(înapoi cartea CALEA CABALEI – click)
Nu este suficient să-l iubești pe Creator și să vrei să te unești cu El. Este, totdată necesar, să urăști răul din tine, adică propria ta natură – dorința de auto-mulţumire – din care nu poți scăpa singur. Ar trebui să ajungi într-o stare în care-ţi faci o introspecţie, să vezi răul dinăuntrul tău și să te simți permanent chinuit de el. Trebuie să știi cât pierzi și, totuși, să știi că nu vei putea să te eliberezi de rău.
În același timp, nu ne putem împăca cu această stare, pentru că simțim pierderea pe care ne-o produce răul, și cu realitatea faptului că nu vom găsi niciodată în noi înșine puterea de a ne salva, întrucât această trăsătură a fost imprimată în noi de către Creator.
Pentru a ieși din lumea noastră și a intra în lumea spirituală, trebuie să trăim experienţa unui număr de situații specifice: În primul rând, trebuie să simțim că starea în care ne aflăm este intolerabilă. Asta se poate întâmpla numai atunci când simțim, fie şi numai un pic, ce este spiritualitatea și cât de diferită este de propria noastră stare. Trebuie să simțim că tot binele este acolo, că este o nesfârşită abundență, liniște, eternitate și completitudine și că totul este o Putere Unică ce ne atrage spre ea.
În plus, există forța din această lume care te respinge din starea care acum a devenit intolerabilă pentru tine. Când aceste două forțe – dintre care una te atrage spre spiritualitate iar cealaltă te respinge din starea ta actuală – îşi ating maximul, alături de conștientizarea de către tine a totalei neputințe de a te elibera de rău, se produce o explozie și Creatorul te eliberează.
Ceea ce poți și trebuie să faci este să dezvolți o ură autentică față de răul din tine. Apoi, Creatorul te va elibera de el. Creatorul păzeşte sufletele, dovadă fiind faptul că le salvează de rău. Dacă cineva are chiar şi cea mai mică conexiune conștientă cu Creatorul, acela este un om norocos.
Toate stările a căror experienţă o trăim în spiritualitate continuă să existe și pot fi reparcurse în orice etapă, rectificate și folosite pentru a ne continua progresul. De vreme ce Creatorul dă, creaturile Sale trebuie să încerce să dorească același lucru. Reversul este de asemenea adevărat, întrucât Creatorul urăște să fie Cel care primeşte. Pentru început, El este gata și nu are nevoie de nimic; prin urmare, creaturile Sale ar trebui să urască să primească, întrucât aceasta este originea tuturor relelor. Numai prin ură față de rău aceasta poate să fie rectificată și să devină subordonată sfințeniei Creatorului.
Dacă suntem confruntaţi cu o stare de gol, de indiferență și cu senzaţia de rău, înseamnă că starea noastră aparține deja gradului următor, care nu a fost încă rectificat. Fiecare situație începe în întuneric. Ziua începe cu noaptea; vasele încep cu voința de a primi. Apoi sunt rectificate și primesc Lumina. Astfel, de fiecare dată când simțim o nouă senzație de rău, ar trebui să fim fericiți, deoarece următoarea fază va fi primirea Luminii. Nu există progres în senzația de rău, întrucât doar prezența a două situații contradictorii ne permite să ajungem la linia de mijloc.
Baal HaSulam a comparat această mișcare cu respirația: Mai întâi, plămânii se pregătesc, se golesc de aer și apoi se umplu cu o nouă Lumină. În fiecare loc și în fiecare lucru în parte, trebuie să existe mai întâi o nevoie, sau o lipsă. Abia după aceea are loc umplerea.
Fiecare om trebuie să ajungă la contopire cu Creatorul. Acest proces lung a fost predeterminat în gândirea Creației și a început cu mii de ani în urmă. Sufletele îl continuă acum cu fiecare întrupare. Nu există nimic în giganticul computer al Creației care să se întâmple fără un motiv anume. Totul este conectat cu alte lucruri prin legături invizibile. Lumea este un singur corp viu și orice schimbare, chiar şi în cea mai mică și mai îndepărtată zonă, afectează întreaga ființă.
