AGENDA ADUNĂRII – 2

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Agenda Adunării – 2

Articolul Nr.17, 1985-86

În Masechet Berachot (p 32), înţelepţii noştri au scris, “ Rabbi Shamlai spune, ‘Cineva trebuie întotdeauna să Îl preamărească pe Creator şi apoi să se roage.’ De unde avem aceasta? De la Moise, așa cum este scris ‘Şi m-am rugat.’ “Baal HaSulam interpretează aceasta că atunci când cineva doreşte să ceară un favor de la altcineva, el trebuie să ştie, a) dacă acela are ceea ce el îi cere, pentru că dacă nu îl are, nu are niciun rost cererea, şi b) dacă acela are o inimă mărinimoasă. Aceasta este astfel pentru că respectivul poate avea ceea ce el cere, dar nu şi inima bună care îi permite să-i dea.

De aceea, întâi trebuie să se roage Creatorului, însemnând credinţa că Creatorul are tot ceea ce cineva cere şi că Creatorul este milos şi îndeplineşte fiecăruia dorinţa sa pentru ce e mai bun.

Se dovedeşte că atunci când prietenii se adună într-un loc, adunarea e în mod special pentru un scop, deoarece când unul alocă o parte din timpul său – pe care l-ar fi folosit pentru propriile sale nevoi, renunțând la angajamentele sale, şi luând parte în adunare –  el doreşte să obțină ceva. De aceea, e important să încerce ca atunci când fiecare dintre prieteni se duce acasă, ar trebui să vadă cu ce a venit la adunare, şi ce a obţinut acum când se duce acasă.

Uneori, pe parcursul adunării prietenilor, toţi se simt bine în timpul întâlnirii. În acel timp nu sunt preocupaţi să se gândească cu ce posesiuni se vor duce acasă, însemnând ce am în mâna mea, ceea ce am obţinut la adunarea prietenilor şi nu am avut înainte să vin în societate. Şi apoi el vede că nu are nimic.

Aceasta este similar cu ce e scris (Deuteronom 23:25 ) “ Când vii în podgoria prietenului, poţi mânca struguri până ţi-ai satisfăcut sufletul, dar nu pune nimic în vasele tale.” Ar trebui să o interpretăm că atunci când prietenii se adună, aceasta se numeşte “ Podgoria prietenilor tăi,” când staţi şi mâncaţi şi beţi împreună, vorbind despre una şi alta, şi corpul se desfată în timpul desfăşurării. Asta e similar cu, “Poţi mânca struguri până când ţi-ai îndăstulat sufletul.”

Dar când vă duceţi acasă şi doriţi să vedeţi ce aveţi în Kelim [vasele] voastre, să luaţi ceva acasă şi pentru traiul vostru, când părăsim adunarea şi dorim să examinăm ce avem în vasele noastre după toată petrecerea, noi vedem că, “Dar nu pune nimic în vasele tale.” Cu alte cuvinte, nu este nimic în Kelim cu care să înviorezi sufletul după adunare.

Cu toate acestea, când cineva se străduieşte, el ar trebui să fie sigur că aceasta nu este fără recompensă. Este precum spunem în rugăciune, “Şi a venit la Sion,” Ca nu cumva să ne atingem în van.” Mai degrabă, când cineva merge la o adunare, el ar trebui să obţină hrană acolo astfel încât atunci când se întoarce acasă el va fi capabil să vadă dacă are ceva să pună în Kelim. Apoi el va avea hrană să se hrănescă pe sine până la următoarea întâlnire. Până la acel timp, el va avea din ce a fost preparat, însemnând din ce el a obţinut pe parcursul adunării prietenilor.

De aceea, la început oricine trebuie să preamărească importanţa întâlnirii, şi apoi să vadă ce să obţină din acea activitate. Este precum înţelepţii noştri au spus, “Unul trebuie întotdeauna să Îl preamărească pe Creator, şi apoi să se roage.” Cu alte cuvinte, începutul adunării, însemnând începutul discuţiilor, care sunt începutul asamblării, ar trebui să fie despre glorificarea societaţii. Fiecare trebuie să încerce să furnizeze răspunsuri şi explicaţii pentru meritul şi importanţa lor. Nu ar trebui să vorbească decât despre preamărirea societăţii.

