CONSTRUIND SOCIETATEA VIITORULUI – ACADEMIA DE CABALA ARIZAL

(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)

CONSTRUIND SOCIETATEA VIITORULUI

Există o alegorie despre nişte prieteni care se pierduseră în deşert şi erau flămânzi și însetați. Unul dintre ei a găsit o așezare plină din belșug cu toate bunătăţile. El şi-a adus aminte de bieţii săi frați, dar deja se îndepărtase de ei și nu știa locul în care se aflau ei. Ce a facut atunci? A început să strige tare și să sufle din corn; poate că bieţii săi prieteni flămânzi i-ar fi putut auzi vocea, s-ar fi apropiat și ar fi ajuns la acea așezare plină din belșug cu toate bunătăţile.

La fel este și problema cu care ne confruntăm noi astăzi: am fost pierduți într-un teribil deșert împreună cu toată omenirea și acum am găsit o importantă comoară, plină de abundenţă, și anume comoara cărților de Cabala. Ele împlinesc sufletele noastre pline de dorinţă și ne umplu din belșug cu bogăţie şi armonie; suntem sătui și încă mai sunt şi altele.

Cu toate acestea, amintirea prietenilor noștri lăsați fără speranță în cumplitul deșert rămâne adânc în inimile noastre. Distanța este mare și cuvintele nu pot face legătura între noi. Din acest motiv, am creat acest corn care să sufle tare, pentru ca frații noștri să audă și să se apropie și să fie la fel de fericiți ca şi noi.

Să ştiți, fraților – trupul nostru – că esența Înțelepciunii Cabala constă în cunoașterea modului în care lumea a coborât din locul ei înalt, ceresc, până la starea noastră inferioară. Această realitate a fost necesară, căci „sfârșitul unei probleme se află în primul gând”, iar Gândul Lui acționează instantaneu, întrucât El nu are nevoie de instrumente practice ca noi. Astfel, am fost emanați în Infinit într-o desăvârșită perfecţiune de la început și am ajuns în această lume (însemnând că asta este Gândul Creatorului de a face bine creaturilor Sale).

Prin urmare, este foarte ușor să găsim în Înțelepciunea Cabala toate corecțiile viitoare destinate să vină din lumile perfecte care ne-au precedat. Prin ea știm să ne corectăm căile de aici înainte. Meritul omului față de animal este că spiritul animalului coboară, ceea ce înseamnă că el nu vede decât înainte, fără ca intelectul și înțelepciunea să privească retrospectiv pentru a corecta viitorul.

Meritul omului față de animale este că spiritul omului urcă în trecut. Omul priveşte retrospectiv când se uită în oglindă și îşi vede defectele pentru a şi le corecta. În mod similar, mintea lui vede ceea ce a fost în trecut și își corectează conduita viitoare.

Aşadar, animalele nu evoluează; ele sunt încă, în aceeași stare în care au fost create, pentru că nu au, precum omul, oglinda prin care să vadă cum să corecteze lucrurile și, treptat, să evolueze. Omul se dezvoltă zi de zi până când meritul său este asigurat și înţeles. Dar toate acestea se referă la modalitățile naturale și superficiale, adică la natura realității noastre înconjurătoare, hrana noastră și treburile banale. Pentru toate acestea, mintea simplă este cumva suficientă.

Cu toate acestea, în lăuntrul nostru, deși evoluăm într-un fel, o facem împinşi de la spate, prin suferință și vărsare de sânge. Este astfel întrucât nu avem niciun artificiu prin care să căpătăm o oglindă prin care să vedem interiorul omului, oglindă pe care ei au avut-o în generațiile trecute.

Cu atât mai mult este aşa atunci când ne referim la lăuntrul sufletelor și al lumilor și la modul în care au ajuns ele la o prăbuşire atât de cumplită ca în zilele noastre; atât de mare este distrugerea, încât nu mai avem siguranța vieţii noastre. Vom fi supuși la tot felul de sacrificii și la moarte în viitorul apropiat și toţi recunosc că nu au idee de cum să prevină toate astea.

Să ne imaginăm, de pildă, că o carte istorică ar fi fost să fie găsită astăzi înfățișând ultimele generații începând cu 10.000 de ani în urmă, care ar descrie comportamentul atât al indivizilor, cât și al societății. Liderii noștri ar căuta orice idee pentru a aranja în felul acesta viața aici și am ajunge la „fără nici un strigăt în spaţiile noastre largi”. Corupția și suferința teribilă ar fi să înceteze și totul şi-ar căpăta locul în mod pașnic.

Acum, distinşi cititori, această carte se află aici înaintea voastră, într-un dulap. În ea se afirmă în mod explicit toată înțelepciunea statului și comportamentul în viaţa privată și publică aşa cum vor exista la sfârșitul zilelor. Este cartea de Cabala, unde sunt așezate lumile corectate. Ele au apărut perfect, după cum se spune acolo, perfecțiunea apărând mai întâi din Creator, apoi fiind corectată şi ajungem la o perfecțiune absolută și de durată în Lumea Superioară.

Ea provine de la Creator, întrucât „sfârșitul unei probleme este în primul gând”. Fiindcă incompletul se extinde în mod gradual din complet, şi nu instantaneu, și, întrucât nu există absență în spiritualitate, toate rămân existente și se înfăţişează în forma și imaginea lor perfectă, în particular și în general, în Înțelepciunea Cabala.

