(inapoi la CONCEPTE FUNDAMENTALE – link)
Sufletul are cinci niveluri, numele lor sunt: Nefeş, Ruah, Neşama, Haya și Yechida. Sufletul este entitatea spirituală din interiorul trupului, acesta din urmă fiind doar haina sa exterioară. Fiecare suflet are o rădăcină precisă și o posibilitate de a dobândi cel mai înalt nivel al acestei rădăcini. Toate vin la început cu un nivel inferior și, dacă merită, vor dobândi următorul nivel superior.
Nefeş
Primul nivel, cel inferior. Se dobândește la naștere și înainte de nivelurile următoare. Corespunde nivelului lumii fizice din Asiya și configurației feminine Nukva.
Ruah
Al doilea nivel și este dobândit înainte de nivelurile următoare. Acesta corespunde nivelului lumii îngerilor – Yeţira și configurației Zeir Anpin.
Neşama
Al treilea nivel și care poate fi dobândit numai după dobândirea nivelurilor Nefeş și Ruah. Acesta corespunde nivelului lumii sufletelor – Briya și configurației Ima.
Haya
Al patrulea nivel și care poate fi dobândit numai după nivelurile precedente. Acesta corespunde nivelului lumii emanației – Aţilut și configurației Aba.
Yechida
Al cincilea și cel mai înalt nivel; este foarte rar dobândit și poate fi dobândit numai după Tikun (rectificare) a tuturor nivelurilor precedente. Acesta corespunde nivelului lumii emanației – Aţilut și configurației Arikh Anpin.
Corespondenţa între cele cinci niveluri
ale sufletului, cele patru lumi şi cinci Parţufim
Sufletul | Lumea | Parţuf-ul |
Yechida | Aţilut | Arich Anpin |
Haya | Aţilut | Aba |
Neşama | Briya | Ima |
Ruah | Yeţira | Zeir Anpin |
Nefeş | Asiya | Nukva |
Există multe diviziuni și categorii ale sufletelor. Ele diferă în funcție de originea lor sau de nivelul lor în tărâmurile superioare.
Nefeş | Ruah | Neşama | Haya | Yechida |
Yechida | Yechida | Yechida | Yechida | Yechida |
Haya | Haya | Haya | Haya | Haya (2) |
Neşama | Neşama | Neşama | Neşama | Neşama |
Ruah | Ruah | Ruah | Ruah | Ruah |
Nefeş (1) | Nefeş | Nefeş | Nefeş | Nefeş |
(1) Nefeş de Nefeş este cel mai scăzut nivel pentru un suflet
(2) Haya de Yechida este aproape cel mai înalt
Fiecare nivel al sufletului este împărțit în cinci niveluri.
În ceea ce privește nivelul Nefeş, există Nefeş din Nefeş, Ruah din Nefeş, Neşama din Nefeş, Haya din Nefeş și Yechida din Nefeş.
Fiecare nivel poate fi din nou subdivizat, de exemplu:
Nivelul | Nefeş | Ruah | Neşama | Haya | Yechida |
Nefeş | Yechida | Yechida | Yechida | Yechida | Yechida |
Nefeş | Haya | Haya (1) | Haya | Haya | Haya |
Nefeş | Neşama | Neşama | Neşama | Neşama | Neşama (3) |
Nefeş | Ruah (2) | Ruah | Ruah | Ruah | Ruah |
Nefeş | Nefeş | Nefeş | Nefeş | Nefeş | Nefeş |
(1) Haya din Ruah din Nefeş este un nivel mai înalt decât
(2) Ruah din Nefeş din Nefeş dar mai mic decât
(3) Neşama din Yechida din Nefeş
Fiecare suflet își are originea în diferitele lumi și configurații. Calitatea sufletului va depinde de configurația și lumea în care își are rădăcina.
Un suflet cu o origine superioară va fi de o calitate superioară și va avea un potențial mai bun de înțelegere și apropiere mai mare de Creatorul său, cu condiția, desigur, să acționeze în consecință și să își atingă potențialul.
Fiecare dintre aceste niveluri ale sufletului se împarte pentru fiecare nivel al Parţuf-ului (configurației) și pentru fiecare lume. Prin urmare, există cinci niveluri ale sufletului pentru fiecare Parţuf și există cinci niveluri ale Parţufim pentru fiecare lume etc.
Fiecare dintre aceste niveluri se poate subdiviza din nou în multe altele, adăugând numeroase posibilități.
Scopul omului este de a dobândi fiecare nivel succesiv superior al sufletului său; pentru asta, el trebuie să împlinească Tikun a nivelurilor precedente. Nivelurile superioare ale sufletului nu pot fi dobândite simultan. Majoritatea oamenilor au doar nivelul de Nefeş – נפש și, dacă merită, vor dobândi nivelurile următoare – dar unul câte unul prin moarte și reîncarnare. Dacă are nevoie să dobândească nivelul de Ima – אימה din Asiya – עשיה, mai întâi, el trebuie să împlinească Tikun a lui Malhut – מלכות a lui עשיה Zeir Anpin – ז׳א a lui עשיה și așa mai departe. Pentru a-și dobândi nivelul de Neşama – נשמה, el trebuie să împlinească Tikun a tuturor nivelurilora ale tuturor Sfirot și configurațiilor lui Nefeş – נפש și Ruah – רוח etc.
Pentru a face această rectificare – Tikun, ar putea dura câteva vieți, iar sufletul se va reîncarna de câte ori este nevoie pentru a o împlini.
Toate aceste posibilități complexe au un singur scop; acela de a permite omului să aibă merit prin propriile sale eforturi și să se apropie de Creatorul său. Pentru asta, el trebuie să dobândească un nivel superior al sufletului și să-și înalţe căile făcându-și propria Tikun.
(inapoi la CONCEPTE FUNDAMENTALE – link)