(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
Odată ce sufletul părăsește trupul, el trăieşte într-o măsură extraordinar de mare experienţa unei sporite conștientizări, atât a sinelui însuși, cât și a tot ceea ce se întâmplă în legătură cu trupul său fără viață. Chiar dacă experiența din preajma morții nu este un indiciu al unei vieți de apoi, există totuși un fenomen deosebit care este din punct de vedere științific dificil de explicat.
Te-ai putea aștepta ca conștiența să înceapă să încetinească și să se închidă pe măsură ce creierul fizic amortește şi se descompune, şi totuşi, în mod uimitor, se întâmplă exact opusul. Realitatea pare să devină mai reală, percepția mai vie și există o expansiune totală a conștiinței. La nivel metafizic, acest lucru poate fi înțeles ca urmare a dezprinderii sufletului de constrângerea creierului material. Odată ce sufletul părăsește trupul, extinderea conștientizării nu mai este filtrată prin ego sau prin funcțiile senzoriale, prin urmare conștientizarea este complet lucidă și transparentă.
Tot ceea ce se vorbește în fața trupului neînsuflețit, sufletul percepe. Sufletul, într-un fel, urmărește și cercetează ceea ce se întâmplă de la distanță, ca și cum ar vedea trupul altei persoane. Chiar și după înmormântare, în primele trei zile sufletul plutește deasupra trupului și observă (Şabat, 152b. Yeruşalmi Moed Katan 3:5. Ma’avar Yavak 2:7, p. 206).