Deschideți aceste cărți și veți găsi toate conduitele corecte care vor apărea la sfârșitul zilelor și veți găsi în ele lecția corectă prin care să aranjați și chestiunile banale din ziua de azi. Putem examina istoria și prin asta să corectăm viitorul.

Am văzut toate acestea și nu mai pot să mă rețin. Am decis să dezvălui căile de corectare ale viitorului nostru hotărât pe care l-am aflat prin observație și citind în aceste cărți. Am decis să-i chem pe oamenii din lume cu acest corn și cred și sunt convins că va fi suficient pentru a-i aduce pe toți cei care merită să înceapă să studieze și să se adâncească în aceste cărți. Astfel, se vor condamna pe ei înșiși și întreaga lume la partea de de merit.

NECESITATEA ABDSOLUTĂ DE A ACCEPTA LUCRAREA LUI DUMNEZEU

Am spus deja că natura lucrurilor cere cu necesitate ca specia umană să ducă o viață socială. Este simplu. Cu toate acestea, ar trebui să examinăm poruncile pe care natura ne obligă să le respectăm ca urmare a acelei stări, adică aceea de a duce o viață socială.

În general, există doar două porunci (precepte) cu care ar trebui să ne implicăm în societate. Acestea pot fi definite prin denumirile de „primire și dăruire”. Înseamnă că fiecare membru este obligat prin natură să-și primească nevoile de la societate și, de asemenea, societatea să beneficieze de munca sa. Dacă cineva încalcă oricare dintre aceste două precepte, el va fi pedepsit fără milă.

Preceptul primirii necesită doar puțină atenţie, întrucât pedeapsa referitoare la el survine instantaneu. Astfel, nu îl vom neglija niciodată. Cu toate acestea, pedeapsa pentru cel de-al doilea precept, cel al dăruirii pentru societate, nu este încasată instantaneu. Mai degrabă ne survine indirect.

În consecință, acest precept nu este respectat așa cum se cuvine și, de aceea, umanitatea este prăjită pe o tigaie oribilă, iar foamea, ruina și revoltele oamenilor nu au încetat niciodată. Este uluitor faptul cum natura, ca un judecător competent, ne pedepsește având în vedere în acelaşi timp dezvoltarea noastră. La urma urmei, vedem cum pe măsură ce umanitatea evoluează, durerea și chinul pentru a ne asigura traiul și bunăstarea sporesc.

Avem, astfel, în fața noastră o bază empirică, științifică, care demonstrează că ni se comandă prin Providenţa Lui să păstrăm preceptul de a dărui aproapelui nostru cu inima și sufletul nostru cu o precizie totală. Niciunul dintre noi nu va munci într-o măsură mai mica decât cea necesară pentru a asigura succesul societății și fericirea acesteia.

Atâta timp cât vom fi leneşi în a o respecta în întregime, natura va continua să ne pedepsească și să se răzbune pe noi. Pe lângă bătăliile cu care ne confruntăm în această perioadă, trebuie să ținem cont și de sabia viitorului care stă deasupra capului nostru. Trebuie să tragem concluzia corectă, și anume că natura ne va învinge în cele din urmă și vom fi obligați să rspectăm preceptele sale în cea mai deplină măsură care se cere din partea noastră.

Un cârcotaş ar putea totuși să pretindă că până acum am demonstrat numai că omul trebuie să-şi slujească aproapele, dar unde ar fi dovada practică conform căreia el trebuie să adere la acest precept de dragul Creatorului? Într-adevăr, însăși istoria a venit în sprijinul nostru și ne-a furnizat fapte de netăgăduit, suficiente pentru o evaluare completă și concluzii indubitabile.

Cu toții putem vedea cum o societate atât de mare precum cea a Rusiei, cu sutele de milioane de oameni și un teritoriu care depășește întreaga Europă, fiind aproape a doua în ce priveşte resursele de materii prime, a fost de acord să ducă o viață în comun și a abolit efectiv proprietatea privată. Fiecare dintre ei nu are altă preocupare decât bunăstarea societății și, aparent, au dobândit virtutea dăruirii din partea fiecăruia pentru aproapele său, în sensul său cel mai complet, atât cât poate concepe mintea omenească.

Totuși, dacă am merge să vedem ce s-a ales de ei am constata că: acolo unde ar fi trebuit să existe progres, depăşind țările capitaliste, s-a decăzut mai jos ca niciodată. Până acum, au fost incapabili să ofere o viaţă de beneficii muncitorilor fie chiar și numai puțin peste ceea ce au cei din țările capitaliste. Mai mult, ei nu-și pot asigura nici măcar pâinea zilnică și nici nu au cu ce să-şi acopere trupul. Este într-adevăr năucitor, întrucât, judecând după bogăția acestei țări și mulțimea ei de oameni, era de presupus că nu se va ajunge la asta.

Cu toate acestea, există un singur păcat pe care această națiune l-a săvârșit şi pentru care Creatorul nu va avea iertare: toată această lucrare prețioasă și sublimă de dăruire pentru aproapele fiecăruia pe care ei au început să o urmărească ar fi trebuit să fie de dragul Creatorului, nu de dragul omenirii. Astfel încât, întrucât nu o fac pentru numele Lui, li se refuză dreptul de a exista prin natura însăși.

