(înapoi la pagina SURSE TEXTE RABASH – click)
Mai întâi, să examinăm ceea ce numim: „Conexiunea dintre Creator și Creație”, fiind stabilit că Esența Creatorului este de neatins. Noi putem înțelege numai acțiunile Lui. Această conexiune poate fi numită și „Gândul Creației”, unde dorința Creatorului este aceea de a dărui încântare ființelor create.
Prin urmare, de la momentul Gândului Creației, Universul își începe evoluția descendentă: crearea lumilor, a naturii și apoi, din rădăcina numită „sufletul lui Adam HaRişon„, s-au născut sufletele omeneşti. Tot ceea ce a fost creat înainte de nașterea sufletului lui Adam (sau mai simplu – sufletul) a fost pregătit ca un mediu în care acest suflet să poată exista, să se poată dezvolta și perfecţiona până să ajungă la cel mai înalt nivel spiritual al său.
Să vorbim despre evoluția de sus în jos a lumilor. Dorind să înmulțească ființele create, Creatorul a intenționat să le dea, poate, 100 kg de plăcere. De aceea, El a trebuit să creeze asemenea ființe care ar fi dispuse să primească această plăcere. Întreaga esență a creației constă în această voință de a primi încântare de la Creator. De aici, numele „Yeş mi Ayn„, adică esența creată din ceva inexistent anterior, înainte de Gândul Creatorului. Această „voință de a primi plăcere” a fost creată cu unicul scop de a dărui încântare ființelor create.
Crearea voinței de a primi încântare trebuie să treacă prin patru faze de dezvoltare, Intrucât omul nu se poate bucura de nimic fără a avea o dorință fierbinte de a se bucura de plăcere. Prin urmare, un vas este o dorință aprinsă de a avea plăcere. Mărimea vasului este măsurată în funcție de volumul dorinței sale.
Două condiții sunt esențiale pentru ca dorința să apară:
- Trebuie să știi de ce plăcere vrei să te bucuri. Omul nu poate dori ceva ce nu a văzut sau de care nu a auzit niciodată. Cu alte cuvinte, o plăcere trebuie să fie ceva simțit și apreciat ca atare.
- Vasul nu trebuie să resimtă această plăcere în acel moment special, întrucât, dacă plăcerea împlineşte dorința, se stinge năzuinţa de a o avea.
Pentru a îndeplini aceste două condiții, adică pentru a se dezvolta o dorință autentică, voința inițială de a primi plăcere (care derivă din nimic, din Gândul Creatorului) trebuie să treacă prin patru faze ale dezvoltării sale:
Faza Şoreş, 0, sau Keter, este „dorinţa Creatorului «de a dărui» fiinţelor create”.
Faza Alef, 1, sau Hohma, este „dorinţa Creatorului «de a dărui» fiinţelor create”, create din nimic – „Yeş mi Ayn” – o voință de a primi plăcere. Întrucât dorința a fost creată de lumină – plăcerea pregătită de Creator – aceasta a fost emanată plină de plăcere. Prin urmare, nu există o reală strădanie pentru o avea.
Faza Bet, 2, Bina. Întrucât lumina emană de la Creator și din proprietatea Lui de a dărui, vasul dobândește treptat acea proprietate de dăruire, adică vasul dorește să fie ca lumina. Apariția unei noi dorințe în prima fază o transformă într-o a doua fază distinctă.
Întrebare: „Dacă dorința lui Bina este de a da, de ce este considerată mai grosieră și mai îndepărtată de Creator? Nu trebuie să fie mai curată decât Hohma? „
Aș vrea să explic printr-un exemplu. Cineva îi dă unui prieten un cadou iar acesta îl acceptă. Apoi, după ce s-a gândit puţin, prietenul decide să nu accepte cadoul și îl returnează. La început, el fusese sub influența celui care dăruise; prin urmare, el a acceptat darul. După ce l-a acceptat, însă, el s-a simțit ca unul care primeşte, iar acest sentiment de rușine l-a determinat să returneze darul.