Mineralul, vegetalul și animalul nu resimt schimbări de dispoziție. Dar nu există nicio creatură pe pământ care să nu aibă o scânteie dumnezeiască. Ele toate trebuie să împlinească scopul Creației, sfârșitul rectificării. Gradele de mineral, vegetal și animal vor merge pe urmele omului. Fiecare îşi are timpul său, condițiile și locul în care trebuie să se afle. Fiind în același loc fără să înțeleagă de ce și, parcurgând toate aceste trepte și acțiuni, le aduce pe fiecare în mod firesc către împlinirea scopului Creației, fiecare în felul său.
Acesta este momentul să ne punem întrebarea: „De ce unii ajung la Înțelepciunea Cabala, în timp ce alții nu?” Răspunsul este foarte simplu: Cei care ajung la Înțelepciunea Cabala au acumulat deja suficientă agonie pentru a se întreba: „Cine sunt eu?” și „Pentru ce trăiesc?”
Cei care trăiesc o viață obișnuită nu-şi pun niciodată aceste întrebări. Nimeni nu se întreabă de ce este fericit, pentru că dacă este fericit, este convins că e şi vrednic să merite acest lucru. Dar dacă suferă, atunci nu înțelege ce a făcut pentru a merita suferinţa și această întrebare nu-i aduce niciodată liniștea sufletească. Fiecare trebuie să muncească de unul singur pentru a se apropia de Creator, în loc să aștepte până când angoasa îi determină să acționeze.
Nu există nicio diferență între suferința în lumea noastră și suferința în lumea spirituală. Ambele forme de suferință sunt modalități prin care Creatorul ne poate controla și ghida. Dacă am putea transfera suferinţa fizică în suferinţă spirituală, am rectifica unele dintre vasele noastre și în acest fel ne-am egaliza atributele cu cele ale Creatorului, scurtându-ne astfel călătoria.
Când un cabalist se îmbolnăveşte fizic, trupul său suferă. Dar, de vreme ce trupul fizic nu poate dobândi spiritualitatea, doar senzația sa interioară devine spirituală, rectificată și-l trezește pe Cabalist, chiar dacă trupul său continuă să sufere. În timp ce sufletul Cabalistului continuă să se înalţe, sănătatea fizică continuă să se deterioreze.
De ce trupul nu se înalţă alături de suflet? Pentru că trupul nu poate deveni spiritual! Spiritualitatea este o ascensiune interioară a sufletului care nu are nicio legătură cu partea exterioară, cu trupul biologic. Trupul este sortit să piară și să fie îngropat în pământ. Aceasta este sfârșitul rectificării lui. Când un trup expiră, omul primește un trup nou, la fel cum schimbăm o cămașă atunci când cea pe care o purtăm trebuie spălată.
Există suflete precum cele ale lui Rav Şimon Bar Yohai, ARI sau Rav Yehuda Aşlag, care s-au rectificat deja și nu mai au nevoie să coboare în această lume. Ei o fac numai pentru a rectifica lumea; absorb agonia din întreaga lume și astfel suferă pentru asta. Acest proces se numește Hitkalelut (amestec / contopire) a sufletelor. Adică fiecare suflet se amestecă cu altele pentru a le ajuta să se rectifice.
Ar trebui să ne raportăm la suferinţa trupului, ca la o chemare la spiritualitate și contact cu Creatorul. Când eşti atent la această chemare, toate chinurile sunt rectificate și se diminuează. Cel care intră în spiritualitate înţelege tot ceea ce Creatorul permite. Un cabalist vrea, însă, să înţeleagă ceea ce va intensifica progresul spiritual; restul este lipsit de importanță.
În a sa Inroducere la Studiul celor zece Sfirot, Baal HaSulam scrie despre patru grade: Malhut, Zeir Anpin, Bina și Hochma. Acestea sunt gradele de dobândire a Creatorului (Keter). Când Îl dobândim pe Creator, El ne revelează tot ceea ce ni s-a întâmplat de-a lungul întregii istorii a sufletelor noastre. Asta include tratamentul pe care ni l-a aplicat Creatorul la fiecare pas, cum a dipărut Lumina, ce chinuri am suferit și de ce s-au întâmplat toate acestea.
Abia acum putem înţelege cum Creatorul a fost întotdeauna bun cu noi, și nu a avut niciodată alte raţiuni. Faptul că noi am considerat acele evenimente ca fiind rele a fost din cauza simțurilor noastre deficiente, ceea ce ne-a făcut să percepem demersul Creatorului ca fiind negativ. Tot ceea ce înţelegem acum ne aduce o şi mai mare iubire față de Creator. De aceea, trebuie să învăţăm din tot ceea ce s-a întâmplat în vasele noastre recent rectificate.
