(înapoi la „Reîncarnarea” – link)
Înainte ca sufletul evlavios să coboare în această lume fizică pentru a locui într-un corp fizic, el a existat în starea cea mai sfântă și mai înaltă posibilă. Cu toate acestea, își părăsește starea de sfințenie pură și devine parte a unei existențe grosiere, materiale. De ce a coborât această ființă înaltă atât de jos? De ce s-a coborât în această lume inferioară? Unii răspund că sufletul coboară cu scopul de a dobândi niveluri spirituale mai înalte, dar acest răspuns nu este suficient, pentru că nici cele mai înalte niveluri pe care le va dobândi în această lume fizică nu vor egala niciodată nivelul de Dvekut – unicitate, unitate – pe care l-a experimentat în lumile superioare înainte de coborârea sa dedesubt. Așa cum afirmă Tanya, [1] „Căci, chiar dacă cineva este un drept desăvârşit, care slujește lui D-zeu cu frică și mare iubire, el nu poate dobândi gradul de alipire față de D-zeu, așa cum a avut înainte de a coborî în această lume inferioară. Nici o părticică din asta și nu există nicio comparație sau asemănare între ele, așa cum este clar pentru fiecare persoană care înțelege.”
[1] Vezi rabinul Schneur Zalman din Liadi, Tanya (New York: Kehot Publication Society, 1965), capitolul 37.
Motivul pentru care aceste niveluri nu pot fi dobândite în această lume este acela că, întrucât sufletul locuiește într-un trup fizic și într-un univers, este obstrucționat și limitat de fizic.
Astfel, se explică faptul că scopul coborârii sufletului nu este acela de a obţine un câștig sau realizarea personală ci, mai degrabă, de a purifica și a ridica trupul fizic și, în prin extrapolare, întreaga lume fizică.[2]
[2] Rabinul Avraham Azulay, Hesed LeAvraham, partea 4, capitolul 4.
Scopul final al creației este acela de a atrage Sfinţenia pentru a locui și a pătrunde în această lume fizică.[3] În cuvintele Midrașului, [4] „Pentru a crea un loc în care să sălăşluiască D-zeu în această lume”. Și asta întrucât D-zeu a dorit [5] să locuiască și să pătrundă, nu numai în lumile spirituale de sus, ci și în această lume lumească și materială. Și făcând asta, a face din această lume o lume evlavioasă. Putem atinge acest obiectiv anulând (ca să spunem așa) ceea ce a făcut D-zeu. D-zeu a creat această lume fizică din neant, Ex Hihilo, „Me’Ayin, Le’Yeş,“[6] avem sarcina de a desface ce e făcut și a transforma un „ceva” într-un „nimic”.
[3] Vezi rabinul M. M. Schneerson, Likutie Sichot (New York: Kehot Publication Society, 1972), voi. 6. Parașat Shemot, 2 p. 21, Unde se explică acest lucru, conform tuturor motivelor, care sunt enunțate în Cabala ca scop al creației. De exemplu, pentru ca oamenii – creaturi independente nedumnezeieşti – să-l slujească. (Vezi Zohar Parshat Bo, 44:2.) Astfel ca omul să îi recunoască măreția. (Vezi Eţ Hayim, Şa’ar Hakelalim la început.) Toți sunt de acord că scopul final al creării acestei lumi fizice este acela de a crea un loc de locuit pentru El în această lume inferioară.
[4] Vezi Midraş Tanchuma, Parşat, Naso, capitolul 16.
[5] Rabinul Sa’adia Gaon. Emunot VeDevot. La sfârșitul primului Ma’amor. Vezi și rabinul Şalom Dovber, al cincilea Rebbe Chabad. Mai sigur HaMa’amorim. 5666 (New York: Kehot Publication Society, 1971). Yom Tov Shel Roş Haşana, pp. 7-8.
[6] Midraş HaGadol. Geneza la început. Ramban. Geneza, capitolul 1, versetul 1. Rambam. Ghid pentru cel dezorientat (Ierusalim: Mossad Harav Kook, 1977), partea 3, capitolul 10. Rabinul Schneur Zalman din Liadi. Tanya. Şa’ar Hayichud VaHaEmuna (New York: Kehot Publication Society, 1965), capitolul 2. Rabinul Dan Yiţchak Abarbanel. Geneza la început. „Explicarea lumii create”. De același autor, Mifalot Elokim (Ierusalim: Oţer Hapaskim, 1993), Ma’amor 2, capitolul 5. Rabbi Hayim din Volozhin. Nefeş HaHayim (Bnei Brak: 1989), Shar 1, capitolul 13, în notă.
