Înapoi la pagina CELE ZECE SFIROT (link)
Tiferet este Sfira a frumuseții și armoniei, combinând cele două Sfirot anterioare, Hesed și Gvura.
Cuvântul Tiferet înseamnă frumusețe. Rădăcina sa, P’er, înseamnă și o diademă sau ramurile încoronate ale unui arbore. Tiferet se află direct sub Keter (coroana) și extensia sa, Da’at.
Tiferet este, totodată, cunoscută sub numele de Rachamim, compasiune. Atunci când Hesed și Gvura se combină, dragostea înțeleaptă, măsurată – compasiunea – este exprimată. Compasiunea este abilitatea de a relaționa cu oamenii și de a le oferi ceea ce au nevoie. O altă descriere a lui Tiferet ar putea fi, prin urmare, carisma (Kantor).
Studiul Torei
Tiferet se referă la studiul Torei.
Există o frumusețe și o dulceață în studiul Torei. Recitarea cuvintelor și contemplarea ideilor Torei determină puritatea să se bazeze pe noi.
Tora conține poezie, narațiune, coduri legale, alegorie, sfaturi și înregistrări cerești.
Dacă avem un eșec specific, putem studia textele Torei care se ocupă de el. Dar întreaga Tora funcționează ca o rectificare generală, astfel încât orice vom studia în Torah este vindecător (R. Israel Salanter).
Textele Torei acoperă o varietate de culturi – dintre care multe sunt nedumeritoare pentru noi, care trăim în civilizația occidentală a secolului al XX-lea. Dar aceste texte, atunci când sunt studiate cu atenţie și respect, dau dulceață și sfințenie.
În studiul Torei, trebuie să existe loc pentru exprimarea liberă. Trebuie să venim la Tora cu vigoare. „O persoană rușinoasă nu poate învăța” (Pirkei Avot 2: 6). Trebuie să întrebăm și să dezbatem. Dar dacă acest lucru se face cu lipsă de respect pentru textele și înțelepții Torei, nu vom câștiga înțelepciunea, înțelegerea și cunoștințele conținute în Tora. Tora va rămâne o grădină sigilată. Mai mult decât atât, un astfel de studiu al Torei poate face rău.
Aceasta este Tora “porunca Domnului plasată prin Moise” (Numeri, 9:23). Talmudul face un joc de cuvinte legând cuvântul „plasat” – Sam – de omonimul Sam, care înseamnă drog. „Dacă cineva este merituos, ea este o poţiune a vieții; dacă nu, atunci ea devine o poţiune a morții” (Yoma). Când studiem Tora cu dușmănie sau într-un mod degradant, recreăm Tora într-o imagine neiluminată.
Pe de altă parte, sunt cei care studiază Tora într-o manieră perimată și obosită. Aparent respectuoși, ei nu permit Torei să-și extindă limitele concepției și să-și transforme viața. Și acești oameni s-au pus deasupra Torei.
Ambele grupuri au transformat o poţiune a vieții într-una a morții. Când studiază Tora, sufletele lor egoiste se înalță. În mod corespunzător, Sfira Tiferet se ridică.
Când Tiferet se ridică, nu-și mai poate deplasa energia către Sfirot de sub ea. Astfel acestea se ofilesc, iar lumea se ofileşte.
Când astfel de oameni sunt arbitrii Torei, Tora nu se mai poate răspândi în lume. Pe de o parte, o duc în derizoriu; pe de altă parte, o susțin auto-felicitându-se. Atunci Tora se transformă într-un drog al morții. Energiile sale emanatoare de viață nu mai pot vibra prin lume.
Atunci, însă, când ne coborâm în studiul Torei, când învățăm cu simplitate și umilitate, facem ca Tora să se răspândească în întreaga lume. Facem ca Sfira Tiferet să rămână la locul ei, să se coboare și să-și trimită energiile benefice în jos. Răspândim influența Torei ca poţiune care dă viață.
