(înapoi Cartea INTERVIU CU VIITORUL – click)
Senzorii noștri sunt foarte grosieri. Nu putem simți nici măcar ce se întâmplă în interiorul propriului nostru trup, coliziuni moleculare sau nașterea de noi celule. Aşadar, există multe schimbări care trebuie să aibă loc pentru ca noi să începem să simțim ceva.
Ne trebuie ceva timp să simțim când începe un nou fenomen. Dar înainte ca senzaţia să fi fost creată în noi, milioane de rotițe trebuie să se rotească în interiorul nostru, mecanisme întregi trebuie să efectueze multe rectificări înainte ca aceste rectificări să fie resimțite de noi.
Studiul Cabalei funcționează la diferite niveluri ale sufletului nostru, în atribute ale voinței de a primi pe care nu le putem simți încă.
Iată cum se întâmplă: citeşti; nu înțelegi nimic și nu simţi niciun motiv pentru care să studiezi, întrucât lucrezi la atribute sub pragul senzaţiilor tale. Este ca şi când ai umple un pahar cu apă și te-ai întreba de ce trebuie să umpli partea de jos a paharului când de fapt bei numai din partea de sus. Pare să nu existe nicio raţiune pentru care să te preocupe celelalte părți.
Voința omului de a primi este rectificată prin studiul Cabalei. Studiul tratează diferitele niveluri ale sufletului, vasului și dorinței, care se află în partea de jos a paharului. El nu le atinge, nu le bea și nu le simte gustul real, atâta timp cât nu ajung în vârf, unde începe el să simtă de fapt.
Însă, foarte încet, el începe să simtă. Este un proces lent, întrucât dorința de a primi, egoismul nostru este foarte profund și complex. El este adaptat luminii – numărul de atribute din voința de a primi se potrivește cu cel al luminii. Prin urmare, chiar dacă nu înțelegi ceea ce studiezi, trebuie să continui să studiezi cu intenția de a dobândi atributele luminii și nu în scopul simplei înțelegeri.
Fără această intenție, fără dorința de a dobândi lumina, nu vei câștiga nimic. Puterea studiului și a luminii funcționează asupra noastră în funcție de puterea noastră de intenție și dorință. Dar revelarea este un proces lent și gradual. Dacă, însă, vom pune tot ce simţim în legătură cu întrebarea fundamentală – „Care este sensul vieții mele?” tuturor celorlalte întrebări, care sunt consecințe ale acesteia, li se va răspunde de la sine.
Când individul își corectează dorința, scopul său, toate celelalte părți ale creației de sub el, animalul, vegetalul și mineralul, participă la ascensiune, deși nu sunt conștiente de asta. Ele nu o pot simți, întrucât este ceva ce poate fi simțit doar în gradul uman, în schimbările spirituale. Dar efectul general al luminii este resimțit la toate nivelurile creației.
Celelalte părți ale creației nu simt în ele întrebarea referitoare la semnificația vieții lor, dar faptul că omul o formulează și studiază cartea „Studiul celor Zece Sfirot”, cu intenția de a se conecta cu Cel Superior, cu lumina, adaugă toate celelalte părți ale creației la întrebarea sa, le include și le rectifică în interiorul său. Apropo, acesta este motivul pentru care omul poate simți natura în el. De pildă, când zburăm deasupra munţilor, tăcerea lor puternică și așteptarea lor intensă pentru revelația Creatorului pot fi simțite clar.
Omul ridică toate părțile naturii: mineralul, vegetalul și animalul. Fiecare formă din el, toate speciile din el se ridică împreună cu el, fără nicio muncă din partea lor. „Actul” este lucrul cu ecranul – o rectificare cu intenția „pentru Creator”, aceea de a dărui. Acesta este scopul omului. Celelalte părţi ale creaţiei nu au, însă, un scop, întrucât numai omul poate rectifica, numai omul se întreabă pentru ce trăiește.
Lumea se schimbă în funcție de om: dacă omul se schimbă puțin în bine, la fel se schimbă şi lumea. Dar aceste schimbări sunt atât de mici încât nu le putem sesiza. Cu toate acestea, ele se întâmplă în mod necesar și imediat, atât în bine, cât și în rău.
