost nouă studenți, iar el a fost al zecelea. Împreună au format un singur suflet colectiv, corespunzător structurii complete din lumea spirituală numită Eser (zece) Sfirot.
Astfel, deși Raşbi este autorul cărții, fiecare dintre studenți reprezintă unul dintre atributele lumii spirituale pe care le descrie. El a construit un fel de prismă, prin care simpla lumină superioară coboară în lumea noastră și se împarte în zece părți, care sunt apoi împărțite în zece Sfirot interioare. Povestea lor este de fapt o descriere a modului în care acele zece proprietăți sau forțe spirituale vin asupra lumii noastre și o conduc și cum fiecare persoană poate folosi aceste forțe pentru propriul său beneficiu și pentru alții.
Raşbi a spus că nu ar fi putut scrie cartea singur. Trebuia să scrie cartea pentru ultimele generații și, între timp, să o ascundă astfel încât să fie dezvăluită doar în secolul al XVI-lea. Pentru a scrie această carte în așa fel încât generațiile intermediare să o dea mai departe, el l-a folosit pe discipolul său, Rav Aba. Rav Aba a început să scrie cartea în timp ce a auzit-o și a studiat-o de la profesorul său, dar a scris-o în așa fel încât cei care au citit-o să perceapă doar stratul cel mai exterior al cărții.
Cu cât oamenii lucrează mai mult asupra lor înșiși, cu atât se rafinează și se înalță spiritual. Pe măsură ce se ridică, devin mai calificați pentru a pătrunde în profunzimea Zohar-ului și pentru a simți de fapt ceea ce este scris în el. Ei primesc forțe spirituale și devin din ce în ce mai capabili să ia parte activă la evoluția generală.
Rav Aba nu a scris Zohar-ul în ebraică, aşa cum îşi scriseseră cărţile Avraam și Moise. În schimb, el a scris-o în aramaică, o limbă folosită în Mesopotamia (Irak-ul de astăzi). Cartea conține, de asemenea, cuvinte în greacă și latină, care erau predominante la acea vreme. Asta nu diminuează, însă, în niciun fel valoarea cărții. Scriind în acest fel, autorul a dorit să ascundă sensul interior al cărții, înfășurând-o într-un înveliş neatrăgător.
Pentru a scrie Zohar-ul, Rav Şimon Bar-Yochai s-a ascuns într-o peșteră din partea de nord a Israelului (Idra Raba) împreună cu fiul său, Rav Eleazar. Au stat în peșteră timp de treisprezece ani, mâncând – după cum spune Midraş – roșcove și bând apă dintr-un izvor din apropiere. Hainele li s-au rupt, așa încât, pentru a rămâne acoperiți, s-au îngropat în nisip. În timpul zilei, în timp ce erau îngropați, studiau și examinau totul, iar mai târziu scriau ceea ce învățaseră în cartea Zohar.
Când au trecut cei treisprezece ani, Rav Şimon a părăsit peștera cu fiul său și au adunat zece ucenici în jurul lui. El i-a crescut spiritual, fiecare după sufletul său individual, construind astfel un vas spiritual colectiv în care au simțit structura lumii superioare, cea mai înaltă rădăcină a existenței noastre.
Când cartea a fost în cele din urmă scrisă, rabinul Şimon a murit și a fost îngropat în Miron, nu departe de locul în care a fost scrisă cartea. Fiul său este îngropat lângă el, iar ceilalți discipoli ai săi sunt îngropați și ei în apropiere.
Zohar-ul a fost ascuns în timp ce Rav Şimon era încă în viață, imediat după finalizarea manuscrisului. Omenirea în ansamblu, și în special poporul evreu, nu erau la nivelul spiritual care le-ar fi permis să folosească cartea pentru un scop spiritual și pentru binele întregii omeniri.
De asemenea, Tora nu vorbește decât despre lumile spirituale, dar s-a răspândit atât de bine în întreaga lume tocmai pentru că a fost scrisă astfel încât toată lumea să o poată înțelege la nivelul său corporal și să adopte cele sapuse în ea. Moise s-a referit la legile spirituale, dar a făcut-o astfel încât cel care adoptă aceste legi să direcționeze întreaga iluminare a universului asupra lui însuși, în cel mai bun mod posibil. Datorită modului codat și „simplu” în care a fost scrisă Tora („simplu” pentru că atunci când o citim, credem că este o carte simplă și clară), Tora nu a trebuit să fie ascunsă ca Zohar-ul și a putut rămâne în afara în aer liber și nu predată în secret de la un cabalist la altul.
Rav Şimon a ordonat îngroparea Zohar-ului în timpul vieții sale. De fapt, amândoi l-au scris și l-au ascuns. Astăzi, multe părți din Zohar încă lipsesc. Cinci sau șase sute de ani mai târziu, cartea a fost găsită întâmplător: un cabalist i-a cerut unuia dintre studenții săi să ia mâncare din piață. Elevul s-a întors cu mâncarea învelită în hârtie. Cabalistul a fost uimit să vadă că hârtia în care era împachetată era un manuscris antic.
Cabalistul a început să-l studieze și a văzut că aceasta duce la secretele creației. El și-a trimis imediat elevii înapoi în piață. Au căutat în fiecare grămadă de gunoi și au strâns toate paginile pe care le-au putut găsi, ajungând în cele din urmă la peste 2.700 de bucăți de hârtie. Un negustor arab, care venise în Israel după o plimbare cu cămila în zona râurilor Eufrat și Tigris, găsise aceste bucăți de hârtie pe parcursul drumului și se gândise să le folosească drept ambalaje pentru condimentele sale. Astfel, paginile vechii cărți Zohar au fost reunite din nou.
Cabalistul Moşe De Leon a fost primul care a publicat Zohar-ul în Spania secolului al XIII-lea. Conținea nu numai comentarii la Tora, ci și comentarii la alte cărți, cum ar fi cărțile profeților și explicații cabalistice la Mișna și Talmud. Prin urmare, ceea ce numim astăzi Zohar este doar o parte a cărții originale. Astăzi nu este o carte mare, care conține numai aproximativ trei sute de pagini de text și este de aproximativ douăzeci de ori mai mică decât dimensiunea originală, ceea ce înseamnă că lipsește încă o cantitate uriașă de informații. Cu toate acestea, aceasta nu este o pierdere atât de mare, întrucât au apărut noi cabaliști și ne-au spus despre tot ce se întâmplă în cele două lumi și despre modul în care lumea superioară ne afectează propria noastră lume, construind ziua de azi şi cea de mâine. Cu excepția interpretării celor cinci cărți ale lui Moise (Pentateuhul), aproape nimic nu a mai rămas. Cu toate acestea, chiar și în forma sa actuală, rămâne o cheie cu care putem deschide porțile către lumea spirituală.
După Rav Moşe De Leon, Zohar-ul a fost ascuns din nou sute de ani, până la sfârșitul Evului Mediu, în vremea Sfântului Ari.
(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)