CUVÂNT ÎNAINTE LA CARTEA “POMUL VIEŢII”

inapoi la TEXTE MICHAEL LAITMAN – link

1) Câteodată, nu poate fi găsit niciun sens în simplitatea textelor cabalistice. Înțelesul esențial este ascuns tuturor, și numai cei care dobândesc această adevărată înțelepciune pot să-l înțeleagă. Acesta se dezvăluie treptat ca:

Înțeles literal
Interpretare
Aluzie
Mister

Totuși, putem spune că dobândirea nu începe cu înțelesul literal, ci cu misterul, când totul pare neclar, prin urmare – misterios, în timp ce înțelesul simplu se dobândește tocmai la final.

2) Lăsând la o parte abordarea dobândirii înțelepciunii cabalistice, rămâne în discuție o întrebare: ”De ce cabaliștii au ascuns atât de temeinic maselor această informație? Cum au putut ascunde oamenilor această cunoaștere, dacă ea le-ar fi putut schimba total viețile?”

Putem vedea că restricții similare au fost aplicate nu doar de cabaliști, ci și de mulți oameni de știință ai generațiilor trecute. Acesta este unul dintre motivele evoluției anevoioase a științei în secolele trecute. De exemplu, Platon și-a avertizat studenții: ”Niciodată să nu dezvăluiți cunoașterea științifică celor care nu-i văd măreția”. Iar Aristotel a atras atenția asupra împărtășirii științei celor nevrednici, care ar putea-o interpreta greșit cauzând daune enorme.

Oamenii de știință din vremurile noastre se comportă diferit. Dimpotrivă, ei încearcă să deschidă ușile științei tuturor, fără limitări și condiționări. Acestea fiind spuse, am putea avea resentimente față de erudiții din vechime, care și-au împărtășit cunoștințele doar unor grupuri atent alese de studenți, lăsând restul lumii să vegeteze în ignoranță.

3) Motivul pentru accesul restricționat la informațiile științei este că umanitatea se împarte în patru grupe:

Masele populare
Conducătorii
Cei bogați
Înțelepții

Ele corespund celor 4 niveluri ale universului:

Mineral
Vegetal
Animal
Vorbitor (uman)

Prin urmare, distingem trei niveluri care conțin în ele forţă utilă sau forţă dăunătoare:

Vegetal – cea mai slabă forţă, care atrage tot ceea ce este util, respinge ceea ce este dăunător și este similară cu nivelurile animal și uman. Totuși, nu are conștiință de sine și constituie forţa comună ce afectează toate speciile vegetale din lume la acest nivel.
Animal – în plus față de forţa vegetală, fiecare creatură de la nivelul animal are propriile senzații, care o ghidează către ceea ce este folositor și o ferește de ceea ce este dăunător. Reiese că importanța unui singur animal este egală cu importanța tuturor speciilor din floră. Acesta se întâmplă întrucât forţa generală a întregii lumi vegetale devine individuală în fiecare creatură animală. Această forţă, care acționează la nivelul animal, este foarte limitată în termeni de spațiu și timp, adică această senzație dispare instant în afara corpului. Nu poate fi simțită nici în viitor, nici în trecut, ci doar în momentul efectiv al contactului.
Vorbitor – în plus față de primele două, acest nivel este compus simultan din senzație și minte, reieșind de aici că forţa sa nu este limitată de spațiu și timp – pentru a atrage ce-i este folositor și a respinge ce-i este dăunător, așa cum se întâmplă în cazul nivelului animal. Poate dobândi cunoașterea despre toate creaturile din trecut și din viitor. Astfel, putem vedea că importanța fiecărei persoane este egală cu suma forțelor de la nivelurile vegetal și animal, existente în realitate, în prezent și în trecut, întrucât forţa fiecărui persoane include toate forţele lor combinate.

Această lege se poate aplica și la cele patru grupuri ale nivelului uman:

Masele populare
Conducătorii
Cei bogaţi
Înțelepții

În mod evident, toate își au originea în primul nivel, dar importanța și dreptul la existență al maselor populare sunt determinate de trei proprietăți: vegetal, animal și vorbitor, care derivă din și sunt incluse în nivelul uman.

Pentru ca masele să se dezvolte și să atingă nivelurile de vegetal, animal și vorbitor, trebuie să aibă trei înclinații:

Invidie
Patimă
Ambiție

Cu ajutorul lor, masele pot evolua gradual până la dobândirea nivelului uman.