Creația se află întotdeauna într-un proces treptat de dezvoltare (evoluție), care depinde de schimbările omului. Astfel, chiar și un atom sau orice altă particulă are nevoia de a-și prezerva structura. Acesta este egoismul său.
Forţa este o manifestare externă a unei dorințe. Când vreau ceva – insist, împing și trag, fac tot ce pot, asta se numește dorință. Când vorbim despre forţele naturii, cum ar fi gravitația, forța electrică sau o forță chimică, în cele din urmă, toate se rezumă la două: forța de atracţie, care vrea să primească, și forța de respingere, care vrea să dea. Ele sunt singurele două forțe din natură și orice altceva constituie doar combinații ale acestora.
În lumea spirituală există doar omul și Creatorul. Omul este dorința de a dărui Creatorului, iar Creatorul este dorința de a dărui omului. Toate celelalte creații, adică dorințe, în afară de dorința numită om, nu au libertate de alegere și, prin urmare, sunt numite „îngeri”.
O voință de a primi care nu are libertate de alegere și nu a ajuns la capacitatea de a se purifica trebuie adăugată la una care are libertatea de alegere pentru a o purifica și rectifica. Aceasta este treaba omului.
În general, există două tipuri de îngeri: „înclinația bună” și „înclinaţia rea”. În sufletul „primului om”, sufletul colectiv din lumea Aţilut, există toate creaturile în starea lor rectificată. Dacă sufletul primului om nu ar fi fost spart, omul ar fi putut adăuga pomul cunoașterii sufletului său și ar fi dobândit instantaneu sfârșitul rectificării. Apoi, toate celelalte grade ale creației ar fi primit rectificarea lor completă împreună cu el.
Întrebare: Care este esența gradelor care nu sunt „om”?
Răspuns: Toate gradele, care nu sunt „om”, sunt aspecte ale dorințelor. Există discernământul (Bhina) rădăcinii (Şoreş), primul (Alef), al doilea (Bet) și al treilea (Gimel). Numai al patrulea grad/ discernământ (Dalet) este numit „om” sau gradul de „vorbitor”. Gradele anterioare – cele de mineral, vegetal și animal, sunt grade intermediare în evoluția creației și nu au nicio posibilitate de mișcare independentă, interioară sau spirituală.
Al patrulea grad/discernământ este dorința care decide în mod independent ce să primească și cum. Celelalte grade pur și simplu nu au acea senzaţie și, prin urmare, nu au opțiunea de mișcare interioară independentă. De aceea, „rezidenții” acestor grade sunt numiți „îngeri”.
Întrebare: Și cine îi rectifică?
Răspuns: Al patrulea discernământ, Bhina Dalet. Acesta provine din ele și a fost creat ultimul, așa cum spune Tora, că omul a fost creat ultimul, în cea de-a șasea zi. În acest moment ar trebui să ne punem următoarea întrebare: dacă voința este atât de puternică, atunci de ce un cabalist, fiind cel care efectuează toate rectificările naturii, nu poate gestiona întreaga natură? De fapt el poate. Un cabalist este un individ care și-a rectificat natura și a dobândit gradele superioare de creației. El vede cum este gestionată lumea și ce legi respectă aceasta. El este de acord cu aceste legi pentru că s-a rectificat pe sine și susține existența acestor legi cu puterea sa de voință. Asta este ceea ce îi dă permisiunea de a gestiona natura. Știința a descoperit, de asemenea, recent, că omul poate influența numai cu gândurile sale gradele de mineral, vegetal şi animal ale naturii.
Întrebare: Ce înseamnă să gestionezi natura?
Răspuns: Toate părțile creației, inclusiv omul, sunt susținute și gestionate de o forță numită „Natură” sau „Creator”, al cărei atribut este dăruirea (în ebraică cuvântul este Haşpa’a, care provine din cuvântul Şefa – recompensă). Atunci când un cabalist dobândeşte un anumit grad de rectificare, odată ce a dobândit o anumită cantitate de voință de a dărui, adică de a da, poate să se alăture naturii – în acel grad – în gestionarea naturii. Cabalistul, aflat în gradul de „vorbitor”, poate fi inclus în gradele de „mineral”, „vegetal” și „animal” al naturii în funcție de gradul său, și adaugă multă recompensă și schimbă legile naturii. Prin el, natura devine mai milostivă.
