(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)
În ciuda gândurilor menționate mai sus, este necesară o conversație pentru a explica multe dintre învățăturile ezoterice referitoare la Călătoria sufletului și viața de apoi. Asta întrucât, multora dintre oameni, noțiunea de viață de apoi le dă putere să fie mai conștienți, mai plini de compasiune și în timp real, astăzi. Tora, prin definiție, înseamnă atât înțelepciune, dat fiind că se adresează minții și intelectului, cât și experiență, întrucât cuvântul Tora însuși provine din rădăcina cuvântului Hora’ah, care implică un fel de lecție de viață (Nesivot Olam, Nosiv Ha’Emuna, Cap. 2. Tiferet Yisrael, Cap. 9). Prin urmare, înțelepciunea Torei încorporează totalitatea ființei omului, inclusiv mintea și inima, prelungindu-se în acțiunile lui. Cunoașterea Torei nu este concepută pur și simplu pentru a ilumina sau a bucura mintea, oferind mai multe informații înțelegerii; mai degrabă, este menită să inspire o reorientare completă a sinelui și a tuturor aspectelor vieții. Învățăturile sale ating punctul culminant atunci când mintea este educată, inima este inspirată și acțiunile sunt aliniate.
Drept urmare, un motiv persuasiv și destul de convingător de a explora viața de apoi este acela că înțelepciunea Torei poate fi valorificată ca un instrument productiv în navigarea în viața de zi cu zi. Nu ca un simplu joc de divertisment, ci mai degrabă ca o formă de cunoaștere care schimbă viața. Conștientizarea faptului că acțiunile întreprinse într-un univers tridimensional pot exercita o influență asupra unor planuri mai subtile ale existenței și că evenimentele din prezent pot avea consecințe și repercusiuni de-a lungul eternității, poate da putere unuia să fie mai atenta și mai cu intenție în modul său de a se comporta în prezent.
O parte din discursul vieții necesită să includem cel puțin idea de mortalitate, chiar dacă nu neapărat viața de apoi, în orice discuție existențială adevărată. Moartea face parte din viață la fel de mult ca şi punctul culminant al acesteia. A vorbi despre viață ignorând mortalitatea este incomplet. Moartea este un element inseparabil al vieții, la fel de important ca și viața însăși. În timp ce pentru unii conversația se încheie cu mortalitate, alții consideră că această concluzie este nesatisfăcătoare. Pentru unii, pentru a trăi viața pe deplin și pentru a învăța cum să navigheze pe drumul lor necesită un grad de înțelegere a ceea ce se va întâmpla în viitor. Această cunoaștere le permite, în starea lor prezentă, să fie mai puțin temători și mai deschiși, mai puțin conduși de anxietate și mai adaptați în a iubi și a îmbrățișa clipa prezentă.
Există cei care sunt mai înclinați filozofic și sugerează că credința este un derivat al fricii. Această poziție presupune că, în cele din urmă, religia este dezvoltată ca un răspuns colectiv la teama umanității de moarte. După cum a spus succint un filozof, religia este o invenție necesară pentru a „crea un final fericit unor vieți mizerabile”. Totuși, ceea ce acești gânditori nu știu sau nu țin să realizeze este că Tora nu se referă în mod explicit la o viață de apoi. Fără îndoială, credința în viața de apoi face parte din tradiția orală, așa cum este codificată în toată Tora. Cu toate acestea, în ceea ce privește Tora scrisă, viața de apoi nu este menționată în mod flagrant, întrucât nu constituie punctul esențial.
Unul dintre numeroasele motive oferite pentru această omisiune notabilă este acela că obiectivul principal al Torei este viața în momentul prezent, spre deosebire de un trecut sau viitor teoretic. Aspirația Torei este de a ne impregna pe toți cu o conștiință dincolo de frică, astfel încât să putem aborda viața cu dragoste, deschidere și armonie, făcând cu atât mai posibil faptul că ne vom putea schimba conștiința pentru a vedea creația aşa cum o vede D-zeu: „D-zeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune”.(Geneza, 1:31) Printr-un proces treptat, experiențial, de a se inculca pe sine învățăturile Torei, iese în evidență o viziune radicală asupra lumii. Dacă lumea părea cândva crudă, neprietenoasă sau indiferentă, un fir de lumină caldă începe să se strecoare, insuflând realității bunătate, optimism și afirmare pozitivă, aducând cu ea un sentiment al scopului, sensului și destinului final.
Viața în acest tărâm al existenței este într-adevăr frumoasă! Tot ce trebuie să facem este să ne deschidem ochii. Odată, când Rav Eliezer era destul de bolnav și tulburat, Rav Yochanan a venit să-l vadă. Găsindu-l pe Rav Eliezer stând în întuneric și plângând, l-a întrebat: „De ce plângi? Oare pentru că nu ai inovat destul în domeniul Torei? Nu știi oare câte am învățat? «Toți sunt egali, cei care au au dobândit mai mult și cei care au obținut mai puțin, atâta timp cât inimile lor au fost îndreptate către Ceruri.» Să fie oare din cauza lipsurilor materiale? Sunt sigur că înțelegeți că nu toți oamenii posedă ambele tabele ale înțelepciunii și ale prosperității. Deci, pentru ce plângi?” „Plâng”, a răspuns Rav Eliezer într-o manieră existențială, „pentru toată frumusețea care va fi într-o zi înghițită în țărâna pământului” (Brachot, 5b).
Conștientizarea faptului că viața, în sine, este frumoasă în starea sa originală de creație și trebuie sărbătorită ca atare, este aplicabilă și viitorului și vieții de apoi. Conform Torei, toată existența este înrădăcinată în bunătatea divină și, în consecință, totul este bun, în fiece moment, fie în această viață, fie în cea care va veni. Așa cum suntem încurajați să participăm cu deschidere și bucurie la viața pe care o avem acum, o parte din această acceptare pozitivă funcționează fără teamă și înțelegerea profundă a faptului că ceea ce va fi în viitor este de asemenea bun. O modalitate elocventă de a exprima această perspectivă se găsește în cuvintele finale ale unui Rabin Hassid din secolul al XIX-lea, Rav Yisrael Yiţchak din Alexander; „A fost bine, este bine și va fi bine.”
O lume a bunătății infinite poate fi apreciată la un anumit nivel, chiar dacă este întrupată într-o formă fizică. Când o ființă umană trăiește viața pe deplin și este în întregime sincronizată cu bunătatea și scânteia divină din interior, lumea exterioară va reflecta Interiorul și va experimenta o lume scăldată în lumină și pozitivitate. Existența transcendentă viitoare se contopește cu prezentul și transformă viața de azi în cea mai frumoasă dintre experiențe. Adaptarea la o astfel de paradigmă poate oferi cuiva puterea de a privi, așa cum a descris cândva un poet, „o lume într-un grăunte de nisip și raiul într-o floare sălbatică”; așa cum vom ajunge cu toții să vedem, „Pământul plin de rai și fiecare tufiș obişnuit aprins de D-zeu”.
(înapoi la „Reîncarnarea – Călătoria Sufletului” – click)