(înapoi la pagina O CARTE DESCHISĂ – click)
Zohar-ul – o carte complexă și profundă – conține Înțelepciunea Cabala în întregime. El ne spune despre calea completă pe care individul trebuie să o parcurgă, din momentul în care sufletul său își găsesc locul într-un trup material; timpul în care trăiește împreună cu acesta în lumea materială și modul în care își sfârșește viața, continuând să existe ca un suflet fără trup și cum se coboară din nou în această lume. Astfel, se petrec multe cicluri de viață pe care le numim „reîncarnări” ale sufletului.
Zohar-ul explică faptul că scopul acestor reîncarnări, al acestor întoarceri repetitive în această lume este de a-l aduce pe om într-o stare în care să simtă pe deplin întreaga lume și nu doar cea în care trăiește pe moment.
Zohar-ul spune că, în afară de lumea noastră, există o altă lume – mult mai spațioasă – pe care doar cabaliștii o pot simți sau sufletele care există în afara trupului material. Omul trebuie să ajungă la o stare în care trăiește în ambele lumi concomitent. O stare care să-i dea capacitatea de a fi stăpân pe propria soartă, de a-și planifica viitorul și de a nu fi influențat de viața și moartea trupului său biologic, ci mai degrabă de a fi conectat direct cu sufletul său.
Zohar-ul vorbește despre calea pe care o parcurge fiecare suflet separat și despre felul în care toate sufletele ajung să constituie umanitatea, începând cu coborârea sufletului în trup pentru prima dată, apoi toate ciclurile prin care trece acest suflet și sfârșind cu starea în care sufletul, împreună cu trupul, ajung într-o stare în care omul își simte existența în întregul sistem al creației, iar viața și moartea încetează să mai existe pentru el și el devine o parte activă a unei eternități desăvârşite. Aceasta este starea în care trebuie să ajungem cu toții.
Înțelepciunea Cabala susține că această coborâre a sufletelor către trupurile noastre continuă timp de 6.000 de ani, ceea ce înseamnă că a început acum 5780 de ani și va continua 220 de ani. În anii rămași sufletele trebuie să dobândească întregul sistem de creație, acea formă sublimă de existență, în care omul se va identifica cu sufletul său și nu cu trupul său.
Toți cabaliștii au scris în cărțile lor despre unicitatea vremurilor în care trăim. Ei au vorbit despre cum treptat, de-a lungul a mii de ani, sufletele coboară și se îmbracă în trupurile lumii noastre, acumulează o anumită cantitate de experiență și urcă înapoi la lumea superioară. După aceea, ele se întorc în această lume pentru a se îmbrăca în trupuri noi și așa mai departe.
Astfel, sufletele acumulează treptat experiența care le face să vină să studieze Înțelepciunea Cabala, prin care vor dobândi lumea superioară. Potrivit cabaliștilor, acest lucru se va întâmpla atunci când se va încheia ultimul exil al evreilor. Anul 5755 (1995) a fost marcat de cabaliști ca fiind un an foarte special; un an care constituie o piatră de temelie istorică de la care începe o schimbare autentică în relația omului cu lumea, în relația sa cu Înțelepciunea Cabala și în relația sa cu propriul destin.
Această schimbare este o consecință a unui proces de evoluție prin care trece omul, care îl obligă să se conecteze cu conducerea creației, să ia parte activă la ea, să se ridice în același grad în care va fi stăpân și gardian al întregii lumi. Dacă nu aspiră la asta, atunci legea globală a creației îl va face să o facă prin suferinţe care îl vor obliga să-şi pună întrebări precum: „Pentru ce trăiesc?” „Pentru ce exist?”, şi să-şi examineze scopul vieții și să se întreabe de ce trăiește atât de rău.
Astfel, toată lumea va începe să simtă arzător acea întrebare. Ea va începe să ne sâcâie tocmai pentru a ne face să ne gândim cum să ne controlăm destinul. Oamenii din această generație încep, încetul cu încetul, în funcție de nivelul de dezvoltare al sufletului lor, să ajungă într-o stare în care simt nevoia imperioasă de a cunoaște care este scopul vieții. Chinurile, agonia și lipsa de încredere în viitor ne obligă să ne gândim la sensul vieții noastre. Suferinţele ne presează să începem să învăţăm despre providență pentru a deveni cea mai activă parte a acesteia.
Despre asta vorbește Înțelepciunea Cabala și aceasta este metoda care oferă omului cunoașterea modului în care tot ceea ce se întâmplă în lumea noastră îşi are originea într-o lume superioară și de acolo se extinde în lumea noastră. Noi nu suntem decât martori ai tabloului care ne este înfăţişat aşa cum a fost planificat de către Creatorul.
Dacă individul poate simți lumea superioară, el știe ce se va întâmpla din timp și cel mai important aspect este acela că poate chiar să determine ce va coborî la el de Sus. Prin studierea Cabalei, dobândești cunoașterea modului în care poţi influența evenimentele propriei tale vieți.
Să presupunem, de exemplu, că te confrunţi cu o anumită stare – cum ar trebui să te raportezi la ea, cum ar trebui să înțelegi ce se întâmplă pentru a te raporta corect la ea, astfel încât reacția ta să se avânte în sus și să facă astfel încât evenimentele rezultate să fie mai plăcute și mai bune decât cele din prezent.
Prin urmare, vedem că Înțelepciunea Cabala ne învață nu numai să asistăm la ceea ce se va întâmpla, ci, în același timp, să reacţionăm pentru a produce rezultate mai bune în viitor. Așa funcționează sistemul de îndrumare. Adică, poţi simți ce se întâmplă cu tine și ce trebuie să faci pentru a-ţi determina starea viitoare.
A ajunge la o astfel de capacitate este posibil numai prin studierea scrierilor cabaliștilor. Cabaliștii sunt oameni care simt și care se află în lumea superioară, în timp ce își scriu cărțile. Drept urmare, cuvintele pe care un cabalist le scrie atunci când este complet adâncit în lumea spirituală, sunt adoptate pentru a numi acțiuni superioare-spirituale. Aşadar, atunci când le citeşti şi le exprimi, chiar dacă nu înțelegi despre ce vorbesc cuvintele, pentru că nu te afli în lumea spirituală, trezești totuși, chiar și inconștient, lumina superioară asupra ta, forța superioară care treptat te purifică și te pregătește pentru o stare în care începi să vezi și să simţi despre ce citești. Citirea și studierea din cărțile speciale de Cabala, te aduc treptat într-o stare în care începi să simţi lumea superioară, întrucât pe asta se bazează studiul și de aceea cabaliștii își scriu cărțile, astfel încât să ne ajute să progresăm.
Dar, pentru că fiecare dintre noi are doar o mică dorință de a dobândi lumea superioară, studenții ce studiază Cabala formează un grup pentru a se uni împreună cu dorințele și a crește astfel influența luminii superioare asupra lor și, prin asta progresează mai rapid, adică dobândesc starea în care încep să simtă lumea superioară mai repede și încep să-și ghideze propriul lor destin.
Astfel, de-a lungul timpului, cabaliștii au studiat Cabala în grupuri precum cel al lui Rav Şimon Bar-Yochay, cel care a scris Cartea Zohar și grupul sfântului ARI din Zefat.
(înapoi la pagina O CARTE DESCHISĂ – click)