(înapoi la „Reîncarnarea” – link)
Reîncarnarea de la un trup la altul este o căutare lungă și anevoioasă pentru Tikun pe care sufletul o trece de zeci, chiar de sute de ori înainte ca, în cele din urmă, să-și dobândească perfecțiunea supremă și să-și primească recompensele. În capitolele precedente am discutat despre această călătorie a sufletului în scopul rectificării (Tikun). În capitolele următoare vom explora alte raţiuni pentru reîncarnare și manifestările sale.
Dacă un suflet păcătuiește în timp ce sălăşluieşte într-un trup fizic, el primește pedepsele potrivite în tărâmul lui Gehenom.[1]
[1] Vezi Ioşua capitolul 15, versetul 8. Ieremia capitolul 7, versetul 31. Isaia capitolul 30, versetul 33. Aici este scris că într-o vale din apropierea orașului Ierusalim numită Gehenom, închinătorii idolilor își ardeau copiii. Din acest motiv, termenul Gehenom este folosit ca metaforă pentru pedepsele pentru viața de apoi. Multe comentarii afirmă că Gehenom este de fapt un loc pe această planetă fizică, cu o dimensiune fizică. Motivul, însă, pentru care nu-l vedem, este acela că nu percepem spiritualitatea. Este o lume spirituală situată într-o sferă fizică și ocupă spațiu fizic. Totuși, putem sta chiar în centrul Gehenom-ului (sau Gan Eden) și să nu simțim prezența lui, pentru că nu vedem şi nu simțim aceste realități superioare. Următorii sunt de părere că are un loc fizic. Rambam, Sanhedrin capitolul 10, Mişnah 1. Ramban Torah Ha-Adam. Şa’ar Hagmul. Ramban, Geneza capitolul 3, versetul 22. Rabbi Hasdai Cresces, Sau HaŞem, Ma’amor 4, Druş 9. Rabbi Avraham ben HaRambam, Bereişit capitolul 2, versetul 8. Rabbi Nisan ben Reuven. Deraşot HaRan (Ierusalim: Mochon Şolom, 1977), Druş 7. Rabin Mayer Eben Aldavit, Şivilei Emunah (Ierusalim: 1990), Nosiv Tişihei. Prin urmare, deoarece Gehenom are o legătură cu realitatea fizică, pentru ca o persoană să-și primească purificarea potrivită în Gehenom, rămâne, chiar și după moarte, o versiune purificată a corpului fizic. Vezi Zohar partea 3, p. 185b. Rabbi Meir Ben Gabbai, Avodat HaKodeş partea 2, capitolul 31. Rabbi Hayim Vital, Şa’arey Kduşa, partea 1, Sa’ar 1. Rabbi Menaşa Ben Israel. Nişmat Hayim. Ma’amor 1, capitolul 10.
Când vorbim despre pedepsirea de către D-zeu, nu înseamnă „timp de izbăvire” ci, mai degrabă, este un timp de purificare și curățire a sufletului. Ea eliberează sufletul de toate impuritățile sale adunate în această lume inferioară, astfel încât sufletul să poată fi purificat și să intre în Paradisul Etern. Pedepsele pe care sufletul le primește în Gehenom sunt o manifestare directă a fărădelegilor pe care le-a făcut în această lume. Păcatul este acțiunea, care provoacă o reacție. Pedeapsa este cauzată de legea cauzei și efectului.[2]
[2] Vezi rabinul Yeşayahu Halevi Horowiţ, Şallah HaKodeş. Şnei Luchot Habrit Beit Acharon 12 (1-2). Vezi rabinul M. M. Schneerson, Likutei Sichot (New York: Kehot Publication Society, 1988), voi. 26, p. 230.
În Talmud și Midraș, se vorbește despre un Gehenom al focului arzând (care este cea mai populară viziune despre „iad” în cultura occidentală) și un Gehenom al apelor înghețate. [3] (Aceasta nu înseamnă un foc sau apă literal [4] ci, mai degrabă, o entitate spirituală, o existență spirituală lipsită de dimensiuni fizice. Folosim termenii de foc și apă ca metaforă, pentru a face conceptul mai tangibil și mai cuprinzător.)
[3] Vezi Midraş Tanchuma. Parşat Re’eh capitolul 13. Sanhedrin Talmudul Ierusalmitean, capitolul 10, Halacha 3. Yalkut Şimonei, Psalmi capitolul 40:37. Rabbeinu Bachya, Numeri capitolul 16, versetul 33. În numele Midrașului.
[4] Există, de asemenea, opinii care susțin că Gehenom nu are nicio dimensiune fizică și, când Talmudul menționează o măsură pentru Gehenom, se vorbește doar despre o dimensiune spirituală (vezi Be’er Hagolah. Be’er Şişi, Rabbi Yehudah Loew). (1512-1609), Maharalul). De același autor, Tiferet Yisrael (Israel: 1980), capitolul 18. Vezi și Sfârșitul lui Kuzari Ma’amor 1. Emunot VeDeyot, Ma’amor 9, capitolul 5. Safer Halkkarim, Ma’amor 4, capitolul 33. Chiar și conform opiniilor menționate mai sus , care spun că are o dimensiune fizică, Gehenom este o lume spirituală cu pedepse spirituale (sau, un fizic purificat care pare a fi spiritual, Rambam). (Trebuie remarcat că, chiar și în conformitate cu aceste opinii – Maharal etc. – Gehenom există, trebuie să existe undeva și că undeva trebuie să fie aici, pentru că această lume este singura creație. Noțiunea că raiul și iadul există undeva în spatele norilor este doar un mit. În adevăr, el există aici, dar într-o realitate spirituală superioară.)
Aceste pedepse servesc drept consecințe directe pentru acțiunile sufletului. Dacă o persoană a păcătuit în această lume cu și prin foc, de pildă, în loc să-și folosească pasiunea înnăscută și iubirea arzătoare pentru slujirea lui D-zeu, el a greşit și a folosit această iubire de foc pentru lăcomia pătimașă, pentru iubirea materialistului. Atunci, metoda de purificare și rafinare a lui trebuie să vină și prin foc. Pentru a eradica focul nesfânt, avem nevoie de un foc opus, un foc sfânt. Focul este folosit pentru a lupta cu focul. Există o lege în Şulchan Aruch care este următoarea:[5] Se folosește focul pentru a îndepărta murdăria înrădăcinată într-o oală prin foc (adică prin gătit). Murdăria spirituală înrădăcinată prin foc trebuie, de asemenea, îndepărtată cu foc.
[5] Rabinul Josef Caro, Şulchan Aruch. Orach Hayim, capitolul 451.
Același lucru este valabil și atunci când o persoană păcătuiește cu apă, adică cu răceală. Era rece și indiferent față de tot ce este sfânt și evlavios. Purificarea acestei persoane trebuie realizată și prin răceală. Este cunoscut faptul că, atunci când o persoană este rece și are degerături, modalitatea de a o încălzi este prin frecarea cu gheață pe corp.[6] După cum spune axioma talmudică, „O persoană este măsurată după propria sa socoteală.”[7]
[6] Vezi rabinul Schneur Zalman din Liadi, Ma’amar Admur Hazaken Enyonim (New York: Kehot Publication Society, 1983), p. 211.
[7] Talmud. Sota, capitolul 1, Mishnah 7.