Din exemplu acesta, putem concluziona că Bhina Alef a primit sub influența celui care dăruieşte fără să simtă că primeşte. Însă, după aceea, fiind afectată de lumină, a simțit că primește și atunci s-a oprit. Prin urmare, senzația de dorință de a primi plăcere în Bina este mai mare decât cea din Hohma – dorința este mai egoistă, pentru că se compară cu lumina, adică cu cel care dăruieşte. De aceea, ea este considerată a fi mai îndepărtată de Creator.
Lumina care intră în vas, care vrea să se contopească cu Creatorul prin proprietățile sale, se numește Ohr Hassadim. Această lumină strălucește în Bina. Cu toate acestea, Bina simte doar „dorința de a dărui” și poate da numai luminii, adică Creatorului. Bina își dă seama că scopul său este să primească, să se bucure. Ea poate dărui Creatorului numai primind plăcerea de la El.
Prin urmare, faza a doua face un compromis: acum va accepta lumina Hassadim și un pic de lumină Hohma. Întrucât Bina a trebuit să genereze dorința de a se bucura de Ohr Hohma pentru a o primi, noua dorință atât pentru Hassadim, cât și pentru Hohma este mai grosieră decât cea anterioară. Acesta este motivul pentru care faza a treia este mai depărtată de Creator și se numește Bhina Gimel de Aviut. Această fază poartă numele „Zeir Anpin” – fața mică, deoarece Hohma este numită „Panim” („Anpin” în aramaică), adică o entitate spirituală miniaturală.
Când faza a treia este plină de lumina Hassadim (și luminescența din Hohma), ea simte „dorința de a primi” întreaga lumină Hohma și nu numai o părticică. Asta se întâmplă întrucât lumina îi permite lui ZA să știe că Gândul Creației constă în primirea întregii lumini Hohma pregătită de Creator. Această trezire duce la o dorință uriaşă ca Ohr Hohma să se ridice în vas. Ea vrea să primească tot atât de multă lumină cât a fost în Bhina Alef. Diferența constă în faptul că Bhina Alef nu a avut această dorință fierbinte pentru lumină pe care o are Bhina Dalet (Malhut), astfel încât Bhina Alef nu s-a simțit încântată, întrucât lumina este cea care născut dorința, în timp ce aici dorința atrage plăcere!
Drept urmare, faza a patra este definită ca un vas autentic, iar toate fazele anterioare sunt numite pregătitoare. Malhut este plină de plăcere nelimitată, infinită; de aceea, se numește „Lumea Infinitului” – 100 kg de încântare umplu 100 kg de dorință.
Cu toate acestea, atunci când lumina umple faza a patra, Malhut, ea începe să-i transmită acesteia proprietățile, așa cum a fost în prima fază: prima fază a primit lumina, dar cu încântarea a dobândit proprietatea luminii de a dărui; aşadar, „dorința de a primi” s-a transformat într-o „dorință de a dărui”, faza a doua.
Întrucât această dorință este absolut opusă celei originale, dorinței naturale de a primi plăcere, Malhut simte „rușinea” – o tensiune interioară imensă între dorința ei originală și cea pe care a dobândit-o. Din acest motiv, decide să înceteze complet primirea luminii, similar fazei întâi la trecerea către faza a doua. De ce faza întâi nu a simţit rușinea? Întrucât faza a patra are deja dorința de a primi plăcerea care derivă din creația însăși, și nu aceea creată de Creator.
Expulzarea plăcerii din dorință (faza a patra, Malhut) se realizează de către creatură; de aceea, se numește „prima restricție” („Ţimţum Alef„).
Lumina a trasmis proprietățile sale lui Malhut, pentru ca aceasta să poată deveni precum lumina; dar Malhut a încetat să primească plăcere. Cum poate creatura să împlinească voia Creatorului – să primească întreaga lumină Hohma fără a fi cea care primeşte?
După restricție, Malhut ia o decizie: să primească întreaga încântare în concordanţă cu dorința Creatorului, dar numai pentru că El o doreşte, și nu Malhut însăși.