Ca urmare a legăturii sale cu alte suflete și a includerii tuturor celorlalte suflete în el, Cabalistul ridică și celelalte suflete, în funcție de cât de rectificat este în comparaţie cu ele. Mărimea influenței sale asupra celorlalți depinde de gradul sufletului său și de unicitatea acestuia, adică din ce parte a sufletului primului om provine – din Roş (cap), Guf (corp), Raglaim (picioare) sau o altă parte. Nu depinde de cabalist, dar gradul său de rectificare influențează foarte mult înălțarea sufletelor și disponibilitatea lor pentru a se rectifica. În acest fel (dar nu numai) cabaliștii ajută lumea.
Un individ poate distinge răul de bine în măsura în care lumina strălucește. La fel ca atunci când cineva merge ajutându-se de lumina unei lanterne și poate vedea doar până unde ajunge lumina, tot așa omul poate face distincţia între bine şi rău doar cât de adânc a pătruns lumina în egoismul său. Prin urmare, doar măsura în care i s-a revelat Creatorul îi poate arăta omului natura sa reală, cât de rea este și cât de mult doreşte să o rectifice. Prin urmare, dacă îi cerem Creatorului să ni se dezvăluie pentru a putea să ne vedem aşa cum suntem și a ne corecta, și nu pentru plăcerea egoistă, atunci aceasta este rugăciunea la care El răspunde.
Deci, pentru ce avem nevoie de Înțelepciunea Cabala? Putem lua o carte de rugăciuni sau cartea Psalmilor, poate mergem la Zidul Plângerii (zidul vestic al templului din Ierusalim) și să strigăm după ajutor din zori până la amurg. Cui însă ne-am plânge? Către Același care ne-a adus acest rău? Celui care ne loveşte în mod deliberat? Și dacă plângem după El, toate acestea s-ar opri?
Creatorul nu ne va asculta strigătul pentru că suferinţele ar avea un motiv! Creatorul dorește să obțină rectificarea prin aceste suferinţe. Trebuie să înțelegem acest lucru și să răspundem: „Te descurci bine să mă loveşti. De aceea înțeleg că sunt rău. Totuși, dă-mi șansa să văd unde este răul meu și să-l corectez”. Acesta este tocmai tipul de rugăciune pe care îl așteaptă El și asta ar trebui să-I cerem. Iată ce trebuie să-i învățăm pe oameni: rugămințile noastre către El să fie direcţionate către îndreptare.
În El există o singură dorință: aceea de a încânta creaturile. Există, de asemenea, un singur scop: a face creaturile să simtă plăcerea eternă. Gândul unic al Creatorului este singurul lucru care există în lume, el este totul și totul funcționează pentru el. Prin urmare, totul respectă o singură lege – să readucem creația la Creator, la lumină, la plăcere.
Ceri plăcere pentru tine, dar asta nu poate fi obținut decât prin rectificare. Prin urmare, în loc să cerem favoruri de la El, ar trebui să cerem rectificare. Prin ea, vom obține plăcerea. Acela care își dă seama că suferinţele îi parvin pentru a se rectifica, a început deja rectificarea. Dobândim treptat înțelepciunea și în consecinţă ne schimbăm, adică ascultăm de poruncile celui care a trimis suferinţele. Nu ar trebui să mă raportez la suferinţele însele, ci să mă uit la Cel care mi le dăruiește. Ar trebui să simt durerile ca un mijloc fără de care nu-I voi răspunde și nu mă voi întoarce la El.
Trebuie să te ridici deasupra senzaţiei tale de rău și să începi să lucrezi cu mintea. Trebuie să începi să examinezi de ce te simţi atât de rău, de ce eşti lovit? Cu siguranță există cineva care-ţi trimite aceste necazuri, şi atunci care este scopul lor? În acel moment, începi să te enervezi: „Asta numeşti Tu dorința de a-Ţi încânta creaturile?” „Nu este nimic mai rău decât ceea ce-mi trimiți Tu!” Când începi să pui întrebări, nu te mai raportezi doar la loviturile primite, ci ai căpătat deja capacitatea de a înţelege că există un motiv al necazurilor. Începi să te rectifici și astfel să-ţi îmbunătățeşti starea.