În plus, chiar dacă cineva nu a păcătuit niciodată pe acest pământ, va avea totuși nevoie de o purificare pentru a se scutura de corporalitate, astfel încât să poată intra în lumile spirituale superioare de deasupra. Această purificare se numește Chibut HaKever, [8] lovirea mormântului. Asta înseamnă că după ce sufletul părăsește trupul, trupul începe în mod natural să se descompună încetul cu încetul. Pe măsură ce sufletul acestei persoane își vede trupul deteriorându-se, asta constituie sursa unei uriaşe dureri şi întristări pentru suflet, ca şi cum cineva ar asista de la distanţă cum casa în care s-a născut și și-a trăit o viaţă întreagă îi este distrusă de hoți. [9] Nu este o durere fizică ci, mai degrabă, o durere psihologică și o angoasă extraordinară.[10] Inutil a spune că mărimea durerii prin care trece sufletul va depinde de atașamentul sufletului de trupul său în timpul șederii în această lume. Dacă cineva era exagerat de absorbit și obsedat de corpul său fizic – și de lumea materială în general – urmărirea propriului său corp degradându-se încetul cu încetul ar putea fi cea mai înspăimântătoare și dureroasă experiență. Cu toate acestea, unui Ţadik, care a fost complet cufundat în spiritualitate chiar și în timp ce se afla în această lume fizică, s-ar putea să nu-i pese atât de mult de decăderea sa fizică, pentru că nu i-a păsat niciodată cu adevărat de trupul său chiar și atunci când se afla în această lume. Prin urmare, se spune că Ţadikim nu vor fi deranjaţi de Chibut HaKever.[11]
[8] Talmud Brachot 18b. Şabat 13b și 152b. După cum a explicat rabinul Sa’adia Gaon. Emunot VeDeyot, Ma’amor 6, capitolul 7. Și rabinul Menaşa Ben Israel. Nişmat Hayim, Ma’amor 2, capitolul 24.
[9] Vezi rabinul Sa’adia Gaon, Emunot VeDayot, Ma’amor 6, capitolul 7.
[10] Rabbi Judah HaHassid, Sefer Hassidim, capitolul 1163. Rabinul Sa’adia Gaon, Emunot VeDeyot, Ma’amor 6, capitolul 7. Rabinul Ţvi Hirş Hayot, MaHaraţ Hayot. În Talmud Şabat 13b. Rabinul Pinchas Eliyahu Ben Meir din Vilna, Safer Habrit, partea 2, Ma’amor 8, capitolul 4. Rabinul Menaşa Ben Israel, scrie că este ca și cum ai vedea pedepsirea unei persoane dragi. Vezi Nişmat Hayim, Ma’amor 2, capitolul 24.
[11] Vezi Safer Şa’ar HaGilgulirn, Hakdamah 23. Totul depinde de cât de mult a fost atașat sau detașat de fizic, de lumea materială. Dacă erai total detașat și erai un Ţadik Gamur (vezi Tanya, capitolul 10), un Ţadik complet și nu aveai nici un atașament față de fizic, atunci nu este nevoie de Chibut HaKever. (O persoană care moare de Erev Şabbat după ora cinci, nici nu are această purificare. Ibid. Hakdamah 23.)
Mai există şi o altă formă de curățare și purificare care se numește Kaf HaKela, care este ca şi cum ai fi „aruncat cu o praștie de la un capăt la altul al lumii.”[12]
[12] Vezi Talmudul. Şabat 152b. MaHarşa. Ad loc. Avot DeRebbe Nathan, capitolul 12. La care se face aluzie în Samuel 1, capitolul 25, versetul 29.
Explicația acestui lucru este că unul dintre cele mai mari daruri pe care D-zeu le-a dăruit omenirii este puterea de a uita. Capacitatea de a uita este unul dintre cele mai importante ingrediente pentru o ființă umană sănătoasă. Imaginați-vă o persoană care are o memorie fotografică și, în consecință, nu uită niciodată nimic. Dacă acest individ trece prin perioade foarte grele și dificile în timpul vieții sale și nu are capacitatea de a șterge amintirea, aceste parodii teribile trăite se vor afla mereu în fața ochilor lui. Această persoană nu se va putea bucura niciodată de un alt moment adevărat de fericire. În consecință, spunem că este de fapt o binecuvântare faptul că uităm; căci, încetul cu încetul putem uita toate greutățile prin care trecem (și la fel este adevărat și inversul, adică dacă vom fi mereu la fel de fericiți ca în vremurile celor mai fericite momente ale noastre, nu vom putea niciodată să plângem atunci când trebuie) . Pentru ca noi să trăim, trebuie să fim capabili să uităm. Așadar, uitarea este o necesitate pentru viață.[13]
[13] Vezi rabinul Bachya Ibn Pakudah (1050-1120), Chovot Halevavot (Diessen: 1946), Şa’ar Habechinah, capitolul 5.
Kaf HaKela este o pedeapsă a memoriei. Când un suflet părăsește această realitate fizică și intră în lumile spirituale de deasupra, primul lucru pe care trebuie să-l facă, pentru a se aclimatiza în aceste lumi spirituale, este să uite de corporalitate. Dacă sufletul a fost un individ neprihănit în timpul șederii sale în acest univers și corpul său fizic – și lumea materială în general – nu a avut niciodată prea multă semnificație pentru el, atunci procesul prin care va uita corporalitatea va fi unul foarte liniştit și ușor. Într-un fel, întreaga sa viață el aspirase să uite corporalitatea și să-și amintească adevărata natură. Adică de unde și din ce niveluri înalte a venit. Însă, dacă în timpul șederii sale în acest univers, uită de adevărata sa realitate spirituală și se atașează și se cufundă în corporalitate, purificarea sa vine prin faptul că nu i se permite să uite. I se arată frumusețea lumilor spirituale superioare și, în același timp, nu i se permite să uite josnicia lumii fizice (pe care acum o recunoaște ca fiind inferioară și nesemnificativă). Sufletul este aruncat de la un capăt al lumii – lumea fizică și tânjirea după ea – la celălalt capăt al lumii – lumea spiritualității și, totodată, tânjirea după ea.[14] Este ca și cum ai spune cuiva că trebuie să se bucure la o înmormântare și să plângă la o nuntă.
[14] Rabinul Josef Albo, Safer Haikkarim, Ma’amor 4, capitolul 33.
Ca o concluzie a celor de mai sus, vedem că pedepsele pentru păcate sunt date în Gehenom, iar reîncarnarea – în general – nu este o formă de pedeapsă ci, mai degrabă, un proces de Tikun – de înălţare. Iar înălţarea sufletului cu toate cele 613 compartimente ale sale se face prin cele 613 Miţvot, îndeplinite cu mare grijă si intensitate. Dacă toate cele 613 compartimente nu sunt încă înălţate, atunci sufletul trebuie să se întoarcă în această lume umilă într-o altă formă umană.[15]
[15] Vezi Safer HaGilgulim, capitolul 4. Safer Şa’ar HaGilgulim. Hakdamah
Voi divaga pentru o clipă și voi explora în profunzime aceste 613 Miţvot și efectul lor asupra sufletului.