Biblia ne instruiește ca Tora să fie studiată „zi și noapte” (Deuteronom 6: 7). Ar trebui să rezervăm chiar și o cantitate mică de timp în fiecare dimineață și seară pentru a învăța Tora. Indiferent de vârsta și expertiza noastră, atunci când ne aplecăm în a studia Tora, suntem demni de un mare respect. Acest lucru este exprimat într-o scrisoare pe care luminatorul și filosoful Torei, Moise Maimonide, din Cairo, în secolul al XII-lea, i-a scris unui adept:
„Am primit scrisoarea onoratului și prețiosului student, domnul Yosef. Spuneți că sunteți un ignorant. Dar pot vedea din scrisoarea dvs. că v-ați ostenit din greu în învățarea Torei ….
„Nu sunteţi un ignorant, ci studentul meu și cel drag.
„Eu consider pe oricine ca fiind studentul meu, chiar dacă înțelege doar un verset sau o singură lege, indiferent dacă a învățat-o în limba sfântă sau în arabă sau aramaică, atât timp cât încearcă să înțeleagă Tora în orice limbă.
„Principalul lucru este învățarea Torei ….
„Nu vă insultați și nu renunțați la speranța de a atinge perfecțiunea.
„Cei mai mari înțelepți au început să învețe când erau deja maturi și uite ce au realizat ….”
Este o parte integrantă a creșterii sufletului fiecărui evreu să studiezi Tora în mod regulat. Trebuie să ne aplecăm în a „înțelege și a dobândi înțelepciune, să auzim, să învățăm și să predăm, să păzim și să facem și să păstrăm” (Cartea de rugăciuni).
Este important ca unul dintre subiectele pe care le învățăm să fie Halachah practică (legea evreiască). Când trecem prin diferite opinii pentru a determina Halachah practică, suntem angajați în ceea ce Talmudul numește „un dezacord de dragul cerului”. Aducem Hesed și Gvura în armonie una cu cealaltă. În plus, noi, ca să spunem aşa, înfrumusețăm și împodobim prezența lui D-zeu în această lume.
Numai acest tip de controversă, de dragul Torei, ajută și nu dăunează lui Tiferet. În ceea ce privește alte controverse, Talmudul afirmă că „sfârșitul controversei de dragul controversei este Gehinnom.” Dar atunci când învățăm cu bunăvoință și pace, când argumentele noastre sunt îndreptate nu spre auto-mărire, ci pentru a determina adevărul Torei, dobândim Tora, „toate cărările ei fiind nişte cărări paşnice” (Proverbe 3:17 ), și care aduc, în cele din urmă, dragostea.
Adevărul
Sfira Tiferet este legată de al treilea patriarh, Iacov. Unul dintre momentele definitorii ale lui Iacov a fost lupta cu îngerul. Conform unei opinii rabinice, acest înger era Gabriel. Dar de ce s-ar lupta un înger sfânt cu Iacov?
Un posibil răspuns este cuprins într-o altă caracteristică importantă a lui Iacov și a acestei Sfira Tiferet: Emet – adevărul. Iacov a fost un om al adevărului. Chiar și în sfințenie, s-a luptat și s-a luptat cu fiecare problemă.
De asemenea, rolul nostru este să luptăm cu adevărul. Este ușor să trăiești o viață bazată pe filozofii care sunt parțial adevărate.
Evreilor le-a fost ușor să abandoneze Tora și să fie atrași de noi mișcări cu adevăruri parțiale strălucitoare. Mii de evrei au devenit comuniști în Rusia; Evreii au fost foarte reprezentați în toate domeniile eforturilor umane în care căutarea adevărului este un factor important: în știință, arte, filozofie, psihologie și politică.
Între timp, în lumea evreiască religioasă, îi găsim pe cei ale căror credințe sunt banale, care sunt stăpânitori și insensibili. Și ei sunt incompleti în capacitatea lor de a căuta adevărul.
Omul adevărului trebuie să învețe și să lupte, să se lupte cu Tora în toate zilele vieții sale. Acesta este adevărul. Aceasta este frumusețea.
Cuvântul P’er înseamnă nu numai ramurile asemănătoare coroanei unui arbore, ci acțiunea de a lovi acele ramuri, astfel încât fructele să cadă pe pământ.
Numai atunci când lovim arborele Torei, când ne luptăm cu Tora, când scoatem din Tora sensul și adevărul acesteia, suntem conectați la ceea ce Tora are de oferit.
