(înapoi la pagina CHAIM VITAL – Sha’arei Kduşa – click)
A doua parte este împărțită în opt porți:
- Observaţii
- Observaţii ale înțelepților noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, referitoare la disciplină
- Răsplata pentru aceia care respectă Tora și Miţvot
- Pedeapsa pentru cei care demonstrează trăsături rele de caracter
- Pedeapsa pentru cei care demonstrează trăsături de caracter interzise
- Pedeapsa pentru cei care încalcă Miţvot negative
- Răsplata pentru cei care respectă Miţvot pozitive
- Poarta pocăinței
A patra Poartă
Pedeapsa pentru trăsăturile rele de caracter și recompensa pentru trăsăturile de caracter bune
Trufia se află la originea multor păcate, păcate care afectează relația omului cu Dumnezeu, așa cum este scris: „să nu ţi se umfle inima de mândrie şi să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronom 8:14), şi totodată păcate care afectează relația omului cu prietenii săi, întrucât trufia îl face pe om să-și rănească semenul, să-l urască și să-l calomnieze (לשון הרע – Leşon HaRa) (a vorbi de rău). Înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, au spus (Sota 4b), „Fiecare om în care zace trufia propriului său Ruah se numește urâciune”, așa cum este spus: „Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului” (Proverbe 16: 5). Mai mult, se spune că (Sota 5a) „Acela care are trufia propriului spirit merită excomunicarea”, și că „Fiecare om care are aroganţa propriului spirit este potrivit pentru a fi tăiat ca o Aşera și ţărâna lui nu va fi deranjată”. Mai mult, se spune (Sotah 5a) că: „Fiecare om în care se înalță aroganţa spiritului este deplâns de Şhina”și că „Fiecare om în care se găseşte trufia spiritului este ca și cum s-ar închina idolilor și ar fi negat principiul fundamental”. „Este ca și cum ar fi încălcat toate legile moralităţii sexuale și ca și cum ar fi ridicat altare idolilor”. Și, deși l-a proclamat pe Cel Sfânt, binecuvântat fie El, ca stăpân al cerului și pământului, aşa cum a făcut părintele nostru Avraam, el nu va scăpa de pedeapsa infernului și în sfârșit va fi redus în rang și va părăsi lumea înainte să-i fi venit timpul. (Sanhedrin 101, 102) Chiar şi Jeroboam (ירבעם) a cărui erudiţie a fost ireproşabilă și a studiat cele 103 interpretări ale Torei, chiar şi el, faţă de care toți învățații generației sale erau precum buruienile, a fost pedepsit și îndepărtat din lumea asta și din lumea care va veni din cauza vanităţii lui. Era ca şi când ar fi împins picioarele lui Şhina, astfel că Şhina a spus: „Nu putem trăi împreună în lume”, și de aceea a fost îndepărtat din lume. El s-a revoltat împotriva Împărăției Cerurilor și s-a îmbrăcat cu Talit-ul regelui tuturor regilor (טלית – șalul pentru rugăciuni), Cel Sfânt, binecuvântat fie El, așa cum se este spus: „Domnul împărăţeşte îmbrăcat cu măreţie” (Psalmi 93: 1). De ce ar trebui un om să fie trufaș? Viața lui începe într-o picătură fetidă, creația sa în sângele menstrual, viața lui este murdară și mirositoare, iar după moartea sa el este numai viermi și râme; trupul (Guf-ul) său se transformă în ţărână iar sufletul (Nefeş-ul) său coboară în iad.
Într-adevăr, blândețea și smerenia sunt cele mai măreţe trăsături de caracter, căci Moise, odihnească-se în pace, care i-a învățat pe profeți Tora, Miţvot și frica de păcat, a fost binecuvântat cu blândețe, așa cum s-a spus: „Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului.” (Numeri 12: 3). Ar trebui să înveți din faptele Celui Sfânt, binecuvântat fie El, care a părăsit locul înalt pentru a sălăşlui alături de cei smeriți, așa cum este spus: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite” (Isaia 57:15). Se mai spune că „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit” (Psalmi 34:18) și „Cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă, Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său şi nu aruncă ocară asupra aproapelui său. El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit, dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul. El nu-şi ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui.” (Psalmi 15: 1-4). Deși este scris că „Frica de Domnul, aceasta este înțelepciunea” (Iov 28:28), și că „Frica de Domnul, iată comoara Sionului” (Isaia 33: 6), ai noaştri înțelepți binecuvântată fie aminitirea lor, au spus că frica de Domnul vine numai după blândețe, așa cum este spus: „Răsplata smereniei, a fricii de Domnul este bogăția, slava și viața” (Proverbe 22: 4). În plus, un om umil este ca un om care a dat toate jertfele, aşa cum s-a spus: „Jertfa plăcută lui Dumnezeu este un duh (Ruah) zdrobit” (Psalmi 51:17), în plus, Dumnezeu nu este niciodată obosit de rugăciunile celor smeriți. Rugăciunea unui om nu este auzită până nu-şi aminteşte el însuşi că este carne, așa cum s-a spus: „«În fiecare lună nouă şi în fiecare Şabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea», zice Domnul.” (Isaia 66:23). În plus, este scris: „Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul (Ruah) mâhnit” (Isaia 66: 2). Mai mult, umilul o face pe Şhina să se odihnească asupra oamenilor, după cum se spune, „Poporul stătea în depărtare, iar Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu” (Exodul 20:21), căci așa cum se spune: „Moise însă era un om foarte blând” (Numeri 12: 3).