Să ne imaginăm ce ar fi fost dacă fiecare persoană din această societate ar fi fost la fel de nerăbdătoare să păstreze preceptul Creatorului în măsura deplină a cuvintelor: „Să iubeşti pe Domul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.” (Deuteronom 6:5) Să ne imaginăm, de asemenea, cum totodată, fiecare ar fi atent și ar fi gata să satisfacă nevoile și dorințele celor care le sunt apropiaţi, în aceeaşi măsură în care este imprimată în oameni voinţa de a-și satisface propriile dorințe, așa cum spune preceptul: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Dacă Creatorul ar fi fost scopul fiecărui muncitor în munca sa pentru binele comun și dacă muncitorul şi-ar fi droit să se alipească Creatorului, adică originii întregului adevăr, a bunătăţii, plăcerii și blândeții prin această lucrare pentru societate, nu există nici o îndoială că în câțiva ani ar fi depășit în bogăție toate națiunile lumii la un loc. Ei ar fi fost capabili să utilizeze materiile prime din solul lor bogat și, într-adevăr, ar fi dat un exemplu tuturor națiunilor; ei ar fi fost consideraţi binecuvântaţi de Creator.

Cu toate acestea, atunci când omul, dăruind aproapelui întreaga sa muncă, se bazează exclusiv pe bunăstarea societății, este o bază beteagă, întrucât cine și de ce s-ar strădui pentru colectivitate? Este imposibil să ne punem speranţa într-o forţă motivantă care ar proveni cândva dintr-un principiu uscat și lipsit de viață. Acest lucru este valabil atât pentru oamenii evoluaţi cât şi, mai ales, pentru cei neevoluaţi.

Astfel, ne confruntăm cu întrebarea: de unde şi-ar lua ţăranul sau muncitorul puterea motivantă care să-l determine să muncească, în vreme ce măsura pâinii de zi cu zi nu trebuie să crească sau să scadă în funcţie de energia consumată de om și nici în funcţie de vreo recompensă sau plată? (Puterea motivantă constituie o forță sau un scop. Ea este forța de operare care pune orice corp în mișcare și îi furnizează necesarul său de energie pentru a munci, așa cum este combustibilul pentru o mașină)

Este cunoscut celor care studiază ştiinţele naturii că omul nu face nici cel mai mic gest fără a fi împins de o forță motivantă, adică fără a avea un beneficiu cât de mic. De pildă, atunci când îţi iei mâna de pe scaun şi o pui pe masă, o faci numai pentru că eşti convins că prin aceasta vei resimţi o plăcere mai mare. Dacă nu ai gândi așa, ţi-ai lăsa mâna nemişcată pe scaun toată viaţa; cu atât mai mult este valabil atunci când e vorba să faci eforturi mai mari.

Dacă te-ai gândi că această problemă poate fi rezolvată prin desemnarea unor supraveghetori peste muncitori, pentru a-i pedepsi pe cei leneşi luându-le pâinea cea de zi cu zi, atunci ar trebui să te întrebi: „Unde vor găsi supraveghetorii înșiși puterea motivantă pentru a munci?“ Să stai nemișcat și să veghezi asupra altor oameni și să îi motivezi să muncească constituie, de asemenea, un mare efort, poate chiar mai mare decât munca în sine! Astfel, s-ar părea că cineva îşi doreşte să pornească mașina fără să o alimenteze.

Prin urmare, ei sunt în mod firesc sortiți pierzaniei. Legile naturii îi vor pedepsi pentru că ei nu se adaptează respectării poruncilor, adică pentru îndeplinirea acelor acte de dăruire pentru aproapele lor de dragul Creatorului, să le respecte şi să dobândească scopul creației, anume alipirea de El. .

S-a explicat că această alipire îi vine muncitorului ca o plăcere mereu mai abundentă, până la măsura necesară pentru ascensiunea în recunoașterea adevărului Lui. Ea se dezvoltă continuu până când omul dobândește măreaţa podoabă implicată în cuvintele, „nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine”. (Isaia 64:5)

Imaginează-ți dacă muncitorul și ţăranul ar fi avut acest obiectiv în fața ochilor, în timp ce lucrau pentru fericirea societății. Cu siguranță nu ar fi avut nevoie de supraveghetori peste ei, întrucât ar fi avut o putere motivantă suficient de mare pentru eforturi mai mari, suficient pentru a ridica societatea la un nivel de euforie sublimă.

Dacă este adevărat că înțelegerea acestei probleme într-o asemenea manieră necesită o mare atenţie și dispoziţii fiabile, este în acelaşi timp foarte clar că nu ar avea dreptul să existe din perspectiva unei naturi încăpățânate, fără compromisuri. Asta am vrut să demonstrez aici.

Astfel, am arătat în mod clar, din perspectiva rațiunii empirice și prin istoria reală care se desfășoară în fața ochilor noștri, că nu există absolut niciun remediu pentru omenire decât prin asumarea poruncii Providenței, și anume a-i dărui aproapelui pentru a aduce încântare Creatorului.

Cele de mai sus trebuie făcute în spiritul celor două verseturi: primul, „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuți”, constuituie atributul muncii însăși. Înseamnă că măsura efortului omului de a-i dărui aproapelui său întru bunăstarea societății nu trebuie să fie mai mică decât măsura imprimată în el pentru a-și îngriji propriile nevoi. Mai mult, el ar trebui să pună, înaintea propriilor nevoi, nevoile celuilalt.

Al doilea verset este „Să iubeşti pe Domul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.” (Deuteronom 6:5) Acesta este scopul pe care trebuie să-l aibă el în fața ochilor în timp ce munceşte pentru aproapele lui. Înseamnă că el acţionează și se străduieşte doar pentru a fi plăcut Creatorului, așa cum spune versetul, și ei fac voia Lui.