Estetică
Iacov l-a binecuvântat pe fiul său, Naftali, cu cuvintele: „Naftali este o cerboaică slobodă, Rosteşte cuvinte frumoase” (Geneza, 49: 21). Numele Naftali are ca rădăcină cuvântul „lupte”. Se poate spune că în lumea esteticii – literatură, muzică și artele vizuale – Tora trebuie exprimată frumos.
În secolele trecute, literatura și artele erau văzute ca vehicule pentru exprimarea religioasă. Astăzi, ele exprimă viziunea privată a vizionarilor laici. În mare, arta a devenit un vehicul de propagandă pentru ideologii mediocre.
Între timp, cei care sunt orientați spiritual și religios ies afară cu materiale insipide și lipsite de profesionalism.
Arta poate fi elocventă spiritual fără a fi didactică, ridicându-se fără a fi dulcegărie. Artistul trebuie să aibă inteligență și integritate. El trebuie să aibă încredere în abilitățile și spiritualitatea sa. Exprimându-și sufletul, el trebuie să creadă că va comunica ceea ce este frumos: că el, ca și Naftali, va fi “o cerboaică” ce dă cuvinte de frumusețe.
Fără integritate intelectuală, o estetică educată și un angajament de a exprima un adevăr interior, nu putem produce frumusețe care rezonează și inspiră. Cultura noastră a produs cele mai sofisticate medii. Și totuși este banală, superficială și oscilanttă. Aceasta este prăbușirea și degradarea lui Tiferet.
Liderii Torei
Liderii Torei trebuie să poată relaționa cu respect cu toți evreii.
Un învăţător trebuie să-și trateze elevii plăcut și cu drag și să-i învețe cât pot primi.
Un învăţător al Torei trebuie să fie sigur că îi tratează pe săraci cu respect. Talmudul relatează:
„Odată, rabinul Elazar, fiul rabinului Şimon venea de la Migdal Gedor de la casa învăţătorului său … plin de mare bucurie și mulțumit de sine pentru că învățase o mare parte din Tora. Un om extrem de urât a venit înaintea lui – acesta era o apariție supranaturală a profetului Ilie (care a venit să-l mustre pentru mulţumirea sa de sine).
„Ilie i-a spus rabinului Elazar: «Salutări, rabinule». Rabinul Elazar … a răspuns: «Golule, cât de urât ești! Toată lumea din orașul tău este la fel de urâtă ca tine?»”
„Ilie i-a spus: «Nu știu. Dar du-te și spune-i Meșteșugarului care m-a făcut, cât de urât este vasul acesta pe care L-a făcut El.»
„Când rabinul Elazar și-a dat seama că a păcătuit, el s-a prosternat și i-a spus lui Ilie: «Îți recunosc (păcatul meu). Iartă-mă. »”…
„Au venit în orașul rabinului Elazar. Orășenii l-au salutat pe rabinul Elazar: «Salutări, rabinule, învățătorul nostru, învățătorul nostru»”.
„Ilie le-a spus: «Pe cine îl numiţi rabin? »”
„«Omul care călătorește în spatele tău.»”
„«Dacă acesta este un rabin, să nu fie mulți ca el printre poporul lui Israel»”.
„«De ce?»”
„«Mi-a făcut așa-și-așa»”.
„«Totuși, iartă-l, deoarece este un om mare în Tora.»”
„«De dragul vostru, îl iert, dar numai cu condiția să nu se obișnuiască să facă asta.»”
„Imediat, rabinul Elazar, fiul rabinului Şimon a intrat (în sala de studio) și le-a spus: «O persoană ar trebui să cedeze întotdeauna ca o trestie și să nu fie tare ca un cedru. De aceea din trestie facem sulul de pânză pe care să scriem Tora, Tefillin şi Mezuza»” (Taionit 20a-b).
Tora este scrisă numai cu instrumentele smereniei. Este predată doar de oameni care au compasiune.
Un învățător al Torei trebuie să aibă o mare atenție pentru cei săraci în bunuri și săraci în duh și să-i atragă aproape de el și de Tora pe care o reprezintă.