Întrebare: „Ţimţum a fost făcută numai pe Bhina Dalet; doar dorința „Lekabel al menat Lekabel” („a primi plăcere pentru sine”, „primirea de dragul de a primi”) a fost restricţionată (spre deosebire de „primirea de dragul de a dărui”, care apare mai târziu). De ce a dispărut lumina din toate Bhinot anterioare?
Răspuns: Primele trei Bhinot nu sunt încă numite „vase”, deoarece ele contribuie doar la formarea vasului autentic în Bhina Dalet – „primirea de dragul de a primi”. Singurul vas adevărat este Malhut; dacă nu vrea să primească, ea încetează să simtă lumina, ca și cum aceasta ar fi inexistentă în fazele de la zero la trei.
Malhut, acceptând întreaga lumină, era plină de eă. O astfel de stare absolută este numită întreagă sau rotundă, întrucât un cerc (sau, mai degrabă, o sferă, fiindcă este vorba de Malhut a Lumii Infinitului umplută cu lumină) este identică în toate părțile sale; nu există în ea „sus sau jos”, „mai bine sau mai rău”. Dacă toate dorințele sunt împlinite, nu contează mărimea lor, mare sau mică; toate primesc încântare infinită.
Numai după Ţimţum, când dispare lumina, dorințele goale încep să difere prin proprietățile şi dimensiunile lor și apropierea faţă de Creator. Ele se împart în cele de sus și cele de jos în funcție de semnificația lor, devin mai mult sau mai puțin spirituale, mai apropiate sau mai îndepărtate de Creator. Dorințele care sunt mai îndepărtate de egoism sunt considerate mai importante, cele mai apropiate de acesta fiind mai puțin importante.
După Ţimţum, au rămas „urme” în dorințele goale – Reşimot ale luminii care era în interiorul lor. Aceste cinci faze, sau cele 10 Sfirot (pentru că faza a treia, ZA, constă din șase părți) sunt numite cele „zece Sfirot rotunde” („Eser Sfirot de Igulim„) de după restricție. Ele sunt numite rotunde deoarece nu există în ele noțiunea de „sus” sau “jos”.
Întrucât totul se dezvoltă de la Creator la creatură, de la perfecțiune la imperfecțiune, dorința entităţii superioare devine întotdeauna o lege pentru cea inferioară. Prin urmare, după ce a decis să nu primească lumina pentru sine, Malhut face o restricție, care se aplică tuturor viitoarelor elemente ale creaturii.
Primirea egoistă a plăcerii ar fi imposibilă, iar dacă o parte a lui Malhut, de pildă omul, ar avea o astfel de dorință, el nu se va putea bucura de ea, alergând perpetuu după plăcere. Malhut este singura creatură. Tot ce există sunt părți ale sale.
Deși decizia de a se restricţiona a fost voluntară, ea a devenit lege în momentul în care Malhut a luat-o. Acum este interzisă primirea de dragul ei. Acum, când există o interdicție, apar noţiuni de tipul „sus-jos” în raport cu această interdicție. De aceea, primirea de dragul Creatorului se numeşte o „Kav” („linie”), care se întinde din Lumea Infinitului (Ein Sof) până la lumea noastră.
După restricţie, rotundul gol, Sfirot se umple cu lumină prin intermediul liniei.
Astfel, există trei stări ale creaturii (ale dorinței, Malhut):
- Voința de a primi creată în lumea Ein Sof, care a primit întreaga lumină. Se numește Malhut de Ein Sof (Malhut a Lumii Infinitului)
- Dorința restricţionată numită „Olam haŢimţum” – Lumea Restricțiilor, Malhut Meţumţemet (Malhut restricţionată, goală)
- Malhut de Kav – Malhut, care a hotărât să primească lumina după restricție, dar numai atât cât poate accepta de dragul Creatorului.
După restricție, Malhut decide să primească plăcere din partea Creatorului, atrăgând întreaga lumină pe care a expulzat-o anterior și calculează ce parte poate primi, nu pentru sine, ci pentru a-L mulțumi pe Creator. În primul rând, Malhut face această decizie în mintea sa (be Koah), apoi în acțiune (be Foahl.)