Tanna (תנא) (o autoritate citată în Mişna) Rabinul Pinchas ben Yair a spus (Avoda Zara 20b): „Studiul duce la precizie, precizia duce la zel, zelul duce la curățenie, curățenia duce la reținere, reținerea duce la puritate, puritatea duce la sfințenie, sfințenia duce la blândețe, blândețea duce la frica de păcat, frica de păcat duce la devoţiune, devoţiunea duce la divina inspiraţie (Ruah HaKodeş) , divina inspiraţie duce la viața eternă”. Iar blândețea este cea mai importantă dintre toate, pentru că este spus că: „Duhul (Ruah) Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi” (Isaia 61: 1).
Ei au trimis o vorbă de acolo: „Cine este cel destinat pentru lumea care va să vină? El este blând, umil, plecându-se la intrare și la ieșire și un constant învăţăcel al Torei fără a pretinde vreun merit pentru asta” (Sanhedrin 88b). în plus, „Domnul va fi o cunună deasupra capului fiecărui om drept, etc.” (Sanhedrin 111b). Iar Scriptura ne învață că Domnul va fi pentru acești oameni drepți „o podoabă măreaţă pentru rămăşiţa poporului” (Isaia 28: 5), adică pentru cei smeriți și blânzi.
În cartea Zohar (Paraşa Şlach 161), se spune: „Astfel a început șeful Yeşiva: „Lăudat fie acela care se coboară pe sine în această lume. Cât de măreţ și de înalt este el în acea lume. Cel care se face mic este măreţ. Cel care se face mare este mic”. În plus, în Paraşa Truma (Zohar, Paraşat Truma 166) se spune: „De ce este el numit «Buzi» (בוזי – oare îi este lui rușine?) Este pentru că îi este ruşine lui însuși în fața celui care este mai mare decât el. Aşdar, el este numit o fiinţă umană, nume cu care a fost numit cel care era perfect în toate, așa cum nimeni altul nu a fost numit; el a fost numit și Ram (רם), adică mai presus de orice”, așa cum a fost scris: „Barachil din Buz, din familia lui Ram” (Iov 32: 2). Înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, au spus: „De ce sunt cuvintele Legii comparate cu apa? Pentru că, așa cum apa lasă un loc mai înalt pentru unul mai jos, tot așa cuvintele Legii nu pot fi reținute de acela care nu se poate comporta într-o manieră umilă” (Ta’anit 7a). Binecuvântat fie acela care nu se înfurie niciodată, al cărui Ruah este pocăit și smerit, căci se mai spune şi că: „Jertfa plăcută lui Dumnezeu este un duh (Ruah) zdrobit”(Psalmii 51:17). Binecuvântat fie acela care arată răbdare, acela care îşi înfruntă povara aşa cum dorește Creatorul său și acela care se face pe sine însuși o rămăşiţă. Căci Dumnezeu iartă pe oricine se face pe sine o rămăşiţă, așa cum este scris: „ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale?” (Mica 7:18). Binecuvântat fie acela care acționează ca ţărâna pe care calcă toţi, acela care acționează ca pragul de jos, pe care calcă toţi, acela care acționează precum cuiul din perete care este la îndemâna oricui să-şi agate hainele de el.