Un învățător al Torei nu trebuie să aibă dispreț față de cei ignoranți. El ar trebui să-i considere pe toți ca fiind importanți. Talmudul avertizează că, dacă un învățător al Torei insultă masele, el nu va merita un fiu în care strălucește lumina Torei.
Așa cum Sfira Tiferet strălucește către Sfirot de mai jos, tot așa ar trebui ca învățătorul Torei să strălucească și să-i îndrume pe cei care nu au dobândit nivelul său (cf. Tomer Devorah).
Ființa interioară, secretă a creației
Rabinul Kook ne învață că lumina lui Tiferet este forța vieții Torei scrise și lumina vie a întregii existențe. Tiferet este ființa interioară, secretă a creației, care reînnoiește și unifică totul ca unul. Acest aranjament ordonat atrage spre sine grația și frumusețea.
Tiferet echilibrează toate puterile spirituale umane: intelectul și emoția, spiritualul și fizicul, trecutul, prezentul și viitorul, detaliile și întregul, obligațiile față de alți oameni și obligațiile față de D-zeu. Când toate acestea sunt echilibrate în interiorul nostru, ajungem la Tiferet (Rav Kook).
Dialectica lui Tiferet
Tiferet armonizează Hesed și Gvura într-o dialectică (spațiul interior).
Tiferet nu este o abordare reducționistă a realității noastre interioare. Nu ne cere să respingem aspecte ale personalității noastre pentru a ne încadra într-un pat al lui Procust de religiozitate. Tiferet armonizează și nu planifică caracteristicile individuale.
Acesta este unul dintre motivele pentru care Iacov, simbol al lui Tiferet, este descris ca posedând calitatea adevărului. Iacov și-a exprimat cu adevărat emoțiile: dragostea, furia și așa mai departe. El și-a exprimat toate facultățile în slujba lui D-zeu. Viața sa interioară era în concordanță cu expresia sa exterioară. În limbajul Talmudului, „interiorul lui era ca și exteriorul” (Berachot 28a). Nici suprimându-și, nici îngăduindu-și caracterul, nu a putut să dea în relațiile sale cu ceilalți. Astfel, el a îndeplinit calitatea compasiunii care caracterizează Sfira Tiferet (cf. Innerspace).
Testul Adevărului
Poate părea ironic faptul că Iacov este cunoscut ca „om al adevărului”. Unul dintre cele mai faimoase episoade din viața sa a implicat minciuna față de tatăl său pentru a primi binecuvântarea care trebuia să meargă către fratele său nevrednic, Esau.
Uneori, există o divizare între realitatea spirituală și cea fizică. D-zeu stăpânește în adevăr și compasiune, totuși ființele umane se complac în minciună și rău. În astfel de momente, expresia care vizează adevărul trebuie îmbrăcată în minciună. Și scopul spre compasiune trebuie îmbrăcat în ceea ce pare a fi indiferenţă și chiar cruzime. „Cu cei înțelepți, D-zeu este înțelept”.
Esența compasiunii este de a face ca conștiința lui D-zeu să strălucească în lume și să îndepărteze oamenii de constrângerile și închisoarea sinelui.
Compasiunea cere să stabilim limite celor care se rănesc pe ei și pe ceilalți. Narcisistul consideră că orice limită a comportamentului său este duşmănos. Dar compasiunea pentru acea persoană și pentru cei din jurul ei cere ca aceste limite să fie aplicate (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Ever Min Hachai 2: 1).
Esau reprezintă uzurparea bunătății de către o putere coruptă. El este descris de înțelepți ca un ipocrit, pretinzând a fi super-cuvios: întrebându-l pe tatăl său dacă este obligat să dea zeciuială din paie. În lumea lui Esau, frumusețea se transformă în pornografie; sensibilitatea în auto-revelare; delicatețea în vulgaritate; egalitarismul în grosolănie. Iubirea este transformată în narcisism; virilitatea în opresiune; oportunitatea în exploatare. „Bogăţiile înghiţite le va vărsa” (Iov 20:15).
Astfel de oameni corupți primesc și promulgă doctrina conform căreia oamenii buni se limitează la a acționa blând și binevoitor. Acești narcisiști pot rămâne cel mai bine de neexplicat atunci când cei din jurul lor rămân în altă lume, sensibili și blânzi.
