Sha’arei Kduşa – Partea I – A şasea Poartă

(înapoi la pagina CHAIM VITAL – Sha’arei Kduşa – click)

Prima parte este împărțită în șase porți.

Cea dintâi explică marea greşeală cauzată de încălcarea poruncilor (Miţvot –  מצבוות).

A doua se referă la greşeala continuată, din cauza trăsăturilor rele de caracter.

A treia explică numele celor drepți (Ţadik –  צדוק  – Rabin Hasidic) și a celor cuvioşi (חסיד – Hasid).

A patra specifică virtutea de a fi Ţadik.

A cincea specifică virtutea de a fi Hasid.

A șasea este o scurtă explicație a căilor celor pioşi (Hasidim), o explicație care include toate porțile acestei părți.

A şasea Poartă

Include un rezumat al porţilor anterioare și explică modul în care  un Hasid îşi conduce viața pentru a preveni propria cădere

Acum, fiule, ascultă și urmează porunca mea; pregateste-te să-L întâlnești pe Dumnezeul tău, O, Israel! În fiecare seară când mergi la culcare, amintește-ți că somnul este moartea cea mică care ar trebui să îți amintească de moartea cea mare, adevărată. Prin urmare, gândeşte-te la toate lucrurile pe care le-ai făcut în acea zi, mărturisește-ți faptele greșite aşa cum fac cei condamnați la moarte înainte de a fi executaţi. Acceptă asupra ta jugul împărăției cerurilor spunând rugăciunea Şema la culcare. Apoi încredinţează-ţi duhul (Ruah – רוה) în mâna Lui, binecuvântat fie El, așa cum este scris: „În mâinile Tale îmi încredinţez duhul”(Psalmi 31: 6). În fiecare noapte îți încredinţezi duhul (Ruah) tău în mâna Lui exact așa cum vei vrea să faci atunci când va veni vremea morții adevărate; „se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat”(Ecleziastul 12: 7). Acum este adevărat că în timpul morții celei mici îți încredinţezi sufletul (Ruah) ca pe o depunere ce-ţi va fi restituită în fiecare dimineață, așa cum este spus în rugăciunile de dimineață: „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că-i redă omului sufletul superior (Neşama – נשמה), în dimineața când se trezește”. Și te întinzi cu evlavie şi în acelaşi timp cu veneraţie, pentru ca duhul tău (Ruah) se înalţă pentru a da socoteală în fiecare zi pentru toate faptele, cuvintele și gândurile tale în faţa  Creatorului tău. Aşadar, tu nu trebuie să-ți îndrepţi inima și mintea cuvintelor sau gândurilor fără rost, Întrucât altfel vei adormi în frică așa cum s-a arătat mai sus.

Iar atunci când te trezești după miezul nopții, ridică-te repede, iute ca un vultur, spală-ţi bine mâinile pentru a îndepărta duhul  rău  (Ruah Ra – רוה רעה) din carnea ta. Binecuvântează-L și laudă-L pe El pentru că nu ți-a reținut al tău duh (Ruah) păcătos și pentru că nu a făcut acest somn de noapte un lung şi adevărat somn al morţii, întrucât El ți-a reîncredinţat cu adevărat atunci când te-ai trezit (Neşama) sufletul superior. El l-a refăcut, l-a reînnoit și l-a făcut mai puternic decât era înainte. Și pentru a nu fi nerecunoscător față de El, deplânge exilul lui Şhina, al meritului Ei și distrugerea Templului Său, în aceeași oră a nopții în care şi El le deplânge. Căci păcatele tale şi păcatele strămoșilor tăi au adus aceste rele iar El nu a reabilitat încă Şhina. În orice caz, El nu te-a pedepsit pentru că ai provocat căderea lui Şhina iar, atunci când ai căzut în rău, El te-a reabilitat, să fii mai puternic decât ai fost înainte. Mai mult, vei trăi să vezi salvarea Sionului: „împărţiţi şi bucuria cu el, acum, toţi cei ce l-aţi plans”.(Isaia 66:10) Atunci ar trebui să studiezi Legea Orală, până dimineața, dacă poți, și făcând acest lucru, vei transfera abundența către Şhina și o vei susţine (Şhina este Divina Prezenţă feminină) în starea ei de cădere. Iar când cocoșul aleargă să o întâlnească în Sinagoga ei, căci Ea este deja acolo, el ascultă cântecele tale și ascultă invocarea faptului că Ea va fi refăcută în Sion așa cum a fost înainte. Și chiar dacă nu poți face totul singur, eforturile tale ajută la refacerea și susţinerea Ei în această zi anume. Drept recompensă, Ea ţi-ar asculta rugăciunile și ţi-ar îndepliniți cererile. Aşadar, fiul meu, când te rogi pentru refacerea Ei şi-ţi îndrepţi neclintit iubirea către Domnul tău, roagă-te cu devoţiune și bucurie. Nu trebuie să te rogi pentru a primi o răsplată, ci pentru a demonstra că ești slujitorul Lui și că viața ta îi aparține Lui, iar dacă Îl chemi, El va fi aproape de tine, așa cum este scris: „Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine” (1 Cronici 28: 9). Căci Domnul caută toate inimile, și înțelege fiecare plan și gând. Pentru că: „El cunoaşte pe cei ce se încred în El” (Nahum 1: 7) și „ Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine”.  Mai ales atunci când tu i te mărturisești după ce spui cele Optsprezece Binecuvântări de după rugăciune, „Cine ascultă rugăciunea”, ar trebui să promiți în inima ta că nu-ți vei repeta niciodată păcatele. Întrucât El, care vede inima și mintea, știe secretele și ştie lucruri. La fel, atunci când te pleci, în versetul: „Căci la Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul (Nefeş)!”(Psalmi 86: 4) Dacă decizi în inima ta să-ţi sacrifici viața în Tora și Miţvot toate păcatele tale vor fi iertate, dar numai dacă gura și inima ta sunt una (adică dacă ești sincer).