Furia este o ramură a aroganţei. Înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, spuneau că „Acela care își înfierbântă cumpătul este expus tuturor chinurilor iadului” (Nedarim 22a). În plus, înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, au spus şi că „Pe cel care-și sfâșie veșmintele la mânie, cel care sparge vase în furia lui și își împrăştie banii la mânie, privește-l ca pe un idolatru” (Șabat 105b), așa cum este spus: „Niciun dumnezeu străin să nu fie în mijlocul tău” (Psalmi 81:10). Înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, au adăugat că „Cel ce își înfierbântă cumpătul, nici chiar Şhina nu are importanță în ochii săi” (Nedarim 22b), „El își uită învățătura și devine din ce în ce mai mult prost” și „Cu siguranţă păcatele sale sunt mai mari decât virtuţile lui”, așa cum a fost spus: „Un om mânios stârneşte certuri şi un om înfuriat face multe păcate” (Proverbe 29:22). Înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, spuneau că „Cine este supărat, dacă este unul dintre înțelepți, înțelepciunea lui îl părăsește” (Pesahim 66), după cum poţi învăța din cazul lui Moise și Elisei (אלישע). „Ilie (Eliahu – אליהו), binecuvântată fie aminitirea lui i-a spus rabinului Iuda: «Să nu cazi într-o pasiune și nu vei păcătui»” (Berakot 29b). Iar în cartea Zohar (Paraşa Teţaveh 182: 1, 263: 2) se spune: „Dacă un om îşi dezrădăcinează această sfințenie supranaturală, devenind furios, și face ca cealaltă parte (Sitra Achra) să-l stăpânească în locul ei, cu siguranță un astfel de om s-a răzvrătit împotriva Stăpânului său”. Este interzis să te apropii de el sau să i te alături. Dacă eşti un astfel de om „te sfâşii în mânia ta” (Iov 18: 4). Un astfel de om își sfâşie sufletul (Nefeş) și face ca un Dumnezeu străin să sălăşluiască în el, căci acel om este considerat un altar (במה) pe care sunt venerați idoli. Dacă vorbeşti cu el este ca şi când te-ai alătura efectiv idolatriei, întrucât adevărata idolatrie sălăşluieşte în el și, drept urmare, este de asemenea interzis să priveşti fața unui om furios. După cum este scris, „Să nu vă întoarceţi spre idoli” (Levitic 19: 4) și „Să nu-ţi faci un dumnezeu turnat” (Exodul 34:17). Există mulți oameni spurcați ale căror trupuri întregi se spurcă în interior și în exterior și ele contaminează sufletul (Nefeş) și orice altceva. Singura excepție este atunci când acel om este complet purificat și a dezrădăcinat din el însuși zeul străin pentru totdeauna, și după aceea se străduiește să se sfinţească și să atragă Sfințenia asupra lui pentru ca apoi, să sperăm, să devină sfânt. Mai mult, odată dezrădăcinat, faţă de ceea ce a făcut, el nu va reveni niciodată unde a fost.
Temperamentul irascibil și severitatea sunt o ramură a trufiei şi furiei. Înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, au spus că Dumnezeu este sever cu cei care sunt severi și că lor păcatele nu le sunt iertate, așa cum a fost spus: „ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele” (Mica 7:18). Pe cine îl iartă El pentru nelegiuire? Pe cel care iartă greşeala. Înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, au spus: „Lasă-l întotdeauna pe om să se roage pentru milă” (Șabat 32), în fiecare zi și în fiecare oră. „Să-şi pună gura în ţărână, să ofere obrazul celui care îl lovește și să fie covârşit de insulte” (Plângerile lui Ieremia 3: 29-30), așa cum este scris: „Binecuvântat fie cel care își ascultă jignirile și nu răspunde”; precum spunea Isaia: „Mi-am dat spatele* înaintea celor ce Mă loveau”(Isaia 50: 6). În plus, Înțelepții au spus: „Cel ce tratează cu îngăduință pe cel care i-a greșit, își va face păcatele iertate” (Roş Haşana 17), așa cum s-a spus: „ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele” (Mica 7:18). Se spune în cartea Hupat Eliahu (חופת אליהו) că Dumnezeu iubește pe cel care nu se enervează, pe cel care nu se îmbată și pe cel care iartă pe cei care i-au greșit.
Rabinul Akiva l-a întrebat pe rabinul Nehunia cel Mare care este explicaţia longevităţii sale iar el a răspuns: „Eu niciodată nu am acceptat în viața mea cadouri și nu am fost niciodată încăpăţânat” (Megila 28). Iar înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, au spus: „Rav Huna ben Rav Ioşua s-a îmbolnăvit, etc., dar Cel Sfânt, binecuvântat fie El, a spus că va fi iertat, întrucât el a fost întotdeauna îngăduitor” (Roş Haşana 17), așa cum este scris: „ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele” (Mica 7:18). Înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, au spus: „Rabinul Nahman săpa pământul unde fusese îngropat rabinul Ahai ben Iosia, când a văzut că rabinul Ahai era încă prezent în oasele sale; el l-a intrebat „Cine ești?”. Rabinul Ahai i-a răspuns: „Am tratat întotdeauna cu îngăduință pe cei care mi-au greșit și niciodată nu l-am invidiat pe prietenul meu” (Șabat 152), așa cum a fost scris: „pizma este putrezirea oaselor” (Proverbe 14:30).
Înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, au spus: „O data s-a întâmplat ca rabinul Eliezer să recite cele douăzeci și patru de binecuvântări la rugăciune, dar nu i s-a răspuns, etc. Rabinul Akiva l-a urmat la pupitrul de lectură și la rugăciunea lui s-a răspuns și un glas ceresc a ieșit și a spus că datorită faptului că el cedează întotdeauna altuia, în timp ce Rav Eliezer nu a făcut asta niciodată” (Ta’anit 25). Și înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, au spus (Chulin 89), „Lumea supravieţuieşte numai datorită aceluia care nu-şi foloseşte gura în timpul unei dispute”, așa cum a fost spus: „El spânzură Pământul pe nimic” (Iov 26: 7). Rabinul nostru ne-a învățat că „Cei care sunt insultați, dar care nu insultă, aud cum sunt jigniți fără să răspundă” (Șabat 88); despre ei s-a spus: „cei ce-L iubesc sunt ca soarele când se arată în puterea lui.” (Judecători 5:31). Ilie (Eliahu – אליהו) binecuvântată fie aminitirea lui, a spus: „Fii smerit cu semenii tăi și mai ales cu familia ta”. Iar Părintele Ilie (Aba Eliahu – אבא אליהו) a spus: „Așa cum Tora nu poate fi înţeleasă de cel având un temperament bolnav, Eu mă dezvălui numai aceluia care evită acest mod de comportament” (Kala Rabati 85).
Tristețea împiedică slujirea lui Dumnezeu și săvârşirea poruncilor (Miţvot). Împiedică studiul Torei și concentrează atenția asupra rugăciunii, eliminând gândurile bune de a-L sluji pe Dumnezeu. Este poarta către stimularea înclinaţiei rele (Yeţer HaRa), întrucât omul vede că nu are niciun beneficiu din slujirea Domnului Dumnezeu, fiind cuprins de tristețe. Asta chiar dacă a fost cuprins de tristețe studiind căile Hasid-ului care l-au învățat că nu va putea niciodată să se apropie de sfințenia Regelui lumii, pentru că este ţărână, vierme și râmă, așa cum este scris, „Înţelepciunea este prea* înaltă pentru cel nebun” (Proverbe 24: 7) și „Dacă eşti drept*, ce-I dai Lui? Ce primeşte El din mâna ta?” (Iov 35: 7).
Tristețea îndepărtează Ruah Ha-Kodeş (רוח הקודש – inspirația divină), în timp ce bucuria face contrariul, așa cum este scris, „Slujiţi Domnului cu bucurie” (Psalmii 100: 2), căci bucuria adaugă o mare adorație și dorința de a te agăța de Dumnezeu, binecuvântat fie El. Și este scris: „Pentru că … n-ai slujit Domnului Dumnezeului tău cu bucurie şi cu dragă inimă”(Deuteronom 28:47). Întrucât cel care-L slujește pe Dumnezeu întristat se aseamănă cu un servitor care își servește stăpânul cu fața tristă și îmbufnată. Și este scris: „Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de niciun necaz” (Proverbe 10:22). Căci tristețea a fost atrasă din spurcăciunea lui Samael (סמאייל – diavolul) și a șarpelui, și a fost atașată omului, așa cum este scris: „Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana” (Geneza 3:17) și „cu durere vei naşte copii” (Geneza 3:16); și prin aceasta Cel Sfânt, binecuvântat fie El, și a Sa Şhina îl părăsesc.
Am învăţat din povestea lui Iacov, cel ales dintre patriarhi, că Şhina și Ruah HaKodeş l-au părăsit atunci când fiul său Iosif a fost luat de la el pentru douăzeci și doi de ani. S-a bucurat, însă, când a aflat că fiul său era încă viu, și este scris: „duhul (Ruah) tatălui lor Iacov s-a înviorat”(Geneza 45:27), ceea ce înseamnă că Ruah HaKodeş era din nou asupra lui. Și înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, spuneau: „Profeția și Şhina nu se aşează asupra celui care se află într-o stare de întristare”(Pesachim 117). Am învățat același lucru din povestea lui Elisei și grupul Profeților, așa cum este scris, „Şi, pe când cânta cântăreţul din harpă” (2 Împăraţi 3:15) și „cu lăute, timpane, fluiere şi cobze înainte, şi prorocind.” (1 Samuel 10: 5). Toate Miţvot ar trebui să fie respectate cu bucurie, așa cum am învățat de la Abaye(אביי), care era aşezat în fața lui Rabba, care a observat că părea foarte vesel. „El a spus: este scris: «Și te bucuri tremurând?» (Berakot 30). El a răspuns: «Îmi pun filacterii» ”. Iar de la rabinul Berona (ברונא): „De vreme ce a reușit să primească răscumpărarea prin rugăciune, și zâmbetul nu i-a părăsit buzele ziua întreagă”(Berakot 9).