În faza următoare și finală, Creatorul Își demonstrează atitudinea faţă de toate sufletele de-a lungul generațiilor. Acum înţelegem cât de bun a fost Creatorul cu toate creaturile Sale. Rezultatul unei astfel de înţelegeri este iubirea veşnică pentru Creator. Singurul lucru pe care omul nu îl poate înţelege este modul în care fiecare va ajunge la Creator, fie în mod natural, fie cu ajutorul Creatorului și când.
Pentru început, există suficientă cantitate și calitate a dorinței în om. Trebuie să învățăm să o folosim doar cu intenția potrivită: fie folosim dorințele noastre de a ne auto-satisface și de a primi cât mai multă plăcere cu cel mai mic efort posibil, fie ne dorim doar să îi producem încântare Creatorului primind de la El cantitatea maximă de plăcere. Cu alte cuvinte, primim pentru a-I da Lui încântare.
Noi nu ne putem schimba intenţia cu de la noi putere. Numai Creatorul o poate face. Dacă, în timp ce ne folosim dorințele, intenţia de „a primi” ne face să urâm egoismul, este un semn că am ajuns să recunoaștem răul din noi. Într-o astfel de stare, vom fi răsplătiți cu schimbarea intenţiei în “a dărui”. Trecerea de la Lo Lişma (pentru a primi, literal: ”nu de dragul ei”) la Lişma (pentru a dărui, literal: “de dragul ei”) este, de fapt, trecerea barierei dintre lumea noastră și lumea spirituală. O astfel de stare se numește „naștere”, achiziția ecranului; este trecerea Mării Roșii care face diferenţa între Egipt și Țara lui Israel.
Numai intenţia se schimbă atunci când dobândim spiritualitatea. Voința de a primi nu se diminuează ca urmare a acestui fap, dar continuă să se amplifice și să se reînnoiască ea însăși cu fiecare grad spiritual. Am spus mai devreme că totul a fost deja creat și nu mai există inovații. Este adevărat că întreaga voință de a primi a fost deja creată, dar înainte de dobândirea spiritualității mi s-a arătat doar o mică parte, neglijabilă a ei. Acum, însă, găsim dorințe egoiste din ce în ce mai mari în fiecare grad, dar numai în măsura în care sunt capabil să le rectific intenţia.
Dacă ve fi simțit răul din interior, fii mândru și recunoscător. Asta înseamnă că ai meritat revelarea răului din tine.
Senzaţiile noastre interioare sunt legate de scopul final al tuturor lucrurilor care ni se întâmplă, rezultatul final, acela care ne-a prilejuit această situație și raţiunea acesteia. Trebuie să știm că egoismul este nu numai contrar Creatorului, dar și egal ca mărime. Mai mult, în fiecare grad egoismul devine din ce în ce mai agresiv.
Este interzis să discutăm cu ceilalţi, ceea ce simțim, întrucât cel cu care vorbeşti poate fi într-o situație similară cu a ta și nu te poate ajuta. Astfel, s-ar putea să îţi transferi starea deficitară asupra prietenului. Poți vorbi despre asta cu un învăţător Cabalist, dar cel mai bine este să vorbeşti cu Creatorul.
Pentru a dobândi spiritualitatea, trebuie să-ţi laşi gândurile egoiste în această lume. Trebuie să recunoști răul din ele și incapacitatea ta de a dobândi spiritualitatea din cauza lor. Trebuie să înfrunți agonia care însoțește senzația de opoziție dintre Creator și tine, și să o urăşti cât mai vehement posibil. Atunci. și numai atunci, vei descoperi spiritualitatea.
Recunoașterea răului nu este doar o dispoziție neplăcută datorată absenței temporare a ceva ce îți dorești. Recunoașterea răului necesită senzația Creatorului, punerea în opoziție a naturii tale cu natura Sa altruistă. Trebuie să-ţi simți natura 100% egoistă versus El, 100% altruism; trebuie să simți că această situație este intolerabilă și să ai o dorință arzătoare de a o corecta.
Începând de la barieră și deasupra acesteia, atunci când deja te ridici în gradele spirituale, îl simţi pe Creator. Acum trebuie să îţi corectezi permanent atitudinea față de Creator, adică scopul. Aici se face lucrarea de recunoaștere a răului. Cojile (Klipot) sunt cele care se opun Luminii, se opun rectificării vaselor de primire în vase de dăruire.
(înapoi cartea CALEA CABALEI – click)