Pentru a explica pe scurt acest concept, revenim la ceea ce a fost menționat anterior. Înainte ca D-zeu să creeze oricare dintre lumi, inclusiv lumile spirituale superioare, a existat doar Ein Sof, lumina infinită a lui D-zeu, și printr-un proces de Ţimţumim, contracţii și ascunderi successive ale luminii Ein Sof, a început procesul Seder Hiştalşelut, legătura continuă, de la un nivel de spiritualitate la altul, de la o lume de sfințenie la alta, ajungând în sfârșit la cel mai înalt nivel al lumii Asiya, care este cea mai de jos dintre lumile spirituale.
Pentru a crea o lume fizică, limitată de dimensiuni de timp și spațiu, era nevoie de ceva în afara acestei legături continue. Această verigă face parte dintr-un lanț continuu al spiritualităţii, de la un nivel superior de spiritualitate la un altul, inferior, iar corporalitatea nu poate rezulta din spiritualitate. Indiferent câte ascunderi și contracţii ale spiritualului vor fi, nu va apărea nicio existență fizică. Prin urmare, esența lui D-zeu, cunoscută sub numele de lumină infinită, Ein Sof (acea parte a divinului care există deasupra „legăturii continue”) a fost cea care a creat acest univers fizic. Căci numai El, care este deasupra verigii, poate crea o existență care nu provine din legătură, o existență fizică. În consecință, numim crearea fizicului Ex Nihilo, ceva din nimic, întrucât lumea fizică nu este în sau din legătura continuă a lumilor. Această lume fizică vine din neant, dintr-o inexistență, dintr-o non-creație – Ein Sof. (Când vorbim despre nimicnicie, este vorba despre o nimicnicie pozitivă, o nimicnicie adevărată, ființa non-dimensională, non-fizică, chiar non-spirituală, Ein Sof, care este complet dincolo de orice definiție.[7]) D-zeu a creat aceasta. lume după chipul Lui, imaginea lui Ein Sof. Așa cum Ein Sof nu are nici început și nici origini, a fost, este și va fi întotdeauna. Așa este și cu această lume fizică. Existența fizică se simte pe sine ca fiind „ex nihilo” și, prin urmare, declară: „Existența mea este din mine însumi”,[8] corporalitatea proclamă: „Nu am niciun creator”. Acest sentiment este adevărat în sens pozitiv, căci lumea într-adevăr vine din neant, neantul fiind Ein Sof, însă, lumea o proclamă în sens negativ, în sensul că nu are creator. Omul are capacitatea de a inversa acest lucru. El ia Yeş, existența fizică, acel „ceva” și îl transformă în Ayin, nimicnicie, neant, în spiritualitate care este adevărata „nimicnicie”.[9]
[7] Rabbi Moşe Corodovero, Pardes Rimonim (Ierusalim: 1962), Şa’ar 23, capitolul 1.
[8] Vezi rabinul Schneur Zalman din Liadi, Tanya (New York: Kehot Publication Society, 1965), Igrot HaKodeş, scrisoarea 20.
[9] Întrucât omul are puterea infinitului, puterea Ein Sof, el poate astfel să descompună ceea ce a creat Ein Sof. rabinul M. M. Schneerson. Likutei Sichot (New York: Kehot Publication Society, 1977), voi. 12. Parașat, Tazria (2), p. 74.
Talmudul ne spune [10] că, prin recitarea și proclamarea noastră în ajun de Şabat că D-zeu a creat lumea, „devenim parteneri cu D-zeu în creație”. El creează din neant o existență fizică, iar noi transformăm existența fizică în neant, în spiritualitate. Mai mult, Talmudul afirmă: „Lucrarea și realizările celor drepți sunt chiar mai mari decât realizările creatorului.”[11]
[10] Talmud. Şabat 119b. Vezi Şulchan Aruch HaRav, Orach Hayim, capitolul 268: 1.
