SUFLETUL

CE ESTE SUFLETUL? ESTE SUFLETUL PARTE A CORPULUI NOSTRU? MOARTEA CORPULUI DUCE LA NAȘTEREA SUFLETULUI SAU PUTEM DOBANDI SUFLETUL NOSTRU ÎN TIMPUL ACESTEI VIETI?

Potrivit stiinței Cabala, sufletul nu este ceva în care intrăm după moartea trupului nostru. În schimb, este ceva ce trebuie să obținem în timp ce suntem în viață, având o percepție și o senzație clară. Dacă nu dobândim un suflet în timp ce trăim, atunci se consideră că nu avem unul.

Sufletul este o dorință mai presus de dorințele noastre egoiste, corporale. Adică, mai presus de dorințele noastre de hrană, sex, familie, bani, onoare, control și cunoaștere, există o mică dorință care întreabă despre sensul și scopul din spatele a tot ceea ce experimentăm: sensul vieții. Această dorință este un punct mic, numit „punctul din inimă” în Cabala, pe care avem ocazia să îl dezvoltăm. Dezvoltarea deplină a acestui punct este considerată dobândirea sufletului.

(napoi la pagina DEFINIŢII – click)

error: Content is protected !!