După ce îți spui rugăciunea, ar trebui să treci din tărie în tărie și să fixezi o anume oră la care vei studia Tora; va trebui să nu modifici această oră fixă, chiar dacă eşti forțat să o faci. Drept răsplată, Domnul Dumnezeu, porțile curate și Yeşiva (școala) Cerului (Yeşiva înțelepților care au murit) vor fi văzute în Sion. Atunci ar trebui să mănânci pâine cu sare și bei puțină apă, întrucât un Ţadik mănâncă pentru a-și satisface și a-şi susține sufletul (Nefeş). Ar trebui sa ştii că scopul acestei mese este acela de a-ţi da putere pentru ca să te poţi închina lui Dumnezeu, binecuvântat fie El. Atunci când stai să mănânci la masa ta, ar trebui să te temi de Dumnezeu, căci masa ta este comparabilă cu un altar, pentru că mănânci la masa Regelui. Și pentru a face din masa ta un altar de ispășire în care să poţi să-ţi ispășeşti păcatele și pentru a diminua Klipa (קליפה – coajă / cochilie) în mâncarea din care se hrăneşte al tău Nefeş, ar trebui să te gândești la Tora în timp ce mănânci, fie recitând un psalm, fie studiind o Mișna (משנה). Căci este spus: „Aceasta este masa înaintea  Domnului” (Pirkei Avot 3: 3). Puterea înclinaţie rele (Yeţer HaRa) va fi diminuată în timp ce sufletul noetic din interiorul tău va deveni mai puternic, datorită Torei, care este hrana acestui Nefeş. Și după ce Guf-ul şi al tău Nefeş au fost hrănite cu mâncarea care ne susține și cu ajutorul Torei, ar trebui să-ţi arăți recunoştinţa cu mulţumire şi cu  mare bucurie, ca unul care primește un dar de la un prieten. De aceea spunem în Birkat Node Lecha („Îți mulțumim Ție”, o parte a rugăciunii de după masă) adică „Îți mulțumim Ţie Doamne, Domnul nostru, pentru Tora pe care ne-ai învățat-o și pentru susţinerea cu care Tu ne hrănești și ne întreții”. Drept recompensă, El va deschide comoara Lui cea bună și te va susține cu generozitate.

Apoi, caută în inima ta pentru a afla dacă există o nouă Miţva pe care o poţi îndeplini pentru a completa cele 248 organe ale sufletului tău, sau poate o veche Miţva pe care o poţi îndeplini pentru a adăuga la recompensa ta. Apoi du-te la munca ta cu inima curată, fără vreo minciună sau înșelăciune. Nu încerca să te îmbogăţeşti, ci doar să câștigi suficient pentru te întreţine; fă din Tora prima ta prioritate și lasă munca pe planul al doilea. Căci „cine strânsese mai mult n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin nu ducea lipsă deloc” (Exodul 16:18).  Și nu accepta daruri, pentru că „Cel lacom de câştig îşi tulbură casa, dar cel ce urăşte mita va trăi”(Proverbe 15:27). Și Dumnezeu te face sărac și te face bogat și El este cel care îți dă puterea de a obține bogăție. De aceea „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului şi El te va sprijini!”(Psalmi 55:22), iar frica de El ar trebui să fie înaintea ochilor tăi toată ziua, ca să nu păcătuiești și să încalci vreuna dintre Miţvot negative. Frica de El te va ține departe de trăsăturile rele de caracter, care sunt drojdia din aluatul materiei, și mai ales din Miţvot obişnuite, pe care omul le călcă în picioare.

Cel mai mult ar trebui să fii atent la următoarele trăsături de caracter.