[11] Vezi Talmudul. Ketuvot 5a. Vezi pe rabinul Yosef Ițhak, al șaselea Rebbe Chabad. Safer HaMa’amorim 5685 (New York: Kehot Publication Society, 1986), p. 141.
Astfel, intenția coborârii sufletului evlavios în această lume este aceea de a înălța trupul pe care îl locuiește, de a ridica și de a transforma corporalitatea lumii în sfințenie. Scopul final al coborârii sufletului este ridicarea corpului fizic pe care îl locuiește; aceasta este misiunea sufletului și raţiunea sa de a fi. D-zeu răsplătește, însă, sufletul pentru îndeplinirea misiunii sale, pentru că D-zeu atribuie fiecărei creații răsplata ei potrivită. După cum se afirmă în Talmud,[12] „D-zeu nu reține recompensele nici unei creaturi vii”. Răsplata sufletului este înălțarea lui. Mai mult, înălțarea pe care o primește ca răsplată este o înălțime și mai mare și îl ridică la înălțimi spirituale și mai înalte decât cele experimentate de suflet atunci când fusese sus. Ce înseamnă atunci când vorbim despre înălțarea unui suflet și cum se realizează asta?
[12] Talmudul, de multe ori. De exemplu, Bava Kamma 38b, Nazir 23b.
Cabala explică [13] faptul că scopul coborârii sufletului evlavios în această lume este Tikkun, rectificarea. Când vorbim de „Tikkun”, vorbim de desăvârşire. Nu înseamnă a spune că sufletul are defecte și are nevoie de rectificare și purificare ci, mai degrabă, în acest caz, că Tikkun înseamnă că sufletul primește o împlinire și mai mare [14] devenind mai desăvârşit decât atunci când era în lumile spirituale superioare. Este scris [15] că înălțarea pe care o realizează sufletul este o nouă formă de alipire, revelată între suflet și D-zeu. Când sufletul evlavios locuia în tărâmurile spirituale, se afla în habitatul său natural. Legătura cu Sfinţenia pe care a experimentat-o sufletul în acea stare a fost una naturală și instinctivă, pentru că există doar sfințenie în lumile spirituale superioare și nu există nicio provocare pentru această legătură. Nivelul de alipire pe care sufletul îl are în tărâmurile spirituale este aproape o stare normală. Însă, când sufletul coboară într-o lume care proclamă: „Nu am niciun creator, existența mea este din mine însumi”, iar acolo sufletul slujește și rămâne conectat la D-zeu, atunci sufletul dezvăluie o relație nouă și mai profundă cu D-zeu. Căci sufletul demonstrează acum că, chiar și într-un mediu neprietenos, el rămâne totuși strâns atașat de Sfinţenie. Iar acest atașament este demonstrat prin slujirea lui D-zeu în această lume fizică, prin slujirea lui D-zeu prin ridicarea întregii sale corporalităţi și a mediului său fizic la spiritualitate.
[13] Safer Şa’ar HaGilgulim, Hakdamah 16; Safer HaGilgulim, capitolul 4: Şulchan Aruch HaRav. Hilchot Talmud Tora, capitolul 1, Halahah 4.
[14] Mai sigur Şa’ar HaCilgulim. Hakdamah 1.
[15] Vezi Rabinul Primar Eben Aldavie, Şivilei Emunah, Nosiv Tişihei, p. 379 (ediția Ierusalim, 1990). Vezi rabinul Yosef Yiţchak, al șaselea Rebbe Chabad, Safer HaMa’amorim 5706 (New York: Kehot Publication Society, 1986), p. 101. Vezi rabinul M. M. Schneerson. Likutei Sichot (New York: Kehot Publication Society, 1980), voi. 15, p. 247. Vezi şi rabinul Menaşa Ben Israel, Nişmat Hayim, Ma’amor 2, capitolul 6.
