(înapoi Cartea INTERVIU CU VIITORUL – click)
Omul a fost creat cu un trup material complex și ceea ce face el în această lume îl influenţează. Prin urmare, ceea ce facem în lumea noastră este important. Dacă ai avea posibilitatea de a face orice cu un scop față de Creator, acesta ar fi considerat un act spiritual, deși actul în sine ar putea fi în continuare în întregime „animalic”.
Orice face omul îl duce către scopul creației. Chiar și suferinţele pe care le îndurăm nu vin în zadar, ci sunt adunate și, la momentul potrivit, ele contează în favoarea noastră. Este un progres lent, omul nefiind o parte activă conștient a acestuia. Pentru a scurta această lungă cale a suferinţei, Creatorul ne-a dat Tora, care ne îndreaptă spre scopul corect într-o manieră mai puțin dureroasă.
Numai în deceniile din urmă, odată ce sufletele au adunat o cantitate suficientă de suferinţe, un număr tot mai mare de suflete speciale au început să coboare în lumea noastră, care tânjesc după Înțelepciunea Cabala. Nimic nu se întâmplă fără o raţiune anume, dar totul își găsește propria expresie printr-un proces gradual.
Aceste suflete o apucaseră pe calea suferinţei, acumulând lipsuri care s-au transformat într-o dorință de a studia Cabala. În viețile viitoare, aceste suflete se vor adânci în studiul Cabalei mai intens și, într-o lună sau două, vor obține rezultate fantastice. Asta pentru că au acumulat o dorință suficientă pentru aceasta în viețile lor anterioare. Dacă individul are o dorință suficient de puternică de a studia și de a se ocupa exclusiv de Cabala și pentru un singur scop, atunci cu siguranță i-ar trebui trei până la cinci ani pentru a ieși în lumea spirituală.
Omul se roagă involuntar pentru ceea ce se află în inima lui. Rolul rugăciunii este de a pregăti inima să dorească să-L simtă pe Creator. Dorința din inima cuiva este rugăciunea sa. Prin urmare, o rugăciune autentică este numită „lucrarea inimii”, pregătirea din inima omului. Nu se poate face nimic în ceea ce privește dorința, dar printr-un tip special de muncă, prin studiu și examinare, omul se poate pregăti pentru a-şi trezi dorința potrivită în inima sa.
Omul nu ar trebui să se abțină de la plăceri. Indiferent dacă alege sau nu, inima o face. Este imposibil să i se impună ceva. Numai printr-o muncă viguroasă asupra ta însuţi, folosind o varietate de mijloace pentru a te ajuta, vei putea schimba orientarea dorințelor inimii tale către spiritualitate. Chiar și în situația noastră, trebuie să spunem că „vrem să-L simțim pe Creator”, chiar dacă este pentru o simplă plăcere personală. Această dorință trebuie să fie deplină, întrucât abia atunci îşi are împlinirea dorită.
Creatorul ne trimite suferinţe psihice și fizice, şi singura manieră prin care psihologii și medicii pot să ne ușureze durerile este aceea de a crea o modalitate prin care oamenii să comunice, să coopereze și să se ajute reciproc. Asta ar duce la includerea sufletelor într-un singur suflet colectiv.
În niciun caz nu ar trebui să interpretăm siferinţa ca pe o pedeapsă pentru evenimentele din trecut, ci ca pe o providență specifică și dură care vine de la Creator, pentru a ne arăta direcția corectă pentru împlinirea gândului creației. Dacă omul înțelege durerile, le poate surmonta singur, în mintea și în aspirațiile sale, și nu așteaptă până când acestea îl vor împinge de Sus.
Când nu simțiți nicio durere, nu este un semn că eşti pe drumul cel bun, ci este pur și simplu o fază în care Creatorul nu-ţi cere nimic special și nu te împinge într-o direcție anume – este un semn că vremea ta nu a sosit încă.
Omul ajunge să studieze Cabala atunci când evenimentele din viața lui îl aduc la ea. Nici prima fază – în care urmează cu răbdare nişte cursuri – nu reprezintă rezultatul deciziei lui, întrucât el este încă sub influența împingerii preliminare de Sus. Dar continuarea depinde de eforturile proprii ale omului, de înţelegerea de către el a raţiunii pentru care a fost adus aici și de eforturile continue în acest scop.
Fiecare suflet are o sarcină specifică în această lume. Unii vin cu un anumit scop la împlinirea căruia se retrag mai devreme din lume. Așa a fost sufletul sfântului Ari, care s-a stins la vârsta de 38 de ani, lăsând în urmă o uriaşă cantitate de scrieri.
(înapoi Cartea INTERVIU CU VIITORUL – click)