(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
Zece etape ale experienței în prejma morţii
La început, individul poate să aibă un sentiment de a nu mai fi printre cei vii. În mod ciudat, persoana poate chiar să audă pe alți oameni declarându-l mort.
Etapa a doua este atunci când persoana intră într-o stare de liniște și pace extremă însoțită de absența oricărei dureri sau angoase.
În etapa a treia, persoana poate începe să audă un zgomot inconfortabil, descris uneori ca un tip de bâzâit sau șuierat.
În a patra etapă apare o conștientizare a procesului de separare și dezgolire de trup. Conștiința pare să se separe de trup și pare să dobândească capacitatea de a percepe mediul înconjurător fără mijlocirea simțurilor. Totuși, deși conștiința sa nu are o formă fizică, persoana se simte totuşi, implicit sau explicit, ca și cum ar fi într-un fel de corp fantomatic. De fapt, în acest moment, există încă o formă de „corp”, deși nu una care este corporală sau fizică. Unii descriu acest corp ca un câmp energetic, un tip de nor, o formă de lumină sau un vârtej de culori. Corpul pe care îl presupun este simțit a fi alcătuit din ceva mai puțin dens decât materia fizică; este unul care poate trece prin roci și poate călători instantaneu la distanțe mari. Fiind în acest „corp”, persoana are o conștientizare extinsă a tot ceea ce este în jur și în interiorul ei, dar se pare că nimeni altcineva nu este capabil să le observe.
La a cincea etapă se simte că eul trece printr-un pasaj întunecat, un fel de tunel.
În stadiul șase el întâlnește „entități” eterice care, la o reflecție mai profundă, îi par destul de familiare. Uneori sunt membri ai familiei sau prieteni decedați anterior. Se pare că au venit să ajute sufletul. Figuri angelice îşi pot face, de asemenea, apariția în acest moment. Toate aceste „entități” par a fi învăluite într-un fel de lumină radiantă strălucitoare.
Curând după aceea, în a șaptea etapă, o persoană poate experimenta o întâlnire cu o Ființă de Lumină, pe care o înțelegem că este D-zeu. Această lumină este una care emană vibrații puternice și necondiționate ale iubirii infinite.
La un moment dat, adesea în a opta etapă a ordinii menționate mai sus, persoana experimentează o revizuire totală a vieții, rezultând un sentiment profund de autoevaluare. Aceasta nu este o reamintire totală a tuturor detaliilor vieții într-un mod sistematic și într-o manieră ordonată. Mai degrabă, este experimentat un fel de revizuire panoramică și instantanee a vieții persoanei. În plus, chiar și emoțiile și sentimentele asociate cu un anumit moment care este amintit sunt retrăite și re-experimentate. Este o amintire pasională și experiențială a vieții.
În urma acestei etape de rememorare și evaluare, experiența cuiva se îndepărtează subtil de viața așa cum a fost trăită și experimentată în limitele spațiului și timpului. A noua etapă este apoi caracterizată de un puternic sentiment de atemporalitate și chiar de lipsă de spațiu. Noțiunea de compresie sau restricționare nu are nicio legătură cu experiența. Există, în acest stadiu, un fel de sentiment de plutire liberă, care urmează retrăirii narațiunii persoanei.
În cele din urmă, în cea de-a zecea etapă, persoana se întâlnește cu un tip de barieră, o ușă, un pod sau ceva similar, care separă aparent viața din această lume de viața din cealaltă parte.
Aceasta este imaginea generală și procesul unei experiențe în apropierea morții care a fost relatată și descrisă de nenumărați oameni de-a lungul veacurilor și de pe tot globul. Cu siguranță, nu orice persoană care relatează că a trecut printr-o experiență în prejma morţii se confruntă cu toate aceste etape și cu siguranță nu în aceeași ordine secvențială. Unii experimentează unul sau două dintre evenimente, iar alții mai multe. Nu este un model rigid în sine, ci mai mult este ca un șablon general. Totodată, se pare că depinde dacă persoana a trăit experienţa morţii clinice, cât de adânc călătorește în această experiența în pragul morţii și, dacă da, pentru cât timp. Cu cât mai mult timp s-a presupus că a fost mort, cu atât pare să fi călătorit mai adânc și mai departe.
În cadrul acestui subiect general există ceva care se numește „Experiență empatică în prejma morții”, în care o persoană care este aproape de cineva care se apropie de moarte simte o separare de propriul trup și parcă ar însoți sufletul persoanei iubite în călătoria către viaţa de apoi. Pentru unii oameni, acest lucru se manifestă ca o experiență de a deveni conștienți de acea lumină iubitoare şi atotcuprinzătoare. În timp ce alții vorbesc despre simțirea prezenței rudelor sau prietenilor decedați care vin să întâmpine sufletul care se îndepărtează.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)