Fii atent la toate tipurile de furie, nerăbdare și vanitate, chiar și faţă de cei din propria familie. Dacă cineva te blestemă, nu-i răspunde. Dacă eşti insultat, nu răspunde printr-o insultă, aşa cum este scris: „Dar cei ce-L iubesc sunt ca soarele când se arată în puterea lui.”(Judecători 5:31) Trece cu vederea greșelile comise împotriva ta fără nici o întristare nici măcar în inima ta, căci cel care trece cu vederea greșeala comisă împotriva sa va avea greșelile lui iertate în cer, ca să nu mai vorbim de nelegiuirile și păcatele sale. Aşadar, dacă ești un om înțelept care caută viaţa, găseşte-i pe cei care te-au rănit şi iartă-i. Primeşte cu bunăvoie pe oricine, chiar dacă este duşmanul tău, pentru că se va transforma în prietenul tău și vei fi în câștig. Vorbește cu blândețe și în liniște pentru a nu te mânia. Îndepărtează tristețea și supărarea din inima ta și îndepărtează durerea din trupul (Guf-ul) tău, întrucât altfel va fi o capcană pentru tine care va elimina inspiraţia divină (Ruah HaKodeş -רוה הקודש) din tine. Fugi de autoritatea care îți scurtează viața. Ţine-te departe de cleveteală, înșelăciune, lingușiri, batjocură și calomnierea unui prieten, pentru că aceste trăsături de caracter te vor împiedica să fii întâmpinat de Şhina în lumea care vine. Fă-te preş şi faţă de cel mare și faţă de cel mic. Sigilează-ți urechile de auzul bârfelor, al calomniilor și al clevetelii, precum un om care nu aude. Să-ţi ţii gura închisă ca un mut şi spune doar ce este strictul necesar, întâmpină un bărbat cu cordialitate și vorbește numai despre Tora și Miţvot. Nu te lăuda cu faptele tale bune, căci îți vei pierde răsplata și ai putea fi chiar pedepsit pentru asta.

Apoi, trebuie să ai întotdeauna mare grijă cu rugăciunea de Minha (מנחה – rugăciunea de după-amiază), întrucât profetului Ilie i s-a răspuns numai la slujba de Minha. Mai ales că timpul judecății se apropie: „căci ziua scade şi umbrele de seară se lungesc.” (Ieremia 6: 4).

Trebuie să ai o și mai mare grijă cu rugăciunea de Arvit (ערבית – rugăciunea de seară), pentru că întunericul acoperă pământul și spiritele distructive se trezesc și se așează pe Guf-ul omului şi pe Nefeş-ul lui care se ridică pentru a da socoteală Creatorului lui.

Iar acum voi pregăti un remediu care te va salva de bolile sufletului (Nefeş). Cură pentru cele trei boli care sunt cauzate de greşeli umane și de spirite distructive:

A. Materia te face să uiţi de trăsăturile de caracter bune și de aceea te duce în păcat.

B. Gândul că ai câștigat ceva: „În ziua fericirii, fii fericit”. (Ecleziastul 7:14)

C. Chiar dacă îţi amintești, îndeplineşte Miţvot urmărind să câștigi ceva, căci îţi spui: „Ce ar trebui mâncăm în timpul celor șaptezeci de ani de viață ”? Și această a treia boală este mai gravă decât celelalte două. Aşadar, fiul meu, salvează-te de aceste trei fărădelegi ale lui Israel.

Împotriva primei încălcări: pune-ți întotdeauna această lege înaintea ochilor; nu acționa în grabă; nu vorbi până nu ţi-ai aşezat gândurile. Căci graba este rodul regretului și când o scoți din teacă, este imposibil să o mai pui înapoi.

Împotriva celei de-a doua încălcări: pune frica de Dumnezeu în fața ochilor tăi; teama de ziua morții și a mormântului. Teme-te de cantitatea de resturi umane descompuse după ce carnea omului a fost mâncată de viermi. Teme-te de bătăile morților prin spirite rele; teme-te de judecata iadului și de marea zi a judecăţii, căci chiar și Samuel, care este egal cu Moise și Aaron, s-a temut de ziua asta.

Împotriva celei de-a treia încălcări: ar trebui să te bazezi pe Dumnezeu, căci „Dumnezeu vede purtarea tuturor, priveşte paşii fiecăruia”(Iov 34:21), şi El îl răsplătește pe fiecare așa cum merită. Iar faptele și tactica lui nu au nicio importanță, căci „nu cei iuţi aleargă” (Ecleziastul 9:11). Pune-ți încrederea în Dumnezeu, așa cum se spune: „Fericit este omul care nu Te uită pe tine, fiul omului care se ţine strâns de Tine. Întrucât cei care Te caută nu vor da greş niciodată. Iar cei care-şi vor găsi adăpost la Tine nu vor fi niciodată în veci umiliţi”.

Oricine dorește să devină Ţadik sau Hasid ar trebui să urmeze instrucțiunile de mai sus. Următoarea parte se va ocupa de observaţiile referitoare la disciplina cu care oamenii să se poată stăpâni; eu voi prezintă pedeapsa care îl așteaptă pe orice om care se abate de la calea cea bună şi răsplata care îl așteaptă pe orice om care este devotat Torei și poruncilor (Miţvot).

(înapoi la pagina CHAIM VITAL – Sha’arei Kduşa – click)

error: Content is protected !!