(Înapoi la pagina PRELEGERI: ORDINEA CREAŢIEI – click)
Când examinăm modul în care este proiectată Lumea Aţilut, putem observa că structura sa se potrivește întru totul cu Lumea Nikudim.
Nekudot de SAG, după Ţimţum Bet, urcă la Roş de SAG cu trei tipuri de Reşimot. Din Reşimot restricționate din Bet–Alef, Lumea Nikudim se formează în starea de Katnut pe Kelim Galgalta ve Eynaim. Aceasta se întinte în jos de la Tabur la Parsa.
Acest Parţuf, ca oricare altul, este compus din Roş și Guf. Roş-ul său este împărțit în trei părți: primul Roş se numește Keter, al doilea: Aba (Hochma) și al treilea: Ima (Bina). Guf-ul lumii Nikudim se numește ZON – Zeir Anpin și Nukva. Peste Parsa se găsesc GAR de ZON, iar sub Parsa găsim ZAT de ZON. (vezi poza 8 a albumului)
După aceasta, Lumea Nikudim a dorit să intre în starea de Gadlut, adică să-şi ataşeze sieşi vasele AHP. Dar când Lumina superioară a ajuns la Parsa și a încercat să o traverseze, Lumea Nikudim s-a spart.
Roş Keter și Roş Aba ve Ima rămân, întrucât Capetele nu se sparg. Dar ZON, adică Guf-ul, se sparge complet, atât deasupra lui Parsa, cât și sub ea. Acum, sunt în total 320 de fragmente sparte, dintre care 32 (Lev haEven) nu pot fi rectificate prin propria putere. Celelalte 288 de fragmente sunt supuse rectificării.
Atunci, pentru a rectifica Kelim sparte, este creată Olam haTikun (Olam Aţilut). Reşimot din spargerea tuturor celor 320 de fragmente se ridică la Roş de SAG.
La început, Roş de SAG selectează cele mai pure fragmente, cele mai ușoare în ce privește capacitatea de a fi rectificate. Aceasta este legea rectificării: mai întâi se rectifică cele mai ușoare fragmente și apoi cu ajutorul lor, se manipulează următoarele părți.
Din Kelim rectificate, Roş de SAG creează Parţufim ai lumii Aţilut, similar cu o mică lume Nikudim:
- Keter a lumii Aţilut, numit și Atik
- Hochma, numit și Arich Anpin
- Bina, numit și Aba ve Ima
- Zeir Anpin
- Nukva, numit și Malhut
Lumea Aţilut este o replică a Lumii Nikudim. Atik se află între Tabur-ul lui Galgalta și Parsa, Arich Anpin de la Pey a lui Atik la Parsa, Aba ve Ima de la Pey a lui Arich Anpin până la Tabur-ul lui Arich Anpin. Zeir Anpin se află de la Tabur-ul lui Arich Anpin până la Parsa, Malhut are forma unui punct sub Zeir Anpin (Desen nr. 9 în Albumul desenelor).
Fiecare Parţuf este compus din două părți: Galgalta ve Eynaim, Kelim de dăruire și AHP, Kelim de primire. După ce a fost spulberat, vasul constă nu din două părți, ci din patru: Galgalta ve Eynaim, AHP, Galgalta ve Eynaim din interiorul AHP și AHP din interiorul Galgalta ve Eynaim. O astfel de combinație poate fi găsită în fiecare dintre cele 320 de Kelim sparte. Scopul este Acela de a sparge fiecare fragment și a separa vasele Galgalta ve Eynaim de vasele AHP.
(Înapoi la pagina PRELEGERI: ORDINEA CREAŢIEI – click)