Invidia duce oamenii de știință în fruntea maselor, după cum este spus: „Invidia sporește înțelepciunea”. Aceia care au o dorință puternică și o fire invidioasă reușesc să obțină cunoaștere și sunt similari nivelului vorbitor al realității existente. Forţa care acționează în ei nu este limitată nici de timp, nici de spațiu. Cuprinde tot ceea ce a existat vreodată în lume. O persoană invidioasă este universală; ea cuprinde întreaga realitate, pentru că așa este legea invidiei: numai dacă persoana vede ceva ce prietenul lui are, poate avea o dorință pentru acel ceva. Astfel, vedem că ea simte o nevoie nu pentru că îi lipsește ceva, ci pentru că altcineva are ceva ce ea nu are. Toate persoanele din toate generațiile sunt astfel și nu există vreun final al acestei forţe. Mulțumită acestei proprietăți oamenii sunt capabili să-și realizeze măreața și solemna misiune.
Patima îi evidențiază pe cei bogați; unii dintre ei posedă o dorință foarte puternică și reușesc să acumuleze multă bunăstare. Acesta e primul nivel al dezvoltării maselor. Seamănă cu nivelul vegetal al realității existente, când puterea exterioară le constrânge să acționeze în acord cu proprietățile naturale, pentru că forţa lăcomiei la nivelul uman are originea în nivelul animal.
Ambiţia – Dorința pentru onoare și respect – creează conducători remarcabili, care dețin puterea într-un templu, într-un oraș etc. Aceia care au dorințe puternice și sunt predispuși la recunoaștere obțin putere. Acesta constituie al doilea nivel al dezvoltării maselor. Seamănă cu nivelul animal al realității existente. Forţa care se manifestă în asemenea oameni este esența lor și îi cataloghează ca un nivel uman independent.

Totuși, oamenii fără o dorință puternică, care nu se disting prin nimic special, folosesc o combinație a celor trei înclinații descrise mai sus: tânjesc după ceva, invidiază alte persoane și, câteodată, își doresc stimă. Dorințele lor se sparg în fragmente și, precum copiii, ajung să-și dorească tot ceea ce văd, nerealizând astfel nimic.

Este știut faptul că puterile folositoare și dăunătoare sunt balansate: pot face la fel de mult și bine și rău. Astfel, deoarece forţa fiecărei persoane o depășește pe cea a întregului nivel animal – cu toate generațiile și din toate timpurile, forţa rea din om prevalează peste toate. Până când omul devine atât de evoluat spiritual, încât să poată să-și folosească puterile exclusiv în scopuri bune, el trebuie să fie ocrotit de acumularea a prea multă cunoaștere.

Acesta este motivul pentru care oamenii de știință din generațiile trecute au ascuns maselor cunoașterea. Le-a fost teamă că studenți nemerituoși vor folosi în mod greșit puterea cunoașterii, în detrimentul lumii.

4) Putem observa cât de strict au limitat cabaliștii accesul oamenilor nemerituoși la înțelepciunea lor. Înțelepciunea vorbește despre scopul ultim al universului și poate fi folosită doar pentru binele umanității. Deoarece această înțelepciune a fost revelată pentru prima dată în secolul 18 î.e.n., a fost complet ascunsă. De aceea au apărut, în jurul ei, multe concepții greșite și teorii false.

Cu toate acestea, Cartea Zohar susține că va veni timpul când știința Cabalei va fi revelată tuturor. Nu va mai fi necesar să fie testați cei care o vor studia; sursele înțelepciunii ei vor fi deschise tuturor națiilor. Un asemenea acces nerestricționat la Cabala poate fi posibil doar dacă toată lumea este pe deplin corectată pentru aplicarea adecvată a acestei cunoaşteri.

Totuși, așa cum știm, de-a lungul dezvoltării umanității, pe parcursul miilor de ani, ea a devenit atât de egoistă încât, atunci când Cabala e revelată oamenilor, insolența va prevala și nimeni nu se va mai teme de păcat. Atunci, cum se pot pune de acord aceste două afirmații contradictorii?

A fost necesar să fie protejată Cabala de cei care nu numai că invidiau cunoașterea colegilor (ceea ce e natural pentru oamenii de știință), dar doreau și plăceri și onoare. În timpul generației noastre, nu mai există teama ca niște studenți dezonoranți să vândă înțelepciunea Cabalei maselor, pentru că foarte puțini oameni sunt interesați de ea. Ea este lipsită de valoare în ochii publicului și nu le aduce nici bogăție materială, nici stimă. De aceea, numai cei care doresc această înțelepciune vor ajunge la Cabala. Toate restricțiile sunt ridicate și studiul științei Cabala va ajuta omenirea să-şi reveleze adevăratul sens al existenței.

5) Zohar-ul și multe alte surse cabalistice spun că diseminarea științei Cabala către mase va înălţa omenirea la cel mai înalt nivel al existenței, pentru că „inimile tuturor vor fi umplute cu înțelepciune”. De aceea este atât de necesar să fie deschise școli cabaliste și să fie scrise cărți pentru a împrăștia această înțelepciune între națiunile lumii. Ascunderea Cabalei a fost motivul major pentru dezvoltarea extrem de dureroasă a umanității de-a lungul secolelor, până în ziua de astăzi.

6) Știința Cabala arată că există o metodă prin care să atingem ultimul grad al existenței pentru fiecare și pentru toți, când cineva devine egal în senzații și forţă cu nivelul cel mai de sus – Creatorul. Dar apare o întrebare: „De ce am fost creați de Forţa Superioară într-o stare atât de imperfectă? De ce trebuie să corectăm și să îmbunătățim acțiunile Creatorului?”