Există o pildă care ilustrează ideea de mai sus. Un copil s-a născut și a crescut într-o comună religioasă, situată pe o insulă îndepărtată. Practica în acea comună era ca toată lumea să-l slujească pe stăpân, pe omul sfânt, căci el era învăţătorul şi conducătorul lor. Stăpânul era pentru ei tot ceea ce aveau nevoie și și-au dorit în viață. Acest copil despre care vorbim a fost învățat, din ziua în care s-a născut, să-l iubească și să-l venereze pe maestru. Când copilul a crescut, maestrului i-a venit o idee. El a decis să-l trimită departe pe acest tânăr într-o călătorie pentru a intra în contact cu alte diferite culturi și civilizații, astfel încât să câștige o mai mare experiență a lumii, în general, și să devină o ființă umană mai completă. În plus, această călătorie avea să-i servească acestui tânăr drept test, pentru a vedea dacă l-a iubit și venerat cu adevărat ș pentru a vedea dacă l-a iubit și venerat cu adevărat astă călătorie avea săoiubire și reverență față de maestru; era firesc ca și copilul să facă la fel. Cu toate acestea, în ținuturile îndepărtate, mediul nu este propice acestor sentimente. Dacă copilul va continua să-l iubească și să-l venereze pe stăpân așa cum a făcut-o pe insula îndepărtată, va fi dovada devotamentului său absolut față de stăpân. Același lucru este valabil și cu coborârea sufletului pe pământ. Avantajele acestei coborâri sunt duble: în primul rând, dimensiunile adăugate ale lumii fizice fac ca sufletul să devină mai complet și mai cuprinzător; și în al doilea rând, sufletul își poate dovedi legătura puternică cu Sfinţenia prin slujirea Lui chiar și într-o lume a corporalităţii.
Prin această coborâre, sufletul devine, într-un fel, infinit. Când sufletul coboară în această sferă pământească, sarcina lui este să-l transforme într-o lume spirituală. În ebraică, lumea se numește (שלם) Olam, care conține aceleași trei litere de bază ale cuvântului ebraic pentru ascundere, care este Hel’lem (העלם).[16] Literele sunt Ayin (ע), Lamed (ל) și Mem (ם). Această lume înseamnă ascunderea sfinţeniei. Sarcina sufletului este de a schimba natura lumii și de a o transforma într-o lume a sfinţeniei revelate. Prin urmare, sufletul rupe de fapt natura lumii; depășește limitele lumii, dincolo de propria sa natură. Într-un fel, lumea devine supranaturală, deasupra naturii sale. Prin urmare, sufletul primește aceeași înălțare pe care o dă lumii. El dobândeşte o legătură nelimitată și infinită cu D-zeu, o legătură care depășește naturalul.[17]
[16] Vezi rabinul Schneur Zalman din Liadi, Likutei Torah (New York: Kehot Publication Society, 1996), Praşat, Şelach, p. 37D. Vezi și Midraş Kohelet. Parașa 3, capitolul 11:3. Talmud. Pesachim p. 50a. Safer HaBahir, numărul 10. Rabinul Dan Yiţchak Abarbanel. Mifalot Elokim (Ierusalim: Oţer Hapaskim, 1993), Ma’amor 8, capitolul 7. Rabinul Avraham HaMalach (1739-1776). Hesed LeAvraham (Ierusalim: Sifsei Ţadikim, 19951, Parşat Emor.
[17] Vezi rabinul Schneur Zalman din Liadi, Likutei Torah (New York: Kehot Publication Society, 1996), Praşat Re’eh, p. 29A.
Mişna afirmă: „Cu forța trăiești și cu forţa vei muri.” Asta înseamnă că cineva nu vrea să intre în această viață și nici nu dorește să o părăsească. Prin urmare, prin forță se trăiește și se trece mai departe. Dacă cineva nu vrea să vină în viață, atunci s-ar părea că nu este nevoie să-l forțezi să părăsească această lume și invers. Hassidut explică [19] faptul că această Mișna se referă la sufletul evlavios din om. Înainte de coborârea sufletului în această lume inferioară, sufletul strigă: „Nu vreau să plec, de ce trebuie să părăsesc prezența sfinţeniei? De ce să intru într-o lume care este lipsită de sfinţenie? Îmi doresc să rămân aici, sus, în aceste lumi spirituale și să fiu continuu în prezența sfințeniei!” Acesta este protestul sufletului înainte de coborârea lui în această lume inferioară. Cu referire la aceasta, Mişna afirmă: „Cu forţa trăiești”. Sufletul tău a fost forțat să coboare în această lume.
[18] Vezi Avot, capitolul 4, Mișna 22.
