(înapoi la pagina CHAIM VITAL – Sha’arei Kduşa – click)
Înţelesul lui Ruah HaKodeş (ךות הקודש – divina inspiraţie)
Această parte este împărţită în opt porţi:
- Privitor la natura lumilor
- Privitor la natura omului
- Privitor la impedimentele profeţiei
- Privitor la stipulările profeţiei
- Privitor la calitatea şi obiectul profeţiei
- Privitor la la nivelurile profeţiei
- Un ghid al lui Ruah HaKodeş pentru zilele noastre
- Un scurt ghid
A cincea Poartă
Privitor la calitatea şi obiectul profeţiei
Am învățat că lumina din chipul omului se extinde din cele patru lumi, Aţilut, Bria, Yeţira și Asiya, până la sfârșitul celor patru elemente fundamentale (יסודות), care sunt lumea inferioară. Se lipeşte de luminile omului superior (אדם העליון) care este numit cele zece Sfirot,iar acestea poartă asupra lor lumina care se numește Originea Neşamot (נשמות – sufletele superioare), și care conține toate sufletele creaturilor inferioare. Iar atunci când ele coboară în această lume purtând corpuri (גופות), rădăcinile lor rămân conectate la locul lor de origine. Numai ramurile acestor rădăcini se extind și coboară pentru a purta corpurile acestei lumi, ca ramurile unui arbore care sunt conectate la arbore care se apleacă și ating pământul în timp ce sunt încă conectate la corpul arborelui. Iar atunci când un om comite un păcat care merită pedeapsa prin Karet, ramura sa este tăiată din corpul arborelui. Rămânând astfel separat, el stă în această lume ca Ruah (duhul) animalului. Și aceasta este semnificaţie care se ascunde în spatele următoarelor versete: „va fi nimicit şi îşi va lua astfel pedeapsa pentru nelegiuirea lui” (Numeri 15:31) și „pomii să nu-i strici, tăindu-i cu securea; să mănânci din ei şi să nu-i tai” (Deuteronom 20:19).
Acesta este motivul pentru care numele acelor Ţadikim sunt scrise de două ori: Avraam Avraam, Iacov Iacov și Moise Moise; o dată pentru rădăcina care rămâne atașată de arbore: cea care se numește Mazal al omului. Aşa cum a spus învăţătorul nostru, binecuvântată fie memoria lui: „Moise, odihnească-se în pace, văzuse Mazal-ul învăţăturii lui Rav Akiva, ceea ce înseamnă că abundența curge de la el spre ramură, coboarând apoi pentru a purta un trup ”.
Rădăcina este superioară. Ea se află în partea de sus a lumii Aţilut ramura ei fiind foarte lungă: se extinde prin lumi și capătul ei este îmbrăcat într-un corp uman. Pe fiecare treaptă a fiecărei lumi, lasă câte o rădăcină astfel încât fiecare Neşama să-şi aibă deasupra propria sa rădăcină superioară. Iar prin faptele lor, ele urcă treptele din lumea Asiya. Rădăcinile pe care le-a lăsat sunt numite un Nefeş complet al lumii Asiya, la fel și pentru toate celelalte niveluri.
Iar aceasta este explicația profeției: dacă materia omului este pură, ea nu conține contaminarea cu Yeţer HaRa și contaminarea forțelor din Nefeş ale fundamentului (יסוד). Și dacă nu a comis niciunul dintre păcatele care ar fi putut deteriora oricare dintre rădăcinile sufletului său superior (Neşama), el va fi capabil să se conecteze cu rădăcina superioară. Și, deși merită acest lucru, el trebuie să-și separe propriul Neşama de orice urme de materie, întrucât abia atunci Neşama va putea să se conecteze cu rădăcina sa spirituală.
Separarea propriului Neşama, menționată în cărțile care tratează profeția și Ruah HaKodeş nu reprezintă o separare în fapt între Guf și Neşama, cum se întâmplă în timpul somnului. Asta întrucât profeția nu este un vis ca orice alt vis; ea este Ruah HaKodeş care se aşează desasupra omului atunci când el este complet treaz și când al său Neşama este în interiorul Guf-ului. Ideea separării este aceea că mintea lui (Sekel – שכל) este golită de orice alte gânduri, iar puterea sa imaginativă, care este extrasă din al său Nefeş fundamental de vieţuire, va înceta să mai imagineze, să gândească și să contemple lucrurile lumești, ca și când propriul Nefeş ar fi părăsit trupul. Apoi puterea imaginativă a lui gândurile vor începe să-și imagineze și vor produce un chip de parcă ar urca prin rădăcinile lui Nefeş până la cele mai înalte lumi și la originea sa superioară. Toate imaginile luminilor se vor grava în mintea lui de parcă le-ar putea vedea în realitate aşa cum vede această lume pământească, deși de fapt nu le poate vedea. Atunci el va gândi și se va pregăti să primească lumina celor zece Sfirot, din locul la care rădăcina propriului său Nefeş este conectată. El va fi pregătit să ridice cele zece Sfirot la Ein Sof și din Ein Sof el îşi va atrage lumina şi o va da celor zece Sfirot. Atunci când primesc lumina, Sfirot se vor bucura și vor ilumina Nefeş-ul, care este conectat la ele prin această lumină. El va direcţiona lumina în jos, din treaptă în treaptă, până când lumina și abundența vor ajunge la Nefeş de Sekel (שכל – mintea), și de acolo la Nefeş-ul său de vieţuire și la puterea sa imaginativă. Acolo puterea imaginativă va converti imaginile într-o tablou lumesc; astfel, el le va face înțelese de parcă le-ar fi văzut cu ochii lui. Uneori puterea imaginativă va prezenta lumină descendentă ca pe un înger vorbitor. În aceste cazuri, îngerul va fi perceput de unul dintre cele cinci simțuri cunoscute ale puterii imaginative care face parte din Nefeş-ul de vieţuire, așa cum știm deja. Apoi el va vedea, auzi, mirosi și vorbi utilizând simțurile sale lumești. Aşa cum a fost scris, „Duhul (Ruah) Domnului vorbeşte prin mine şi cuvântul Lui este pe limba mea” (2 Samuel 23: 2), pentru că această lumină se materializează grație simțurile lumești. În alte cazuri, profeția sa va fi percepută de cele cinci simțuri spirituale ale puterii imaginative. Toate acestea sunt, însă, posibile numai atunci când puterea imaginativă se separă complet de gândurile lumești, așa cum s-a menționat mai înainte.