În final, preamărirea ar trebui să fie dezvăluită de toţi prietenii. Apoi ei ar trebui să spună, “Acum noi am trecut prin Stadiul Unu al adunării prietenilor iar Stadiul Doi începe.” Apoi fiecare ar trebui să îşi fixeze mintea la acţiunile pe care le putem lua astfel încât fiecare să fie capabil să dobândească dragostea prietenilor, ce poate face fiecare persoană să obţină dragoste în inima sa pentru fiecare din societate.

Şi odată ce Stadiul Doi este complet – sugestii referitoare la ce poate fi făcut în favoarea societăţii – Stadiul Trei începe. Acesta priveşte să ne pese de deciziile prietenilor despre ce ar trebui făcut.

Şi cu privire la lauda societăţii, în Matan Tora (Dăruirea Torei ), p 137, el introduce problematica iubirii prietenilor, care prin unirea cu prietenii el poate obţine măreţia Creatorului. Întreaga lume este scufundată în dragoste de sine, şi el doreşte să meargă pe calea dăruirii. Dar aceasta este împotriva viziunii generale pentru că aceasta este natura cu care ne naştem potrivit scopului creaţiei, care este, aşa cum a fost spus, “Voinţa Lui de a face bine creaturilor Sale.”

Şi toată puterea noastră de a rezista, să acţionăm contrar – aceasta nu doar că noi nu vrem să primim pentru noi înşine, ci mai degrabă noi vrem să dăruim, ceea ce se consideră că toate acţiunile noastre vor fi doar pentru a dărui mulţumire asupra Creatorului – este pentru că este în natura dăruirii ca atunci când cineva dăruieşte unei persoane importante el se bucură de aceasta. Se dovedeşte că fără plăcere cineva nu poate face nimic pentru că este împotriva naturii.

Oricum ar fi, noi putem înlocui plăcerea. Aceasta înseamnă că în loc să primim plăcere dintr-un act de recepţie, noi vom primi plăcere dintr-un act de dăruire. Aceasta se numeşte “ echivalenţa de formă. “ Ar trebui să spunem că aşa cum Creatorul se bucură dăruind creaturilor, noi ar trebui, de asemenea, să ne bucurăm dăruind Creatorului.

Altfel, însemnând că dacă noi nu avem nicio bucurie ori plăcere în timp ce dăruim Creatorului, noi dezonorăm echivalenţa de formă. Este precum au spus înţelepţii noştri, “Nu a fost o bucurie în fața Lui, precum în ziua în care cerul şi pământul au fost create.” Nu a fost o bucurie înaintea Creatorului, din ziua în care lumea a fost creată, precum bucuria cu care El se va desfăta cu cei drepţi în viitor (Zoharul, 1, 115).

De aceea, dacă noi nu avem nicio bucurie în timp ce păstrăm poruncile Creatorului, atunci dacă cineva aspiră pentru dăruire, nu este considerată echivalenţă de formă pentru că cineva poate fi bucuros doar unde este plăcere. Se dovedeşte că dacă el nu ar fi avut nicio încântare sau plăcere în a dărui Creatorului, încă nu este privit ca echivalenţă de formă, aceea că el are spaţiu să primească abundenţa superioară, de vreme ce încă îi lipseşte plăcerea pe care Creatorul o are în timp ce dăruieşte creaturilor.

Urmează că întreaga bază pe care noi putem primi încântare şi plăcere, şi de care ne este permis nouă să ne bucurăm – şi care este forţată – este să ne bucurăm de un act de dăruire. De aceea, există un punct pe care ar trebui să îl lucrăm –  aprecierea spiritualităţii. Aceasta este exprimată în concentrarea atenţiei spre cine mă întorc, cu cine vorbesc, ale cui porunci le ţin, şi ale cui legi le învăţ, însemnând în căutarea sfatului cu privire la cum să apreciez pe Dăruitorul Torei.

Şi până ca cineva să obţină ceva iluminare de deasupra prin el însuşi, el ar trebui să caute oameni cu aceleaşi gânduri care, de asemenea, caută să amplifice importanţa oricărui contact cu Creatorul prin orice modalitate. Şi când mulţi oameni îl sustin, fiecare poate primi asistenţă de la prietenul său.