[19] Rabbi Şalom Dovber, al cincilea Rebbe Chabad, Safer HaMa’amorim 5659. (New York: Kehot Publication Society, 1977), pp. 7-8. Vezi, de asemenea, rabinul Schneur Zalman din Liadi, Tanya (New York: Kehot Publication Society, 1965), capitolul 50.
Cu toate acestea, odată ce sufletul coboară și realizează cât de mult poate realiza spiritual și nivelul de înălțime posibil în acest univers josnic, plânge când ia sfârşit timpul său în această lume și sufletul trebuie să plece din trupul său. Prin urmare, Mişna spune: „Cu foarţa, vei muri”.
(Trebuie remarcat faptul că înălțarea pe care o primește sufletul în această lume este aplicabilă numai nivelurilor inferioare ale sufletului, Nefeş, Ruah și Neşama; însă, nivelul Hayah și în special nivelul Yechida, nu au nevoie de și nici nu pot avea nicio formă de Tikkun.[20])
[20] Safer Şa’ar HaGilgulim, Hakdamah 1.
Modul în care sufletul atinge această înălțare este prin respectarea celor 613 porunci, Miţvot. Se explică faptul că fiecare suflet individual are 613 părţi și, totodată, că există 613 vase pentru a primi cele 613 părți ale sufletului. Acestea sunt cele 613 organe și vene generale ale trupului uman care absorb sufletul.”[21] D-zeu ne-a dat 613 porunci, corespunzătoare celor 613 părţi. Prin îndeplinirea fiecărei Mițva, înălțăm partea corespunzătoare a sufletului. Însă, pentru ca fiecare Mițva să ridice partea corespunzătoare a sufletului, Mițva trebuie îndeplinită așa cum spune Talmudul, „cu intenție și cu mare intensitate și fervoare.”[22] În plus, Mițva trebuie să fie îndeplinită cu toate cele trei haine ale sufletului: cu gândul, cu vorba și cu acțiunea.[23] Mițva nu ar trebui să fie doar o acțiune simplă, ci trebuie să îţi pătrundă întreaga ființă, mintea, precum și capacitatea de a comunica. În acest fel, partea corespunzătoare a sufletului va fi înălţată.
[21] Reb Hayim Vital, Şa’arei Kduşa, capitolul 1, Şa’ar 1.
[22] Talmud. Şabat 118b.
[23] Vezi Safer Şa’ar HaGilgulim, Hakdamah 11. Vezi rabinul Schneur Zalman din Liadi, Tanya (New York: Kehot Publication Society, 1965), Igrot HaKodeş, scris. 29.
Metoda Tikkun (elevarea) este, în primul rând, ridicarea întregului nivel inferior al sufletului, Nefeş. Acest nivel al sufletului, analog cu lumea Asiya, care conţine, așa cum este explicat în Cabala, [24] toate cele cinci niveluri ale sufletului (fiecare dintre cele cinci niveluri ale sufletului are în sine cinci subdiviziuni). În consecință, nivelul de Nefeș îşi are propriile sale Nefeș de Nefeș, Ruah de Nefeș și Neșama de Nefeș (și chiar şi Haya de Nefeş și Yechida de Nefeș). După ce o persoană și-a ridicat întregul nivel de Nefeş, cu toate cele cinci subdiviziuni ale sale – prin îndeplinirea celor 613 Miţvot, cu mare atenţie și vigilență – numai atunci, cu mult efort și, după cum scrie rabinul Hayim Vital,[25] „Prin mari dificultăți și muncă” (și numai dacă este suficient de merituos) D-zeu îi va schimba al său suflet Nefeş (care în acest moment este complet ridicat) cu un nivel superior al sufletului, nivelul de Ruah, corespunzător lumii superioare, Yeţira. Iar dacă ridică întreg nivelul de Ruah – cu toate subdiviziunile sale – el poate dobândi atunci nivelul superior al sufletului, nivelul de Neşama. (Nivelurile Haya și Yechida nu pot avea și nu au nevoie de nicio formă de înălţare.)
[24] Vezi Safer Şa’ar HaGilgulim, Hakdamah 1. Vezi Safer Sader HaGilgulim, Ma-Asei Noraim.
[25] Safer Şa’ar HaGilgulim, Hakdamah 3.
