(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)
O imagine de ansamblu asupra stării umanității din vremurile noastre ne oferă un tablou înfricoșător, unul care ar putea fi numit în mod adecvat „o criză”.[1] Se pare că în toate domeniile vieții – cele personale, familiale, naționale și internaționale – ne confruntăm cu escaladarea unor situații la care, la prima vedere, nu există soluții.
(1) Oameni de ştiinţă importanţi din mai multe domenii îşi spun opinia cu privire la criza pe care ar putea să o cunoască sau să o trăiască deja domeniile lor de cunoaștere. Unele dintre ele se pot găsi în cartea lui John Horgan “Şfârşitul Ştiinţei” (New York: Broadway Books, 1996), pp. 46, 58, 176, 178.
Depresia este în creștere,[2] urmată de o evadare din ce în ce mai mare către droguri [3] și alcool. Unitatea familială se dezintegrează; violența domestică, înstrăinarea și divorțurile sunt în continuă creștere; polarizarea socială se accentuează; iar corupția din guvern a devenit o știre zilnică. Războiul și terorismul au devenit lucruri banale la nivel global; declinul social, dezastrele naturale – toate acestea și multe altele au devenit o realitate zilnică pentru mulți.
(2) Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), depresia a fost a patra cea mai frecventă cauză de boală din lume (aproximativ 121 de milioane de persoane) și va crește până la a deveni a doua cea mai frecventă boală până în 2020. Aceste cifre indică, de asemenea, că depresia este unul dintre factorii cheie ai sinuciderii. Peste un milion de oameni mor prin sinucidere în fiecare an și între zece și douăzeci de milioane de oameni încearcă să se sinucidă în întreaga lume. Pentru mai multe detalii, a se vedea O.M.S., Sănătatea Mentală, Ratele sinuciderilor la 100.000 de locuitori, în funcție de țară, an și sex.
(3) Potrivit Biroului Casei Naționale a Politicii Naționale de Control al Drogurilor (ONDCP), “Rezumatul datelor despre droguri”, martie 2003, drogurile psihoactive sunt din ce în ce mai utilizate în întreaga lume. În Statele Unite, de exemplu, 42% din populație consumă droguri.
Astfel, incertitudinea și nesiguranța cresc. În timp ce liderii din trecut şi-ar fi putut face planuri pe termen lung pentru omenire și şi-ar fi putut determina acțiunile pe termen scurt în consecință, astăzi nu pot fi conturate politici clare pentru continuarea existenței noastre.
În sine, crizele nu sunt negative. Omenirea a mai fost în criză; și de fiecare dată acestea au produs stări mai evoluate. O criză într-un domeniu duce la apariția de noi domenii. Dar astăzi situația pare esențial diferită: prăbușirea se întâmplă în aproape toate domeniile vieții și aproape simultan.
Această criză în creștere este și mai uimitoare, având în vedere realizările științei și tehnologiei, care ne-au oferit mijloacele necesare pentru a ne face viața mult mai confortabilă și mai ușoară ca niciodată. Se pare că timpul și spațiul s-au micșorat și că lumea devine cu adevărat un mic sat.
Teoretic, știința ar fi trebuit să ne ofere o lume protejată, una în care să putem trăi în lume pașnic și în siguranță, fără griji. Mulți gânditori, susținând modernizarea, erau siguri că industrializarea și progresul vor conduce omenirea către limitele unei epoci a siguranţei şi abundenţei.
Dacă omenirea doar şi-ar fi dorit, greutățile existențiale ale multora ar fi putut să dispară. Am fi putut să asigurăm ceea ce este necesar întreagii lumi și să ne asigurăm că niciun om nu va avea probleme luptându-se pentru supraviețuire. Într-o astfel de utopie, am fi stabilit pacea la nivel mondial și am fi adus întregii omeniri prosperitate și bunăstare.