Dar omul lui D-zeu, omul adevărului, omul compasiunii, este un om cu putere. Această forță lumească, viclenia și înșelăciunea îi sunt străine și respingătoare. Slujba lui Iacov nu este, însă, doar aceea de a se angaja în spiritualitatea pe care o găsește atât de plăcută, căci în fața existenței lui Esau, asta înseamnă retragerea de la responsabilitate.
În relațiile sale cu Esau, Iacov trebuie să îmbrace hainele lui Esau. Isaac, simțind brațele lui Iacov, a exclamat: „Mâinile sunt mâinile lui Esau” – și apoi, auzind vocea lui Iacov, a concluzionat, „Glasul este glasul lui Iacov!” (Geneza 27:22). Chiar și atunci când coborâm în luptă cu Esau, vocea și rugăciunea noastră, spiritualitatea și moralitatea noastră, trebuie să rămână nepătate.
În fața agresiunii, trebuie să răspundem cu forță. Este aşa chiar dacă acest fapt ar putea părea lumesc și nespiritual; s-ar putea să-i dezamăgim pe alții și chiar să fim urâți și demonizați. Cei care neagă dreptul lui Iacov de a se apăra se înfășoară în mantia pietății: în adevăr, ei sunt nişte Esau ipocriţi, care ar dori cu adevărat să-l vadă pe Iacov demolat.
Iacov este persoana adevărului. Când dezvăluim adevărul, dovedim compasiune pentru noi și pentru ceilalți. Prin urmare, Iacov este și persoana compasiunii. Când vorbim cu curaj, adevăr și compasiune, aducem armonie și echilibru în viața noastră. Această armonie este o integritate somatică și psihologică: bunătate, frumusețe. Aceasta este vindecarea și rectificarea lui Tiferet.
Când recuperăm bunătatea de la rău, recuperăm ceea ce ne aparține pe bună dreptate. Ne revine ca stimă de sine, normalitate, eficacitate și bucurie. Cât despre Esau: „Bogăţiile înghiţite le va vărsa” (Iov 20:15; cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Matnat Kehunah 2: 5).
Rugăciunea
Isaac l-a binecuvântat pe Iacov: „Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer” (Geneza 27:28).
Acest verset poate fi conectat cu un alt verset care descrie primele zile ale creației: „nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp şi nicio iarbă de pe câmp nu încolţea încă, fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era niciun om ca să lucreze pământul.”(Geneza 2: 5). D-zeu a creat vegetație, dar era încă incipientă. Rabinii ne învață: „De ce nu făcuse D-zeu încă să plouă? Pentru că nu exista nicio ființă umană care să lucreze pământul și să recunoască bunătatea ploii. Când Adam a venit și a știut că este nevoie de ploaie, s-a rugat pentru ea; ploaia a coborât, iar copacii și ierburile au crescut „(Raşi).
Ploaia reprezintă bunătatea din cer. Putem atrage această ploaie numai cu rugăciunea și inițiativa noastră. Ploaia transformă seceta în fecunditate, constrângerea în dragoste. Așa cum copacii și ierburile cresc din pământ, la fel și sufletul nostru, rodit de ploaia iubirii, se ridică la D-zeu.
Atunci fizicalitatea noastră devine un vehicul pentru sfințenie. Hrana noastră nu vine din pământ, ci din lucrurile cerești. „Omul nu trăiește numai cu pâine” (Deuteronom 8: 3).
Așa că Isaac l-a binecuvântat pe Iacov: „ Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer”. Când vom ridica rugăciunea noastră de la Tiferet către D-zeu, D-zeu va revărsa asupra noastră spiritualitatea Sa: spiritualitatea Torei care echilibrează corect Hesed și Gvura (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Chadaş 3:11).
O ființă umană
Un fragment de verset din Numeri afirmă: „Aceasta este Tora: un om” (Numeri 19:14). Rabinii Talmudului afirmă că numai atunci când un evreu respectă legile Torei (Halachot) este considerat un „om”, o ființă cu adevărat umană. Nu este suficient să fim inteligenți, pentru că atunci suntem un animal inteligent. Doar atunci când suntem sensibili la D-zeu și plini de compasiune suntem „făcuți după chipul lui D-zeu”.