Răspunsul poate fi găsit în străvechea parabolă despre un rege, care trăia într-un castel plin cu multe lucruri frumoase. Dar castelul era pustiu; nimeni nu venea să-l viziteze pe rege. Pentru a umple castelul cu invitați, a fost necesar să fie create ființe ca noi, făcute din proprietăți superioare și inferioare. Lumile urmau să fie proiectate să aducă omul în starea de cunoaștere și încântare cerească. Așa încât lumile au fost create pentru a mulțumi ființele create. Deoarece, raportat la Creator, nu există nici viitor, nici trecut, în momentul în care a conceput Creația și a decis s-o încânte, decizia Sa s-a realizat instant într-o stare numită Lumea Infinită.

Potențial, toate lumile care au luat naștere din Lumea Infinită sunt incluse în aceasta. La fel sunt și toate stările prin care o persoană ar trebui să treacă pe calea sa, de la a fi total opusă Creatorului la o similaritate completă cu El. Un număr de niveluri descendente, de la Lumea Infinită în jos până la lumea noastră și intrarea sufletului într-un corp material, au fost pregătite pentru corectarea persoanei. Prin existența în trup și corectându-și dorința egoistă, persoana ar trebui să urce gradual nivelurile spirituale și să atingă un egal absolut cu Creatorul. Astfel, ar trebui să se întoarcă la starea primordială de existență în Lumea Infinită, în Planul Creatorului. Creatorul îl umple cu Lumina Lui și persoana se unește cu Unul etern, perfect și infinit.

7) Sunt două căi prin care se poate atinge scopul descris:

Prin calea întoarcerii, când persoana alege calea scurtă prin propriul său efort. El controlează timpul și propriile senzații în procesul corectării.
Prin calea suferinței, când persoana este forțată să treacă printr-un proces de corectare lung și dureros.

8) Asta ne ajută să realizăm cât de recunoscători ar trebui să fim profesorilor noștri cabaliști, care ne-au transmis înțelepciunea și, prin asta, ne-au atenuat considerabil suferințele. Ne salvează de la o existență care este mai rea decât moartea și ne ajută să ne ridicăm la înălțimile perfecțiunii și imortalității. Fondatorul metodei de corecție a fost ARI (Rav Yiţhak Luria, 1534-1572), autorul Cabalei Lurianice. Mulțumită lui putem împlini scopul creării noastre rapid și fără dureri.

9) Mulți cabaliști, după el, au îmbunătățit metoda lui. Fiecare și-a adaptat-o în funcție de sufletele care au coborât în această lume, în generația lui.

10) Așa cum a spus marele cabalist Ibn Ezra: „Toate acțiunile unei persoane în această lume ar trebui să tindă către corectarea inimii ei, deoarece Creatorul cere toate inimile”. Cu alte cuvinte, scopul corectării este să tratăm Creatorul așa cum ne tratează El pe noi, adică să dobândim iubirea absolută și dăruirea.

11) Corelarea forțelor care conduc persoana la perfecțiune este descrisă ca o parabolă de către cabalistul Simon, în cartea sa „Marele Midraş”.

„Când Creatorul a dorit să creeze omul, care va conduce peste proprietățile sale naturale, El a cerut sfatul lor:

Mila și Dreptatea au fost de acord cu crearea omului;
Adevărul și Pacea nu au fost de acord.

Motivul pentru asta:

Mila a spus: creează-l, pentru că el posedă proprietatea milei.
Adevărul a zis: nu-l crea, pentru că e plin de falsitate.
Dreptatea a spus: creează-l, pentru că împarte dreptate.
Pacea a zis: nu-l crea, pentru că el este discordia însăși.

La auzul acestora Creatorul a trimis Adevărul în pământ, pentru ca mai târziu să crească din el.”

Pentru a înțelege această parabolă trebuie să cunoaștem două căi diferite de guvernare a lumii noastre:

Guvernarea asupra existenței acestei lumi pare să furnizeze fericire, iubire și încântare. Pare să și controleze aceste senzații. Providența Divină stimulează pasiunea și iubirea în părinți, făcându-i să conceapă o viață nouă. Îi pregătește un loc sigur, în pântecele mamei, protejat de orice rău, îi furnizează tot ceea ce îi este necesar până când este suficient de puternică pentru a ieși în această lume plină de probleme.
Nici chiar mai târziu, Providența Divină nu abandonează un nou-născut, care se trezește înconjurat de rude grijulii care fac totul pentru el până când acesta devine independent. Animalele și plantele primesc îngrijire de la Providența Divină la fel ca ființele umane.
Guvernarea asupra fiecărui individ este opusă față de prima. Creează haos, oameni nefericiți și bolnavi, loviți de Creator, a căror viață nu este nimic altceva decât o cale dureroasă spre moarte. În suferința lor învață să se zbată pentru supraviețuire. Cu cât este mai evoluată creatura, cu atât mai mult are o viață mai grea.

