POATE VENI DE SUS CEVA NEGATIV ?

Inapoi la pagina 1984 (ŞLAVEY HASULAM (TREPTELE SCĂRII) – link

Articolul No. 15, Tav-Shin-Mem-Dalet, 1984

O explicație despre cele spuse în articolul nr. 14 (articolul anterior intitulat „Totdeauna să vinzi tot ce ai și să o iei de soţie pe fiica unui discipol înțelept”) despre cuvintele din Zohar, Pinhas (articolul 78)  „Dacă Israel ar fi răsplătiţi, ei ar coborî ca un leu de foc pentru a mânca ofrandele. Dacă nu ar fi răsplătiți, ei ar veni acolo ca un câine de foc.” S-a pus întrebarea referitor la asta: „Cum poate ceva negativ să coboare de Sus?” Înțelegem că ceea ce vine de sus este pentru a face bine. Când vine ceva care nu este pozitiv, ce corecție rezultă din asta, încât să putem spune că a venit de sus ca un câine de foc? La urma urmei, acest lucru nu este pozitiv.

Ar trebui să înțelegem asta comparând-o cu o alegorie. Cineva care avea un fiu bolnav a mers la medic, care i-a dat un medicament. Asta nu l-a ajutat, însă, pe fiul său. Întrucât exista acolo un mare profesor, prietenii i-au spus că, deși ia o mulţime de bani, merită să-l vadă pentru că este un mare expert. Când s-au dus la el, el l-a examinat pe copilul bolnav și a spus că fiul său era grav bolnav și a numit boala copilului.

Omul i-a plătit prețul convenit dinainte, iar la întoarcerea acasă, le-a spus prietenilor săi: „M-ați sfătuit să merg să-l văd pe acest mare expert și că merită să-i plătesc mulți bani. Dar până la urmă, ce a făcut marele expert? El a spus că fiul meu are o boală mai gravă decât mi-a spus medicul care nu este un expert. A meritat să plătesc atâția bani, numai ca să-mi spună că fiul meu are o boală atât de gravă? Până la urmă, de ce mă duc la medic? Pentru a vindeca pacientul, nu pentru a mi se spune că fiul meu are o boală gravă.

Prietenii i-au spus că, în conformitate cu diagnosticul dat de marele expert cu privire la boala lui anume, acum știm cum să-l vindecăm. Vindecarea bolii nu necesită un medic nemaipomenit, deoarece știm deja ce medicament se prescrie fiecărei boli. Important este să știi care este adevărata boală. Rezultă că suma mare pe care o plătești unui mare expert în comparație cu un medic care nu este expert este pentru a stabili cu exactitate care este boala.

Rezultă că determinarea deficienţei, care este considerate a fi negativă, este totuși pozitivă. Adică, cunoașterea bolii este de fapt o corecție, întrucât acum știe ce are de corectat. Rezultă că a cunoaște care este boala constituie parte din vindecarea bolii, întrucât este imposibil să se vindece boala dacă nu se cunoaște cauza bolii. Prin urmare, atunci când un câine de foc coboară, imaginea câinelui indică faptul că cei inferiori se află sub givernanţa iubirii de sine, pe care Zohar-ul o numește Hav !, Hav! (în ebraică: lătrat, dar și „dă”) ca un lătrat de câine, este considerat pozitiv, întrucât acum știm ce să corectăm, pentru că tot ce-ţi trebuie este să corectezi vasele de primire.

Rezultă că imaginea câinelui de foc care coboară de Sus vine cu scopul de a corecta, nu de a corupe. Aşadar, și acest lucru este considerat pozitiv și nu negativ. Tot ceea ce vine de Sus, deși celui inferior i se pare a fi ca o deficienţă, la o examinare atentă cei inferiori vor vedea că totul este de dragul lor, așa încât vor ști ce trebuie să corecteze în ei înşişi.

