(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
Este adevărat, ceea ce ne definește este sufletul și un alt adevăr valabil este acela că suntem ființe psihosomatice, formate din suflet și trup. O parte din ceea ce suntem este o reflectare sau un rezultat al trupului pe care îl deținem. La un anumit nivel, suntem cine suntem din cauza sau în ciuda trupului pe care îl deținem. Să-I luăm, de pildă, pe oamenii mici de stratură. Unii dintre cei scunzi tind să fie mai introvertiți și mai timizi din cauza conturului lor fizic, în timp ce alţii ca ei acționează exact invers și, în schimb, prezintă caracteristicile a ceea ce se numește complexul lui Napoleon, sunt agresivi, zgomotoși și dominatori. Din punct de vedere mental, modelarea personalității interne poate fi făcută de aspectul fizic – greoi, subțire, înalt, scund, negru, alb. Modul în care ne percepem afectează modul în care ne proiectăm, în bine și în rău.
Cu toată sinceritatea, indiferent dacă personalitatea noastră este un rezultat al aspectului nostru fizic, ceea ce înseamnă că un lifting facial sau ceva asemănător ne va face de fapt să ne simțim diferiți sau dacă, în schimb, modul în care ne prezentăm fizic este o manifestare a personalității sau sufletului nostru, depinde în cele din urmă de noi. El reflectă dacă alegem să trăim viața din interior spre exterior sau din afară înspre interior. Oamenii care aleg să trăiască din interior spre exterior își vor proiecta forma fizică ca o reprezentare exactă a stării lor spirituale – trupul lor le va reflecta sufletul. Prin însăși natura sa trupul este o reprezentare fizică a modelului interior al sufletului care îl animă. Întrebarea este dacă trăim în aliniament cu acel nivel sau nu. Când trăim din interior spre exterior și cultivăm o perspectivă interioară sănătoasă, rezultatul va fi de fapt evident în postura noastră fizică.
Ca în toate, trupul nu este o închisoare pentru suflet. Trupul, prin natura sa, nu este o locuință străină menită să asuprească și să înăbușe spiritul. Mai degrabă, „trupurile celor drepți sunt sfinte” (Zohar 3, p. 70b). „Trupul este precum pergamentul pe care este scris sulul Torei” (Ritva, Moed Katan, 25a. Ramban, Ha’adam al Torei, Inyan Keriah).
Prezența infinită a Creatorului se găsește peste tot, de la sublim la pământesc, de la spiritual la fizic, chiar și într-o chestiune la fel de grosieră precum existența corporală. Trupul este, cel puțin în forma sa naturală și originală, o expresie fizică a spiritului care îl animă și îi dă viață.
Trupul și sufletul pot și ar trebui să fie cei mai buni prieteni. Când trupul și sufletul lucrează la unison, când amândoi sunt angajați în acte și gânduri pozitive, atunci trupul poate fi un vehicul prin care poţi trăi experienţa libertăţii. Când lucrurile stau pe dos, trupul devine o închisoare, un loc opresiv în loc de unul eliberator.
În cartea „Războiul evreiesc”, istoricul Josephus relatează o anecdotă personală. Josephus a fost comandant al forțelor evreiești din Galileea, înainte de a deveni istoricul pe care îl știm că este. Povestea este cum odată ce forțele sale se luptau cu generalul roman Vespasian, care mai târziu va deveni Împărat, batalionul său era depășit și astfel s-a retras cu oamenii care îi rămăseseră într-o peșteră. Dându-și seama de situația lor, i-a îndemnat să se sinucidă. Pentru ei era mai bine să moară de propriile mâini decât să fie capturați de inamic.
Josephus nu era foarte îndrăgostit de această idee așa că s-a adresat colegilor săi: „De ce suntem atât de nerăbdători să ne sinucidem? De ce să facem în aşa fel încât cei mai buni prieteni, trupul şi sufletul, să se despartă?” Deși există într-o oarecare măsură există o controversă cu privire la integritatea și fiabilitatea lucrării lui Josephus, totuși există multă înțelepciune în cărțile sale. Cu siguranță există mai mult decât un sâmbure de adevăr în acest argument al său. Trupul și sufletul pot deveni într-adevăr cei mai buni prieteni, iar tot ce trebuie să faci este să recunoști relația lor de interdependenţă.