Procesul menționat mai sus se referă, însă, doar la majoritatea oamenilor. Acești oameni au „suflete obișnuite”. Există, însă, aceia care au un nivel mai înalt de suflet, „sufletul cu adevărat nou” (care este deasupra „sufletului general al lui Adam,” [26], așa cum va fi explicat în paragraful următor). Este ușor, aproape fără efort pentru oamenii care conțin acest suflet să ajungă la nivelurile de deasupra lui Nefeş, să ajungă la Ruah, Neşama și chiar și Hayah și Yechida. Mai mult, cel mai probabil, atunci când aceste suflete coboară pe acest pământ pentru a locui într-o formă umană, ele nu vor păcătui și vor fi oameni cu adevărat drepți.[27] Totuși, aceasta nu este o garanție că nu vor păcătui niciodată; este mai probabil doar pentru că sunt înclinați prin natura lor să facă bine.
[26] Ibid. Hakdamah 7 și Hakdarnah 32.
[27] Ibid. Hakdamah 6. Vezi Talmudul. Bava Meţia 61A, „Tu – D-zeu – ai creat pe cei drepți” (vezi Tanya, capitolul 14).
În Cabala, se explică [28] că, atunci când D-zeu a creat omul primordial, Adam, prima dintre toate fiinţele umane, întregul curs al viitoarei omeniri a fost cuprins în el. Toate generațiile care aveau să vină din el erau cuprinse în el. Adam nu era nici bărbat, nici femeie. Trupul lui Adam a fost o sinteză a unui bărbat și a unei femei, așa cum spune Tora: „D-zeu a făcut pe om (Adam)… parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”[29] În genele sale, au fost întruchipate genele tuturor. a omenirii până la sfârșitul timpurilor. El era ființa atotcuprinzătoare. Adam a fost tatăl fizic și mama întregii omeniri.[30]
[28] Safer Şa’ar HaGilgulim, Hakdamah 6.
[29] Vezi Geneza, capitolul 1, versetul 27. Vezi Talmudul. Eruvin 18a.
[30] Vezi Rabbi Yehudah Loew, Tifferet Yisrael (Israel: 1980), la sfârșitul cap. 47.
Și așa cum el a fost tatăl fizic și mama omenirii, Cabala explică faptul că Adam a fost și părintele spiritual al omenirii. Sufletul lui Adam este sufletul general „de unde emană toate sufletele”. [31]
[31] Chiar și primul nivel al sufletelor (despre care am spus că sunt deasupra lui Adam) au o legătură cu „acest suflet general al lui Adam”. Vezi Hakdamah 12 la început. Toate sufletele provin din sufletul general al lui Adam. Vezi și Midraş Rabba. Exod. Parşa 40, capitolul 3. Midraş Tanchuman. Parașat Ki Tissa 12. Rabinul Schneur Zalman din Liadi, Tanya. Igrot HaKodeş (New York: Kehot Publication Society, 1965), scris. 7.
Structura fizică a lui Adam, forma corpului său, era într-un fel analogă cu forma spirituală a lui Adam. Dimensiunile fizice ale corpului lui Adam erau paralele cu structura sufletului său, care este „sufletul general”. Prin urmare, Cabala ne învață că există suflete a căror sursă este din capul lui Adam, și există suflete a căror sursă este din braţele lui Adam și așa mai departe. (În termeni practici, aceasta înseamnă că acele suflete ale căror rădăcini provin din capul lui Adam sunt părțile intelectuale ale sufletului general și, prin urmare, înclinate înspre intelect. Și acele suflete ale căror rădăcini provin din braţele sufletului general sunt mai înclinate către activitatea fizică și așa mai departe. Talmudul spune: „Când Adam a fost creat, el a ajuns din cerurile de sus la pământul de jos, însă, după ce Adam a păcătuit, D-zeu i-a micșorat corpul, [32] ceea ce înseamnă că dimensiunile fizice – trupul său – precum și dimensiunile sale spirituale – sufletul său – au fost diminuate.În sens spiritual, asta înseamnă că părțile sufletului său care erau paralele cu părțile corpului său care au fost diminuate au fost și ele diminuate, iar aceste suflete. „au căzut din corpul lui și au căzut în cele nesfinte.” Aceste suflete sunt numite „suflete vechi.” Părțile sufletului său care au rămas „atașate” de corpul lui (vorbim aici în termeni antropomorfici) sunt numite, în Cabala, „sufletele noi” și sufletele care sunt deasupra lui Adam sunt numite „suflete cu adevărat noi”.
