(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
Într-un punct crucial, adesea în secvența de mai sus, persoana aflată în pragul morţii experimentează o revizuire totală a vieții. În acest moment, se dezvăluie un fel de vedere panoramică a întregii vieți.
Nimic nu se pierde vreodată. Totul este înregistrat. Nicio experiență, impresie, emoție, gând, cuvânt sau acțiune nu dispare complet. Toată viața este transcrisă cu acuratețe și ne va fi redată într-o zi. Totul este „scris” (Avot 2:1. vezi și Hagiga, 5b. Sota, 3b). Când un suflet trece în lumea următoare, toată viața lui este adusă în fața lui pentru a fi apreciat și evaluat. Există o revizuire totală a vieții (Ta’anit 11. Zohar 2, p. 222a). Totul reapare în conștiință și există o evaluare individuală a fiecărui gând, sentiment sau acțiune și a modului în care i-au afectat pe ceilalți oameni din jurul lor. De obicei, în revizuirea vieții, totul apare deodată, fără o secvență sau progresie. Întreaga imagine a vieții este afișată ca o singură imagine, ca un singur instantaneu.
Vorbind despre revizuirea vieții, o sursă midraşică sugerează că îngerii însoțitori care călătoresc împreună cu omul de-a lungul vieții vor fi cei care vor da mărturie despre comportamentul omului. Alte surse vorbesc despre sufletul care dă mărturie despre propria sa evoluție. Iar alte surse concluzionează că membrele corpului sunt cele care mărturisesc de fapt (Ta’anit, 11a. Pesikta Rabti 44:8. Tanna Divei Eliyahu Zuta l).
În general, există cinci martori care mărturisesc despre viața pe care a trăit-o și aceștia sunt: 1) posesiunile sale, 2) îngerii săi însoțitori, 3) membrele și oasele trupului său, 4) sufletul său, fundalul poveştii lui, şi 5) Creatorul (Sodei Razya, Hachmat HaNefeş, p. 1328-329). Punctul esențial al tuturor acestor lucruri este acela că toată viața noastră (adică gândurile, cuvintele, acțiunile, sentimentele, credinţele, experiențele noastre și așa mai departe) este imprimată chiar în psihicul ființei umane. Fie codificarea se află în aura lor înconjurătoare, energia asemănătoare angelică ce ne învăluie (Guf Dak), în sufletul însuși sau chiar în membrele noastre (adică trupul fizic). Nimic nu se pierde vreodată în univers (Zohar 2, p. 100b). Acesta este principiul științific al conservării energiei. Și într-o zi, toată viața (atât energia, cât și materia) va reapărea și va deveni din nou manifestă.
Toată memoria noastră este primită, înregistrată și reținută într-un „dropbox” spiritual, ca să spunem așa, și poate că creierul material nu este altceva decât o antenă care radiază și transmite conștiința și amintirile noastre către această „unitate virtuală”. Totul este înregistrat. Creierul parcurge apoi în mod selectiv și permite doar informațiilor critice pe care le consideră esențiale pentru propria noastră supraviețuire existențială să treacă în mintea noastră conștientă. Însă, odată ce sufletul nu mai este restricționat de aparatul limitator al mecanicii creierului (adică, odată ce dispozitivul de filtrare al creierului încetează să funcționeze și nu mai există identitatea ego-ului de asigurat și susținut), mintea / sufletul, care până acum s-a alăturat „minții Creatorului”, este complet expansiv, deschis și transparent.
Întrucât „marele limitator” al ego-ului nu mai este în control, poate exista o reamintire totală și o măsură unificată a conștiinței. Într-o stare atât de clară, toată viața se cristalizează și cineva ajunge să-și observe și să-și amintească întreaga viață, atât binele cât și opusul lui. Dacă această vizionare este un eveniment plăcut sau nu, depinde în mod esențial de ceea ce este arătat, adică de conținutul vieții tale.