„De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării” (Isaia 1:19), pentru că săracii vor înceta să mai fie săraci, și nimeni nu va mai fi chinuit și exploatat în țară; bucuria fiecăruia se va ridica tot mai sus, dincolo de orice măsură și grad.

Cu toate acestea, dacă refuzi și nu doreşti să fii parte din legământul lucrării Creatorului în cea mai deplină măsură, așa cum s-a explicat, atunci natura și legile ei sunt gata să se răzbune. Nu ne va lăsa să scăpăm, așa cum am arătat în mod clar, până când nu ne va învinge și nu vom accepta legea ei în orice ne spune.

Aşadar, am prezentat aici o cercetare științifică practică, construită în conformitate cu critica rațiunii empirice, cu privire la necesitatea tuturor oamenilor de a-și asuma opera Creatorului cu toată inima, cu tot sufletul și toată puterea lor.

PRINCIPIILE VIITOAREI SOCIETĂTI

Comunismul este un ideal, adică este moral. Scopul „de a munci fiecare după propriile capacităţi și a primi după propriile nevoi” atestă acest lucru.
Orice morală trebuie să aibă o bază care o face necesară; educația și opinia mulţimii sunt o bază foarte nesănătoasă, iar dovada acestui lucru este Hitler.
Întrucât orice idee a majorității va triumfa cu siguranţă, este inutil să spunem că o corectare a comunismului se poate face de către mulţimea majoritară. Astfel, ei ar trebui să stabilească nivelul moral al majorității mulţimii pe o bază care să necesite și să garanteze că niciodată comunismul corectat nu va fi corupt. Idealul predeterminat la om este insuficient, întrucât prea puțini îl posedă iar aceştia sunt nesemnificativi în comparație cu majoritatea mulţimii.
Religia este singura bază de încredere pentru a ridica nivelul colectivităţii la nivelul moral de a „munci după capacităţi și a primi după necesităţile morale”.
Comunismul trebuie să se îndepărteze de conceptul „Ce este al meu este al meu şi ce este al tău este al tău”, care este o lege sodomită, şi să ajungă la conceptul „Ce este al meu este al tău şi ce este al tău este al tău”, adică altruismul absolut. Când majoritatea mulţimii acceptă de facto această regulă, va fi timpul pentru a „munci după capacităţi și a primi după necesităţi”. Indiciul va fi acela că fiecare se va comporta ca un muncitor angajat. Aşadar, până când majoritatea oamenilor nu sunt pregătiți să dăruiască aproapelui, regimul comunist de tip altruist nu trebuie să fie instaurat.
Este interzisă naționalizarea bunurilor înainte ca mulţimea să fi ajuns la acest nivel moral. Colectivitatea nu va avea combustibil pentru muncă înainte să existe un factor moral fiabil în mulţime.
Dacă unuia i se interzice să-şi exploateze semenii, de ce ar trebui să i se permită unei națiuni să o facă? Ce tip de posesie justifică faptul ca o națiune să se bucure de pământ mai mult decât alte națiuni? Prin urmare, trebuie instaurat comunismul la nivel internațional.

Există indivizi care au fost privilegiaţi drept urmare a sârguinței, șansei sau moștenirii de la strămoși prin a avea mai mult decât cei neglijenți, destul de mulţi printre națiuni. De aceea, de ce ar trebui ca războiul împotriva unor indivizi să fie mai important decât împotriva națiunilor?

Cu alte cuvinte, ce privilegiu și proprietate a materiilor prime ale pământului poate avea o națiune faţă de altele? Cine a stabilit legea de ocupare a pământului, mai ales că a fost dobândită prin forța baionetelor și a săbiilor? De ce o naţiune ar trebui să exploateze o altă națiune dacă acest lucru este nedrept pentru fiecare individ în parte?

Într-un cuvânt, întrucât este vorba de anularea proprietății private, așa trebuie să fie pentru toate națiunile, căci numai atunci va exista pace pe pământ. Trebuie avut în vedere acest lucru: dacă posesiunea și legea moștenirii nu conferă individului drepturi de proprietate, de ce ar trebui acest drept să fie conferit unei națiuni întregi? De asemenea, tot aşa cum trebui să existe distribuire echitabilă între membrii unei națiuni, ar trebui să existe o distribuire echitabilă și egală la nivel internațional în ceea ce priveşte materiile prime, mijloacele de producție și proprietatea acumulată a tuturor națiunilor.

Nu ar trebui să existe diferențe între alb și negru, civilizat și primitiv, la fel ca între indivizii aceleași națiuni. Nu trebuie să existe nicio discriminare între indivizi, într-o națiune sau între toate națiunile lumii. Atâta timp cât există diferențe, războiul nu se va sfârși.

Întreaga lume constituie o singură familie. Sistemul comunismului în conformitate cu Tora ar trebui în cele din urmă să cuprindă întreaga lume într-un acelaşi standard de viață pentru toţi. În orice caz, procesul efectiv este unul gradual. Toate națiunile a căror majoritate acceptă practic aceste elemente de bază și care au fost deja aduse la dăruirea pentru semenii lor și vor avea o raţiune serioasă pentru susţinerea mecanismului, pot intra imediat în sistemul comunismului internațional.

Toate națiunile care au intrat deja în cadrul comunismului internațional vor avea un acelaşi standard de viaţă. Surplusul de bunăstare sau o naţiune harnică vor îmbunătăţi standardul de viaţă al unei națiuni cu probleme sau săracă în materii prime și mijloace de producţie.