12) Creația, ca întreg și fiecare parte în sine, este alcătuită din 10 Sfirot, în care se disting două proprietăți contrastante:

Primele nouă Sfirot (proprietatea de dăruire) umplute cu lumină
Malhut (proprietatea de primire) golită de lumină

De asemenea, sunt și două tipuri de lumină:

Lumina Interioară, care umple interiorul Kli-ului
Lumina Înconjurătoare, care umple partea exterioară

Această distincție este cauzată de disimilatritatea într-o unică sursă; sunt necesare surse diferite pentru Luminile Interioară și Înconjurătoare.

Totuși, ele nu sunt opuse în lumea spirituală, deoarece Malhut este legată cu primele nouă Sfirot și dobândește proprietatea de a dărui în forma Luminii Reflectate. Dar dorințele (proprietățile) necorectate nu sunt conectate cu primele nouă Sfirot, fiind scufundate în uriașele dorințe egoiste de plăcere. Deoarece lumina nu poate intra în dorințele necorectate, ele rămân goale și opuse părților din Creație care sunt umplute cu lumină.

Scopul din spatele restricției luminii este să lase dorințele egoiste neafectate de lumină (plăcere) să fie corectate, să transforme dorința egoistă de a primi în dorința de a dărui şi a deveni similară Creatorului.

Dar cum poate un loc golit de lumină să devină corectat, dacă întregul proces de transformare a dorinței egoiste în una altruistă se poate întâmpla doar sub influența luminii. Din acest motiv creatura numită „omul în această lume” este necesară. În timp ce se dezvoltă, persoana primește lumina de la dorințele egoiste necorectate și trăiește după ele, adunând astfel dorințe necorectate din ce în ce mai mari. Atunci, el începe corectarea lor, cu ajutorul luminii superioare, dorind să-l mulțumească pe Creator și să atingă similaritatea cu El.

Fiind sub alternanța celor două forțe opuse, în lumea noastră apare senzația de timp. Când persoana corectează tot, noțiunea de „timp” dispare. Sau, altfel spus: avem nevoie de existența timpului pentru a avea aceste două forțe opuse alternante în noi, prima dată în procesul dezvoltării și, pe urmă, în starea de corectare.

13) De aici putem înțelege că Sfirot și proprietățile lor au trebuit să fie divizate. Sunt două tipuri de lumină în cele zece Sfirot:

Lumina Directă, lumina Lumii Infinite care coboară de sus.
Lumina Reflectată generată de Malhut, de jos în sus.

Cele două lumini se unesc. După ce lumina superioară a fost restricționată de la a se răspândi în dorințele necorectate, Lumina Directă emanând de la Creator nu intră în Malhut, în timp ce Lumina Reflectată, nefiind restricționată, o poate face.

Necesitatea existenței dorințelor necorectate și a sistemului forțelor egoiste provine din scopul restricției. Are ca scop crearea, în om, a unei dorințe enorme pentru plăceri, când el este susținut de sistemul forțelor egoiste. Acest sistem necesită o abundență (lumina), care nu poate proveni de la o structură care constituie ultima Sfira, un spațiu gol lipsit de lumină.

Prin urmare, divizarea primelor 9 Sfirot este necesară și a fost pregătită în avans. Ca rezultat, o parte din Lumina Reflectată poate coborî în spațiul gol al lui Malhut și rămâne acolo.

Lumina Reflectată care coboară în Malhut este constituită din 10 Sfirot x 32 de scântei de lumină = 320 de scântei. Aceste 320 de scântei care coboară sunt pregătite pentru susținerea existenței nivelurilor inferioare și ajung la ele prin două sisteme paralele: egoist și altruist. Astfel, nivelurile inferioare pot fi hrănite doar de câte unul dintre sisteme o dată: când un sistem este folosit (înălţat), celălalt sistem rămâne inactiv (cade).

Dacă toate cele 320 de scântei sunt primite prin sistemul egoist, atunci sistemul paralel altruist al acestei lumi va fi în totalitate distrus.
Dacă toate cele 320 de scântei sunt primite prin sistemul altruist, atunci totul va fi corectat, iar sistemul forțelor impure va dispărea.
Dacă lumea noastră este susținută, în mod alternativ, de combinarea celor două sisteme, în acord cu acțiunile omului, atunci ambele îl vor duce la corectarea finală.

După divizarea celor 10 Sfirot și căderea celor 320 de scântei de lumină în dorințe egoiste, 288 dintre ele (toate cele care au coborât din primele nouă Sfirot) s-au ridicat din nou și s-au unit cu sistemul pur de forțe (altruist). Sistemul de control impur (egoist), cel care susține această lume, a reținut doar 32 de scântei (320-288=32). Acesta a constituit primul pas minimal în crearea sistemului de forțe impure. Dar, în această formă, încă este nepotrivit pentru a-și juca rolul și crearea sa e finalizată mai târziu, ca rezultat al divizării celor 10 Sfirot ale lui Adam.

Astfel, aflăm că cele două sisteme opuse controlează și susțin realitatea existentă cu cantitatea necesară de lumină (320 de scântei pregătite prin divizarea celor 10 Sfirot). Această cantitate este suficientă pentru funcționarea celor două sisteme.

