(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
Transmigrarea: reîncarnare în alte forme de viață:
Moartea nu este niciodată absolută, mai degrabă este doar o reciclare a energiei. În momentul morții trupești, spiritul nu piere, ci mai degrabă intră în noi canale ale vieții. Pentru majoritatea sufletelor, asta se traduce prin intrarea în tărâmuri mai înalte / mai profunde ale existenței fără a se întoarce vreodată în această lume, iar ceea ce se reîncarnează sunt elementele sufletului care au fost nearticulate. Cu toate acestea, pentru alte suflete, pentru a-și redobândi starea perfectă și pentru a intra în Gan Eden, au nevoie să se întoarcă într-o altă formă de viață, fie că este o existență animală, vegetală sau mineral / neînsuflețită, și prin ele să-și atingă Tikun.
Transmigrarea este destul de diferită de cursul normal al reîncarnării. Spre deosebire de scenariile obișnuite în care doar scântei de suflet se reîncarnează ca elemente individualizate ale călătoriei sufletului în tărâmuri mai înalte / mai profunde, aici nivelul conștient individual real al sufletului coboară și locuiește într-o variantă de înveliş al existenței. În această situație, sufletul experimentează amintiri vii din viața sa anterioară în timp ce era întrupat în formă umană (Safer Cheraidim, 55. Şeivet HaMusar 14).
Pe măsură ce sufletul uman este învelit într-o altă formă de viață, el nu devine energia sufletească a acelei creaturi sau obiect, ci pur și simplu locuiește și se stabilește acolo. Pe lângă sufletul animal / vegetal / sau sufletul susținător care există, acum există un suflet uman prins în interior. O energie configurată „umană” limitată într-un vehicul nepotrivit care nu este propice pentru auto-exprimarea deplină.
Modul în care negativitatea adânc înrădăcinată poate fi ștearsă este prin procesul de transmigrare. Puritatea sufletului este un dar natural și dreptul nostru din naștere. Întrebarea este doar cum alegem să interacționăm și să ne exprimăm sufletul. În timp ce părțile superioare ale sufletului rămân complet nevătămate de comportamentele noastre distructive, aspectele mai intime ale sufletului pot fi de fapt oarecum pătate sau strălucirea lor poate fi estompată. Deci, în timp ce lumina sufletului cuiva nu poate fi niciodată eliminată, o eclipsare temporară este posibilă. Negativitatea acoperă și pictează o mască peste sufletul cuiva, pentru ca lumina sa naturală să nu strălucească.
Așa cum avem capacitatea de a ne activa cele mai lăuntrice resurse ale sufletului și, prin acele puteri, să înălțăm toate cele cu care venim în contact, inversul este, de asemenea, o posibilitate. La fel ca restul regnului animal care acționează sau mai bine zis reacţionează, instinctiv, căutându-și în mod reflex propria supraviețuire și mărire, omul are capacitatea de a-și închide sufletul profund și de a opera din instinctele sale de bază, alăturându-se astfel regnului animal. Omul are posibilitatea de a se preda ego-ului și de a ceda automatismului și tiparelor obișnuite ale vieţii. În esență, instinctele naturale sunt amorale, nici bune, nici rele, dar atunci când o persoană cedează slab naturii sale reactive, legile inerției dictează că egoismul necontrolat va duce la vicii inofensive ș În esență, instinctele naturale sunt amorale, nici bune, nici rele, dar atunci când o persoană cedează slab naturii
În conformitate cu modul în care sufletul a trăit viața aici pe pământ, sufletul va călători mai departe prin viața de apoi. Sufletele intră în niveluri de existență paralele cu progresul și dezvoltarea lor spirituală sau cu lipsa acestora în timpul vieții. Operând pe un plan animalic al existenței – călărit de ego, reactiv și reflexiv – sufletul va migra în cele din urmă într-un animal. Acționând ca un animal, persoana va deveni în cele din urmă un animal. În timp ce a fi stoic indiferent și complet lipsit de viață în ceea ce privește chestiunile spiritului va determina sufletul să intre în astfel de obiecte neînsuflețite ale existenței. Fiind asemănător cu o piatră în viață, sufletul va ajunge în cele din urmă sub forma unei pietre. O persoană devine în viața de apoi ceea ce este în această viață.
Învăţătorul de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Rav Pinchas de la Koritz, a explicat odată, poate în glumă, de ce oamenii egocentrici și egotici se reîncarnează în albine care bâzâie (Midraş Pinchas p. 81). „Eu sunt asta”… și „Eu sunt aia”… este expresia pe care o persoană arogantă o are cel mai mult pe buze. Dacă ar fi vorbit în idiș, așa cum era cu majoritatea evreilor din Europa de Est la sfârșitul secolului al XVIII-lea, el ar spune: „Ich Bin Das…/ Eu sunt asta…” sau „Ich Bin Yence… .Eu sunt aia…” În idiș, cuvântul Bin înseamnă sunt, dar se poate referi și la o albină. Ca atare, persoana arogantă care spune „Ich Bin” spune, în acelaşi timp, „Sunt o albină”. Şi așa, după ani de zile, tot spunând că este o albină, el va deveni până la urmă o albină.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)