(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
La un alt nivel, învierea poate fi înțeleasă ca o metaforă a reînvierii spiritului. Așa cum un trup fără viață este îngheţat și rece, la fel este și intelectul uman. Intelectul poate fi rece, detașat și apatic. Când o persoană, totuși, meditează și își însuflețește intelectul, impregnându-l cu pasiune sfântă și extaz divin, aceasta este o formă de înviere (Hayom Yom, al 11-lea din Sivan). Totodată, dacă prin abatere și transgresiune cineva desprinde sinele de Sursa Vieții și devine insensibil din punct de vedere spiritual și lipsit de viață, atunci când acea persoană se reangajează, se reintegrează și se reîntoarce pe calea Tşuva, ea trăieşte într-un fel experienţa unei învieri interioare. (Derech Hayim, p. 95).
În timp ce aceste lecții de viață sunt cu siguranță apreciate, în mod clar noțiunea de Techiyat Ha’Meisim / învierea morților este intenționată a nu fi luată la propriu. Prin recunoașterea valorii intrinseci a trupului uman și, de altfel, a întregii corporalităţi și prin privirea trupului ca un instrument potențial și vehicul pentru exprimarea sufletului, devine axiomatic faptul că trupul nu este ceva de neglijat sau de trecut cu vederea. Fără îndoială, și trupul are un loc într-o lume a bunătății supreme și a spiritualității. Învierea trupească este atât de mult o parte a Torei încât, conform multor opinii, învierea morților este unul dintre principiile fundamentale de bază ale Torei.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)