Din păcate, nu este cazul, în parte din cauza modului în care ne folosim cunoaşterea. Încă din cele mai vechi timpuri, înțelepții au păstrat cunoaşterea numai pentru cei demni. Se temeau că oamenii vor abuza de cunoașterea forțelor naturale. Cunoașterea în sine nu este dăunătoare, dar este adesea folosită în mod dăunător, întrucât prioritatea fundamentală a naturii umane este utilizarea cunoștințelor în scopuri egoiste. Această abordare i-a obligat pe înțelepți să fie foarte precauți atunci când acceptă discipoli, întrucât, în calitate de posesori ai acestei cunoaşteri, responsabilitatea de a o transmite stă pe umerii lor.
Cu timpul, cei care dețin această cunoaștere au început să se deterioreze și ei. Au început să vândă înțelepciunea în schimbul satisfacerii dorințelor lor materiale de onoare și putere. Tentațiile materiale în creștere i-au determinat pe înțelepții antici să renunțe la minimul necesar pentru subzistenţă, în timp ce își îndreptau toate eforturile spre cercetarea Creației. Pe măsură ce ego-urile lor au crescut, au început să tânjească atât la cercetare, cât și la plăcerile materiale.[4] Acest declin al înțelepților a permis diseminarea cunoașterii printre persoane neevoluate care doreau doar să-și satisfacă dorințele de bani, putere și dominație.
(4) Y. L. Aşlag, „Introducere la Pomul Vieții”, în Sefer HaHakdamot, trad. Chaim Raţ (Israel: 1976), punctul 3.
Deși acest proces a continuat de-a lungul istoriei, Renașterea și revoluția industrială marchează un moment de cotitură în care manifestările unui egoism în creștere au sporit. De atunci, imaginea s-a înrăutățit mult. Astăzi industria armamentului a devenit una dintre industriile de top din lume, iar armele de foc au devenit arme de distrugere în masă.
Pe lângă progresul științei și tehnologiei, există o creștere interioară în lăuntrul fiecărei persoane și în omenire în ansamblu. Natura ne împinge să folosim tot ce ne înconjoară pentru câștigul personal, chiar dacă nu suntem conștienți de asta. De fapt, căutarea în creștere, egoistă, pentru auto-împlinire în detrimentul altora este cea care ne determină să folosim greșit realizările științei și tehnologiei.
Există o dihotomie între avansarea cunoașterii și standardul moral al oamenilor care o utilizează. În timp ce dobândim din ce în ce mai multe cunoștințe și, în consecință, o putere tot mai mare, dezvoltarea naturală a Ego-ului duce direct la declin moral. În lumina celor de mai sus, înclinația înțelepților antici de a ascunde oamenilor cunoaşterea devine clară; aceste condiții și limitări au fost stabilite doar pentru propria noastră bunăstare.[5]
(5) Y. L. Aşlag, „Introducere la Pomul Vieții”, în Sefer HaHakdamot, trad. Chaim Raţ (Israel: 1976), punctul 3.
Prin urmare, vedem că natura umană și egoismul său inerent reprezintă motivul polarității între evoluția științifică și fericirea personală și colectivă. Intensificarea ego-ului este rădăcina escaladării crizelor personale și globale. Astfel, cunoașterea și progresul nu vor ajuta omenirea, ci doar o vor aduce la o extremă în care ambele rele (creșterea ego-ului la o magnitudine colosală și accesibilitatea armelor de distrugere în masă) se vor cumula.
După ce ne-am dat seama de potențialul negativ pe care îl deține, ar fi o naivitate grosolană să condiționăm bunăstarea omenirii de un progres științific suplimentar. În schimb, trebuie să ne îndreptăm toată energia pentru a căuta o modalitate de a rectifica natura umanităţii.[6] Putem afirma cu siguranţă că o descoperire în acest domeniu este practic singura speranță a omenirii.
(6) „Toate relele îi vin omului prin primirea pentru sine care este imprimată în el.” Y. L. Aşlag, „Esența religiei și scopul ei”, în Matan Tora, trad. Chaim Raţ (Ierusalim, Israel: Ohr HaGanuz, 1995).
(înapoi la pagina CABALA LUMINA CĂLĂUZITOARE – click)