Pentru ca sistemul altruist să poată susține existența nivelurilor inferioare, are nevoie să conțină cel puțin 288 de scântei pentru a-și putea umple primele nouă Sfirot. Acesta era modul în care funcționa înainte de spargerea lui Adam.

14) Mila, Dreptatea, Adevărul și Pacea sunt cele patru atribute principale ale sufletului uman care conduc persoana spre o corectare completă și similaritate cu Creatorul. Sufletul este constituit din 10 Sfirot ale Luminii Interioare și 10 Sfirot ale Luminii Înconjurătoare.

Mila este Lumina Interioară ale primelor nouă Sfirot ale sufletului.
Dreptatea este Lumina Interioară a Malhut a sufletului.
Adevărul este Lumina Înconjurătoare a sufletului.

Așa cum am constatat , Luminile Interioară și Înconjurătoare sunt opuse una alteia:

Lumina Interioară coboară în Creație în măsura intenției ei altruiste; de aceea nu poate intra în Malhut.
Lumina Înconjurătoare coboară din Lumea Infinită și cuprinde toate lumile. Deoarece toate părțile Lumii Infinite sunt egale, Lumina Înconjurătoare strălucește în limitata Malhut, de asemenea.

Deoarece aceste două lumini sunt opuse, ele necesită două părți separate ale creației:

Lumina Interioară umple primele nouă Sfirot (partea interioară);
Lumina Înconjurătoare strălucește în dorințele restricționate (partea exterioară).

Lumina Înconjurătoare, care strălucește în partea restricționată, ar trebuit să conducă creația la dăruire și să-și echivaleze proprietățile cu ale Creatorului. La aceasta se face referire ca proprietatea fiind Adevărului. Adevărul susține că omul este făcut din falsitate, pentru că îi lipsește inițial partea exterioară a restricției. S-a separat de lumină, astfel că proprietatea Adevărului nu poate să ajute persoana în atingerea Luminii Înconjurătoare. Astfel, toate lumile create special pentru acest scop se dovedesc a fi fără scop, atâta timp cât omul, care ar fi trebuit să fie singurul lor obiect, nu este pregătit să-și împlinească predestinarea.

Totuși, proprietățile Milei și Dreptății, care se referă la Lumina Interioară a sufletului, îi pot asigura toate luminile și perfecțiunea. De aceea ele au fost de acord cu crearea omului (ele constituie NHY, care fac un Zivug de Haka’a, astfel ele se referă la Lumina Înconjurătoare).

Proprietatea Păcii a spus că omul este o sursă a discordiei, pentru că el nu poate primi Lumina Înconjurătoare. Ar fi în conflict cu Lumina Interioară, dacă aceste două lumini opuse ar putea coexista într-un vas.

De aici, rezultă că lui Adam îi lipsea doar partea exterioară care se referea la proprietatea Adevărului, dar avea un Kli exterior referitor la proprietatea Păcii. De aceea cele două proprietăți au fost de acord cu crearea omului.

15) Se spune că Adam și soția lui erau goi și nu se rușinau. Aceasta înseamnă că le lipsea partea exterioară și aveau doar partea interioară, care s-a format din sistemul lumilor altruiste. De aceea ei nu au simțit nicio rușine, adică nu erau conștienți de deficiența lor.

Totuși, așa cum știm, senzația deficienței este o premisă necesară pentru umplerea unei dorințe. Seamănă cu o persoană, care descoperă că este bolnavă și, prin urmare, este pregătită să fie tratată. Cu excepția cazului în care va lua cunoștință de boala sa, va evita tratamentul medical. Această funcție a simțirii deficienței este dată de partea exterioară a sufletului. Este goală în structura lui Adam, deoarece a își are originea într-un spațiu gol și dă persoanei senzațiile de goliciune spirituală, inferioritate și rușine.

De aceea, Adam este obligat să revină la starea în care este umplut și atrage Lumina Înconjurătoare lipsă, care este pregătită să umple Kli-ul său. Acesta este înțelesul real al cuvintelor: „Adam și soția sa erau goi (nu aveau Kli-ul exterior), și nu se rușinau”. Deci, ei nu erau conștienți de scopul creării lor.

Dar fiind similari cu Creatorul în dorința Sa de dăruire, cum au putut Adam și partea lui feminină să greșească și să cadă în egoism?

16) Există două tipuri de analiză care stau la dispoziția noastră pentru a revela și dobândi perfecțiunea:

„Binele și răul” constituie o forță activă a corpului, ale cărei acțiuni sunt determinate de senzațiile de „dulce și amar”. Persoana evită senzația de amărăciune, pentru că îl face să se simtă rău, și aspiră la „dulce”, pentru că îl face să se simtă bine. Puterea unei asemenea analize la nivelurile mineral, vegetal și animal este suficient pentru a-l conduce la perfecțiunea dorită.