O astfel de interacțiune a lui Malhut cu lumina, dorința sa de a primi plăcere pentru sine și de a accepta lumina în a sa „dorință de a dărui” Creatorului, se numește „un Zivug de Haka’a Ohr be Masah” (interacțiunea dintre lumină și ecran prin impact). Malhut pune o barieră în fața luminii care vine.
Acest ecran reflectă întreaga lumină, iar Malhut calculează că poate accepta, poate, 20% din ea de dragul Creatorului și o primește în interiorul dorinței sale, dar această plăcere este îmbrăcată în intenția „pentru Creator”. Malhut simte o atât de uriaşă încântare în restul de 80% din lumină încât, dacă o acceptă, nu va fi de dragul Creatorului, aşadar decide să nu primească mai mult de 20%.
Care este diferența dintre Ţimţum și Masah? Ţimţum a avut loc urmare a deciziei autonome a lui Malhut de a înceta să se bucure de lumina infinită, adică de întreaga plăcere emanând de la Creator, care se află în ea. Masah-ul este o lege impusă de entitatea spirituală superioară în raport cu cea inferioară: chiar dacă cea inferioară vrea să primească, cea superioară nu o va permite.
Ce este un Zivug de Haka’a? Dorind să dăruiască ființelor create, entitatea spirituală superioară creează o „dorință de a primi” lumina în cea inferioară. Cea inferioară dorește să fie ca și ce superioară, aşadar decide să nu accepte lumina. Drept urmare, ele se contrazic reciproc, ceea ce are ca rezultat impactul lor (Haka’a).
Entităţile superioare și inferioare sunt întotdeauna Creatorul și creatura, deoarece fiecare nivel superior, Sfira, Parţuf, lume sau suflet reprezintă un părinte, o sursă din care cea inferioară provine și primește lumina. Mai mult, cea inferioară poate atinge doar nivelul de deasupra sa. Deci, cea superioară este întotdeauna percepută de cea inferioară ca fiind Creatorul.
Din cauza acestui conflict, când fiecare vrea să dăruiască și nu să primească, are loc un impact (Haka’a). Ambele ajung la un acord printr-un Zivug (cuplare): cea inferioară primește lumina întrucât cea superioară doreşte astfel, dar numai în măsura în care poate accepta cu intenția de a dărui. Un Zivug este posibil numai dacă este precedat de un impact (Haka’a), o contradicție.
Întregul proces al unui Zivug de Haka’a are loc în partea de creație care precede acţiunea. O atare înţelegere şi luare a deciziei (be Koah) se numește Roş (cap) sau Şoreş (rădăcină). Apoi urmează acțiunea (be Foahl); aceasta se numește Guf (corp).
Roş-ul, estimarea preliminară a acțiunii, este necesar pentru că există dorințe care nu sunt înzestrate cu o intenție altruistă, prin urmare, Malhut este obligată să facă o estimare (numită Roş) înainte să primească lumina în Guf.
Asadar, se spune: „Nu au existat nici Roș, nici Sof înainte să fi existat creatura.” Primirea nu era interzisă în lumea Ein Sof, aşadar Malhut primea fără limitare sau vreo estimare prealabilă. Cu toate acestea, de îndată ce Malhut a luat decizia de a primi doar de dragul Creatorului, a apărut nevoia de a se opune propriei sale decizii; Sof-ul a fost definit, iar Roş-ul (be Koach) și Guf-ul (be Foahl) au fost separate.
Cele 20% din lumina primită de Malhut poartă numele de Toh, adică locul unde se răspândește lumina în interiorul dorinței. O dorință este alcătuită din Roş, Toh și Sof. Roş-ul se termină în Peh (gură). Lumina este primită într-un spațiu de la Peh la Tabur. Această parte a dorinței este numită Toh. Malhut de Toh, care a primit 20% din lumină, se află la Tabur. Ea restricționează şi primirea în dorințele goale a restului de 80% din lumină. Lumina care ar trebui să umple aceste dorințe ale Sof-ului rămâne în afară și se numește „Ohr Makif” („Lumina Înconjurătoare”).