O explicație la articolul nr. 14 (Şlavey Hasulam, 1984) privind dorinţa corporală de a primi, care reprezintă doar o jumătate dintr-un grad al dorinţei de a primi: atunci când capătă dorinţa spirituală de a primi, el este întregit cu dorinţa completă de a primi. Rezultă, aşadar, că atunci când are o dorinţă corporală de a primi, el nu este chiar rău, ori de ce, atunci, are nevoie să primească dorinţa spirituală de a primi, pentru a fi mai rău? Prin urmare, aș putea spune că este mai bine să rămâi în dorinţa corporală de a primi. De ce ar trebui să fac eforturi pentru a obține dorinţa spirituală de a primi și a deveni mai rău? Și de ce ar trebui să intrăm într-o zonă periculoasă pe care s-ar putea să nu o putem corecta? Prin urmare, este cu siguranță mai bine să rămâi cu dorinţa corporală de a primi înțelegând prin asta că toate pasiunile tale vor fi numai pentru lucruri corporale și deloc pentru vreo dorinţă spirituală.

Este scris în „Introducere în Cartea Zohar” (articolul 29): „ În prima perioadă, persoana dobândește o dorință imensă, nelimitată de a primi în toată depravarea sa, rămânând sub puterea sistemului celor 4 lumi impure ale ABYA. Dacă nu am avea acea dorință necorectată de a primi, nu am fi în măsură să o corectăm, deoarece poţi corecta doar proprietățile pe care le ai”.

Aşadar, nu avem de ales decât să facem lucruri care să ne aducă dobândirea dorinţei spirituale de a primi. Dar nici asta nu este ușor. Un om poate căpăta dorinţa spirituală de a primi, întrucât asta depinde de măsura credinței. Adică, el trebuie să creadă mai întâi că există spiritualitate și că aceasta este mai importantă decât orice plăcere corporală, în aşa măsură încât  merită să renunți la plăcerile corporale pentru a dobândi plăceri spirituale. Prin urmare, asta înseamnă multă muncă și nu toată lumea o poate face.

Și totuși, acest lucru este considerat încă a fi rău, ceea ce înseamnă că omul a obținut o dorinţă coruptă de a primi. Acesta este sensul fatului că de la Lo Lişma (nu de dragul Ei), se ajunge la Lişma (de dragul Ei). Adică, mai întâi, trebuie să dobândim gradul de Lo Lişma pentru ca, după aceea, să fie posibil să-l corectăm la gradul de Lişma, pentru că este imposibil să ai de gând ceva fără să existe vreo acțiune. Odată ce există o acţiune, este posibil să încerci ca acea ac tiune să urmeze calea corectă numită „de dragul Creatorului”.

Conform celor de mai sus, rezultă că avem patru discernăminte generale în munca omului, de care acesta are nevoie pentru a obține completitudinea pentru care a fost creat.

1. primire cu intenţia de a primi;
2. dăruire cu intenţia de a primi;
3. dăruire cu intenţia de a dărui;
4. primire cu intenţia de a dărui.

Primul discernământ, primirea cu intenţia de a primi, este primul grad, iar creaturile s-au născut cu acest discernământ. Adică ele nu înțeleg altceva decât iubirea de sine. Nu au niciun interes să facă nimic bun pentru nimeni altcineva și sunt cufundate total – în conformitate cu natura cu care s-au născut – în dorinţa de a primi doar pentru ele însele. Lumea întreagă este în această stare și nu există nicio diferență între unii şi alţii.

Al doilea discernământ este dăruirea cu intenţia de a primi. Acesta este un grad care transcende majoritatea oamenilor, obișnuiți să facă lucrurile doar pentru a primi, în timp ce persoana respectivă săvârşeşte un act de dăruire. Totuși, el trebuie să explice de ce vrea să fie diferit de restul lumii, adică să facă lucruri contrare naturii cu care s-a născut. În acel moment, el îi spune trupului său: „Să ştii, că, prin efectuarea unui act de dăruire, vei primi mai multă plăcere.” El își determină trupul să înțeleagă că merită să creadă că va fi răsplătit. Dacă trupul îl crede, îl lasă să acționeze atât cât consideră că merită să anuleze acţiunile de primire pentru sine pentru a săvârşi acţiuni de dăruire. Aceasta se numește Lo Lişma, despre care înțelepții noștri au spus: „De la Lo Lişma ajungem la Lişma”.