A exista ca o ființă umană pe deplin funcțională înseamnă a fi uniți ca unul, incluzând atât trupul, cât și sufletul. Nu există trup fără suflet. Când sufletul pleacă, trupul nu mai este însuflețit. Și nu există suflet fără trup. Fără trup este doar spirit pur, nu unul uman (Tanchumah, Parşat VaYikra, cap. 6).
Trupul și sufletul sunt asemănaţi cu un orb şi un şchiop combinaţi într-o singură entitate (Sanhedrin, 91b). Unul vede, dar îi lipsesc picioarele și brațele pentru a-și împlini dorințele inimii. Celălalt se poate mișca și acționa, dar nu știe când și unde să meargă. Sufletul ne dă putere să vedem, dar trupul este cel care ne duce de fapt acolo. Trupul se mișcă, dar spiritul care locuiește este cel care dirijează mișcarea. Împreună, în armonie, se alătură și pot deveni cei mai buni prieteni.
După cum cer toate prieteniile bune, fiecare partener trebuie să contribuie în mod egal la relație. Așa cum este în orice alt domeniu al vieții, pentru a avea un rezultat adecvat, trebuie să existe un echilibru interior corect. Oricât de mult trebuie apreciat trupul pentru valoarea sa, el nu trebuie să devină obiect al obsesiei sau al cultului. Îngăduință și implicare da, dar nu lipsa moderaţiei sau preocuparea nemăsurată.
Această atitudine se extinde la toate măsurile lumii materiale. Cineva a venit odată la casa lui Rav DovBer, sfântul Maggid din Meţitch, să-i facă o vizită. Cel puțin, casa Maggid-ului era departe de a fi mobilată impecabil. Poate că un scaun clătinându-se cu trei picioare era tot ceea ce avea Maggid-ul de oferit vizitatorului. După ceva timp petrecut discutând problemele în cauză, oaspetele și-a făcut curajul să-l întrebe pe Maggid de ce a ales să trăiască în acest fel. Preluându-i întrebarea, Maggid-ul l-a întrebat pe oaspete: „Și unde este mobila ta frumoasă?” „Ei bine”, a spus el, „acum sunt pe drum și pe drum călătorești ușor. Dar acasă este o altă poveste”. Zâmbind blând, Maggid-ul a spus: „Tu rostești cuvinte de adevăr. Suntem cu toții acum pe drum și pe drum călătorim doar cu ceea ce este mai valoros și mai important. Pe drum, toate celelalte „lucruri” ale vieții sunt reduse la nesemnificativ și imaterial”.
Integrarea și integralitatea autentică sunt dobândite atunci când ajungem să vedem atât trupul, cât și sufletul în lumina scopurilor lor respective. Echilibrul spiritual este atins atunci când există armonie și simetrie între diferitele aspecte ale personalității și ființei noastre. Acest lucru se întâmplă atunci când trupul / sinele fizic exprimă sufletul / sinele spiritual și când trupul este văzut nu ca o piedică sau ca nişte cătușe ce leagă spiritul, ci mai degrabă ca un vehicul pentru cele mai puternice forme de exprimare ale sufletului.
Sinele este o sinteză frumoasă între trup și suflet, între ego și transcendență, între materia finită și spiritul infinit. O personalitate pe deplin realizată poate fi completă numai atunci când suntem pe deplin aliniați și capabili să creăm o armonie perfectă între toate aspectele ființei noastre, atunci când suntem pe deplin prezenți și eficacitatea noastră este trăită cu efuziune la toate nivelurile existenței noastre. Când realizăm acest lucru, „eu-l perfect” este exprimat și devenim pe deplin conștienți de modul în care eu-l nostru finit este una cu eu-l infinit al întregii realități.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)