Când vasul este umplut cu 20% din lumină de la Peh la Tabur, restul de 80% din lumină (Ohr Makif) lovește ecranul, poziționat la Tabur. Asta îi spune lui Malhut că este greșit, întrucât nu poate îndeplini scopul creației în acest fel. Dacă rămâne la același nivel, acesta nu va putea niciodată să primească mai mult de 20% din lumină. Din moment ce Malhut nu poate accepta mai mult decât aceste 20%, și nici nu poate rămâne umplută doar cu 20% (văzând acum că această stare este departe de a fi perfectă), ea decide să nu mai primească de loc lumina.
Conflictul de opinii a lui Malhut, care a decis să primească doar 20% din lumină și Lumina Înconjurătoare, se numește Bituş între Ohr Makif şi Ohr Pnimi sau Bituş între Ohr Makif şi Masah-ul din Tabur.
Fiecare extindere a luminii constă în umplerea tuturor celor cinci părți ale lui Malhut. Chiar dacă Malhut este umplută cu 20%, înseamnă că fiecare din cele cinci părți ale acesteia primește 20%. Prin urmare, atunci când Malhut decide să expulzeze lumina primită, o face sistematic.
După restricție, Malhut decide să primească 20% din lumina pe care o avea în starea de umplere completă. Acea stare a lăsat Reşimot în Malhut și ea face un Zivug pe acestea.
Masah-ul își pierde treptat Aviut: mai întâi, Bhina Dalet de Dalet, apoi Gimel de Dalet și așa mai departe, până când ajunge la Peh de Roş, unde a apărut Masah-ul din Guf. Pe măsură ce se ridică, Masah-ul folosește o Aviut (grosieritate) din ce în ce mai mică și, în consecinţă, primește o lumină mai slabă de dragul dăruirii. Fiind la nivelul lui Bhina Dalet, Masah-ul poate primi lumina Yehida, la nivelul lui Bhina Gimel – lumina Haya, la nivelul lui Bhina Bet – lumina Neşama, la nivelul lui Bhina Alef – lumina Ruah. Bhina Şoreş îi livrează lumina Nefeş de dragul dăruirii, până când devine complet incapabilă să primească lumina de dragul dăruirii.
Se pune întrebares: „Ce a câștigat Ohr Makif prin forțarea creaturii să împlinească Scopul Creației și să primească din ce în ce mai multă lumină? La prima vedere, ceea ce se întâmplă este contrar cu ceea ce doreşte Ohr Makif: Masah-ul încetează complet să primească lumina iar vasul pierde luminescenţa pe care o avea „.
Răspuns: Nu exista nici o şansă de a primi mai multă lumină înainte de Bituş. Acum că Bhina Dalet a dispărut, vasul poate primi mai multă, adică în Bhina Gimel. Când Bhina Gimel se pierde, primește lumină în Bhina Bet și așa mai departe. Noi vase au fost create cu ajutorul Bituş-ului. Deci, care este câștigul, dacă de fiecare dată creația primește din ce în ce mai puțin? Există o regulă: nimic nu dispare vreodată în lumea spirituală. Cu alte cuvinte, ceea ce a fost revelat rămâne; dar nu poate furniza plăcere. Numai atunci când întreaga muncă este terminată, toate luminile vor fi revelate simultan. Acesta va fi câștigul final.
Există o istorioară despre doi bărbați care erau prieteni pe vremea când erau tineri. Apoi căile lor s-au despărțit. Unul a devenit rege, celălalt cerșetor. Au trecut mulți ani, până când într-o zi cerșetorul a aflat că prietenul său a devenit rege. El a decis să meargă în țara în care conducea prietenul său și să-i ceară ajutor. Când s-au întâlnit, el i-a spus împăratului despre suferința lui. Povestea a atins inima regelui și acesta i-a dat cerșetorului o scrisoare către trezorierul său. Scrisoarea i-a permis cerșetorului să petreacă două ore în interiorul trezoreriei și să ia cât de mulți bani putea lua în acel interval de timp.