Acesta este un trambulina pentru a face saltul de la o stare la alta – de la starea de Lo Lişma la cea de Lişma, întrucât în ceea ce privește acţiunea ele sunt la fel. Adică nu poţi discerne și spune că trebuie ceva adăugat pentru ca acţiunea să fie Lişma. Prin urmare, întrucât în termini de acţiune ele aceleași, nu există nicio muncă de făcut referitor la acțiune. Mai degrabă, întreaga muncă este în intenție. Asta înseamnă că nu trebuie decât să se gândească dacă actul pe care îl săvârşeşte este cu adevărat datorită poruncii Creatorului, căci Creatorul ne-a poruncit să îndeplinim Miţvot (porunci) iar noi dorim să respectăm poruncile Lui, deoarece a-L sluji pe El constituie pentru noi o mare recompensă, iar El ne-a lăsat să știm și cum îl putem sluji.

Atunci vine timpul pentru munca de a examina dacă este într-adevăr așa – anume că singura lui intenție în Tora și Miţvot este să dăruiască sau dacă nu are alte motivaţii, adică luarea în considerare a iubirii de sine, și de aceea respectă Tora și Miţvot.

Când omul vede că este încă departe de a-și săvârşi toate acțiunile de dragul creatorului Creator, el are nevoie de o adevărată introspecţie. Sunt mulţi aceia care nu-şi fac acea confruntare cu adevărul, care cred că lucrează într-adevăr de dragul Creatorului. Deși nu sunt sută la sută Lişma, de obicei simt că aceasta este Lişma, cu toate că mai există încă multe de adăugat în ceea ce privește Lişma. Totuși, adevărul este că nu au percepția adevărată, fie din cauza naturii lor, fie din cauza faptului că nu au avut un profesor bun care să le arate cum să nu se înșele pe ei înşişi.

Prin urmare, ei nu pot dobândi Lişma, deoarece Lişma este numită „adevăr”, iar Lo Lişma este numită „falsitate”. Cu toate acestea, ar trebui să existe o linie de mijloc între adevăr și falsitate, astfel încât să existe o trambulină de la falsitate la adevăr. Linia de nijloc dintre adevăr și fals este o minciună în adevăr. Cu alte cuvinte, există o minciună, dar nu este chiar o minciună, deoarece el se gândește la o minciună care este adevărată. Adică merge pe calea falsității, dar crede că este adevărul. Rezultă că nu este o minciună. Cu toate acestea, dacă știe că merge în falsitate, atunci merge pe calea adevărului, deoarece știe că este de fapt o minciună. În acel moment el are o trambulină, întrucât abia atunci poate face cu adevărat saltul în adevărul real, adică din adevărul falsității în adevărul adevărului.

Atâta timp cât nu știe că merge pe calea falsității, de ce ar trebui să-și schimbe drumul și să meargă pe un alt drum, dacă nu are înțelegerea că se află în falsitate? Doar dacă va ști că este într-adevăr în falsitate, va putea să-și schimbe calea și să meargă pe calea adevărului.

Aşadar rezultă că, dacă omul se află deja pe calea adevărului, el merge pe calea lui Lişma, deși este încă la jumătatea drumului. De pildă, unul care vrea să meargă la Ierusalim se urcă într-o mașină și conduce conform indicatoarelor care spun: „Ierusalim”. Cu toate acestea, chiar și atunci când a călătorit optzeci sau nouăzeci la sută din drum către Ierusalim, el încă nu se află în Ierusalim. Doar când ajunge în fapt la Ierusalim, poți spune că el este în Ierusalim.