Forma economică și religioasă garantând comunismul va fi aceeaşi pentru toate națiunile. Asta înseamnă că forma religioasă a tuturor națiunilor trebuie mai întâi să-și oblige membrii să-i dăruiască aproapelui lor în forma presupusă de preceptul „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Scopul este ca cei dotați de la natură și norocoșii să nu profite mai mult de societate decât cei rămaşi în urmă. Aceasta va fi religia colectivă a tuturor națiunilor care vor fi cuprinse în cadrul comunismului, exceptând formele religioase care nu privesc viața economică.

În ceea ce privește alte aspecte de comportament, fiecare va avea propria sa formă, care n-ar trebui schimbată. Cu alte cuvinte: cu excepția preceptului „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, fiecare națiune îşi poate urma propria religie și tradiție și nu trebuie să se amestece una cu alta.

Legile colectivității, aceleaşi pentru toți, religia sunt următoarele:

Omul ar trebui să muncească pentru bunăstarea oamenilor atât cât poate și chiar mai mult dacă este nevoie, până când nu mai există nici măcar un singur muritor de foame sau însetat în întreaga lume.
Omul poate fi harnic, dar nimeni nu se va bucura de societate mai mult decât cei din urmă. Va exista un standard de viaţă acelaşi pentru toate sufletele.
Deși există religie, însemnele onorurilor vor trebui împărţite conform cu religia; cu cât unul aduce mai multe beneficii societăţii, cu atât el va primi însemne mai înalte ale onoarei.
Reţinerea de la a munci cu sârguință pentru a aduce beneficii societății va induce pedepsirea conform legilor societății.
Toţi şi fiecare în parte sunt angajaţi în efortul de a crește standardul de viață din ce în ce mai ridicat al societății la nivel mondial, astfel încât toți oamenii din lume se vor bucura de viața lor și se vor simți din ce în ce mai fericiţi.
Același lucru este valabil și pentru spiritualitate, deși nu toată lumea este obligată să se angajeze în spiritualitate, ci doar oameni speciali, după nevoi.
Va exista un fel de curte supremă. Cei care vor dori să-și dedice munca pentru viața spirituală va trebui să li se permită acest lucru.

11. Lumea nu trebuie corectată în chestiuni religioase înainte să fi fost garantată corecția economică pentru întreaga lume.

12. Ar trebui să existe un program detaliat al tuturor regulilor menționate mai sus și al tuturor celorlalte reguli necesare în acest sens. Oricine intră în sistemul comunismului trebuie să depună un jurământ solemn să respecte toate aceste reguli întrucât Dumnezeu a poruncit așa. Omul trebuie, cel puţin, să se angajeze să-i învețe pe copii că aşa a poruncit Dumnezeu.

Cei care spun că idealul este suficient pentru ei trebuie acceptați și verificaţi. Dacă este așa, ei pot fi acceptaţi. Cu toate acestea, ei trebuie să promită să nu-și transmită căile eretice copiilor lor, ci să-i predea pentru a fi educați de către stat. Dacă cineva nu acceptă niciuna nici alta, nu ar trebui să fie acceptat, întrucât ar strica eforturile apropiaţilor și ar produce mai multe daune decât beneficii.

La început, trebuie să existe o mică comunitate a cărei majoritate vor fi altruiști în maniera descrisă mai sus. Înseamnă că ei vor lucra la fel de sârguincios ca și muncitorii angajaţi, zece-douăsprezece ore pe zi și mai mult. Fiecare va munci conform puterilor sale și va primi în funcție de nevoile sale.

Comunitatea va avea toate formele de guvernare ale unui stat. În acest fel, chiar dacă sistemul acestui gen de comunităţi va include întreaga lume și forţa brută a guvernului va fi revocată, nimic nu va trebui schimbat, atât în ce priveşte guvernarea cât şi munca.

Această comunitate va fi ca un punct focal global cu națiuni și state care se vor învârti în jurul ei până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Toți cei care intră în acest sistem al comunismului vor avea aceeași agendă și același liderşip ca și centrul. Vor fi ca o singură națiune în ce priveşte beneficiile, pierderile și cheltuielile.

Este absolut interzis ca oricare dintre comunităţi să apeleze la oricare dintre instituțiile din regimul forţei brute. Toate conflictele trebuie rezolvate între ele, adică între părțile interesate. Opinia publică, care condamnă egoismul, îi va condamna pe vinovați pentru exploatarea bunelor intenţii ale celor apropiaţi.
Comunismul de tip altruist va anula în sfârșit complet regimul forței brute, pentru că „fiecare a făcut ceea ce era drept în ochii săi”.(Judecători 21:25)⁽¹⁾ N-ar trebuie să ne surprindă, întrucât este de necrezut faptul că în educaţia copiilor fusese preferată formula bastonului, în locul explicaţiilor. Astăzi, însă, majoritatea oamenilor au acceptat acest lucru și renunţă la regula forței aplicată copiilor.

Asta se referă la copiii, care nu au nici răbdare, nici cunoștințe, dar este cu atât mai valabil când e vorba de un colectiv de oameni educați, informaţi, aduși la altruism. Cu siguranță nu vor avea nevoie de regimul forței brute. Într-adevăr, nu este nimic mai umilitor și mai degradant pentru un om decât să se afle sub guvernarea forței brute.

Nici măcar tribunalele nu vor fi necesare, cu excepția cazului în care se întâmplă un evenimente neobișnuit, atunci când cei apropiaţi nu vor influența un individ excepțional. În acest caz, vor fi necesari pedagogi speciali pentru a transforma acea persoană cu argumente și explicații despre beneficiile societății, până când respectivul va fi readusă pe linie.