După ce a primit permisiunea trezorierului, cerșetorul a început să umple paharul pe care îl folosea pentru a aduna pomana cu monede de aur. Când paharul a fost plin, el a dat să iasă din încăpere, strălucind de fericire. Când s-a apropiat de ușă, însă, un gardian i-a smuls paharul din mâini și a aruncat conținutul acestuia pe podea. Cerşetorul a izbucnit în plâns, dar gardianul i-a spus: „Ia-ți paharul, întoarce-te și umple-l din nou”. Cerșetorul a făcut cum i s-a spus, dar când a venit la ușă, gardianul i-a golit încă o dată paharul.
Și așa a continuat până când au trecut cele două ore. Când cerșetorul a venit ultima oară la ușă cu paharul plin în mâinile sale, a început să-l implore pe gardian să-l lase să păstreze ultimul pahar, întrucât timpul se epuizase. Gardianul i-a spus că putea să păstreze nu numai ultimul pahar cu bani, ci și toate monedele care erau împrăștiate pe podea.
Din poveste, putem concluziona că de fiecare dată când primim lumină de dragul Creatorului, aceasta rămâne. Cu toate acestea, chiar dacă este aşa, nu există dorința de a accepta mai mult, întrucât este imposibil să-ţi creşti intenția pentru Creator și să primeşti o porțiune mai mare decât cea dinainte. Prin urmare, nivelul anterior trebuie să dispară, astfel încât fiecare nivel consecutiv să permită corectarea vaselor, până când acestea sunt complet corectate și toate luminile strălucesc simultan în ele.
Să explicăm din nou noțiunea de Masah. Prima răspândire a luminii de la Peh în jos este numită Ta’amim. Pe măsură ce Masah-ul devine mai slab, în acest proces apar noi niveluri. Toate aceste niveluri se numesc Nekudot. Învăţătorul meu spunea că au fost create noi vase cu ajutorul Bituş-ului. Acest lucru a permis primirea de noi porțiuni de lumină. Atâta timp cât lumina strălucește în interiorul vasului, acesta nu are nicio nevoie sau „dorinţă de a primi” lumina. Prin urmare, atât lumina cât și vasul sunt identice. Totuşi, după expulzarea luminii, acestea (lumina și vasul) pot fi definite distinct.
Nivelurile care apar în timpul slăbirii Masah-ului se numesc Nekudot (a se înțelege Nekudat Ţimţum). Ce este asta? Lui Malhut fără lumină i se spune punctul negru. Când interdicția privind primirea egoistă este în vigoare, intră întunericul. Punctul lui Ţimţum începe să acționeze în locul în care apare „dorința de a primi” pentru sine. În exemplul nostru, atunci când Masah-ul pierde Bhina Dalet, se aplică interdicția de primire egoistă, iar punctul lui Ţimţum intră în acțiune. Apoi, acest proces se extinde la Bhina Gimel și așa mai departe.
Acum, să clarificăm diferența dintre Roş, Toh și Sof. Roş-ul este Bhina be Koach; nu există nici o primire autentică în ea. Două părți se extind din Roş: una dintre ele poate accepta lumina Hohma, Ohr Pnimi, lumina Gândului Creaţiei. O altă parte este dorința de a primi pentru sine, care nu poate fi folosită de vas, așa încât se formează acolo Sof-ul (sfârșitul primirii). El poartă numele de 10 Sfirot ale Sof-ului. Distincția principală între Toh și Sof constă în faptul că Toh-ul este umplut cu lumina Hohma, în timp ce Sof-ul conţine lumina Hassadim cu luminescența lui Hohma.
Lumina Hohma straluceste asupra vaselor de primire şi depinde de nivelul grosierităţii (Aviut) acestora. Lumina Hohma se întinde de sus în jos, astfel încât noțiunile „Aroch” (lung) și „Kaţar” (scurt) îi sunt inerente.
Lumina Hassadim nu se extinde din cauza grosierităţii (Aviut) și nu depinde de ea; prin urmare, noțiunile care exprimă lățimea („dreapta” și „stânga”) se aplică aici. Aceasta indică o luminescență la același nivel, indiferent de dimensiunea lui Aviut.