La fel este şi în spiritualitate. Dacă spunem că Ierusalimul este numit „adevăr”, adică Lişma, atunci înainte ca omul să intre în Lişma, care este adevărul, trebuie să spunem că el este încă în fals, adică în Lo Lişma, care se numește „falsitate”. Chiar și când a mers aproape până la capăt și stă lângă poarta numită „adevăr”, care este Lişma, el este încă afară. Rezultă că nu poţi ști dacă ai dobândit Lişma înainte de a fi recompensat cu intrarea în Lişma.

Dar când se poate ști dacă ai intrat deja în gradul de Lişma? Care este indicatorul prin care să știi că acum te afli în gradul de adevăr?

Găsim răspunsul în „Introducere la Talmud Eser Sefirot” (articolul 56): „Prin aceasta vei înțelege ce au spus înțelepții noștri: «Ce este căința? Până când El care cunoaște toate misterele va mărturisi că nu se va întoarce înapoi la smintenie.» Pare ciudat, întrucât cine oare poate urca în Rai să audă mărturia Creatorului? Şi, apoi, în faţa cui să mărturisească Creatorul? Nu este suficient să știe Creatorul Însuși că omul s-a căit din toată inima și nu va mai păcătui din nou? Din cele ce s-au explicat, problema este foarte simplă. Într-adevăr, omul nu poate fi complet sigur că nu va păcătui iarăşi înainte de a fi răsplătit cu îndrumarea de răsplată și pedeapsă, pe care am clarificat-o mai sus, adică revelarea feței. Această revelare a feței din partea Creatorului este numită „mărturisire”. De aceea i s-a dat un indicator clar, adică „ Până când El care cunoaște toate misterele îi va mărturisi”.

Rezultă că atunci când omul dobândeşte dăruirea este recompensat cu revelarea feței Creatorului. Asta se cheamă că El care cunoaște toate misterele va mărturisi despre el că a dobândit Lişma. Acesta se numește „al treilea discernământ”, dăruirea cu intenţia de a dărui, considerată a fi dobândit Lişma, adică a dobândit gradul de adevăr. Asta I s-a întâmplat prin trambulina cu care a făcut saltul de la Lo Lişma la Lişma, dar cu siguranță cu toate condițiile ce trebuie respectate pentru a nu rămâne în Lo Lişma.

Iar după ce a împlinit gradul de dăruire cu intenţia de a dărui urmează cel de-al patrulea discernământ, care este primirea cu intenţia de a dărui. Acesta este gradul de integralitate. Asta înseamnă că a dobândit un grad în care spune: „Vreau să primesc lumina și plăcerea, deoarece știu că vreau să împlinesc scopul creației, pentru că Creatorul a creat creația, întrucât El dorește să facă bine creațiilor Sale.” Aşadar, el vrea să primească încântarea și plăcerea de la Creator, deoarece aceasta este vrerea Lui.

Referitor la iubirea de sine, el nu are nicio dorință sau poftă, întrucât a dobândit deja gradul de echivalență de formă numit “dăruire cu intenţia de a dărui”. Prin urmare, acum vrea să se supună voinței Creatorului, care este dorința Lui de a face bine creațiilor Sale.

Ar trebui să știm că există Scopul Creației și corecţia Creaţiei. Scopul Creației este acela de a face bine creațiilor Sale, ceea ce înseamnă că creaturile vor primi încântare și plăcere. Rezultă că, cu cât acestea primesc mai mult plăcere, cu atât Creatorul se bucură mai mult. Prin urmare, cel care este într-un anumit grad de completitudine dorește să primească întotdeauna multă încântare și plăcere. Conform celor explicate, acesta este Scopul Creației – acela de a face bine creațiilor Sale.

Dar unul care a obținut gradul de dăruire cu intenţia de a dărui, care este Dvekut (contopire) și echivalență de formă, este încă doar corecţia Creației. Asta înseamnă că creația trebuie să ajungă într-o stare în care creaturile au primit încântare și plăcere și, după ce au primit toate plăcerile, vor rămâne în continuare în dăruire. Aceasta se numește „primire cu intenţia de a dărui”.

Inapoi la pagina 1984 (ŞLAVEY HASULAM (TREPTELE SCĂRII) – link