Toate Miţvot sunt împărțite în cinci categorii.[16] Prima categorie implică Miţvot care pot fi săvârșite doar într-un timp în care Templul sfânt este în picioare, de pildă, o jertfă care nu poate fi oferită decât în Templu. Dacă un individ trăiește într-o perioadă în care aceste jertfe nu sunt relevante, este imposibil pentru el să îndeplinească respectiva Mițva și să înalțe acea parte anume a sufletului său. Atunci sufletul nu are nevoie să se reîncarneze pentru a ridica acea parte.[17] Cu toate acestea, dacă cineva are dorința expresă de a înălța această parte specială a sufletului său, el poate face acest lucru prin învățarea și studierea legilor Torei care privesc aceste jertfe. După cum declară Talmudul, „Cel care studiază legile unei ofrande se consideră că a oferit acea ofrandă.”[18]
[16] Şulcan Aruh Harov. Hilchot Talmud Tora, capitolul 1, Halacha 4. Trebuie remarcat că în Hakdamah 11 (vezi și Şulchan Aruch, Ibid.), se afirmă că trebuie să încerci să studiezi cât mai mult toate cele patru diviziuni ale Torei, iar dacă nu reușești să faci acest lucru, sufletul tău va trebui să se reîncarneze din nou. De aici, s-ar părea că, pe lângă faptul că trebuie să fii reîncarnat pentru a nu ridica toate cele 613 părți ale sufletului (prin realizarea celor 613 Miţvot), trebuie să te reîncarnezi pentru a nu studia Tora complet. Totuși, nu este acesta cazul, căci, nestudind toate cele patru diviziuni ale Torei, cineva nu a îndeplinit în totalitate (acea) Mițva de a învăța Tora. Astfel, este ca orice altă Mițva, pe care, dacă nu ai îndeplinit-o complet, ai nevoie de reîncarnare.
[16] Safer Şa’ar HaGilgulim, Hakdamah 11.
[17] Safer Şa’ar HaGilgulim, Hakdamah 15.
[18] Vezi Talmudul. Menachot 110a.
A doua categorie se referă la acele Miţvot care sunt aplicabile în orice moment, în toate locurile. În plus, sunt acele Miţvot care „alergă după” tine să fie îndeplinite; de pildă, Miţvot de a avea credință în D-zeu și de a-L iubi pe D-zeu. Dacă părțile sufletului care sunt conectate cu aceste Miţvot nu au fost înălţate, sufletul va trebui să se reîncarneze din nou într-o altă ființă umană pentru ca acestea să fie înălţate.
A treia categorie de Miţvot sunt cele care apar doar în anumite situații. Prin urmare, nu suntem de fapt obligați să le îndeplinim, în afară de cazul în care apare situația respective; atunci trebuie să urmărim și să îndeplinim acea Mițva. De pildă, Mițva de a pune un parapet la acoperișul cuiva, ceea ce înseamnă că dacă o persoană are o casă cu un acoperiș neasigurat, Mițva cere să se facă „un parapet la respectivul acoperiș”. Dacă un suflet coboară până când este total înălţat, şi rămâne, totuşi, o Mițva pe care nu a îndeplinit-o niciodată, iar aceasta este acea Mițva de a face un parapet la acoperișul său (motivul fiind simplul fapt că nu a avut niciodată o casă cu un acoperiș). Atunci sufletul nu trebuie să se mai reîncarneze – el va fi înălțat fără a ţine seama de această Miţva.
[19] Vezi Zbid. Hakdamah 11
Ce se întâmplă, însă, dacă sufletul este total înălţat și singura Mițva pe care nu a îndeplinit-o este aceasta și a avut ocazia să o îndeplinească. Atunci, sufletul trebuie să se întoarcă în această lume până când va îndeplini această Mițva finală. Însă, atunci când acest suflet se va reîncarna, el va fi cu siguranță al unui Ţadik, o persoană dreaptă – ca și sufletele cu adevărat noi – întrucât sufletul este aproape complet ridicat și îi lipsește doar această ultimă Mițva.
A patra categorie implică Miţvot pe care omul nu le poate îndeplini fără intervenția divină; de pildă, acea Miţva de a-și răscumpăra primul născut bărbat. O persoană nu poate controla sexul primului său născut, acesta este ceva ce numai D-zeu poate controla. Prin urmare, dacă întregul suflet al cuiva este înălțat și doar această categorie de Miţvot lipsește, atunci sufletul nu trebuie să se reîncarneze într-o altă ființă umană. Este suficient ca sufletul să coboare într-o Ibur – impregnare (cum va fi ilustrat în capitolul următor).
Această categorie, a cincea și ultima, implică o singură Mițva, cea a procreării. Această Mițva este unică prin faptul că, dacă o persoană și-a înălţat întregul suflet și nu a înălţat încă partea corespunzătoare a sufletului conectată cu Mițva referitoare la procreere, atunci întregul suflet – chiar și cele 612 compartimente care au fost deja înălţate – trebuie să se reîncarneze pentru a înălţa această parte specială.[20]
[20] Și dacă ai de gând să întrebi, dacă întregul suflet trebuie să se reîncarneze, atunci unde este “tu” al sufletului, care trebuie să-și primească recompensa în Gan Eden sau pedeapsa în Gehenom? Mai mult, când vine vremea învierii și întregul suflet locuiește acum într-un alt trup, cum și cu ce suflet vei fi înviat? Acest fenomen este explicat în Cabala după cum urmează: “tu” al sufletului, partea care merge în Gan Eden și partea care va fi sufletul tău în timpul învierii, nu va fi din sufletul tău obișnuit ci, mai degrabă va fi de la începuturi, spiritul sufletului tău, o parte specială distinctă a sufletului.
Acestea sunt cele cinci categorii de Mițvot. Cu toate acestea, există încă o altă formă de Mițvot care nu se încadrează în aceste categorii, și anume Mițvot, care sunt date unor câțiva aleși. De exemplu, Mițva pentru ca un rege să scrie o Sefer Tora. Părțile sufletului care corespund acestei Mițva sunt înălţate prin acțiunile regelui. Când regele face îndeplineşte aceste Mițvot, nu numai că își înalță partea corespunzătoare a sufletului, dar el înalță de fapt întreaga națiune a lui Israel [21] pentru că sufletul său este ca un suflet general în ceea ce privește sufletele supușilor săi. Astăzi, când nu există regi, putem îndeplini aceste Mițvot (așa cum realizăm Mițvot ce pot fi îndeplinite doar în Templul sfânt) prin studierea acestor legi din Tora.
[21] Vezi rabinul Schneur Zalman din Liadi, Tanya (New York: Kehot Publication Society, 1965). Igrot HaKodeş, 29. Rabbi Pinchas Eliyahu Ben Meir din Vilna, Safer Habrit (Ierusalim: Yerid HaSefarim, 1990), partea 2, Ma’amor 3, capitolul 2.
Tot ce s-a discutat până în acest punct a întărit ideea reîncarnării ca proces de Tikun / elevare mai degrabă decât ca formă de pedeapsă. Pedeapsa sau purificarea sufletului are loc în Gehenom, așa cum sa discutat anterior.
Cu toate acestea, deși Gehenom, ca mecanism de purificare și rafinare, „funcționează” excelent pentru majoritatea sufletelor; pentru Ţadikim – oamenii drepți, nu este eficient. După cum afirmă Talmudul, „Focul din Gehenom nu are nicio dominație asupra lor.”[22] Tora pe care au învățat-o în această lume îi protejează în lumile superioare. Cu toate acestea, chiar și cel mai măreţ dintre Ţadikim greșește uneori. După cum a spus cel mai înțelept dintre oameni, regele Solomon, „Nu există niciun om drept în acest univers, care să facă numai bine și să nu păcătuiască.”[23] (În acest caz, păcatul nu înseamnă de fapt o încălcare literală ci, mai degrabă, păcatul constituie o greșeală, o acțiune incompletă, [24] pentru că un adevărat Ţadik nu comite o încălcare niciodată cu adevărat.) Cum poate fi purificat în Gehenom Ţadik care „păcătuiește”, dacă Gehenom nu are prevalență asupra lui? Cabala răspunde: „Un Ţadik care păcătuiește trebuie să se reîncarneze” [25] și această reîncarnare este o formă de pedeapsă, pentru a-l purifica pe Ţadik.