Am discutat până acum doar despre primul Parţuf al lumii AK numit Galgalta sau Parţuf Pnimi de AK. Fiecare lume are așa-numitul Parţuf Pnimi, care este îmbrăcat în patru „veşminte”. Să facem lucrurile clare în cazul lumii AK. Parţuf-ul Galgalta constă dintr-un HaVaYaH complet (numele Creatorului – „Yud–Hey–Vav–Hey„).
Un nivel independent apare din fiecare literă a lui HaVaYaH. Roş-ul nu poate fi dobândit; el se numește Keter sau Koţo Shel Yud (punctul lui Yud). Partea de la Peh la Hazeh se numește Yud. Cel de-al doilea Parţuf al lumii AK numit AB apare pe acest nivel și îl îmbracă. Partea de la Hazeh în jos este numită primul Hey. Acesta este al treilea Parţuf al lumii AK. Se numește SAG sau Bina. Atât AB, cât și SAG îmbracă deasupra Tabur-ului și constituie literele Yud–Hey.
Literele Vav–Hey din HaVaYaH sunt situate sub Tabur. Vav ia treimea superioară a lui Neţah–Hod-Yesod, numită MA, din care ulterior apare lumea Nikudim. Ultima literă Hey ia cele două treimi inferioare ale lui Neţah–Hod–Yesod. Parţuf-ul BON sau Malhut apar din ea. Mai târziu, lumea Aţilut, folosind Aviut Şoreş, ajunge să fie acolo.
Când lumina a dispărut din Galgalta, au rămas Reşimot în vasele goale. Reşimo este o dorință fierbinte pentru ceva care a fost disponibil în trecut. Reşimo constă din două părți: lumina pură transparentă și lumină mai grosieră. Reşimo a luminii transparente este lăsată de Ohr Yaşar (Lumina Directă), în timp ce Ohr Hozer (Lumina Reflectată) lasă o Reşimo mai grosieră. Ambele se amestecă și sunt îmbrăcate de o Ohr Hozer comună, care joacă rolul unui vas.
Atunci când lumina strălucește asupra vasului, este imposibil să fie separate una de cealaltă, ambele îndeplinind aceeași sarcină. Pot fi comparate cu alimentele și apetitul. Ambele participă la un singur proces. Dacă există un apetit fără hrană, mâncarea devine imposibilă. Același lucru este valabil atunci când există hrană fără apetit.
De îndată ce lumina dispare din Parţuf, apare noțiunea de „vas”. Ohr Hozer joacă acel rol. Această noțiune se referă de asemenea la Reşimot. Atunci când atât lumina transparentă cât și cea grosieră sunt combinate împreună, ele poartă numele de „lumină”. Când Ohr Yaşar dispare din Reşimo, lumina grosieră primește numele de Niţuţin. Lumina care dispare strălucește de departe.
Acum vom descoperi semnificația lui Şoreş a vasului și cea a lui Şoreş a luminii. Există o regulă care afirmă că: toate lumile apar ca „un sigiliu și amprenta lui”. Lumile se dezvoltă într-o ordine descendentă, care corespunde fără îndoială tuturor particularităților apărute inițial.
Vasele s-au manifestat mai întâi în Parţuf-ul Galgalta; aşadar acesta se numește Şoreş a vaselor. Atâta timp cât lumina strălucește în interiorul vaselor, nu există nicio posibilitate de a face diferența între vase și lumini. Vasele se manifestă mai întâi după expulzarea luminii și își păstrează Reşimot. Prin urmare, Kli-ul Keter păstrează Reşimo a luminii lui Keter. Kli-ul Hohma păstrează Reşimo a luminii Hohma. Fiecare lumină intră în vasul cel mai pur, care este Keter, numită Şoreş a vaselor.
Acum ce sunt Tagin și Otiot? Reşimo a lui Ta’amim din Ta’amim este numită Tagin. Reşimo a lui Nekudot este numită Otiot (litere).
Când lumina iese din Parţuf-ul Galgalta, rămân două tipuri de Reşimot. Reşimo a luminii Keter, care se afla în interiorul vaselor, se numește Dalet de Hitlabşut. Ultimul grad al puterii Masah-ului (Dalet) se pierde și acum rămâne numai Bhina Gimel de Aviut. Hitlabşut este Reşimo din Ta’amim; Aviut este Reşimo din Nekudot.