Dacă cineva se încăpățânează să nu fie de niciun folos, atunci mulţimea celorlalţi se va îndepărta de el ca de un proscris, până când respectivul se va alătura regulilor societății. În caz contrar, el îi poate corupe și pe alții din societate.

Rezultă că, odată stabilită o comunitate în baza comunismului de tip altruist, cu o majoritate de oameni care și-au asumat în mod activ regulile, ei vor decide imediat să nu se aducă unul pe altul în faţa unei instanțe judecătoreşti, a unei agenții guvernamentale sau a oricărui alt tip de forță, şi mai degrabă, totul va fi rezolvat pe cale amiabilă. Aşadar, nimeni nu trebuie acceptat în societate înainte de a fi testat pentru a vedea dacă poate fi atât de crud, încât să nu poată fi educat în altruism.

Este un fapt că evreii sunt urâți de majoritatea națiunilor și au fost împuţinaţi de acestea. Este adevărat atât în ce priveşte cei religioși, cât şi laicii și comuniștii. Nu există nicio cale de urmat pentru asta în afară de aducerea adevăraei etici altruiste în inima națiunilor.
Dacă ai trăi pe o insulă de sălbatici pe care nu ai putea să-i faci să respecte legea şi ordinea decât prin religie, te-ai îndoi de ea și i-ai lăsa să se distrugă reciproc? La fel este și cu altruismul: toți oamenii sunt sălbatici și nu există nicio soluţie pe care ei să o accepte alta decât cu ajutorul religiei. Cine ar ezita în loc să-i lase să se distrugă reciproc cu bombe cu hidrogen?
Există trei elemente de bază în extinderea credinței:

) Satisfacerea dorințelor;
) Dovada;
) Propaganda.

Satisfacerea dorințelor: în fiecare om, chiar necredincios, există o scânteie necunoscută care cere unificarea cu Creatorul. Când această scânteie se trezește uneori, îl împinge pe om să-L cunoască pe Creator sau să-L nege, ceea ce este acelaşi lucru. Cu alte cuvinte, negarea lui Dumnezeu provine și din acea scânteie, căci fără ea, omul nu ar avea sentimente față de Dumnezeu. Altfel, ar trăi fără niciun gând privind Creatorul, fie el bun sau rău.

Dacă este cumva produsă satisfacerea acestei dorințe în acel om, el va fi de acord cu totul. La asta trebuie adăugar tot ce se referă la nemurirea sufletului, răsplata în lumea care vine, gloria individului și gloria națiunii, ceea ce înseamnă că el va ajunge să fie mândria națiunii.

Dovada: Nu există nimic pe lume fără ea, cu atât mai mult într-o epocă a bombei atomice.
Propaganda: Dacă este făcută eficient, poate înlocui și dovada. Prin urmare, trebuie angajați oameni care să pună în circulaţie în mulţime cele de mai sus. În sprijinul propagării și circulaţiei acestor idei, trebuie menționate suferința, sărăcia, corupția și războiul, precum și văduvele și orfanii din lume, care caută salvarea.

Nu există niciun remediu pentru ei, decât în comunismul de tip altruist. Într-o astfel de societate, oamenilor nu le va fi atât de greu să-și dedice întreaga lor viață, pentru a se salva de prăpăd și de chinurile teribile. Cu atât mai mult este valabil pentru tineri, ale căror inimi nu au fost îndobitocite de propriile neajunsuri. Aceştia o vor susține cu siguranță cu inima și sufletul lor.

Din cauza poftei de a avea posesii, este imposibil să se ajungă la comunismul de tip altruist fără să se treacă mai întâi prin comunismul de tip egoist, așa cum au arătat deja toate societățile care doreau să instaureze comunismul altruist, înainte de marxism. In orice caz, acum când o treime din lume au creat deja rudimentele unui regim comunist egoist, este posibil să se înceapă instituirea unui comunism altruist durabil bazat pe un fundament religios.
Este important să se facă o astfel de corecție, încât nimeni să nu își mai solicite cele de trebuinţă de la societate. În schimb, vor fi selectaţi aceia care vor examina nevoile fiecăruia și le vor asigura pentru fiecare în parte. Opinia publică îl va demasca pe cei care își revendică ceva pentru ei, cum sunt hoții şi nemernicii din ziua de azi.

Aşadar, gândurile fiecărui om vor fi dedicate în dăruirea pentru aproapele său, așa cum este natura oricărei edificări care o cultivă, chiar înainte de a simți nevoile celuilalt.

Toate acestea se bazează pe înţelegerea faptului că suntem ca orice alt animal în modul cum consumăm. Totodată, orice act în lume demn de dispreț îşi are originea în consum. Pe de altă parte, constatăm că toate faptele bune și fericite din lume provin din proprietatea actului de dăruire pentru cei apropiaţi.

Aşadar, trebuie să respingem gândurile parcimonioase de consum pentru sine și să ne populăm mintea cu gânduri de dăruire pentru semenii noştri, ceea ce este posibil în modul descris mai sus. Trebuie să avem în minte ideea că, dacă vrem să sărim pe o masă, trebuie să ne pregătim să sărim mult mai sus decât masa, şi atunci vom ateriza pe masă. Cu toate acestea, dacă vom vrea să sărim doar cât masa, vom rata săritura.