Adevăr și falsitate este o altă analiză care există doar în om. În concordanță cu propria dezvoltare toți resping falsul gol și atrag adevărul. Această analiză izvorăște din dorința egoistă, pentru că inițial Creatorul a creat doar analiza numită „binele și răul”, care era suficientă pentru moment.

Dacă persoanele din lumea noastră ar fi fost răsplătite pentru faptele bune, altruiste, și pedepsite pentru cele rele, egoiste, binele ar fi perceput ca dulce și răul ca amar. Toți ar evita acțiunile rele, egoiste, și ar aspira doar la înfăptuirea celor bune, altruiste; astfel, dobândirea perfecțiunii de către toți ar fi garantată.

Aceasta este modul în care a fost creat inițial Adam: senzațiile plăcute îl îndemnau să facă acțiuni altruiste, în timp ce senzațiile neplăcute îl împiedicau să comită fapte egoiste. Se dovedește că alegerea lui Adam a constat în preferarea dulceții în fața amărăciunii, iar asta i-a permis să știe dorința Creatorului și să acționeze corect.

17) Dar nu a fost așa de simplu să-i confere lui Adam proprietăți egoiste. Întrebarea are legătură cu formele analizei. Este știut faptul că recepția plăcerii și senzația de umplere este intenția creației. Numai că umplerea ar trebui să fie altruistă, vizând dăruirea.

Prin urmare, primul contact cu dorințele de primire a fost justificat. Dorințele, în sine, nu sunt interzise; ele sunt locul în care persoana ar trebui să primească încântarea Creatorului. Intenția egoistă asupra acestor dorințe este ceea ce împiedică realizarea scopului. Totuși, dacă aceste dorințe pot fi purificate de intenția lor egoistă, ar fi potrivite pentru a fi folosite în mod altruist. Astfel era intenția lui Adam când dorința de a primi îi era atașată.

18) Reiese că Adam nu avea dorințele recepției provenite dintr-un spațiu gol, ci doar dorințele de dăruire. Dar i-a fost revelat faptul că doar primind în aceste enorme dorințe va fi capabil să dăruiască Creatorului. Prin urmare, el și le-a atașat cu intenție altruistă.

Totuși, el a putut rezista doar primei primiri de lumină/ încântare de dragul Creatorului. Pe urmă el și-a dorit plăcerea pentru sine, deoarece doar înainte de a gusta ceva cineva poate rezista tentației. Pe urmă, apare o dorință irezistibilă pentru încântarea deja gustată, iar procesul depășește limitele auto-controlului. Reiese că prima acţiune de a primi a lui Adam a fost cu intenție altruistă, de dragul Creatorului, iar a doua – pentru sine.

Ca rezultat, s-au format mari dorințe goale în Adam, astfel încât, în loc să dăruiască Creatorului lui i-a păsat doar de propriile necesități și a uitat totul despre viața eternă. De aceea se întâmplă fragmentarea vieții, manifestată în miliarde de vieți mici umane. Ele sunt egal distribuite printre oamenii multor generații, de la primul până la ultimul, până când scopul creației va fi, în final, împlinit. Asta se aseamănă cu un lanț lung.

Acțiunile Creatorului, totuși, rămân neschimbate: lumina vieții care l-a umplut complet pe Adam, s-a împrăștiat prin tot acest lung lanț înfășurându-se neîncetat pe roata schimbării proprietăților, până când toate sunt complet corectate.

Ceea ce i s-a întâmplat lui Adam s-a transmis naturii: de la eternitate și uniunea cu Creatorul totul a decăzut până la ultimul nivel și, la fel ca Adam, totul trebuie să treacă prin procesul corectării proprietăților.

19) Două consecințe negative au avut loc ca urmare a atașamentului față de dorințele de primire:

După ce a simțit plăcere în dorințele de primire, Adam a căpătat dorințele spațiului gol. Aceasta a dus la apariția urii și îndepărtării de proprietatea de dăruire a Creatorului.
288 de scântei care au introdus dorințele dăruirii în dorințele de primire și susțin existența omului și a lumii întregi pe durata încarnărilor sufletului, până la sfârșitul corectării.

De aici, înțelesul dorințelor egoiste ale omului devin clare. Ele sunt ca o crustă tare a unui fruct, care îl acoperă și-l protejează de daune până se coace. Fără aceasta fructul ar pieri înainte de a-și împlini scopul. În mod similar, cele 288 de scântei care au căzut în egoism susțin existența lumii, până când realizează scopul dorit.

A doua consecință constă în faptul că egoismul omului folosește dăruirea de dragul de a primi.

Să încercăm să ne imaginăm sistemul de forțe egoiste: orice particulă a lumii materiale se întâmplă să fie o ramură care îți are originea în rădăcina ei din Lumea Superioară, care la rândul ei provine dintr-un alt nivel superior ș.a.m.d. Diferența dintre ramuri și rădăcinile lor constă doar din tipul materialului din care sunt făcute.

Totuși, toate procesele din ele sunt identice. Astfel, dobândind o ramură în lumea noastră putem învăța despre rădăcina ei din lumea superioară.