[22] Talmud. Hagigah 27a.
[23] Kohelet, capitolul 7, versetul 20.
[24] Raşi despre Geneza capitolul 31, versetul 39. Rabbi Yehudah Loew, Nesivat Olam (Israel: 1980), Nesiv HaTşuva, capitolul 7. Rabbi Yisrael Baal Şem Tov, Ţavot Horivaş (New York: Kehot Publication Society, 1982), cap. 133. Rabinul Schneur Zalman din Liadi, Likkutei Torah (New York: Kehot Publication Society, 1996), Parşat Mattot, p. 82a. Rabin M. M. Schneerson, Safer Hamamarim Meluket (New York: Kehot Publication Society, 1988), voi. 2, p. 128.
[25] Safer Şa’ar HaGilgulim, Hakdamah 4 și 22.
Cabala adaugă că există o altă situație posibilă în care reîncarnarea este folosită ca pedeapsă. [26] Atunci când o persoană face un păcat extrem de grav, care este atât de devastator încât nicio pedeapsă nu-i poate purifica sufletul, şi când pedeapsa este prin reîncarnare. Scopul următoarei coborâri a sufletului său va fi să înalţe și să rectifice ceea ce făcuse în încarnarea sa anterioară.
[26] Zbid. Hakdamah 8 și 11, rabinul Eliyahu ben Moshe Di Viadat, Reşit Hochma (Brooklyn: 1984), Şa’ar Hayira, capitolul 13.
Când acest suflet se reîncarnează, persoana care conține sufletul trebuie să-l înalțe, abținându-se de la a comite acel păcat anume. Întrebarea este evidentă: cum ar putea cineva să știe care este păcatul în legătură cu care trebuie să fie cel mai atent să nu greşească?
Rabinul Eliyahu din Vilna, Vilna Gaon (1720 – 1797), scrie în comentariul său la cartea lui Iona [27] că o persoană al cărei suflet a coborât pentru a se purifica pentru un anumit păcat va putea discerne care păcat sau ce păcate au nevoie de purificare. examinându-i natura și descoperind care păcat sau ce păcate se simte cel mai firesc înclinat să le comită. Păcatul de la care simte că are cele mai multe probleme să se abțină și care îi provoacă cea mai mare luptă ar fi cel care are nevoie de purificare. [28] În călătoria vieții, cineva întâmpină dificultăți în anumite chestiuni. O trăsătură de caracter pe care cineva este greu de controlat, cum ar fi furia excesivă, este un exemplu. Acesta este un semn că zona pe care o considerăm provocatoare poate fi tocmai motivul pentru care sufletul cuiva a coborât pe acest pământ. Fiecare suflet are propriul său scop și misiune unică. Paralel cu importanța și amploarea unui obiectiv sunt luptele și provocările în căutarea împlinirii lui. Ceea ce se traduce în propriile noastre vieți prin capacitatea de a primi și aprecia provocările pe care ni le aduce viața și de a le face față de parcă ele ar fi motivul existenței noastre. Cu cât lupta este mai mare, cu atât este mai plină de satisfacții. Aceasta este perspectiva unei persoane în acord cu spiritualitatea vieții.[29]
[27] Cartea lui Iona, capitolul 4, versetul 3.
[28] Rabinul Moşe Corodovero Şiut Komah (Israel: 1966), capitolul 4, p. 166 Vezi, de asemenea, Rabinul Ţadik HaCohen din Lublin (1823-1900), Ţidkot Haţadik, capitolul 49. (Vezi și Ha’yom Yom, a 8-a zi de Nisan.)
[29] Vezi rabinul Yisrael din Modziţ (1848-1920) Divrei Yisrael (Israel: 1980), Parşat Bereişit.
Mai există o altă formă de reîncarnare care este o metodă de pedeapsă, și anume reîncarnarea de la o ființă umană la un nivel inferior al creației – de la o ființă umană la un animal, un vegetal sau chiar într-o existență minerală, cum ar fi nisipul sau o piatră. [30]
[30] Hakana mai sigură. (Atribuit rabinului Nachunya ben Hakana, un sfânt din secolul I.) Sod Ve’oneş Gilgul A1 Ha’arayot (Israel: 1973), p. 192. Rabin Josef Caro, Magid Meşarim (Ierusalim: Orah, 1960), Parşat Vayikra, p. 87. rabinul Eliezer Ezcary. Safer Cheraidim, capitolul 33. Rabinul Meir Ben Gabbai. Avodat HaKodeş partea 2, capitolul 34. Rabinul Avraham Azulay. Hesed LeAvraham, partea 2, capitolul 47. Rabbi Menaşa Ben Israel. Nişmat Hayim Ma’amor 4, capitolul 13. Rabinul Pinchas Eliyahu Ben Meir din Vilna. Safer Habrit partea 2, Maamor 8, capitolul 2. Rabbi Haim Ibn Attar (1696-1743) Sau HaHaim Geneza capitolul 1, versetul 26.
Această formă de reîncarnare este foarte diferită de reîncarnarea despre care am discutat până acum. În acest tip de reîncarnare, acel „tu” al sufletului, partea sufletului cu care cineva a crescut și a fost asociat, este aceeași parte care se reîncarnează acum. În loc ca acel „tu” al sufletului să meargă la Gehenom pentru a fi rafinat, acel „tu” coboară din nou în această lume umilă, pentru a sălăşlui într-o creatură inferioară. Prin această întrupare sufletul își va primi pedeapsa potrivită.
Sufletul care se reîncarnează într-o altă ființă umană face acest lucru în scopul de Tikun și, prin urmare, devine sufletul personal al noii persoane. Acest suflet este sufletul lui D-zeu. Este sufletul cu care s-a născut și va muri, iar partea din acest suflet pe care o va înălța va fi a lui pentru totdeauna. Cu toate acestea, printr-o reîncarnare dintr-un om într-o ființă inferioară, sufletul intră într-o creație existentă, care are deja propriul suflet, iar acest suflet pedepsit nu animă ființa, ci doar sălăşluieşte în ea și suferă.[31]
[31] Vezi Safer HaGilgulim. Hakdamah 22. Vezi, de asemenea, Comentariul Benei Aharon. Ad loc.
Care este motivul acestei forme de pedeapsă? De ce ar merita o persoană acest tip de suferință și cum servește aceasta ca purificare?
Sufletul coboară în această lume pentru a înălţa corporalitatea. Acest lucru se face prin luarea unui obiect material, tangibil și ridicarea lui la sfințenie, folosindu-l pentru o Mițva, ridicând apoi sfintele scântei care rezidă în toată materia fizică.
După cum se explică în Cabala, [32] fiecare existență pe acest pământ, de la cea mai înaltă dintre creaturi – omul – până la cele neînsuflețite, conține o scânteie sfântă. Iar scopul creației omului este ca el să ridice toate aceste scântei la sursa lor originală în sfințenie.
[32] Ibid.
Un exemplu despre cum se face acest lucru: o persoană ia un animal Cușer și îl sacrifică conform Halacha și apoi mănâncă acea carne cu intenția de a folosi puterea nutrienților săi pentru a-l ajuta să-L slujească lui D-zeu. Carnea este atunci ridicată de la starea sa animală la o stare de sfințenie. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că, conform Cabalei,[33], dacă o persoană mănâncă carne și nu are intenții evlavioase, el mâncând doar pentru a-și potoli foamea, atunci nu există deloc înălțare – nu numai că acea carne nu este ridicat la Sfinţenie, dar nici măcar nu o ridică la nivelul omului. Apoi, Talmudul afirmă: „O persoană neînvățată nu trebuie să mănânce carne.”[34] O persoană care va mânca acea carne doar pentru a-și hrăni propria foame ar trebui să se abțină de la a o mânca, pentru că nu realizează nicio formă de înălțare prin consumul mâncării; și fără această înălțare, el nu este mai bun decât animalul pe care îl mănâncă. Cu toate acestea, i se permite să mănânce din regnul vegetal, pentru că omul trebuie să mănânce pentru a supraviețui.