Prin respectarea poruncilor Torei, care se referă la Tiferet, putem atinge compasiunea, trăsătura lui Tiferet. Doar așa îl putem cunoaște pe D-zeu. „Aceasta este Tora: un om”.
Nu este suficient să ajungem la acest nivel noi înşine. Trebuie să lucrăm pentru a umple lumea cu ființe umane. Conform speculațiilor unora, pe lângă Adam și Eva, au existat mulți bărbați și femei primitive.
Dar Adam și Eva au fost primele ființe care au deschis inimile și mințile luminate. Numai ei sunt considerați cu adevărat umani.
Și astăzi, trebuie să luptăm pentru a fi ființe umane, ființe care răspândesc conștiința realității lui D-zeu către noi înșine și către ceilalți. O modalitate puternică de conectare la cunoașterea lui D-zeu este recitarea, dimineața și seara, a rugăciunii Ş’ma: „Ş’ma Yisrael, Adonai Eloheinu Adonai Echad: Ascultă, O, Israel, Domnul D-zeul nostru, Domnul este Unul”. Procedând astfel, dezvăluim Divinitatea lui D-zeu. Și aceasta este esența compasiunii. Este revelația armoniei, frumuseții și adevărului: Sfira Tiferet (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Keriyat Sh’ma 3: 4).
Versetul afirmă: „Omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2: 7). Traducerea tradițională aramaică parafrazează, „un spirit vorbitor”. Suntem oameni când permitem spiritului nostru să vorbească și să se exprime. Spiritualitatea nu este o autoconținere primară și nici o explozie dionisiacă de impulsuri fizice. Doar o persoană care și-a pierdut legătura cu cine este el crede că își exprimă „sinele” angajându-se în crize de auto-îngăduință fizică. Suntem oameni atunci când ne exprimăm legătura cu Tora. Această expresie este conținută în Tiferet (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Kil’ei B’heimah 3: 2).
Compasiunea
Iacov și-a binecuvântat copiii: „Dumnezeul cel Atotputernic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia” (Geneza 43:14). Există o compasiune mai mică și mai mare. Tipul de compasiune la care putem ajunge depinde de legătura noastră cu Da’at.
Avem nevoie ca D-zeu să dea compasiune în mâinile noastre, astfel încât noi înșine să avem compasiune pentru noi înșine. Prin urmare, Iacov și-a binecuvântat copiii că D-zeu „îți dă compasiune” – adică D-zeu îți va da milă de tine.
Când compasiunea rămâne cu D-zeu, întrucât Da’at a noastră este slabă, ea se poate exprima în moduri dureroase. În ochii lui D-zeu, suferința poate fi compasiune. Acesta este nivelul inferior de compasiune.
Dar Îi cerem lui D-zeu o cunoaștere superioară; cerem ca El să livreze compasiunea în mâinile noastre, astfel încât să o putem trăi ca pe o mângâiere (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Eruvei Techumim 3: 1).
Esența compasiunii este aceea de a ameliora constrângerile lui Gvura. Atunci spiritul și fizicul sunt unite. În acel moment, trupul nostru devine un vehicul al sufletului nostru. Deși trupul este încă fizic, el devine spiritual. Acesta este motivul pentru care, după cum ne învaţă rabinul Nachman, deși un Ţadik pare a fi la fel cu o persoană obișnuită, el este în esență o ființă diferită.
Esența compasiunii este de a atrage din sursa vieții și de a extinde acea energie în toate lumile.
Serviciul nostru către D-zeu și evoluţia noastră interioară sunt într-o stare constantă de curgere. Alergăm către spiritualitate și către D-zeu și apoi ne întoarcem pe pământ. A alerga către D-zeu este dulce și încântător; întoarcerea în această lume fizică poate fi îngrozitoare. După o experiență extatică, ne întoarcem pentru a descoperi că scutecele încă trebuie schimbate, relațiile sunt încă dificile și trebuie să lucrăm cu atenție la îmbunătățirea noastră psihologică.
Cu toate acestea, această coborâre din extazul spiritual este rolul lui Tiferet. Ea ne permite să acoperim realitatea lumească cu conștiința și compasiunea lui D-zeu (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Avodat Elilim 1: 1).