Indiscutabil, comunismul în formula egoistă nu este decât un pas pe o cale de genul „de la Lo Lishma la Lishma” (de la “nu în numele Ei” la “în numele Ei”). Eu spun, însă, că a sosit momentul pentru a doua etapă, și anume cea a comunismului altruist.

La început, el trebuie să fie instaurat într-o țară, ca model. După aceea, țările aflate în prima etapă îl vor accepta cu siguranță. Timpul este esențial, întrucât lipsurile și forța brută utilizate în comunismul de tip egoist descurajează cu desăvârşire cea mai mare parte a lumii culturale să adopte această metodă.

Aşadar, lumii trebuie să-i fie prezentat comunismul perfect și atunci, fără îndoială, majoritatea țărilor civilizate din lume îl vor accepta. Este foarte îngrijorător faptul că imperialismul va eradica din lume comunismul, dar dacă metoda noastră perfectă va fi făcută public cu adevărat, imperialismul va fi, cu siguranță, lăsat ca un împărat fără armată.

În mod evident, nicio viaţă socială stabilă și corectă nu este posibilă, exceptând cazul în care controversele dintre membrii societății sunt soluționate de majoritate. Prin urmare, rezultă că nu poate să existe un regim bun într-o societate decât dacă majoritatea este bună. O societate bună înseamnă că majoritatea din ea este bună, iar o societate rea înseamnă că majoritatea este rea. Așa cum am spus mai sus, comunismul nu trebuie să se instaureze înainte ca majoritatea oamenilor să funcționeze cu dorința de a dărui.
Nicio propagandă nu poate consolida o lege coercitivă asupra generațiilor viitoare și nici opinia publică sau instaurarea nu vor ajuta în acest caz, întrucât ele se deteriorează în mod natural, spre deosebire de religie, care în mod firec se întărește. Constatăm, din experiență, că națiunile care au acceptat religia mai întâi coercitiv și compulsiv, o respectă de bunăvoie în generația următoare. Mai mult, oamenii sunt dedicați și devotați.

Trebuie să înțelegem că, deși părinții noştri și-au asumat comunismul pentru că erau nişte idealiști, nu există nicio garanție că copiii lor îi vor urma în acest tip de regim. Fără să mai spun că, dacă părinții noştri au adoptat comunismul prin constrângere, așa cum este cazul în comunismul de tip egoist, asta nu va dura generații ci, în cele din urmă, va fi răsturnat și revocat. Un regim nu poate fi impus decât prin religie.

Când spun că regimul comunist nu trebuie instituit înainte de a exista o majoritate altruistă, nu vreau să spun că ei vor fi de bună voie idealişti. Mai degrabă, înseamnă că îl vor susţine din motive religioase, pe lângă opinia publică. Această constrângere este una care va dura generații, pentru că religia este principalul factor de constrângere.
Mincinoşii sunt cei care spun că idealismul este o trăsătură umană naturală sau un rezultat al educației. Mai degrabă, este vorba despre o consecinţă directă a religiei. Dacă religia nu s-a extins atât de mult în lume, se datorează faptului că majoritatea lumii era barbară fără niciun fel de probleme de conștiință.

Cu toate acestea, după ce lucrătorii lui Dumnezeu au proliferat, urmașii agnosticilor au devenit idealiști. Astfel, idealistul păstrează preceptele părinților săi, dar sunt precepte orfane, adică fără să existe o poruncă. Dacă religia va înceta să existe în lume, toate guvernele ar deveni nişte “Hitler”; nimic nu le va sta în cale.

Diferența dintre religioși și idealiști este că faptele unui idealist sunt nefondate. El nu poate explica în mod convingător cuiva de ce preferă dreptatea și cine are nevoie de ea. Poate că este doar din cauza slăbiciunii inimii, după cum a afirmat filosoful Nietzsche. Acela nu ar putea exprima nici măcar un cuvânt cu oarecare sens și tocmai de aceea, Hitler și Stalin îl covârşesc. Religiosul, însă, va răspunde cu îndrăzneală că aceasta este porunca lui Dumnezeu și și-ar da şi sufletul pentru asta.

Comunismul de tip altruist este un lucru rar pentru spiritul uman. Prin urmare, națiunea cea mai nobilă, și anume națiunea lui Israel, trebuie să şi-l asume pentru a da un exemplu lumii. Nu din cauză că am fi mai potriviţi decât toate celelalte națiuni și nici pentru că suntem mai idealiști decât ei, ci pentru că am suferit de tiranie mai mult decât toate celelalte națiuni. De aceea noi suntem mai pregătiți decât ceilalţi să căutăm soluţii pentru a pune capăt tiraniei din țară.

Evreimea trebuie să ofere națiunilor ceva nou; este ceea ce se așteaptă de la întoarcerea lui Israel în țara lor. Nu este vorba de alte învățături, întrucât aici noi nu am inovat niciodată și am fost întotdeauna discipolii lor. Mai degrabă, este înțelepciunea religiei, a dreptății și a păcii. În aceasta, majoritatea națiunilor sunt discipolii noștri, iar această înțelepciune este atribuită numai nouă.

Națiunea este în pericol, deoarece fiecare va fugi care încotro înainte ca economia să se fi stabilizat. Nu toată lumea va suporta calvarul dacă vor putea trăi confortabil în alte țări bogate. Vor fugi încetul cu încetul de suferinţă până când nu va mai exista un număr suficient de mare pentru ca ţara să poată fi numită stat și vor fi înghițiți printre arabi.