Cartea Zohar spune că toate bolile care lovesc trupul omului iau naștere din sistemul forțelor egoiste. În consecință, studiind nivelul animal al naturii, descoperim că tot ceea ce există în trupuri este obținut cu ajutorul plăcerilor care îmbunătățesc și îmbogățesc viața lor. Prin urmare, Providența a imprimat în tineri abilitatea de a găsi satisfacție și plăcere peste tot, chiar sub forma implicită, pentru că ei sunt destinați multiplicării vieții, pentru recepția plăcerii pentru a crește și a se dezvolta. Aceste este scopul plăcerii. Astfel, aflăm că lumina plăcerii naște viață.

Totuși, această lege este eficace doar aplicându-se nivelului general al plăcerii. Încântarea simțită de un individ la nivelul animal, indică o regularitate inversă. De exemplu, o persoană are o rană a pielii sau o iritație care-o face să se scarpine. Acțiunea creează plăcere și o face să continue. Totuși, această plăcere conține răul și, dacă persoana nu rezistă tentației, scărpinatul ar crește dorința, iar plăcerea s-ar transforma în durere. Atunci când rana va începe să se vindece, va exista o mai mare necesitate de scărpinare decât înainte și, dacă persoana nu reușește să-ți controleze dorința dăunătoare, locul rănit se va deteriora treptat și va duce la un sfârșit sumbru – otrăvirea sângelui sau chiar moarte. Astfel, vedem că persoana moare ca rezultat al primirii plăcerii, pentru că este o anumită porție de plăcere care poate fi primită de un individ. La acest nivel moartea are loc în ciuda încântării simțite, în general, de întregul nivel.

Deci, o dorință egoistă este o intenție de a primi pentru sine, fără vreo intenție de a dărui altcuiva. Este imposibil de satisfăcut, iar o asemenea încercare va duce la o creștere a cererii, așa cum a fost ilustrat în exemplul cu pielea rănită. Sfârșitul tuturor dorințelor egoiste este ca o picătură a morții, iar persoana este obligată să-și deschidă gura (deoarece trebuie să primească plăcere pentru a exista) și moare.

20) Drept rezultat al celor două consecințe mai sus menționate, structura dorințelor omului (creată spre a primi susținere din sistemul lumilor superioare) este transformată, de asemenea. Aceasta are loc pentru că fiecare acțiune completă este făcută în așa fel încât elementele ei nu sunt nici excesive, nici deficiente. O acțiune parțială este făcută în așa fel încât elementele ei nu sunt interconectate, iar noi le vedem mereu ca fiind ori în exces, ori în deficit.

Această lege cere, fără echivoc, ca Cel Perfect să facă acțiuni perfecte. Totuși, atunci când omul trece de la sistemul lumilor pure la sistemul lumilor egoiste, se adaugă dorinței lui alte dorințe noi, ca rezultat al păcatului și al atașării părților adiționale structurii lui spirituale. În acest stadiu nu este nevoie de ele, pentru că el nu primește nimic pentru existența lui.

În concordanță cu acestea, persoana este obligată să-și umple dorințele cu mai mult decât îi trebuie, dar deoarece dorințele adiționale nu primesc ceea ce au nevoie, cantitatea excesivă rămâne în corp și, mai târziu, va fi obligată să apară. Prin urmare, întregul organism funcționează îndreptându-se către moarte cu toată viteza.

Să analizăm cele două tipuri contradictorii de Providență:

Control asupra existenței oamenilor;
Control asupra susținerii oamenilor, care au trecut de la sistemul altruist la unul egoist, ca rezultat al obținerii unei mari dorințe de primire pentru sine, după păcat. Pierderea unui ecran (filtru) a dus la opoziție și conflict între sistemul altruist al lumilor și corpurile umane în lumea aceasta.

Deoarece sistemul lumilor pure nu le mai poate susține existența, pentru a preveni distrugerea universului și pentru a permite corectarea lui, lumina generală compusă din 288 de scântei a fost dăruită sistemului de control egoist, astfel încât să suporte umanitatea pe perioada corectării.

Ca rezultat, ordinea universului mai mult s-a încurcat, deoarece acțiunile egoiste generează răul; dacă abundența luminilor se micșorează, va duce la distrugere și suferință. Abundența crescândă a luminii mărește forța separării în primitori, în acord cu legea: „Cel ce primește 100 vrea 200, cel ce primește 200 vrea 400”.

Plăcerea care separă a fost descrisă în exemplul cu pielea rănită,, când egoismul crește și „se devorează între ei de vii”. Viața corpului se scurtează, deoarece creșterea recepției duce la inevitabila picătură a morții.

Doar studiul Cabalei poate să atragă lumina spirituală superioară asupra studentului, transformându-i gradual proprietățile şi făcându-le similare cu lumile pure ale BYA (sistemul altruist). Oamenii se vor întoarce atunci la iubire și egalitate, cum au fost înainte de păcatul lui Adam, vor primi lumina superioară și se vor uni cu Creatorul.