Judecata
Judecata este adesea considerată a fi o trăsătură negativă: opusul compasiunii, empatiei și respectului. Aceasta este definiția judecății care a fost deformată de puterea lui Esau. Dar această încercare de a trăi fără nici-un fel de judecată este ceea ce permite de fapt să prevaleze astfel de perversiuni ale adevărului și sănătății.
Judecata puternică este un partener necesar pentru adevăr. Astfel, o judecată sănătoasă este, de asemenea, o caracteristică a energiei lui Tiferet.
În cele din urmă, capacitatea judecății vine de la D-zeu, pentru că „judecata Lui este adevărată” (Zaharia 7: 9).
Ne conectăm la adevărul judecății lui D-zeu prin deschiderea inimii noastre și luciditatea minții noastre. Atunci putem fi absorbiți de nivelul realității care a precedat creația (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Ribit 5:12).
În dreptul evreiesc, trei judecători sunt necesari pentru a supraveghea un caz. Acești trei judecători corespund patriarhilor: Avraam, Isaac și Iacov.
Orice abordare a adevărului trebuie să conțină în sine cele trei valori ale lui Hesed, Gvura și Tiferet. Acestea sunt reprezentate de cei trei judecători într-un proces.
Înțelepții noștri afirmă că „ori de câte ori un judecător judecă cu adevărat, el este asociat cu D-zeu în actul creației” (Şabat 10a). Când facem o judecată adecvată, când ne salvăm pe noi înșine sau pe alții de opresiune și maltratare, am rectificat creația: am adus la îndeplinire scopul lui D-zeu (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: Harsha’ah 1).
Cuvântul ebraic pentru „a te ruga” – Hitpalel – are un sens literal neobișnuit: „a se judeca pe sine”. Judecata pozitivă și sănătoasă a sinelui înseamnă că se judecă cu adevăr, armonie și frumusețe – cu compasiune. Această judecată a rugăciunii este „coloana de mijloc” dintre Hesed și Gvura. Nu ne întoarcem la dreapta sau la stânga, ci ajungem la miezul problemei.
Tehnica rugăciunii spontane susținută de rabinul Nachman din Breslov, Hitbodedut, este o tehnică meditativă a lui Tiferet, a judecății. Spre deosebire de rugăciunile stabilite, nu este urmat un script. Mai degrabă ridici povara care îți cântărește inima în acest moment. În loc să te întorci spre dreapta sau spre stânga, te conectezi la punctul de îngrijorare din inima ta (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Melamdim 4:12).
Aspectul judecății se referă și la Tora (iar învățarea Torei este Tiferet).
Uneori, dorințele noastre lumești sunt copleșitoare și ne îndepărtează de Tora. Alteori, dorințele noastre spirituale sunt atât de copleșitoare, încât lăsăm deoparte orice echilibru, limitări și inhibiții și ne aruncăm într-un serviciu pasionat al lui D-zeu. O astfel de pasiune poate duce la o cădere teribilă, necontrolată, la depresiune, confuzie și sentimentul de a fi pierdut atunci când extazul încetează, la o abandonare a Torei și a căutării lui D-zeu.
Tora este coloana centrală care echilibrează o persoană între aceste două pasiuni. Când studiem Tora și respectăm poruncile (Miţvot), devenim întemeiați și concentrați. Învățarea Torei și respectarea poruncilor sale înlocuiește măreția auto-iluziei spirituale cu o atenție la detalii, simplă și lipsită de farmec, și trăind cu noi înșine în această lume.
Tora răcește inima de pofta pentru această lume și de dorința dezechilibrată pentru D-zeu.
Când Îi slujim lui D-zeu într-o manieră măsurată, ne putem ridica la sfinţenie cu toate facultățile noastre, pas cu pas. Aceasta este stația din drum numită Tiferet (cf. Likutei Halachot: Yoreh Deah: Terumot Uma’asarot 3: 2).
Înfrumusețând pe D-zeu și înfrumusețând pe Israel
Versetul vorbește despre D-zeu referindu-se la „Israele, Tueşti Robul Meu în care M voi slăvi” (Isaia 49: 3). Cuvântul pentru „mândrie” este Hitp’er, care are aceeași rădăcină cu cuvântul Tiferet. Versetul ar putea fi tradus „Israel, în care voi fi înfrumusețat”.
