(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
În căutarea auto-descoperirii, provocarea devine aceea de a localiza și a identifica experiența și pe cel care o simte, şi nu numai experiența sau senzaţia. Dar ce este ceea ce experimentăm și simţim? Sufletul.
Sufletul nostru este aspectul neschimbător al sinelui care înregistrează toate schimbările prin care trecem, elementul continuu care observă ceea ce este discontinuu, esența neinfluențată care informează pe cei influențați. Pe măsură ce celulele trupului sunt în mod constant modificate, la fel și emoțiile, gândurile și acțiunile noastre, dar „eu-l” care locuiește în interior, sinele esențial, rămâne același.
“Eu-l” din interior este etern.
Orice altceva vine și pleacă, dar „eu-l” nostru, nefiind excesiv identificat cu altceva precum trupul, mintea sau inima, este întotdeauna acelaşi, nu se schimbă niciodată și nu se modifică niciodată.
Sufletul este cine și ceea ce suntem. Nu este partea din noi care este temporală sau spațială, nici nu este în întregime subiectiv sau dependent de stimuli externi. „Eu-l” mai profund este independent de influențele mediului sau de identitățile fizice. Este “eu-l” interior, “eu-l” care era acolo când erai tânăr și spunea „Sunt tânăr”, eu-l care era acolo când ai crescut puțin și spunea „Sunt de vârstă mijlocie”, și eu-l care va fi acolo când vei spune „Sunt bătrân”. Acesta este “eu-l” peren, sufletul. Sufletul este Sinele interior mai profund care încorporează toate nivelurile de ființă, inclusiv suprafața mică a sgoismului. Este realitatea supremă și adevăratul “eu” al existenței.
Din timpuri imemoriale, omul, în căutarea „sine”- lui, a ajuns să descrie acea proprietate divină neschimbată în diverși termeni, de la suflet, psihic, lumină, anima, sarira sau naf, până la termeni mai moderni precum forța, centrul nostru sau temeiul ființei sau energia vieții; și totuși, în cea mai mare parte, toți descriu, sau doresc să descrie, aceeași realitate pulsatorie subiacentă.
Sufletul, așa cum tindem să-l numim, este o manifestare spirituală unică, cu o „personalitate” individuală distinctă. Și prin lentila energiei noastre sufletești „individuate” ajungem să trăim experienţa vieții.
Calea către autoactualizare și împlinire se găsește în această descoperire – descoperirea și trăirea în conformitate cu scânteia „infinită” a Divinului, care este făcută să fie prezentă distinct în propriile noastre vieți finite. Plenitudinea “Eu-lui” lumii, infinitul, se dezvăluie frumos în “eu-l” individual finit al sinelui.
În esență, sufletul nostru nu este ceva ce avem. Este, de fapt, cine suntem. Nu ne aparține, ci suntem noi înşine. Sufletul este sinele superior. Este sinele potențialului nostru nelimitat, partea din noi care stă deasupra ego-ului, egoismului, agresivității și resentimentelor.
Sufletul nostru este fundalul ființei noastre, lumina care ne luminează și ne clarifică gândurile, emoțiile, acțiunile și, efectiv, întreaga viață.
Sufletul este observatorul vieții, esența profundă care percepe viața și este martoră la desfășurarea ei. Cu siguranță, cel cunoscut nu poate fi cel care cunoaşte. Dacă îți cunoști gândurile, atunci nu pot fi gândurile tale. Dacă îți cunoști pasiunile, emoțiile și dorințele, atunci nu poți fi nici ele.
Un important text filosofic / etic medieval atribuit rabinului francez din secolul doisprezece, Rabbeinu Tam, afirmă că: sufletul este cunoscător a cunoscutului. Cu alte cuvinte, sufletul este mica voce dincolo de minte care impinge mintea conştientă să gândească, să simtă sau să acţioneze.
Oricine a practicat vreodată tehnicile meditative sau, în acest scop, în filozofia și mecanica minții, știe că mintea pare să aibă o minte proprie și că există niveluri peste niveluri în interiorul minții însăși. Când o persoană își spune să gândească un anumit gând, este un nivel al minții care spune celui mai superficial nivel ce să gândească. Și totuși, a avea această conștientizare ne spune că există încă un nivel mai profund al minții care experimentează această conștiință. Acest exercițiu mental se poate extinde literalmente fără sfârșit. La cel mai profund nivel, se află esența Sinelui – singurul Eu care există şi care guvernează și instruiește “eu-l” ego-ului sau sinele mic.
Ia-ți un moment și încearcă să fii conștient de peretele din fața ta. Acum, fii conștient de acel nivel al minţii care este conștient de zid. Apoi mergi puțin mai departe și încearcă să fii conștient de ceea ce este conștient de ceea ce este conștient. Poţi face acest exercițiu la infinit până când ajungi într-un punct în care îi dai seama că există o parte adânc în interior, care este, cea pe care unii tind să o numească, sinele absolut sau martorul pur. Acest lucru nu poate fi niciodată înțeles cu adevărat, întrucât el este cel ce înțelege. Nu poate fi niciodată înțeles cu adevărat pentru că este cel care înțelege. Nu poate fi cunoscut la nivel intelectual, pentru că este cunoașterea cunoașterii.
În forma sa cea mai înaltă, cea mai profundă și cea mai curată, sufletul, sau sinele superior, face parte din “Eu-l” divin. Este parte a acelei realități în care cunoscătorul și cunoscutul sunt unul și același. Acesta este ceea ce Rambam / Maimonide descrie ca fiind nivelul de ființă supremă și necondiționată (Hitchot Yesodei HaTorah, 2:10). Este aspectul realității în care experiența și cel care trăieşte experienţa, observatul și observatorul sunt unul și același. Acest nivel de conștiință este înrădăcinat într-un „loc” dincolo de dualitate, polaritate, separare sau contextualizare.
Similar Creatorului care sfidează și transcende logica umană, sufletul întruchipează paradoxalul, iar „entitatea” sa este oximoronică, cel puțin pentru mintea umană care funcționează așa cum o face într-o realitate restrânsă. Sufletul este infinit și finit în proprietățile și în expresia sa. Oricât de provocator ar fi să înțelegem acest lucru din punct de vedere intelectual, sufletul este pur și simplu o fărâmă finită a infinitului, o particulă holografică a infinitului. Poate că această concepție încalcă modul nostru de a gândi și o face pentru că creierul este practic un instrument binar. Pentru creier este fie sus, fie jos, stânga sau dreapta, 0 sau 1, dar niciodată ambele deodată. Dar aceasta este doar o limitare a creierului fizic, care are dificultăți în navigarea sau interacțiunea cu un univers care permite coexistența simultană și contradictorie.
La un nivel simplu, asta înseamnă că, deși fiecare suflet este înrădăcinat și izvorât în unitatea autentică, pe măsură ce apare, în timp ce încă strălucește a infinitate, el devine, de asemenea, destul de distinct, unic și definit pe măsură ce coboară pentru a deveni întrupat în individ și într-o formă umană anume.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)