Asta încercăm noi să arătăm: Oameni buni, aici există un scop! Există un motiv. Nu arabii sau neamurile sunt vinovați pentru ceea ce ni se întâmplă, ci NOI. Suntem loviţi de Sus pentru că nu am început să ne rectificăm. Să începem să ne îmbunătățim singuri și loviturile vor dispărea.
Trebuie să existe o nouă conștiință în mulţime, una care este mai presus de emoții. Trebuie să existe și rațiune, precum și emoții. Avem nevoie de rațiune pentru a ne raporta la bine și la rău în mod critic. Dacă mă simt rău, trebuie să însemne că există un motiv și un scop pentru asta. Trebuie să o explicăm tuturor. Mulţimea este blocată într-o stare de „mă simt rău” sau „mă simt bine”. Pot trece sute de ani până când oamenii încep să se întrebe: „De ce mi se întâmplă asta”?
Scopul nostru este acela de a explica la ce duce starea noastră actuală. Așa cum scrie Baal HaSulam în articolul său „Esența religiei și scopul ei”: „Religia nu este pentru binele oamenilor, ci pentru binele celui care munceşţe”, adică scopul religiei nu este de a aduce beneficii oamenilor sau Creatorului; ea este acolo pentru a beneficia cei care muncesc pentru a fi rectificați. Întreaga creație a fost creată pentru acest scop final. Dar dacă judeci ce ţi se întâmplă numai prin senzaţiile de „bine” sau „rău”, rămâi în gradele de mineral, vegetal sau animal, dar niciodată în gradul de vorbitor și acesta este gradul de care avem nevoie.
Întrebare: Cum poate omul să ţină permanent trează în lăuntrul său întrebarea despre semnificația vieții sale?
Răspuns: Această întrebare apare permanent în noi ca urmare a suferinţelor. Creatorul nu ne uită. În fiecare zi adaugă din ce în ce mai multe suferinţe. Singura noastră problemă este cât de mult trebuie să suferim înainte de a ne da seama că necazurile vin cu singurul scop de a trezi în noi ceva care este deasupra senzației de durere. Până atunci vom consimţi la o rutină a uciderii zilnice a unor civili și soldați în atacuri teroriste sau accidente rutiere. Oamenii cred că nu pot face nimic și că trebuie să fie prețul pe care îl plătim pentru a locui aici.
Este o evadare de la recunoașterea raţiunii suferinţelor. În loc să ne întrebăm de ce ni se întâmplă acest lucru și dacă este posibil ca totul să aibă un scop, ne liniştim și acceptăm. Chiar și atunci când suferim mai multe lovituri, încercăm să reducem senzația dureroasă. Chiar dacă zeci de oameni ar muri în fiecare zi, ne-am simți în continuare ca și cum ar fi o singură persoană pe lună. Asta se întâmplă astăzi în societatea noastră. Fiind eroi și ignorând suferinţele și loviturile, ne provocăm lovituri și mai mari, până când suferinţa și chinurile ne vor obliga să spunem: „Destul, există o raţiune pentru toate acestea, să o găsim, este undeva în noi. ”
Eu numesc acest „eroism” și orbire de a nu simți suferinţa, „egoism prostesc”. Este ca în fabula cu struțul care își ascunde capul în nisip în fața pericolului. Astfel de acțiuni au devenit deja o strategie în țara noastră. Politicienii se laudă cu mintea îngustă și concurează cu lipsa lor de înțelegere faţă de faptele cu care se confruntă.
Cel care este preocupat de raţiunea suferinţelor este diferit faţă de ceilalți, prin faptul că are un suflet mai dezvoltat. Prin urmare, este de datoria lui să le explice celorlalţi că există un motiv pentru suferinţe, că acestea reprezintă ceva, care își propune să ne ceară să ne unim cu Forța Superioară. Este suficient ca oamenii să se concentreze asupra celui care ne trimite loviturile mai curând decât asupra loviturilor, căci Creatorul ne aduce mai aproape de bine. Dacă începem să ne gândim la obiectiv, în loc să fim preocupaţi de lovituri și de egoismul nostru, ne vom rezolva toate problemele.
(înapoi Cartea INTERVIU CU VIITORUL – click)