[32] Vezi Talmudul. Sinedrin 38b, Hagigah 12a. D’Rebbe Eliezer capitolul 1 1 .
Acestea sunt cele trei tipuri de suflete.
Sufletele majorității ființelor umane de astăzi sunt sufletele noi.[33] Aceste „suflete noi”, din sufletul lui Adam, au fost mai târziu împărțite în două diviziuni, corespunzând celor doi fii ai lui Adam. O diviziune este sufletul legat de Abel, care conține suflete care provin din Hesed – bunătate, har și benevolenţă, iar a doua diviziune conține sufletele care sunt conectate cu Cain, corespunzătoare lui Gvura – putere, forţă, prevalență.)
[33] Safer Şa’ar HaGilgulim, Hakdamah 3.
Pentru ca aceste suflete noi să ajungă la următorul nivel al sufletului, cel de Ruah, trebuie mai întâi să-și ridice întreaga dimensiune a lui Nefeş. Mai mult, aceste niveluri superioare ale sufletului nu pot fi dobândite decât prin mari dificultăți. Cu toate acestea, cei cu nivelul de „suflete vechi” pot atinge nivelul superior al sufletului, Ruah, chiar și fără a ridica întregul Nefeş. (Însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, ei trebuie mai întâi să recite „rugăciunea pocăinței”, cu intenție concentrată.[34])
[34] Vezi Ibid, Hakdamah 7.
Acesta este avantajul „sufletelor vechi” față de „sufletele noi”, pentru că primele pot ridica nivelul lui Ruah înainte ca Nefeş-ul lor să fie purificat. Cu toate acestea, chiar și aceste suflete nu pot ajunge la următorul nivel de Neşama, până când nu își ridică mai întâi întregul nivel de Ruah.[35] (Există încă un alt nivel al sufletului, și acesta este sufletul convertitului.) [36] Odată convertit, însă, el primește un suflet evlavios, un suflet al cărui izvor este sfințenia.”[37]
[35] Vezi Ibid.
[36] Vezi Ibid. Hakdamah 12, 13. Vezi, totuși, rabinul Yiţchak din Acco, Meirat Einayim. Parașat Bereişit 4: 1. Rabinul Nathan Şapira (1 585-1633), Megalah Amukhot, despre Tora, Parașat Vayeşev, capitolul 101. (Vezi și Megalah Amukhot, capitolul 88.) Rabinul primar Eben Aldavie, Şivilei Emunah, Nosivrus Şelisimhei ediţia 1990), p. 129. Și vezi și Sidur Rabbi Yakov Emdin. Legile în noaptea de Şabat. Acolo unde scriu, sufletele evreilor convertiți sunt evrei pentru început. Astfel, de-a lungul Talmudului, când se menționează o convertire, se spune: „Un convertit care s-a convertit”. (Vezi Talmud. Yivomot 22a) indicând faptul că el este considerat un convertit chiar înainte de a fi fost de fapt convertit. Vezi și: Rabbi Yehudah Loew, Tifferet Yisrael (Israel: 1980), la sfârșitul capitolului 2.
[37] Vezi Ibid. Hakdamah 34.
Am vorbit despre coborârea sufletului în lumea fizică și călătoria sa în procesul de rectificare (Tikkun). Căutarea pentru Tikkun este una asiduă și formidabilă. Mulți trăiesc o viață întreagă fără a trăi experienţa unei înălţari totale a sufletului. Dacă omul a trăit o viață întreagă și nu şi-a ridicat sufletul prin toate nivelurile posibile, atunci pentru a-și dobândi întreaga înălţime, sufletul trebuie să se reîncarneze într-o altă formă umană, până când sufletul devine complet înălţat. Este semnificativ de observat că atunci când sufletul coboară în această lume pentru a fi ridicat, este o răsplată pentru coborârea sa și nu este scopul coborârii sale. Scopul coborârii este acela de a ridica trupul, fizicul. Înălțările sufletului sunt doar o recompensă pentru coborârea pentru a ridica corporalul.
(înapoi la „Reîncarnarea” – link)