Cu atât mai mult în ce priveşte Kibuţurile. Întreaga lor existență este construită pe idealism, care se va diminua în mod firesc în generațiile viitoare, întrucât idealurile nu sunt ereditare și, fără îndoială, vor fi distruse primele.

În metoda comunismului de tip altruist, idealul va străluci pentru fiecare om, oferindu-i o motivaţie suficientă pentru a îndura suferința. De asemenea, își vor putea controla sufletele și își vor reduce nivelul de trai atunci când este necesar. De asemenea, vor putea depune eforturi pentru a asigura stabilitatea economiei statului.

Mai mult decât atât, revenirea exilanţilor va continua din toate țările datorită îngrijorării, iar lupta pentru supraviețuire în alte țări îi va motiva să se întoarcă în mod pașnic și just în țara lor.

Dacă întregul Israel va adopta această religie, va fi posibilă reconstruirea Templului și restaurarea gloriei antice. Acest lucru ar demonstra cu siguranță tuturor națiunilor, chiar și arabilor, că Israel sunt îndreptăţiţi să se întoarcă în țara lor. Totuși, o revenire seculară, precum cea de astăzi, nu impresionează niciodată națiunile; există îngrijorarea că își vor vinde independența pentru a-și satisface nevoile, cu atât mai mult cu privire la cedarea din nou a Ierusalimului.
Orice metodă practică are nevoie şi de o hrană idealistă pe care să o contemplăm, adică de filozofie. Referitor la asta există deja o filozofie completă și pregătită, deși este destinată doar liderilor, adică Înţelpciunea Cabala.
Libertatea individului trebuie păstrată atâta timp cât nu este dăunătoare pentru societate. Totuși, cel care dorește să plece preferând o altă societăți nu trebuie reținut în niciun fel, chiar dacă nu face bine societăţii, deși lucrurile ar trebui făcute în aşa fel încât societatea să nu fie distrusă în totalitate.

REZUMAT

Voința de a primi imprimată în fiecare creatură se află în disparitate de formă faţă de Creator. De aceea sufletul a fost separat de ea ca un organ desprins din trup. Disparitatea de formă în spiritualitate este precum un topor care despică în corporalitate.

Prin urmare, este clar că ceea ce vrea Creatorul de la noi este echivalența de formă, moment în care ne alipim Lui încă o dată, ca înainte să fi fost creaţi. Înțelepții noștri au spus: „Aderă la calităţile Lui; întrucât El este milostiv,așa fii și tu milostiv.”

Schimbându-ne calităţile, care sunt în primul rând voința de a primi și adoptând însuşirile Creatorului, adică doar voinţa de a dărui, toate actele noastre vor fi în a face bine aproapelui nostru și în a beneficia cât putem de mult. Astfel, atingem obiectivul „de a ne alipi de El”, care este echivalența de formă.

Ceea ce face omul pentru sine, pentru subzistenţă, adică minimul necesar pentru a-și întreține familia, nu este considerat a fi disparitate de formă, întrucât „necesitatea pentru subzistenţă nu este nici condamnată, nici lăudată”. Aceasta este marea revelație care va apărea în întregime doar în zilele lui Mesia. Când această învățătură este acceptată, vom obține completa izbăvire.

Am spus deja că există două căi pentru a dezvălui perfecțiunea: calea Torei și calea suferinţei. Aşadar, Creatorul s-a întâmplat să dea umanității tehnologia, până când au inventat atomul și bombele cu hidrogen.

Dacă distrugerea totală pe care sunt sortiți să o provoace nu este încă evidentă pentru toţi, atunci pot aștepta un al treilea război mondial, sau un al patrulea și așa mai departe. Bombele își vor face treaba și supravieţuitorii rămaşi după distrugere nu vor mai avea de ales decât să își asume această muncă, anume „că atât individul, cât și națiunea nu vor lucra pentru ei înșiși mai mult decât este nevoie în mod necesar pentru subzistenţa lor iar orice altceva o vor face pentru binele celorlalţi.” Dacă toate națiunile lumii sunt de acord cu asta, atunci nu vor mai exista războaie în lume, pentru că nimeni nu va mai fi preocupat de binele său, ci doar de binele celorlalţi.

Această învățătură a echivalenței de formă este învățătura lui Mesia. Se spune despre asta: „În vremurile de pe urmă… Neamurile se vor duce cu grămada la el şi vor zice: «Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui!» Căci din Sion va ieşi Legea şi din Ierusalim, Cuvântul Domnului. El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate…” (Micah 4:1,2,3)

Rezultă că Mesia le va învăța lucrarea lui Dumnezeu în echivalență de formă, care este învățătura și legea lui Mesia. „ El va hotărî între un mare număr de popoare” (Isaia 2:4) , ceea ce înseamnă că le va dovedi că dacă nu vor lua asupra lor lucrarea lui Dumnezeu, toate națiunile vor fi distruse de războaie.

Dar, dacă acceptă învățăturile Lui, atunci se spune: „aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor, cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul.”(Isaia 2:4) Aşadar, dacă urmăm calea Torei și acceptăm învățăturile Lui, este de preferat.

Dacă nu o facem, atunci vom merge pe calea suferinţei, adică se vor dezlănţui războaiele cu bombe atomice și hidrogen și toate națiunile lumii vor căuta o cale departe de război. Atunci vor veni la Ierusalim, la Mesia și El îi va învăța această lege.

_______________

Nota trad.: deşi citatele (în limba română) din Tora sunt în general preluate din traducerea lui Cornilescu, în acest caz s-a tradus literal din limba engleză pentru a păstra sensul general al frazei.

(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)