[33] Safer HaGilgulim, Sader HaGilgulim.
[34] Talmud. Pesachim 49b.
Acest proces de înălțare se realizează prin fiecare poruncă pozitivă pe care o facem. Cum se ridică, totuși, ceea ce Tora ne interzice? Așa cum există înălțare prin acțiune pozitivă, există și înălțare prin „nonacțiuni” negative. Aceasta este înălțarea prin Dichiyah, prin evitare sau rezistență. Prin evitarea și distanţarea de acele entități nesfinte, cineva le ridică.
Aşa cum există capacitatea de a înălţa ceea ce este inferior, deopotrivă, cineva se poate coborî la nivelul lucrurilor cu care intră în contact. Omul, animalul rațional, o ființă intelectuală, ar trebui să fie condus de inteligența sa. Cu toate acestea, omul are posibilitatea de a acționa – dacă dorește așa – ca un animal, să fie condus de sufletul său animal și astfel să acționeze instinctiv mai degrabă decât intelectual, să fie condus de emoția pură. După cum am menționat anterior, instinctele naturale ale unei ființe umane sau sufletul animal nu sunt neapărat rele sau malefice. Ele sunt egoiste și pentru ele însele și sunt instinctele de supraviețuire de bază. Cu toate acestea, aceste instincte pot conduce o persoană la un rău adevărat; de pildă, pentru a supraviețui, poţi simți nevoia să comiţi o crimă. Midrașul afirmă: „Cei răi sunt înrobiți de emoțiile lor”. [35] Intelectul lor este controlat de sentimentele lor; mintea lor este în posesia inimii lor. Mai mult, o ființă umană are posibilitatea să se coboare și mai mult, să coboare la nivelul unei ființe neînsuflețite, minerale. El poate alege să se comporte ca o piatră, să fie total rece și indiferent, fără emoții, în ceea ce privește sfințenia. Şi pentru că toate pedepsele sunt o consecință directă a acțiunilor unei persoane, așa este și în cazul acestor pedepse. Dacă cineva s-a coborât și a acționat ca un animal, atunci purificarea lui vine prin reîncarnarea într-un animal. Dacă cineva s-a comportat ca o piatră, atunci acest individ va trebui să se reîncarneze într-o piatră.
[35] Midraș Rabba. Geneza Parașa 34, capitolul 11.
Rebbe Hassid, rabinul Pinchas din Koriţ (1728 – 1791), a spus odată în glumă[36] că un vanitos se va reîncarna într-o albină care bâzâie [37] întrucât această persoană spune continuu: „Eu sunt aşa” și „pe dincolo.” În idiș, el ar spune: „Ich Bin, Ich Bin.” Bin este cuvântul în idiș pentru albină. Prin urmare, spune Reb Pinchas, dat fiind că spune mereu „Ich Bin”, care în idiș se traduce prin „Eu sunt o albină”, astfel el va deveni în sfârșit – prin reîncarnare – o albină.
[36] „Midraş Pinchas” (Ierusalim: 1971), p. 81, capitolul 35.
[37] Se explică motivul pentru care o persoană îngâmfată, care se gândește doar la sine, se reîncarnează într-o albină care bâzâie, pentru că o albină este exact antiteza vanității. O albină din fire nu gândește niciodată pentru sine. Toate acțiunile ei sunt făcute în beneficiul întregului stup. Vezi rabinul Avraham Azulay (1570-1643), Hesed Le’Avraham (Ierusalim, Ben Yishai, 1997), partea 5, capitolul 24.
Aceste reîncarnări sunt o pedeapsă extraordinară pentru suflet, din cauza durerii imense pe care sufletul o îndură în timp ce se reîncarnează în animal sau mineral. Sufletul suferă psihologic, este jenat să fie un suflet uman aflat acum sub forma unui animal sau a unei creaturi inferioare. Analogia dată este a unui om înțelept care a păcătuit și, ca formă de pedeapsă, a fost legat cu lanțuri de un nebun, astfel încât să împărtășească cu nebunul toate experiențele vieții. [38] Pe lângă această suferinţă psihologică, există și o suferinţă reală, tangibilă, pe care o îndură sufletul (atât cât este posibil în ceea ce privește entitatea spirituală).
[38] O pildă dată de rabinul Menaşa Ben Israel. Nişmat Hayim, Ma’amor 4, cap.13.
Suferința sufletului uman prins într-o ființă inferioară este extraordinară. Este durerea unei izolări care limitează capacitatea cuiva de a se exprima. Pentru a înțelege și a aprecia pe deplin profunzimea acestei purificări, trebuie să înțelegem „construcția” sufletului și însăși natura sufletului în sine.
Vorbim despre inteligența sufletului, emoțiile, dorințele și așa mai departe. Totuși, aceasta nu este esența sufletului; este doar o manifestare a ceea ce este de fapt sufletul. Cu toate acestea, manifestările care provin din esență au o existență în esența sufletului, chiar înainte de a se manifesta, deși în esență nu sunt încă revelate. Prin urmare, pentru ca aceste manifestări ale sufletului să se dezvăluie, ele au nevoie de vasele lor potrivite, au nevoie de Kelim adecvate. Forma fizică a corpului uman se potrivește formei spirituale a sufletului și, prin urmare, îi dă posibilitatea să se exprime.[39]
[39] Vezi rabinul Hayim Vital, Şa’arey Kduşa, partea 1, Şa’ar 1.
Tora afirmă: [40] „Pentru că națiunea mea este cu adevărat o parte a lui D-zeu”. Așa cum numele lui D-zeu (Tetragrama) este împărțit în patru litere, prima literă fiind Yud (י), apoi Hey (ה) apoi Vav (ו) și la urmă un alt Hey (ה), același lucru este valabil și cu sufletul omului. În general, el este împărțit în patru compartimente.[41] Yud – care este doar un punct mic – reprezintă în om nivelul de Hochma – înțelepciunea, intuiția gândurilor, căci atunci când gândul intră pentru prima dată în minte, este doar un punct mic (nu este încă un gând pe deplin înțeles; nu se extinde). Următoarea literă este Hey, care este o literă mai largă și mai spațioasă. Se întinde mai mult și este mai lată. Aceasta reprezintă în om nivelul de Bina – înțelegerea. Gândul de la acest nivel ia forma unor gânduri cuprinzătoare și crește în lățime și lățime. A treia literă, Vav, reprezintă atributul emoției. Emoțiile sufletului sunt derivate din intelect. Gândul este interiorizat, este coborât la nivelul cuiva, asemănător cu litera Vav, care are doar lungime, reprezentând ideea de a lua din cele de sus și de a le transmite dedesubt. Ultima literă, Hey, este din nou o literă având o lățime și o înălţime; astfel, reprezintă în om nivelul de Malchut – suveranitate, dominație, extinderea influenței maiestuoase a cuiva în lung şi în lat. Întrucât cele patru litere ale numelui lui D-zeu corespund celor patru diviziuni ale sufletului, ele corespund, de asemenea, cu structura fizică a trupului. Trupul uman este împărțit în patru părți.[42] Capul ființei umane corespunde literei Yud (punctul de mai sus). Lungimea corpului uman corespunde literei Vav (o literă lungă). Cele cinci degete ale omului corespund literei Hey (căci Hey este numărul cinci în Gematria ebraică). Iar cele cinci degete de la picioare ale omului corespund celei de-a doua litere Hey. Astfel, corpul unei ființe umane a fost conceput și creat pentru a se potrivi sufletului uman.