Ura te face să-ţi răneşti semenul. Înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, au spus că: „Ura faţă de creaturi îl scoate pe om în afara lumii” (Pirkei Avot 2:11). Este ca şi când L-ai urî pe Dumnezeu pentru că te-a creat și, de vreme ce suntem cu toții fii ai Domnului nostru Dumnezeu, îi urăști pe Avraam, Isaac și Iacov, al căror descendent eşti. Cum îl poți urî pe Dumnezeu, atunci când toate Neşamot (נשמות – sufletele superioare), sunt prinse în El, îi implinesc scopurile Sale și Îl glorifică?
Înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, au spus că „Cel de-al doilea Templu, unde ocupația era studiul Legilor, îndatoririle religioase şi binefacerile, s-a dărâmat din cauza urii nefondate” (Yoma 9), și că Mesia este întârziat din cauza aceleiași uri nefondate. Mai mult, în timp ce bărbații încalcă Miţvot din când în când, ura nefondată zace mereu în inimă. Astfel, încalci permanent porunca (Miţva), „Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta” (Levitic 19:17), şi anulezi permanent porunca (Miţva) pozitivă “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Levitic 19:18). Mai mult, s-a spus cu privire la această Miţva: „Aceasta este marea învățătură a Torei”, de care depinde totul. Înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor, au învățat din versetele, „a fost martor la muncile lor grele” (Exodul 2:11), și „Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta” (Exodul 32:32), faptul că Moise și-a câștigat meritele pentru că îi iubea pe Israel și pentru că îi părea rău pentru povara lor. Al doilea verset explică de ce Moise cântărea mai mult decât tot poporul lui Israel, precum este scris: „Atunci poporul Său şi-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise” (Isaia 63:11).
Gelozia duce la ură. Gelozia este mai rea decât ura, căci un om gelos se revoltă împotriva Celui Sfânt, binecuvântat fie El, pentru că a dat mai mult semenilor lui. Înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor spuneau că: „Gelozia, și pofta și ambiția, îl scot pe om în afara lumii” (Pirkei Avot 4:21). Ar trebui să ştii că toți Cei Dintâi au fost pedepsiți pentru că erau gelosi. Cain, care a vorbit față-la-faţă cu Numele, binecuvântat fie El, a fost îndepărtat din lume, el și descendenții săi, pentru că a fost gelos pe fratele său geamăn Abel și astfel a săvârșit toate delictele. Cele zece triburi au fost duse în exil pentru că erau gelosi pe fratele lor, aşa cum este scris: „Fraţii săi au început să-l pizmuiască” (Geneza 37:11); în plus, au fost pedepsiți de Zece Mucenici. Ieroboam, în fața căruia toți învățații generației sale erau precum buruienile câmpului, a fost scos afară din lume pentru gelozia sa față de împăraţii dinastiei lui David. Chiar Saul, care a fost ales de Domnul, care era la fel de nevinovat de păcat ca un copil de un an și a cărui familie nu era pătată, așa cum au spus înțelepții noștri, binecuvântată fie aminitirea lor (Yoma 22), a fost scos din împărăţia lui și a fost ucis împreună cu cei trei fii ai săi. În plus, poporul din Nob, orașul preoților, au fost uciși; Israel au fost duşi în exil de către Filisteni iar Templul din Șiloh a fost distrus; şi toate astea pentru că el era gelos pe David, care l-a ucis pe Goliat; Ruah HaKodeş l-a părăsit, în schimb, însă, un duh (Ruah) al confuziei s-a aşezat asupra lui.
Iar fiul lui David (Mesia) nu va veni decât atunci când gelozia va fi înlăturată, așa cum se spune: „Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda” (Isaia 11:13). Chiar și îngerii din cer cad din har din cauza geloziei, așa cum este scris în cartea Pirkei Rabbi Eliezer (12-13): Samael, care a fost mai mare decât serafimii, care aveau șase aripi în timp ce el avea doisprezece, a fost smuls din sfințenie pentru gelozia sa faţă de oameni. Același lucru este valabil și pentru giganții Aza (עזא) și Azael (עזאל), care au fost îndepărtați din lume pentru că erau geloşi pe fiinţele umane. Și oasele unui om gelos putrezesc. Prin urmare, un om ar trebui să se bucure de porția sa, chiar dacă este mică, pentru că nu este mai bun decât Hillel cel bătrân (הלל הזקן), Rabinul Chanina Ben Dosa (חנינא בן דוסא) Rabinul Iuda bar Ilai (יהודה בן אלעאי), Rabinul Elazar Ben Pdat (אלעזר בן פדת) și alţii.