În timpul experimentării unei revizuiri a întregii vieți, mulți relatează că apar în fața unei forme de consiliu sau organ judiciar. În mod tradițional, acsta este denumit Beit Din Şel Ma’alah / Tribunalul Ceresc (Roş Haşana, 8b). Odată ce sufletul părăsește corpul, trebuie să privească adânc în oglinda proverbială a adevărului și să se confrunte cu propria sa imagine. Dacă negativitatea apare în acea oglindă, este în ordine un proces de curățare. Nu este „răzbunare” sau „răsplătire”, ci mai degrabă un act de bunătate, astfel încât sufletul să poată reintra și să se alăture cu Sursa sa în Gan Eden (Minchat Oni 2, p. 355. Ma’amorei Admur Hazoken, HaKeţarim, p. 451. Minchat Yehudah, Yechezkei, p. 168). Răzbunarea este un act negativ și unul care este interzis de Tora. Cu siguranță, Dătătorul Torei, Creatorul acestui principiu spiritual și sursa întregii vieți, nu se răzbună (Beit Ya’akov, Işbiţ VaYikra, p. 4a).
În acest moment, sufletul dorește de bunăvoie să treacă prin procesul de curățare, realizând că procedura îi permite să strălucească din nou în strălucirea sa originală. Lumina din interior se poate contopi cu “lumina din afară” doar atunci când există un nivel total de integrare și transparență, curățarea „murdăriei” experiențelor acumulate de-a lungul vieții este mijlocul de a atinge acest scop final.
Viața și viitorul constituie un întreg fără cusătură. Ceea ce se întâmplă în viața de apoi este o extensie a ceea ce sa întâmplat în viața cuiva. Negativitatea în această viață – fie prin omisiune sau comitere, prin act sau prin atitudine – îl deconectează pe făcător de sinele său interior, iar efectele, care sunt transferate în următorul tărâm al existenței, nu permit o reangajare sau o întoarcere lină a sufletului la sursa cuiva. Forța care împiedică sufletul să se avânte în sus, puterea care îl îngreunează de la a se ridica mai sus, este atracția gravitațională a acestei negativități. Acțiunile sau inacțiunile noastre în sine sunt cele care ne permit să ne înălțăm mai sus sau să ne scufundăm mai jos, în această viață și în următoarea.
Conform tradiției, procesul de revizuire a vieții urmează ca atare: Mai întâi vine Din / judecata, apoi vine Chesbon / socoteala (Avot 4:22). Deși ordinea pare să fie inversă, de obicei există o socoteală și apoi urmează un verdict, formularea este precisă, plină atât de perspectivă, cât și de intenție. În urma călătoriei prin viață i se arată o înregistrare a unei vieți anonime. Este ca și cum se uită la un film. Apoi li se cere să judece. Fiind așa cum ego-ul și mecanismul său de apărare internă însoțitor se estompează, judecata care este emisă este oferită în mod obiectiv, cu deschidere și corectitudine. Odată ce este dată judecata, sufletul este informat că a jucat într-un film, care a fost, desigur, povestea propriei sale vieți (Likutei Maharan, 113. Bnei Yissachar, Elul 2:4). Persoana însăși dă verdictul. Suntem, în esență, propriul nostru judecător (Keserşem Tov, Hosofot, p. 26); deși fără să știm că și noi suntem cei aflați în judecată.
Morala conținută în această narațiune sau serie de evenimente este aceea că: „Judecă pe fiecare om în mod favorabil” (Avot 1:6). Antrenează-te să judeci mai puțin și asta îți va fi de folos, atât în prezent, cât și în viața ta de apoi. Dacă ai obiceiul de a nu judeca și atunci când judeci, o faci în mod favorabil, în viața de apoi te vei aprecia cu simpatie.
În general, deși experiențele raportate sunt experiențe în apropierea morții, nu după moarte, iar revizuirea tradițională a vieții este în primul rând o întâmplare „după” moarte, chiar și totuși, în ziua decesului unei persoane, i se oferă o viziune care altfel nu ar fi disponibilă, și este capabilă să-și vadă întreaga viață trecând prin fața sa (Zohar 1, p. 79a). Și astfel, chiar și într-o experiență în preajma morţii, cineva îşi poate vedea viața într-o astfel de panoramă simultană. Într-adevăr, există o revizuire a vieții atât după moarte, cât și înainte de moarte, în momentele în care o persoană trece din această lume în cealaltă.
Oamenilor drepți li se arată Gan Eden chiar înainte de a trece mai departe (Midraş Rabba, Şemot 52:3), astfel încât să poată pleca din această lume și să treacă în următoarea cu bucurie, pace și liniște (Alşic .Ma’avarYavak.1:17 Akeidat Yiţchak, 22).
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)