Am învățat că profeția este similară cu visul; Nefeş de Sekel părăsește Guf-ul şi urcă treaptă cu treaptă până ajunge în vârful unde priveşte și observă. Apoi coboară și dă lumină Nefeş-ului de vieţuire, care conține puterea imaginativă unde sunt create imaginile. Iar atunci când omul se trezește din somn, al său Nefeş își amintește imaginile mulţumită puterii de conservare și puterii memoriei care pot fi găsite în Nefeş-ul de vieţuire, așa cum am învăţat din științele naturii.
Diferența dintre profeție și vis este aceea că în cazul profeţiei Nefeş-ul rămâne în Guf, în timp ce în cazul visului Nefeş-ul părăsește trupul. Există, însă, două tipuri de profeție.
Prima este profeția profeților: atunci când lumina emanată coboară, pentru a se materializa prin cele cinci simțuri interioare ale puterii imaginative, mai întâi coboară la Nefeş de Sekel și apoi la Nefeş-ul de vieţuire. Apoi simțurile externe se retrag și colapsează, pentru că nu au puterea de a cuprinde această lumină și de a crea imaginea acesteia folosind simțurile lumești. Acest tip de profeție este numit vis, deși nu este un vis real; așa cum a fost menționat: „Un somn adânc a căzut peste Avram, etc.” (Geneza 15:12)
Al doilea tip de profeție este profeția completă în care simţurile lumeşti nu se retrag, ci creează o imagine. Aceasta a fost profeția lui Moise, odihnească-se el în pace, care era o chestiune complet pură, iar sfințenia faptelor sale l-au transformat pe treapta Nefeş-ului. Toate contaminarea lui a fost eliminată și tot ce a rămas a fost partea bună şi pură a propriul său Guf și a propriului Nefeş al fundamentului (יסוד), acestea fiind singurele două care conțin aspecte lumești.
Am aflat deja că Neşama al omului are un un număr infinit de rădăcini și că puterea de a atrage profeția este determinată de statusul originii propriului Neşama. Dacă, însă, rădăcina sa este cea superioară, dar nu şi-a îndreptat căile și nu atrage lumina către rădăcinile de sub originea superioară a lui Neşama, el va putea să atragă abundența profeției numai din nivelul (treapta) la care a reușit să ajungă. Acum poţi înțelege numărul infinit de niveluri pe care le posedă profeții.
Nu trebuie să crezi că, de vreme ce Nefeş-ul profetului nu își părăsește Guf-ul, așa cum am explicat, percepția lui nu este una reală iar Nefeş-ul său nu urcă pentru a deschide porțile, etc., întrucât așa cum am explicat deja, Nefeş-ul seamănă cu o ramură foarte lungă, care se extinde de la rădăcină, care este conectată la arbore, la trupul uman. Iar atunci când un om dorește să urce la rădăcina sa, lumina gândului său – care se numește Muskhal (מושכל – idee) – urcă la Nefeş de Sekel – care se numește Maskhil (משכלת – iluminat) – la rădăcina superioară a Nefeş-ului, care este Sekel. Apoi abundența care este atrasă din Sekel la Maskhil le unește și devin una. Am învățat că Muskhal este lumina și abundența care coboară de la Sekel la Nefeş de Sekel. Și această abundență și această lumină reală sunt lucrurile pe care le numim „gând”. Ar trebui să înțelegi acest lucru, deoarece acestea nu sunt cuvinte goale. În caz contrar, vei anula scopul rugăciunii și gândurile bune și rele ale omului.
Și astfel am învățat că profeția ar fi trebuit să fie și poate fi ca un om care se agaţă cu mâinile lui de capătul unei ramuri aplecate și o scutură cu putere şi, în consecință, întreg arborele tremură. Este adevărat că ramurile superioare nu se vor face simţite în gândul omului inferior decât dacă acesta merită să atragă lumina asupra lor. În acest caz, ele vor direcţiona cu bucurie aceeaşi lumină şi asupra lui. Dacă, însă, el nu poate atrage lumina superioară către ele, ele nu-l vor lua în considerare, nu se vor apropia şi se vor reţine de la al asista pentru a-i îndrepta gândurile în sus, întrucât ar fi în van şi inutil.
(înapoi la pagina CHAIM VITAL – Sha’arei Kduşa – click)