Invidia este părintele impurităţii, întrucât duce la ură și gelozie, jaf, jurământ fals și crimă. Ea constituie ultima dintre cele Zece Porunci, dar le depășește pe toate celelalte. Căci ochii celui care este invidios nu sunt niciodată mulțumiți de bogății, precum ochiul șarpelui despre care se spune: „şi şarpele se va hrăni cu ţărână” (Isaia 65:25), și este scris că: „Un om pizmaş se grăbeşte să se îmbogăţească, şi nu ştie că lipsa va veni peste el.” (Proverbe 28:22). Înțelepții noștri, binecuvântată fie amintirea lor, au spus: „Pofta l-a scos pe om afară din lume” (Avot 4:21); pentru că îl deranjează și nu poate studia Tora sau să respecte Miţvot. El neagă Providența Divină prin faptul că nu crede că totul se întâmplă în conformitate cu Providența Numelui, binecuvântat fie El, aşa cum au spus înțelepții noștri binecuvântată fie amintirea lor: „Cine are o bucată de pâine în coș și spune: «Oare ce o să mănânc mâine?» (Sotah 48), face parte dintre cei care au doar puțină credință”, despre care este spus, „Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe?” (Zaharia 4:10), precum acei Ţadikim care și-au pierdut susţinerea de mâine din cauză că au credință puţină.
Nu există o trăsătură de caracter mai bună decât încrederea în Dumnezeu, așa cum este scris, „Ferice de toţi câţi se încred în El!” (Psalmi 2:12), pentru că ei cred că există un Dumnezeu capabil în lume, un Dumnezeu care are grijă de credincioșii Săi, așa cum este scris: „Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!” (Ieremia 17: 7). Pâinea celui care are încredere în Dumnezeu nu va eșua niciodată, așa cum este scris, „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului şi El te va sprijini!” (Psalmi 55:22), cu condiția să ai încredere în Dumnezeu din toată inima și fără nicio rezervă. Mai mult, ar trebui să studiezi Tora și să respecţi Miţvot din toată inima și fără nicio umbră de îndoială.
Cea mai proastă trăsătură de caracter dintre toate este, însă, iubirea de plăceri, căci lacomia duce la pizmă, duplicitate, juratul strâmb, ură și gelozie. Lăcomia seamănă cu Esau, despre care s-a spus: „Dă-mi, te rog, să mănânc” (Geneza 25:30), și „Dacă stai la masă la unul din cei mari, ia seama ce ai dinainte: pune-ţi un cuţit în gât, dacă eşti prea lacom.” (Proverbe 23: 1-2), căci altfel cel lacom mănâncă şi dintr-o carcasă moartă, sau din una care a fost sfâșiată sau dintr-o altă mâncare interzisă. Mai mult, este scris, „Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuşi poftele nu i se împlinesc niciodată” (Ecleziastul 6: 7), și „Cel neprihănit mănâncă până se satură, dar pântecele celor răi duce lipsă.” (Proverbe 13:25). Este, de asemenea scris, „Israel s-a îngrăşat şi a azvârlit din picior … Şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul” (Deuteronomul 32:15), întrucât lăcomia îl duce pe om să tăgăduiască Numele, binecuvântat fie El, aşa cum este scris: „Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: «Cine este Domnul?»” (Proverbe 30: 9). Un tânăr care comite toate fărădelegile nu este pedepsit, în timp ce un fiu încăpățânat și rebel care mănâncă o burtă de carne și bea o jumătate de buturugă de vin, este omorât cu pietre. Înțelepții noștri, binecuvântată fie amintirea lor, spuneau că: „Cei răi mănâncă carne și beau vin” (Ta’anit 11), și este scris că: “nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până nu veţi muri” (Isaia 22:14). În plus, Ilie (Eliahu), binecuvântată fie aminitirea lui, i-a spus rabinului Iuda: „Nu bea prea mult și nu vei păcătui” (Berakot 29).
