REÎNCARNAREA

(înapoi la pagina O CARTE DESCHISĂ – click)

Sufletele coboară în trupurile fizice conform unei ordini fixe ​​și prestabilite. Se întorc de fiecare dată în această lume într-un trup nou. Caracteristicile fizice ale fiecărei generații sunt similare cu  ale celei care o precedă, dar sufletele fiecărei generații vin pe lume cu experiența acumulată a tuturor generațiilor anterioare. Au noi puteri pe care le-au dobândit în timpul șederii lor „acolo Sus”.

De aceea, în fiecare generație există o serie de dorințe, de obiective în viață, care caracterizează generația respectivă. În fiecare generație coboară suflete cu noi dorințe potențiale. Dorințele determină modul în care vor evolua știința, cultura, arta și relațiile sociale ale acelei generații.

Totul este determinat de Sus, chiar înainte ca sufletele să coboare în această lume și să determine direcția dezvoltării acelei generații. Privind atributele sufletelor care coboară în lume, este posibil să se prezică toate detaliile dezvoltării unei anumite generații, inclusiv toate evenimentele importante care vor avea loc până la ultimul detaliu, întrucât datele spirituale din suflete, dintru început includ în el totul!  

Chiar dacă o anumită generație nu dezvoltă dorința de a descoperi realitatea adevărată – Creatorul, totuși se fac anumite progrese în acea direcție, când oamenii suferă dureri și chinuri care le sunt trimise de către Creator. Astfel, fiecare generație acumulează experiență în relaționarea cu egoismul său și, drept rezultat, începe să simtă acea suferinţă. Dar în acel moment, este încă o suferinţă inconștientă, întrucât motivul real al acesteia, care provine din natura noastră egoistă, nu este încă înțeles.

În cele din urmă, memoria acumulată a suferinţelor tuturor generațiilor va conduce la înțelegerea faptului că primim de sus numai benevolenţă. Când simțim acea benevolenţă numai prin vasele noastre egoiste, o vom simți ca un rău absolut! Evoluția generațiilor ne va aduce la dobândirea adevăratei realități.

Un tip diferit de suflete coboară în timpul fiecărei ere istorice, întrucât au nevoie de un fel diferit de providență. Au nevoie de providență care să se potrivească tipului de suflete care se află în prezent în lume.

De aceea, în fiecare generație există oameni care ne conduc spre progresul spiritual. Ei scriu cărți, înființează grupuri de discipoli, totul pentru a ne transmite metoda prin care să dezvăluim și să dobândim adevărata realitate, care s-ar potrivi cel mai bine tipului actual de suflete.

În „Prefața la Cartea Zohar”, Baal HaSulam scrie că în decursul unei perioade de șase mii de ani, sufletele coboară în această lume. În fiecare generație sufletele sunt caracterizate de calități mai rele și mai grosiere.

Fiecare generație își cere propria rectificare. În primele două milenii, sufletele care au coborât au fost într-adevăr atât de pure, încât nici nu au avut nevoie de Tora pentru a-și îndeplini partea. Ei au evoluat în această lume fără a fi nevoie de un mijloc pentru dezvăluirea și dobândirea spiritualităţii. A fost o perioadă de acumulare de experiență și de suferinţe în lume. Faptul că au existat în această lume a fost suficient pentru ca ei să avanseze spre rectificarea spirituală. Suferinţele acumulate au împins sufletele să iasă din acea stare dureroasă. Forța motrice în dezvoltarea umană este, de fapt, dorința de a se elibera de durere.

În următoarele două milenii, au avut nevoie pentru evoluția lor spirituală doar de Tora revelată și de respectarea fizică a poruncilor (Miţvot).  

Ei s-au raportat la Miţvot ca acte care sunt orientare către această lume fizică. Îndeplinirea mecanică a acestor Miţvot le-a fost suficientă pentru a fi purificați și avansați spre rectificare.

Însă împlinirea scopului sufletelor nu se sfârşeşte aici. Numărul sufletelor este limitat: există 600.000 de suflete. De fiecare dată, sufletele coboară în lume pentru a împlini încă un avans spiritual.

Când ne referim la un suflet ca fiind mai mult sau mai puţin grosier, ne raportăm la durata de timp care rămâne înainte ca acesta să dobândească sfârșitul rectificării. Un suflet care are nevoie de o rectificare mai mare este considerat ca fiind mai grosier.

Epoca coborârii sufletelor a durat până în secolul al XVI-lea și s-a încheiat când ARI a scris că, încă de pe vremea sa, nu numai că studiul Cabalei este de dorit, ci este obligatoriu pentru toată lumea: bărbați, femei și copii din toate națiunile.

Se explică faptul că sufletele au atins un anumit grad de evoluție, astfel încât fiecare suflet, folosind sistemul unic pe care ARI l-a dezvoltat, va putea ajunge la dobândirea completă a realității, dobândirea sursei de lumină și împlinirea propriului său scop al rectificării. Astfel, fiecare suflet ar putea să realizeze scopul pentru care a coborât în ​​această lume, să-și împlinească destinul în această lume.

Numai această condiție necesită dobândirea adevăratei realități pe care o permite Înțelepciunea Cabala. Această dobândire va fi numai atunci când întreaga omenire va descoperi legile structurii reale a lumii, originea acestora, moment în care chinul și durerea vor dispărea din această lume.

Când ne vom da seama cum ne afectează realitatea și cum ne raportăm la ea, vom înceta să stricăm ceea ce nu trebuie; nu vom rata oportunitățile de a face ceea ce trebuie făcut și toate acțiunile noastre vor fi conștiente și corecte – în conformitate cu legile universului. Atunci această lume și lumea pe care o vom descoperi, vor coexista în deplină armonie.

Între timp, însă, nu putem decât să greșim. Doar retrospectiv putem vedea că am stricat, nu am rectificat. Astăzi, nu avem cum să ne abținem de la greșeli. Omenirea se află       într-un punct mort și se năpustește, provocând din ce în ce mai multă suferinţă și rău.

Suferinţa noastră va continua să crească, până când în final întreaga omenire își va da seama că nu există decât o singură cale – cea a creșterii spirituale. Trebuie să realizăm acest lucru; nu avem altă alternativă, decât să începem să studiem legile lumii superioare, să încercăm să le înțelegem, pentru că suntem o parte inseparabilă a acesteia.

Această înțelegere ne va schimba dramatic starea și ne va face să atingem grade spirituale superioare. Vom începe să acționăm conștient, dintr-o perspectivă mai largă, să înțelegem obiectivul final și să începem să lucrăm împreună și nu ca indivizi care nu au grijă de nimeni în afară de ei înșiși.

(înapoi la pagina O CARTE DESCHISĂ – click)

error: Content is protected !!