[40] Deuteronom, capitolul 32, versetul 9.
[41] Rabinul Sehneur Zalman din Liadi, Tanya (New York: Kehot Publication Society, 1965), Zgeret HaTşuva, capitolul 4.
[42] Rabinul Yoseph Yiţchak, al șaselea Rebbe Chabad. Safer HaMa’amorim 5708 (New York: Kehot Publication Society, 1958), VaYetzer HaŞem, p. 66. The Lubavitcher Rebbe, Sefer HaMa’amorim Meluket (New York: Kehot Publication Society, 1993), voi. 4, p. 274.
Mai mult, se explică [43] faptul că chiar și nivelurile specifice ale sufletului își au locul lor unic de unde se manifestă în trup, de exemplu, chiar și diferitele diviziuni ale inteligenței își au locul lor distinct în creierul fizic: Hochma – înțelepciuneă, intuițiă, sau gândurile intuitive – și Bina – înțelegerea, formularea și înțelegerea gândurilor. Există o parte a creierului pentru nivelul de Hochma și există o altă parte pentru Bina.
[43] Zohar partea a 3-a, pp. 136, 146. Rabbi Josef Yiţchak, al șaselea Rebbe Chabad. Safer HaMa’amorim 5700 (New York: Kehot Publication Society, 1962), Lecha Arnar, p. 164.
Fiecare creație fizică din această lume are două elemente. [44] Existența reală: simplul fapt că există; și conturul și forma lui specifice, pe care D-zeu le creează pentru existență. Hassidut explică faptul că, într-un fel, conturul și forma fiecărei existențe determină propriul său Bitul – anularea sinelui, și anume capacitatea sa de a recunoaște Sfinţenia. Existența sa reală Yeş, pare să fi avut loc de la sine, fără intervenția divină. Dar prin recunoaşterea propriului său contur și propria formă fizică, ce este direct analogă cu sufletul său, cel care îl animă și îi dă viață, el îşi realizează sufletul și, prin recunoașterea sufletului, își realizează adevărata sa sursă.
[44] Rabinul Josef Yiţchak, al șaselea Rebbe Chabad. Safer HaMa’amorim 5710 (New York: Kehot Publication Society, 1951), Ki Chak LeYisrael, p. 13.
Și acum putem începe să înțelegem imensa suferinţă a sufletului într-o ființă inferioară. Pentru esența sufletului, nu există nicio diferență în ce priveşte locul unde se află; [45] chiar și în trupul unui om aceasta neexprimându-se ci doar existând. Cu toate acestea, partea sufletului care se exprimă, fie prin intellect, fie prin emoție, suferă enorm atunci când sălăşluieşte într-o ființă în care nu își poate exprima în mod corespunzător calitățile. Natura sufletului este aceea de a se dezvălui, iar această pedeapsă este contrară însăși naturii sale. Este ca și cum cineva ar lua un om liber și l-ar închide într-o închisoare, prins și incapabil să se elibereze. Când sufletul sălăşluieşte într-un animal, are spațiu limitat pentru exprimare, pentru că un animal are o anumită formă de inteligență și emoție. Totuși, atunci când sufletul se reîncarnează într-o creație neînsuflețită – de exemplu, într-o piatră – suferința este enormă pentru că nu are nicio ieșire de exprimare, piatra nu are nici inteligență, nici emoție. În consecință, se înțelege că cu cât sufletul se reîncarnează mai jos, cu atât suferinţa lui este mai mare.
[45] Rabinul Schneur Zalman din Liadi, Sidur Eim Dach (New York: Kehot Publication Society, 1965), p. 48. Vezi, de asemenea, Rabbi Şmuel, al cincilea Rebbe Chabad, Safer HaMa’amorim 5630 (New York: Kehot Publication Society, 1980), p. 292.
Trebuie reiterat, însă, faptul că acesta nu este un act de răzbunare din partea lui D-zeu. Este un proces de curățare și, prin urmare, un act de bunătate din partea lui D-zeu. Stimatul rabin al Amsterdamului secolului al XVII-lea, rabinul Menaşe Ben Israel, scrie [46] că cuvântul Gilgul (גלגול) în litere ebraice este egal, ca valoare numerică, cu cuvântul ebraic pentru bunătate, care este Hesed. Acest lucru implică faptul că reîncarnările sunt de fapt un act de benevolenţă.[47]
[46] Vezi Nişrnat Hayirn, Ma’arnor 4, capitolul 16. Această ecuație numerică este înregistrată și de rabinul Yeşayah Halevi Horowiţ, Şalah HoKodeş. Şnei Luchot Habrit (Ierusalim: 1963), Safer Bamidbar Devarim Re’eh Torah Or 7. Rabbi Nathan Şapira (1585 – 1633) Megalah Arnukhol capitolul 1 I. Rabbi Naftali Hirţ Bacharach, Ernek HaMelech. Hakdamah 2, capitolul 3.
[47] Vezi rabinul Meir Ben Gabbai, Avodat HaKodeş partea 2, capitolele 32, 33. Rabin Dan Yiţchak Arbarbanel, Deuteronom, Parşat Teiţei.
Perioada de timp pe care sufletul o petrece în ființa inferioară depinde de păcatul pentru care este curățit. Dacă ființa inferioară pe care o locuiește se întâmplă să moară în timpul sentinței sale, sufletul va fi transplantat într-un alt animal viu.[48]
[48] Vezi Safer Şa’ar HaGilgulirn, Hakdamah 22.
După ce sufletul și-a încheiat condamnarea în ființa inferioară, el nu și-a finalizat încă toate înălțările (cu excepția cazului în care a fost în regnul animal). Dacă sufletul a fost într-o ființă neînsuflețită, el trebuie să intre în regnul vegetal și apoi în regnul animal, și abia atunci și-a încheiat înălțările și așa mai departe. (Poate înălţa doar un nivel la un moment dat și trebuie să se înalţe dincolo de toate cele trei regnuri.[49])
[49] Vezi Ibid.
În plus, există și un anumit moment al anului în care fiecare dintre aceste niveluri poate fi înălţat. De pildă, dacă sufletul a fost reîncarnat într-o creatură neînsuflețită și pedeapsa a fost pentru o perioadă de cinci ani, după perioada de cinci ani până în prezent (când se termină cei cinci ani), sufletul nu va fi ridicat automat la nivelul de vegetal, întrucât există numai anumite luni din an în care sufletele care locuiesc în mineral sunt ridicate din acele niveluri. Și, există luni speciale ale anului în care sufletele sunt ridicate din nivelul vegetal și există momente de înălțare pentru suflete în regnul animal.