În timp ce acela care se mulțumește cu puțin se numește Ţadik, așa cum este scris, „Cel neprihănit mănâncă până se satură, dar pântecele celor răi duce lipsă.” (Proverbe 13:25), iar David a spus: „Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale” (Psalmi 119: 71). Mai mult, este scris că Iacov a cerut numai pâine, „dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac” (Geneza 28:20), și asta „Isahar este un măgar osos, Care se culcă în grajduri etc., așa că îşi pleacă umărul sub povară” (Geneza 49:14). Înțelepții noştri, binecuvântată fie amintirea lor, au spus că: „Acesta este calea Zorah-ului: O îmbucătură cu sare, asta vei mânca” (Avot 6: 4), iar dacă urmezi calea aceea ești binecuvântat în această lume și fericit în lumea care va veni. Iar înțelepții noştri, binecuvântată fie amintirea lor, spuneau: „Cuvintele Torei sunt respectate cu stricteţe de cineva care şi-ar lua viaţa pentru asta” (Berakot 63). Și tot ei au spus: „Mai multă carne, mai mulţi viermi” (Avot 2: 7) şi la fel, „Un om trebuie să se comporte întotdeauna ca şi când îl are pe Cel Sfânt în interiorul propriilor sale măruntaie” (Ta’anit 11: 1-2), așa cum este spus: „Eu sunt Sfântul în mijlocul tău” (Osea 11: 9). Moise, odihnească-se în pace, a primit Tora numai după ce a fost chinuit timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Ilie (Eliahu), binecuvântată fie amintirea sa, nu s-a înălţat la cer înainte de a fi fost chinuit patruzeci de zile și patruzeci nopți. Rav Elazar, Rav Akiva și Rav Ismael s-au înălțat la Pardes (פרדס) și au primit înțelepciunea abia după ce au fost chinuiți mai multe zile. Solomon nu a fost considerat „mai înţelept decât orice om” (1 Împărați 4:31) înainte de a fi fost chinuit patruzeci de zile și patruzeci de nopți; astfel s-a spus că litera Mem (מי) a cuvântului Mişlei (משלי – Proverbe) este un Mem mare.
În cartea Zohar se spune că, atunci când Rav Şimon bar Yohai a părăsit peștera, Rav Pinchas s-a dus să-l întâlnească. A văzut că avea Guf-ul plin de cicatrici și răni și, drept urmare, a plâns și a spus: „Vai, că te-am văzut aşa”. Rav Şimon a răspuns: „O, cât de fericită este soarta mea, că m-ai văzut așa”. În plus, în Paraşa Truma (141) se spune: „Duhul (Ruah) impurității nu stăpânește trupurile celor drepți care nu au fost atrase în această lume de plăcerile și poftele acelei Klipa puternice, întrucât ei nu i s-au alăturat deloc în această lume. Aşa cum Guf-ul celor răi este atras în această lume de acea Klipa puternică și de ale sale plăceri, desfătări și înfrumusețări, tot astfel rămâne el întinat după plecarea sufletului (Nefeş). Acel Ruah al impurității nu poate să stăpânească corpurile celor drepți întrucât ei nu au nici o plăcere în lumea aceasta, în afară de plăcerea de a îndeplini o poruncă și de mesele de Șabat și Zilele Sfinte și de sărbători, pentru că nu au obținut nici o plăcere şi nici nu s-au ales cu nimc din aceasta. El are stăpânirea noastră asupra lor. Fericit este cel care nu a căpătat deloc niciun fel de plăcere din el. După cum se spune „şi vă voi arunca balega în faţă” (Maleahi 2: 3), iar în Zana Devei Eliahu (תנא דבי אליהו) se spune că un om care nu este drept ar trebui să se roage să nu intre în intestinele lui o cantitate excesivă de mâncare și băutură.
Urmărirea onoarei și a puterii este una dintre cele mai rele trăsături de caracter, pentru că duce la trufie, care este cea mai rea dintre toate. Astfel, cel care caută să obţină onoare și putere, acela care intimidează comunitatea nu pentru binele public, va fi scos afară din lume, el și ai săi urmasi. Înțelepții noștri, binecuvântată fie amintirea lor, au spus că marele și înțeleptul Ieroboam a fost îndepărtat din lume și din lumea viitoare, el și descendentul său, pentru că a urmărit puterea. Iar Saul, care era neprihănit ca un copil de un an, care era timid și care a fugit de onoruri, dar pentru care s-a lăsat prins în cele din urmă, a spus: „cinsteşte-mă în faţa bătrânilor poporului meu” (1 Samuel 15:30). El a urmărit puterea și astfel și-a pierdut împărăţia și el și cei trei fii ai săi au fost uciși, așa cum am menționat deja în timpul explicării trufiei.