Când studiem Tora și respectăm poruncile, Îl înfrumusețăm pe D-zeu: întărim Sfira Tiferet și îi sporim capacitatea de a primi și de a transmite puterea lui D-zeu (cf. Likutei Halachot: Choşen Mişpat: M’abeid Mamon Chaveiro Umasur 2: 7).
Prin intermediul Torei, poporul lui Israel este numit mândria și frumusețea lui D-zeu. De aceea, Tora în sine este numită Tiferet.
Când evreii au primit Tora la Muntele Sinai, s-a revelat frumusețea chiar și a celui mai umil evreu. Pentru ca acest lucru să se întâmple, Moise, maestrul spiritual, „cel mai smerit dintre toți oamenii”, s-a legat de fiecare evreu și a găsit în el un spirit Divin. În acest fel, Moise a reușit să aducă Tora în lume.
Drept urmare, Moise a primit o coroană de frumusețe, o coroană de Tiferet.
Adevăratul maestru spiritual este un om al compasiunii care vede frumusețea, scânteia Divină, ascunsă chiar și în interiorul celui mai inferior individ.
Opusul acestui lucru este persoana care vrea să-i condamne pe oameni.
Acest tip de persoană este personificat de Haman, care dorea să „distrugă și să omoare” toți evreii. Scopul său era să distrugă frumusețea pe care D-zeu a găsit-o la evrei și simțul frumuseții care, ca să spunem aşa, este găsit în El atunci când evreii studiază și respectă Tora.
Talmudul afirmă că Haman a ales luna Adar pentru a-i ataca pe evrei, întrucât Moise a murit în Adar. Moise reușise să predea Tora, prezența lui D-zeu, evreilor, ca urmare a găsirii frumuseții din ei. Haman a ales aniversarea morții lui Moise pentru a încerca să anuleze acea revelaree a demnității și frumuseții fiecărui individ (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Purim 2: 1).
Dar moartea lui Moise este legată de o mare compasiune. “Nimeni nu i-a cunoscut mormântul până în ziua de azi” (Deuteronom 34: 6). Adică, în momentul morții sale, Moise dobândise un nivel care transcende spațialitatea. Acesta este nivelul lui D-zeu, Care este numit Locul lumii. De acolo, se revarsă o mare favoare. De la acest nivel, toată lumea este judecată cu compasiune și într-o manieră favorabilă.
Aceasta este legată de Tiferet, Sfira lui Iacov. Poporului lui Israel i s-a promis că va moșteni „moștenirea lui Iacov”, o „moștenire fără granițe” – o moștenire care transcende granițele spațiului (cf. Likutei Halachot: Orach Chaim: Ţiţit 3:19).
O strălucire fără frică
Tiferet este frumusețe, armonie, carismă. Frumusețea strălucitoare este cea care calmează sufletul și aduce pacea ca un râu în membrele noastre. Tiferet este vocea inimii care îi cântă lui D-zeu și permite ca cataractele de compasiune ale lui D-zeu să se prăbușească. Tiferet este sănătatea pe care o experimentăm atunci când învățăm Tora, casa din miezul inimii la care ajungem atunci când îndeplinim poruncile Torei.
Tiferet este fiorul spiritului, astfel încât „toate oasele vor exclama: „Cine este ca Tine, Doamne!” (Nişmat Kol Choi). Tiferet este frumusețea și forța lui D-zeu care ne curge prin trunchi și ne umple de plenitudine, cântec și acțiune.
Tiferet este curcubeul armoniei de sus; este corul vocilor care se ridică la D-zeu.
Tiferet este odihna dreptății pe pământ. Tiferet este ntoarcerea către strigătul celor răniți, la plângerea celor jigniți și oprimați. Tiferet este dezrădăcinarea minciunilor, a propagandei false, a demagogiei vulgare. Tiferet este respect pentru adevăr și pentru individ.
Tiferet hrănește scânteia sfinţeniei ascunsă în noi înșine, astfel încât să se ridice pentru a deveni un halou, o strălucire neînfricată.
Înapoi la pagina CELE ZECE SFIROT (link)