Pe măsură ce Masah-ul din Parţuf-ul Galgalta slăbeşte și se ridică la Masah-ul din Roş, în Roş au loc două Zivugim: unul pe Dalet de Hitlabşut, celălalt pe Gimel de Aviut de Ohr Hohma. Astfel s-a născut Parţuf-ul AB. Dalet de Hitlabşut strălucește numai în Roș-ul nivelului, împiedicând extinderea luminii în Guf. Gimel de Aviut determină extinderea luminii în Guf-ul Parţuf-ului, adică în vase și în Otiot.
Întrucât Masah-ul Parţuf-ului AB pierde ultimul grad de Aviut Gimel, rămân doar Aviut Bet și Hitlabşut Gimel. Dupa două Zivugim pe aceste Bhinot, apare Parţuf-ul SAG. Nekudot de SAG este Bhina Hassadim; prin urmare, ei se pot răspândi sub Tabur-ul lui Galgalta. Indiferent de Aviut Dalet de sub Tabur (vasele de primire), Nekudot de SAG continuă să vrea să dăruiască și nu sunt interesați să primească lumina.
Fără a avea Masah pe Bhina Dalet și ştiind de „dorința de a primi” prezentă acolo, Nekudot de SAG și-au dorit lumina pentru ei înșiși. Cu toate acestea, Ţimţum este impusă pe “dorința de a primi”, astfel încât lumina dispare instantaneu. Cum de au vrut deodată Nekudot de SAG (vasele de dăruire) să primească lumina pentru sine? Gar de Bina nu a vrut să primească. Doar Zat de Bina ar fi trebuit să aducă Ohr Hohma pentru a o transmite către ZA. Prin urmare, restricția a avut loc numai în Zat de Bina, adică în vasele AHP care au depășit limitele nivelului. Acesta este Ţimţum Bet (TB). Gar de Bina, adică Galgalta ve Eynaim (GE), nu au fuzionat cu Bhina Dalet. Între timp, acest loc se numește Aţilut.
Când Masah-ul Parţuf-ului SAG a început să se ridice la Peh de Roş, în Roş au avut loc următoarele evenimente: un Zivug pe Reşimot din Ta’amim ale lui SAG, care nu au coborât sub Tabur și pe care a apărut Parţuf-ul MA Elion. Un Zivug pe Reşimot ale lui SAG, care a făcut Ţimţum și a fuzionat cu Bhina Dalet sub Tabur. Parţuf-ul MA, numit lumea Nikudim, a apărut pe ele. Acest Zivug a fost făcut pe jumătate din Alef de Aviut și Bet de Hitlabşut cu informațiile privind TB.
Există două Raşim în lumea Nikudim: unul este Keter – Bet de Hitlabşut; celălalt este Aba ve Ima – Alef de Aviut. Întrucât Bet de Hitlabşut nu poate atrage lumina datorită lipsei dorinţei, trebuie să lucreze impreuna cu Aviut. Am învăţat că „VAK de Bina” este Bhina „Hafeţ Hesed„; cu ajutorul său, acest nivel nu are nevoie de lumina Hohma. Această lumină este numită și „Tikun Kavim” (corecţia liniilor).
Știm că în lumea Nikudim „Tikun Kavim” straluceste numai în Roş, deoarece Hitlabşut nu poate extinde lumina în Guf. În Guf era doar o luminescență, așa că starea de Katnut nu a adus nici o satisfacție vaselor. Cu toate acestea, de îndată ce a venit lumina în starea de Gadlut, s-au spart chiar și vasele de dăruire.
Numai după ce vasele se sparg, ia fiinţă o dorință autonomă numită „creatura” și începe să-şi caute calea spre sursa ei. Prin urmare, nu există nicio acțiune în Univers, de la început până la sfârșit, care să nu aducă creația mai aproape de scopul său – umplerea veşnică, perfectă și infinită cu Lumina Supremă.
(înapoi la pagina SURSE TEXTE RABASH – click)