Înțelepții noștri,binecuvântată fie amintirea lor, au spus că „Gelozia și poftele, și ambiția, l-au scos pe om în afara lumii” (Avot 4:21). Și înțelepții noștri, binecuvântată fie amintirea lor, au mai spus: „Fugi de autoritatea care-ţi scurtează viața, întrucât îţi conduce inima să fii ridicat deasupra Domnului tău ”, așa cum este scris: „pentru ca inima lui să nu se înalţe mai presus de fraţii lui şi să nu se abată de la poruncile acestea nici la dreapta, nici la stânga şi să aibă astfel multe zile în împărăţia lui” (Deuteronom 17:20). Mai mult decât atât, înțelepții noștri, binecuvântată fie amintirea lor, au spus: „Un rabin obișnuia să spună: «Înainte de a intra în Curte, sufletul meu (Nefeş) este plin de probleme atunci când există deja un verdict de moarte»” (Yoma 86, Sanhedrin 7). Înțelepții noștri, binecuvântată fie amintirea lor, au spus: „dacă te-ai pus chezaş pentru aproapele tău, dacă te-ai prins pentru altul” (Proverbe 6: 1); Rav Huna explică faptul că un lider desemnat al comunității ar trebui să stea în spatele cuvintelor sale, așa cum se spune în Tora: „dacă eşti legat prin făgăduinţa gurii tale, dacă eşti prins de cuvintele gurii tale” (Proverbe 6: 2). Cât despre cel care nu reușește să-şi împlinească promisiunea, este scris: „cel ce preacurveşte cu o femeie este un om fără minte; singur îşi pierde viaţa” (Proverbe 6:32), și nu va primi nici pic de milă în iad. Cel Sfânt, binecuvântat fie El, a spus: „Eu sunt sfânt, eu sunt Hasid, etc.”, iar dacă ai aceste trăsături de caracter, acceptă puterea, dar dacă nu le ai, să nu le accepți. Regele David, odihnească-se el în pace, a spus: „Doamne, eu n-am o inimă îngâmfată, nici priviri trufaşe, nu mă îndeletnicesc cu lucruri prea mari şi* prea înalte pentru mine. Dimpotrivă, sufletul (Nefeş) îmi este liniştit şi potolit ca un copil înţărcat care stă lângă mama sa” (Psalmi 131: 1-2).
Astfel, fugi de putere până la capătul pământului, aşa cum ţi-am explicat mai înainte şi aşa cum este spus în Cartea Zohar (Paraşa Şlach Lecha 165): „Lăudat fie cel care se coboară pe sine însuși în această lume”. Cine este mai mare decât Moise, învățătorul lui Israel, care a refuzat să facă voia Celui Sfânt, binecuvântat fie El, timp de șapte zile? Cel care a spus, „Ah, Doamne*, trimite pe cine vei vrea să trimiţi!” (Exodul 4:13), până când „Domnul S-a mâniat pe Moise” (Exodul 4:14). Furia lui Dumnezeu l-a impresionat pe Moise și atunci i-a respectat dorința. În final, însă, Moise a fost pedepsit la apele Meriba (מי מריבה) și niciunul din meritele sale nu l-au putut salva, întrucât oricine îşi exercită puterea, chiar dacă este pentru binele comunității așa cum a făcut-o Moise, este sortit să fie pedepsit. Căci el s-a pus gaj pentru toate faptele lor, așa cum au spus înțelepții noștri, binecuvântată fie amintirea lor, cu privire la versetul: „Şi-i voi pune în fruntea voastră” (Deuteronom 1:13). Cu atât mai mult, nevoiaşi cum suntem noi, cine, ferească cerul, ar putea să nu se supună.
Cel care vorbeşte despre faptele sale: Știi ce au spus înțelepții noştri, binecuvântată fie amintirea lor, despre femeia care a fost pedepsită în iad pentru că i-a spus prietenei sale: „Azi m-am simţit oropsită etc.”. Un astfel de om nu numai că nu primeşte răsplată dar este pedepsit în iad, pentru că dezvăluie că toate faptele sale nu sunt destinate a fi de dragul Cerului, ci că el este unul dintre Farisei (פרושים) (o sectă în epoca celui de-al doilea Templu). Erau pe atunci Fariseii şikmi (din dragoste de Dumnezeu) şi fariseii nikpi (din frica de Dumnezeu) (Sota 22b). Mai mult decât atât, înțelepții noștri, binecuvântată fie amintirea lor, au spus că un om ar trebui să se închine lui Dumnezeu în secret și toate faptele sale ar trebui să aibă ca scop sfințirea numelui lui Dumnezeu. Întrucât cel care este angajat în studiul Torei de dragul ei și nu vorbește despre propriile sale merite va fi răsplătit de două ori, pentru că „Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor” (Proverbe 25: 2).
(înapoi la pagina CHAIM VITAL – Sha’arei Kduşa – click)