(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
Cine suntem noi?
Și ce constituie ființarea noastră?
Aceasta este cea mai esențială problemă existențială.
Pentru a începe să descoperim cine suntem, să începem prin a examina ceea ce este cel mai vizibil și mai manifest, trupul nostru. Într-adevăr, pentru mulți oameni aspectul fizic al sinelui este o componentă principală a autoevaluării și a simțului valorii. Cu cât trupurile lor apar mai frumoase, cu atât sunt mai încrezători și invers.
Dar ce este trupul?
În definiția sa cea mai largă, trupul poate fi privit ca o colecție de celule care lucrează în armonie pentru a forma o unitate mai mare pe care o numim „trup”. Mai simplu spus, trupul nu este altceva decât un întreg având circa 100 kg de protoplasmă pe care îl putem vedea, simți, atinge și manevra așa cum ne dorim.
Dar poate fi acesta adevăratul “eu”? Spre care parte a corpului poți arăta și spune cu exactitate că, dacă pierzi acea parte fizică, vei deveni mai puțin decât ceea ce ești acum? Să spunem că o persoană își pierde un membru, o mână sau un picior, de exemplu. Acea persoană devine în vreun fel „mai puțin” față de ceea ce era înainte de pierderea suferită? Cu siguranta nu. Deci, din ce este constituit acel “eu” cu adevărat? Dacă nu eşti definit de brațe, de picioare, de degetele de la picioare sau de la mâini, atunci de ce să presupunem că eşti suma totală a acestor fragmente individuale?
De dragul argumentelor, se poate încă insista că într-adevăr suntem suma totală a tuturor părților trupului. Individual, trupul poate fi văzut ca un ansamblu de părți independente, dar ca unitate coerentă devine un „eu” sau un „tu”. Pentru a contracara acest raționament, ar trebui să luăm în considerare faptul că substanța trupului fiecărui om, chiar și a unuia sănătos și robust, este în mod constant înlocuită și regenerată. La nivel subnuclear, elementele care alcătuiesc atomii noștri, quarcii și gluonii, sunt anihilate și recreate permanent. Deci, de fapt, nu suntem niciodată același trup care am fost cu o clipă înainte.
Oricât de ciudat ar părea, nouăzeci și opt la sută dintre atomii din trupul tău nu erau acolo cu un an în urmă. Pielea ta, de pildă, este reînnoită în fiecare lună; mucoasa stomacului, la fiecare patru zile; iar celulele de suprafață care intră efectiv în contact cu alimentele, la fiecare cinci minute.
Dat fiind că trupul se regenerează neîncetat, ar părea ciudat să dobândești un sentiment de identitate și de sine din ceea ce este în permanent schimbare. Astfel, identificarea “eu”-lui numai cu trupul este aparent exclusă. Trupul, pe cât de material este, este efemer prin însăși natura sa. Chiar și creierul, locul de depozitare a tuturor experiențelor și cunoștințelor, este într-o stare de permanent schimbare. Ca atare, devine o provocare să încerci să descoperi ceea ce este durabil, permanent și neschimbabil, a găsi ceea ce există ca fundal și constituie, totodată, firul care străbate întreaga viață, acel „lucru” sau „sinele” care trăieşte experienţa tuturor schimbărilor și vicisitudinile diferite ale vieții. Ce este ceea ce erai „tu” la 8 ani și încă mai ești „tu” chiar acum?
În plus, pe baza faptului că putem simți și suntem conștienți de senzațiile trupului nostru, ajungem la cea mai clară confirmare că, de fapt, noi nu suntem trupul nostru. Căci ceea ce poate fi simțit nu este, prin definiție, cel care simte. Întrucât ceea ce poate fi observat nu este, prin definiție, cel care observă. Nu putem fi obiectul conștienței noastre. Când observi un obiect sau te gândeşti la el, nu poți fi acel obiect întrucât eşti distinct de el. Dacă te gândești la trupul tău înseamnă că ceva distinct de trupul tău face acea gândire. Acum că am stabilit că trupurile noastre sunt doar o parte din noi, cine suntem, de fapt, noi?
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)