21) Din cele spuse mai sus, este clar de ce răspunsul celor 4 proprietăți principale umane, referitor la creația omului, au fost omise (vezi la pct. 11). Crearea unui astfel de om contrazice chiar și proprietățile Milei și Dreptății, pentru că el decade din influența lor și este „susținut” de sistemul forțelor impure.

De aceea este spus: Creatorul „a pus Adevărul în pământ”, iar celelalte proprietăți au spus: „Ridică Adevărul de la pământ”; până și Mila și Dreptatea s-au căit, deoarece ele n-ar fi fost niciodată de acord cu umilirea Adevărului. Asta s-a întâmplat atunci când dorințele pentru primire au fost atașate (păcatul), când Adevărul a slăbit și nu a mai luat parte la controlul realității existente. Analiza naturală a lui „dulce și amar” nu a mai fost folosită (vezi pct. 16), deoarece lumina care susține existența, din cele 288 de scântei, a fost emanată de sistemul altruist.

Totuși, după ce dorințele atașate au primit lumina (la gustarea fructului din Pomul Cunoașterii), a apărut o uriașă dorință de a primi pentru sine, precum și două opoziții față de spiritual. Cele 288 de scântei ale abundenței, care au susținut existența, au trecut în sistemul lumilor egoiste și au fost iar confuze. Aceasta a dus la emergența unei noi forme în univers, cu un început dulce și un sfârșit amar, pentru că cele 288 de scântei de încântare aduc moarte, falsitate, distrugere și haos.

Este spus: „El a luat Adevărul și l-a aruncat la pământ”. Prin aceasta, omul a primit puterea unei minți bazate pe analiza adevărului și falsității. Omul este obligat să o folosească pe toată perioada corectării, pentru că fără ea este neputincios (vezi pct. 16).

Doar prin Lumina Superioară, atrasă cu ajutorul acțiunilor corecte descrise în Cabala, poate fi corectată analiza omului și poate fi el eliberat din sistemul forțelor egoiste.

22) Deoarece Adam a căzut în proprietățile egoiste (a comis păcatul Pomului Cunoașterii), Lumina Superioară a dispărut din el și s-a spart în multe suflete individuale. Nimic nu se schimbă, doar că apare o nouă formă, când lumina care umplea anterior creația (Adam) s-a extins prin nesfârșitul lanț de proprietăți schimbătoare ale sufletului, până când sfârșitul corectării este inevitabil atins. Fiecare dintre noi este conectat cu întregul lanț de suflete și generații. De aici putem vedea că, de fapt, persoana trăiește de dragul satisfacerii nevoilor tuturor sufletelor, când fiecare dintre legături duc lumina către întregul lanț.

Așa cum s-a spus la pct. 15, Adam a fost obligat să cadă în egoism, pentru că el a obținut dorințe exterioare pentru recepția Luminii Înconjurătoare, astfel încât unul câte unul cele două opoziții se vor uni într-un vas. În micul lui statut, omul este susținut de sistemul egoist, iar dorința lui de primire crește până când va atinge dorința dorită. Când el atinge marele stadiu și va începe să studieze înțelepciunea Cabala, el pare să fie capabil să transforme mari dorințe de primire în dăruire. Aceste este scopul principal numit „lumina Adevărului” (vezi pct. 14).

Știm că, înainte de a se alătura sistemului altruist, omul ar trebui să renunțe la orice formă de primire de la sistemul egoist. Suntem instruiți să obținem proprietatea iubirii cu întreaga inimă și întregul suflet.

Dar care e folosul corectării, dacă omul pierde tot ceea ce a dobândit anterior? Pentru aceasta, puterile celor drepți și celor păcătoși sunt echilibrate perfect în fiecare generație. Pe de altă parte, vedem că zeci de mii de non-entități sunt responsabile pentru o persoană dreaptă. Asta este pentru că sunt două feluri de Providență care conduc în Creație:

Prin puterea calității
Prin puterea cantității

Puterile celor care sunt guvernați de sistemul egoist sunt mici și insignifiante. Puterea creată a cantității nu necesită deloc calitate. Să explicăm prin exemplul unei puteri calitative ale leilor și tigrilor, care o depășesc pe cea a oricărui om. Comparată cu ele, puterea muștelor nu posedă practic nicio calitate. Totuși, niciun om nu s-ar putea lupta cu ele, din cauza numărului lor imens. Ele zboară libere prin casa omului și stau pe masa lui, în timp ce el se simte prea slab pentru a li se opune.

Totuși, raportat la insecte, reptilele și alți oaspeți neinvitați, a căror putere calitativă o întrece cu mult pe cea a muștelor, sunt date afară din apartament de om, el neavând linişte până nu le gonește. Asta pentru că natura nu le-a înzestrat cu puterea cantității, așa cum a făcut cu muștele. În concordanță cu aceasta, este clar că un număr mare de oameni normali ar trebui să conteze pentru fiecare persoană dreaptă, adică să realizeze înclinațiile lor inferioare în totala absență a oricărei calități în ei. În acest fel, toți oamenii se ajută între ei pentru a obține perfecțiunea ultimă.

inapoi la TEXTE MICHAEL LAITMAN – link