REMEDIUL LA LIMITELE DORINŢEI DE A PRIMI

(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)

Fericirea sau nefericirea noastră este condiționată de satisfacerea dorințelor noastre. Satisfacerea dorinței este definită ca plăcere și poate apărea sub diverse forme. Împlinirea dorințelor noastre necesită efort. În această privință, Rav Yehuda Aşlag afirmă următoarele: „Este bine cunoscut celor care cercetează natura că omul nu poate efectua nici cea mai mică mișcare fără motivație, adică fără să aibă un beneficiu pentru sine. Atunci când, de pildă, îţi muţi mâna de pe scaun pe masă, acest lucru se întâmplă întrucât crezi că, punând mâna pe masă, vei primi astfel o plăcere mai mare. Dacă nu ai gândi astfel, ţi-ai lăsa mâna pe scaun pentru tot restul vieții.” [7]  

[7] Y. L. Aşlag, „Pacea”, în Matan Tora, trad. Chaim Raţ (Ierusalim, Israel: Ohr HaGanuz, 1995).

Intensitatea plăcerii depinde de intensitatea dorinței, dar pe măsură ce satisfacția sporeşte, dorința scade și, în consecință, și plăcerea. Dacă ne uităm la plăcerile noastre, la orice fel de plăcere, vom vedea că toate se diminuează imediat ce începe împlinirea. Plăcerea maximă este resimţită odată cu prima întâlnire dintre dorință și împlinirea ei. De pildă, cu cât foamea este mai mare, cu atât este mai mare plăcerea derivată din satisfacerea ei. Cu toate acestea, dacă ni se dă mâncare atunci când nu ne mai este foame, nu vom putea simți nicio plăcere și probabil că vom simți chiar o senzaţie de respingere.

Astfel, plăcerea produsă de ceva depinde de dorința pentru acel ceva; nu există nici o plăcere în lucrul dorit în sine. Pe măsură ce senzațiile de împlinire și plăcere se estompează, suntem îndemnați să urmărim alte noi plăceri.

Omenirea tratează, în mod normal, problema voinței nesatisfăcute de a primi, în două feluri: fie prin dobândirea de obiceiuri, fie prin diminuarea voinței de a primi. Prima cale se bazează pe dorințele de „îmblânzire” prin condiționare. În primul rând, se învață că fiecare acțiune generează o anumită recompensă. După îndeplinirea sarcinii pe care ai primit-o, eşti răsplătit prin aprecierea profesorilor și a anturajului. Treptat, răsplata dispare, dar pentru tine actul este etichetat ca fiind satisfăcător. Performanța în sine produce plăcere, întrucât „obiceiul devine o a doua natură”.[8] Ne simțim mulțumiți când performanţa noastră se îmbunătățește. A doua cale este utilizată în primul rând de învățăturile orientale și se bazează pe înfrânarea voinței de a primi, întrucât este mai ușor să nu vrei decât să vrei și să nu ai.

(8) Y. L. Aşlag, „Libertatea”, în Matan Tora, trad. Chaim Raţ (Ierusalim, Israel: Ohr HaGanuz, 1995).

La prima vedere, se pare că am învățat să folosim eficient aceste două metode, atâta timp cât continuăm să alergăm după următoarea plăcere și să continuăm cu rutina noastră zilnică, sperând la ceva mai bun. Deși neobținerea lucrului dorit poate provoca un sentiment de dorință sau nemulțumire, în multe cazuri însăși urmărirea împlinirii devine un substitut temporar pentru împlinirea efectivă. Când căutăm, simțim că avem vitalitate, întrucât dorințele și obiectivele noastre sunt reînnoite și avem speranța de a obține împlinirea.

Cu toate acestea, cu cât crește voința de a primi, cu atât acești înlocuitori devin mai puțin aplicabili. Egoismul în creștere nu ne permite nici să ne supunem sistemelor religioase și / sau morale și nici nu ne permite să-l reducem la tăcere.

Al cincilea grad al voinței de a primi – dorința de spiritualitate – începe în deziluzie; care rezultă din incapacitatea noastră de a ne satisface. Uneori ne simțim incapabili să ne satisfacem dorințele și rămânem goi pe dinăuntru, dar cel mai adesea căutăm mângâiere știind că așa trăiește toată lumea, un fel de „întristare împărtășită este întristarea înjumătățită”. Când nu ne mai putem satisface, este începutul celui de-al cincilea grad în evoluția voinței de a primi.

Una dintre ramificațiile acestei căutări de satisfacție și de ușurare este consumul de droguri și alcool. Acestea sunt folosite în mare parte ca mijloace de distragere a atenției de la realitatea sumbră, dar dependența de acestea devine o problemă serioasă în sine. Cazurile extreme de deziluzie se termină prin creșterea numărului de sinucideri.[9] De fapt, depresia și medicamentele pot fi descrise ca boli de zi cu zi, iar medicina modernă este neputincioasă atunci când se confruntă cu rădăcinile bolilor mintale, cum ar fi depresia.

(9) A se vedea notele (2) şi (3) de mai sus

Cu toate acestea, depresia este doar o expresie a gradului nou dezvoltat în umanitate al voinței de a primi. Această nouă dorință necesită împlinire, deși pentru moment nu este clar ce este acea împlinire și cum să o dobândim. Frustrarea cauzată de senzația de gol interior obligă umanitateă să fugă în căutarea împlinirii și constituie însăşi rădăcina crizei internaționale contemporane și a terorismului mondial. Suntem în pragul unei alte faze a desfășurării celui de-al cincilea grad al voinței de a primi. Până astăzi am reușit să-i facem față, fie prin una dintre căile menționate mai sus, fie prin evadarea în alcool și droguri.  

Deși starea noastră actuală s-ar putea să nu fie cea mai bună, avem tendința să credem că alinarea va veni dacă vom obține doar una dintre plăcerile familiare: sex, bani, onoare sau cunoaștere. Cu toate acestea, vom afla în curând că nu vom mai avea modele și nici idoli la care să ne uităm. Vom fi complet dezamăgiți de existența noastră în lume și vom pierde speranța că vom găsi vreodată liniștea sufletească. Mai mult, vom fi convinși că, chiar şi dacă vom renaște în condiții complet diferite, tot nu ne vom găsi odihnă.

Căutând să ne remediem sufletele și încercând să înțelegem sensul suferinței și sensul vieții, suntem împinși dincolo de această lume, dincolo de granițele realității noastre care oferă plăceri ce nu împlinesc această dorință nouă, de neînțeles. De fapt, întrebarea cu care ne confruntăm se referă la originea noastră, la rădăcina noastră, dacă există o mână călăuzitoare în viața noastră și dacă există, a cui este și ce vrea El sau Ea? Doar prin Înțelepciunea Cabala se poate găsi răspunsul la aceste întrebări esențiale.

(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)

error: Content is protected !!