Anul, care are douăsprezece luni, este împărțit în trei diviziuni: primele patru luni, cele patru luni de mijloc și ultimele patru luni. Prin urmare, dacă (de pildă) un suflet a coborât într-o piatră în prima lună a anului, în luna lui Nisan, timp de cinci ani, astfel după cei cinci ani, sufletul trebuie să aștepte un timp (alte patru luni) până cele patru luni de la mijlocul anului, căci acestea sunt lunile în care sufletele urcă din mineral. Și dacă sufletul s-a reîncarnat într-o legumă pentru o perioadă de cinci ani, în a șasea lună a lui Elul, atunci după cinci ani, sufletul va trebui să aștepte până în primele patru luni ale anului. Astfel, sufletul va trebui să aștepte încă șase luni până când prima dintre primele patru luni pentru a fi înălţat. Și la fel, dacă sufletul a fost reîncarnat într-un animal în prima lună a anului, în luna lui Nissan pentru o perioadă de cinci ani, după cinci ani, sufletul va trebui să aștepte încă opt luni până la prima dintre ultimele patru luni ale anului.[50]
[50] Vezi Ibid.
Toate aceste înălţări vor avea loc automat, la timpul stabilit. Cu toate acestea, prin intervenția omului, timpul de pedeapsă poate fi scurtat. Dacă o ființă umană mănâncă un animal care conține în el un suflet uman, atunci el poate înălţa sufletul respective chiar înainte de timpul stabilit pentru perioada de curățare a acestuia.
Mai mult decât atât, dacă există un suflet în interiorul unui vegetal și o persoană îl consumă, nu numai că poate ridica sufletul înainte de timpul stabilit, dar poate chiar ridica sufletul pe două niveluri dintr-odată. Mâncând acest vegetal, el ridică sufletul de la nivelul vegetal la cel al omului, trecând peste nivelul animal. Și dacă întâmplător, în vegetal, s-a întâmplat să existe un fir de nisip (neînsuflețit) care conținea în el un suflet uman, atunci el poate ridica sufletul închis în nisip, pe toate cele trei niveluri dintr-odată, de la mineral la uman. .[51] Cu toate acestea, în Cabala [52] se afirmă clar că, pentru a ridica sufletul celui care este reîncarnat într-o creatură inferioară, persoana care mănâncă mâncarea trebuie să aibă un fel de legătură cu sufletul pe care îl consumă. Amândoi trebuie să împărtășească aceeași rădăcină a sufletului, amândoi trebuie să provină din aceeași zonă din sufletul general al lui Adam.
[51] Vezi Ibid.
[52] Hagilgulirn mai sigur. Sader Gilgulim, capitolul 4.
Dacă o persoană dorește să ridice sufletul uman conținut în hrană, trebuie să consume hrana cu intenții mai înalte, Kavana, și anume intenția ca, prin consumul acelei hrane fizice pe care trupul o cere, să aibă apoi un trup sănătos cu care să-i slujească lui D-zeu. Dacă, totuși, persoana a consumat o bucată de pâine cu un suflet de om conținut în ea și nu a avut intenție, atunci, deși a avut loc o înălțare a sufletului, nu a fost o înălțare pozitivă. Dimpotrivă, a fost una negativă, căci sufletul care era în acea hrană este acum ridicat la nivelul omului în sens negativ. Prin urmare, provoacă doar probleme și, în plus, poate dăuna spiritual pe „cel care a mâncat”.[53] Prin urmare, Talmudul declară: „Ace;la care este neînvățat nu ar trebui să mănânce carne.”[54] Cu toate acestea, nu există nicio hotărâre împotriva consumului de legume, deși este posibil ca în ele să existe un suflet uman. [55]
[53] Safer HaGilgulim, Sader Gilgulim, capitolul 4. Vezi și: Rabbi Moşe Corodovero Shiur Komah (Israel: 1966) capitolul 4, p. 168.
[54] Talmud. Pesachim 49b. Cu toate acestea, în Sfânta Zi de Şabat, toată lumea poate mânca carne, pentru că în Şabat toată lumea primește un suflet în plus, care ajută la înălțare.
[55] În Sefer HaGilgulim, Sader Gilgulim, capitolul 4, este scris că motivul pentru care cei neînvățați pot mânca legume este că nu au păcătuit atât de greu încât să-i pedepsească atât de aspru.
Aceste înălţări care apar înainte de timpul stabilit al sufletului pot fi, de asemenea, realizate de animale însele.[56] Dacă un animal mănâncă o legumă care conține în ea un suflet uman, animalul poate ridica atunci sufletul la nivelul regnului animal. Deși animalul nu consumă legumele cu o intenție evlavioasă, cu toate acestea, animalele nu au liberul arbitru și, prin urmare, tot ceea ce fac este o manifestare directă a voinței lui D-zeu, pentru că nu au altă voință și, prin urmare, faptul că ele mănâncă poate, de asemenea, să înalţe
[56] Vezi Sefer Şa’ar HaGilgulim, Hakdam 22. Rabbi Avraham Azulay, Hesed LeAvraham partea 5, capitolul 24.
Doar cei mai extremi păcătoși, cei care au săvârșit cele mai groaznice păcate, sunt pedepsiți prin reîncarnare într-o ființă inferioară. Rav Hayim Vital afirmă că, atunci când acești păcătoși mor, ei intră mai întâi în Gehenom, dar nu este suficient pentru a fi curăţiţi de păcatele lor; și prin urmare, ei trebuie să coboare în ființe inferioare.[57] Mai mult, există păcătoși care nici măcar nu sunt suficient de merituoşi pentru a intra în Gehenom (ceea ce este o pedeapsă mult mai ușoară). Aceste suflete se întorc în această lume umilă imediat după moartea lor și, prin reîncarnările lor de mai jos, își primesc purificarea corespunzătoare, până când, în cele din urmă, și ei vor putea să intre în Gan Eden. Chiar și cel mai mare dintre păcătoși intră inevitabil în Paradis. Așa cum spune Profetul: „D-zeu nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea lui.”[58] Chiar dacă este nevoie de una sau mai multe reîncarnări până când sufletul este suficient de demn pentru a intra în Paradis,[59] în cele din urmă toate sufletele vor intra.
[57] Sefer Şa’ar HaGilgulim, Hakdam 22. Vezi, de asemenea, Reshit Chachmah. Shar HaYirah, capitolul 13.
[58] Samuel II capitolul 14, versetul 14.
[59] Rabinul Schneur Zalman din Liadi, Tanya (New York: Kehot Publication Society, 1965), sfârșitul capitolului 39.
Gehenom nu are nici un efect asupra păcătoșilor extremi și, dimpotrivă, nu are nici un efect asupra unui mare Ţadik, deși din motive opuse. Întrucât Ţadikim nu pot fi afectaţi de Gehenom; dacă au nevoie de purificare, trebuie să coboare și ei într-o ființă inferioară, pentru o perioadă scurtă de timp, și la un nivel superior al creației. Se spune în Cabala că Ţadikim se reîncarnează în pești.[60]
[60] Safer Şa’ar HaGilgulim, Hakdamah 4. Vezi rabinul Shneur Zalman din Liadi. Meah Şa’arim (New York: Kehot Publication Society, 1967), p. 33. Pentru motivul pentru care Ţadikim se reîncarnează în pești, vezi Rabbi Haim Ibn Attar (1696 – 1743) sau HaHaim. Geneza capitolul 1, versetul 26 și rabinul Ţvi Elirnelech (Şapira) din Dinov (1785 – 1841) Bnei Yissaschar (Bnei Brak: Heichel HaSafer), Ma’arnorei Kodeş Sivan, Ma’amor 5 scrie că motivul pentru care reîncarnarea în pește este cea mai ușoară pedeapsă posibilă dintre toate reîncarnările, se datorează faptului că, în conformitate cu legea evreiască, peștele nu trebuie sacrificat ritualic înainte de a fi mâncat. Astfel, durerea pe care ei (sufletele care locuiesc în acești pești) o suferă prin moarte este mult mai puțin severă. Vezi și: Rabbi Yonathan Eibeschureţ Yarot D’Vaş (Ierusalim: Levin-Epstain), partea 1, p. 10A.
Pe scurt, există două forme majore de reîncarnare. Prima fiind reîncarnarea de la o ființă umană la alta în scopul rectificării – Tikun. (Această reîncarnare se aplică majorității oamenilor, întrucât există puțini oameni, dacă există vreunul, care pot înălţa toate cele trei diviziuni ale sufletului, cu toate cele 613 subdiviziuni.) A doua formă de reîncarnare este reîncarnarea ca formă de pedeapsă și purificare. Acest tip de reîncarnare este de la o ființă umană într-o creatură inferioară. Majoritatea sufletelor nu se reîncarnează în acest mod. Se aplică doar fie unui mare Ţadik, asupra căruia Gehenom nu are nicio influență, fie unui mare păcătos pentru care Gehenom nu este suficient.
„Puterea căinţei (Tşuva) este de așa natură încât atingerea ei depășește cu mult cea a curățării prin reîncarnare.” Potențialul de curățare prin reîncarnare este cu adevărat mare; totuși, păleşte în comparație cu puterea uimitoare a Tşuva. Printr-un oftat adevărat de remuşcare, o persoană se întoarce la adevărata sa sursă de sfinţenie şi şterge orice negativitate, realizând mai mult de secole de reîncarnări. [61]
[61] Rabinul Avraham Azulay, Hesed LeAvraham, partea 1, capitolul 12. Vezi și: Rabbi Moşe Corodovero Şiur Komah (Israel: 1966), capitolul 4, p. 168.
Pe lângă cele două forme principale de reîncarnare, există și alte cazuri care necesită reîncarnare.
Există o altă formă de reîncarnare în oameni care nu este pentru Tikun și nici pentru pedeapsă. Această formă de reîncarnare apare atunci când sufletul cuiva se reîncarnează cu scopul de a ajuta un alt om să-și dobândească înălţarea potrivită.
Acest tip de reîncarnare are loc cu un suflet care a săvârşit toate rectificările (Tikun) necesare întregului său Nefeş, Ruah și Neşama. Se reîncarnează pentru a asista și ghida un alt suflet neînălțat al cărui suflet provine din aceeași sursă ca și sufletul înălțat (de pildă, ambii sunt din sufletul general al lui Adam și din interiorul acelui suflet general, ambii provin din braţele lui Adam). Motivul pentru care acest suflet se reîncarnează pentru a ajuta un alt suflet neînălțat este că împărtășesc aceleași rădăcini ale sufletului în sufletul general al lui Adam și, prin urmare, sunt responsabile unul pentru celălalt.[62]
[62] Deși Talmudul afirmă, Şevuot 39, „Toți evreii sunt interconectați”, totuși există o diferență în ce măsură, pentru că există unele suflete, care sunt mai conectate decât altele.
Există un suflet care se numește „sufletul universal”.[63] Acest suflet este conectat la toate sufletele și se poate reîncarna, de asemenea, numai în scopul de a ajuta alte suflete să-și dobândească înălţarea corespunzătoare. Un suflet universal are responsabilitatea pentru toate sufletele, fiind că este legat de toate sufletele.[64] Când acest „suflet universal” se reîncarnează pentru a ajuta alți oameni să dobândească înălțări, este garantat că acest suflet înălțat nu va păcătui și va fi înclinat să facă numai bine. În plus, acest „suflet universal” poate atinge toate cele trei niveluri ale sufletului foarte ușor, chiar și la o vârstă foarte fragedă, pe când era copil.[65] Acest fenomen este numit în Cabala [66] „Yenuka”, o minune spirituală.
[63] Rabinul Schneur Zalman din Liadi. Tanya (New York: Kehot Publication Society, 1965), capitolele 2 și 42.
[64] Vezi rabinul Menachem Mendel, al treilea Rebbe Chabad, Derech Miţvotecha. Miţvat Ahavat Yisrael (New York: Kehot Publication Society, 1953), p. 56, unde este scris că motivul pentru care se spune (vezi Taamei Hamiţvot din Ari Zal, Parşat Kedoşim) că Sfântul Ari Z’al recita zilnic rugăciunea de pocăință (deși cu siguranță nu a păcătuit) a fost pentru că sufletul său era suflet general. Un suflet care simte toate celelalte suflete și astfel se pocăiește pentru ele.
[65] Safer Şa’ar HaGilgulim, Hakdamah 7 și 8.
[66] Vezi Ibid. Zohar, Parașat Balak.
Există încă o altă cauză pentru reîncarnarea într-o altă ființă umană și aceasta este reîncarnarea pentru soțul cuiva.[67] Dacă, de pildă, un bărbat trebuie să se reîncarneze din cauza statutului neelevat al sufletului său, dar soția lui și-a înălţat deja complet sufletul, atunci, presupunând că soțul are un „Zecut” semnificativ – merit, sufletul soției sale se va reîncarna cu el, pentru a trăi alături de soțul ei, adevăratul ei suflet pereche.
[67] Safer Şa’ar HaGilgulim, Hakdamah 8.
Un fenomen interesant discutat în literatura cabalistică este coborârea mai multor suflete care fuzionează și formează un suflet unificat într-o singură persoană. Mai mult, fiecare dintre aceste suflete poate avea un scop diferit, o raţiunea unică pentru reîncarnare.
Rav Hayim Vital scrie [68] că propriul său suflet este un compus din trei suflete ale unor Ţadikim, care au păcătuit (la nivelul lor) și, astfel, au trebuit să se reîncarneze din nou pentru a-și primi pedepsele corespunzătoare.
[68] Vezi Ibid.
Cu toate acestea, el scrie despre sine în altă parte,[69] că sufletul său este un suflet nou, coborât în această lume pentru prima dată.
[69] Vezi Ibid.
Când rabinul Vital vorbește despre „noul său suflet”, el se referă cu adevărat la personalitatea sa unică, acel „tu” al sufletului. Aceasta este partea sufletului cu care s-a asociat și s-a conectat. Acest suflet a fost un suflet care nu s-a coborât încă în această lume. Cu toate acestea, împreună cu sufletul său la momentul nașterii sale au venit și sufletele plecate a trei Ţadikim. Ei s-au conectat cu noul suflet al lui Rav Hayim și au coborât în această lume pentru a primi pedepsele corespunzătoare.
Astfel, în timp ce sufletul său distinct a coborât în această lume în scopul rectificării (Tikun), sufletele acestor trei Ţadikim au coborât în scopul purificării.
Așa cum este o pedeapsă teribilă pentru un suflet uman să se reîncarneze într-o creatură inferioară, pentru că sufletul nu se poate exprima și nu se poate revela, același lucru este valabil și în ceea ce privește sufletele umane reîncarnate în sufletele altor oameni, întrucât aceste suflete, aceste personalități anterioare ale celor trei Tzadikim [70] se reîncarnează acum într-o altă ființă, o altă personalitate care își dezvăluie și exprimă propriul suflet unic, trăsăturile sale unice. În consecință, aceste trei suflete sunt acum închise, pentru că nu își pot exprima propriile personalități, trăsăturile lor.
[70] Ibid. Trei suflete pot fi reîncarnate într-un singur trup.
Un suflet care se reîncarnează într-un om ca pedeapsă trebuie să aibă o legătură cu sufletul omului pe care îl locuiește, și anume, trebuie să provină din aceeași sursă în sufletul general al lui Adam.[71]
[71] Vezi Ibid. Hakdamah 5 și 38.
(înapoi la „Reîncarnarea” – link)