Ar trebui să ştim accea că “ Doi este cel mai mic plural.” Aceasta înseamnă că dacă doi prieteni stau împreună şi examinează cum să consolideze importanţa Creatorului, ei deja au puterea să primească intensificarea măreţiei Creatorului în forma trezirii de jos. Şi pentru acest act, urmează trezirea de sus, şi ei încep să aibă ceva senzaţie a măreţiei Creatorului.

Potrivit cu ce este scris, “În mulţimea oamenilor se află gloria Regelui,” urmează că, cu cât mai mare e numărul colectivului cu atât mai eficientă este puterea colectivului. Cu alte cuvinte, ei produc o atmosferă mai puternică a măreţiei şi importanţei Creatorului. La acel timp, corpul fiecărei persoane simte că primeşte orice doreşte să facă pentru sfinţenie – însemnând să dăruiască asupra Creatorului – precum  o mare şansă cu care a fost privilegiat să fie printre oameni care au fost recompensaţi cu slujirea Regelui. La acel timp, orice lucru mărunt pe care îl face, îl copleşeşte cu bucurie şi plăcere că acum are ceva cu care să servească Regelui.

În măsura în care societatea priveşte măreţia Creatorului cu gândurile lor pe parcursul adunării, fiecare potrivit gradului său, crează importanţa Creatorului în sine. De aceea, el umblă întreaga zi în lumea încântării şi a bucuriei, însemnând că el se bucură de orice lucru mărunt pe care îl face privitor la munca Creatorului. Aceasta este astfel pentru că dacă îşi aminteşte că ar trebui să contemple spiritualitatea pentru un minut măcar, el imediat spune “Sunt deja recunoscător şi preamăresc şi glorifică pe Creator,” deoarece el crede că acum Creatorul l-a chemat şi doreşte să vorbească cu el.

Și când o persoană își imaginează că Regele o cheamă și îi spune că vrea să se joace cu ea, ce bucurie va experimenta ea atunci, și ce spirit ridicat va avea? Cu siguranță în acea stare elevată ea nu va avea niciun fel de gânduri mărunte. Ea ar fi puțin jenată pentru că nu cunoaște manierele si legile regelui- cum să se comporte când regele vorbește cu ea.

Dar ea consideră ceea ce știe cum să facă pentru Rege, ca un mare noroc, din moment ce, cu toate acestea, ea știe ceva reguli prin care să respecte poruncile Regelui, pe care le-a învățat la școală când era tânără. Iar acum că a crescut și dorește să servească Regele, cu siguranță îi va lipsi cunoașterea despre legile Regelui.

Se dovedește, că îngrijorarea sa este aceea că nu știe ce anume îi aduce mai multă plăcere Regelui, care act sau care intenție.

Și mai mult de atât, ea trăiește într-o lume care este în totalitate bună. În timp ce se adună pentru întâlnire, acesta este lucrul la care societatea ar trebui să se gândească, și să vorbească despre măreția societății, după cum este scris, „Cineva ar trebui întotdeauna să preamărească Creatorul și apoi să se roage.”

Este la fel cu societatea. Când dorim să cerem ceva de la societate, iar aceasta se numește „a se ruga,” noi trebuie întâi să stabilim meritul societății, și apoi să ne „rugăm,” însemnând să cerem de la societate ceea ce ne dorim de la ea.

De aceea, la început, noi trebuie să vedem ce are societatea, ce posesiuni au, pe care noi le putem primi de la ei prin a ne lega cu ei. Poate noi nu avem nevoie de posesiunile pe care societatea le are, ci mai mult, ne îndepărtăm cât de departe posibil.

În mod corespunzător, când cineva vine la adunarea prietenilor, ar trebui să verifice întotdeauna, dacă prietenii au sau nu au scopul după care el tânjește, și anume că fiecare dintre ei câtuși de puțin din acel scop.

Și el crede că prin a se conecta toți împreună pentru scop, fiecare va avea propria sa parte, cât si partea întregii societăți.

Se dovedește că fiecare membru al societății va avea aceeași putere ca întreaga societate laolaltă.

Fiecare ar trebui să ia în serios scopul adunării – că ar trebui să trezescă o senzație ulterior adunării prietenilor, că fiecare are ceva în mâinile sale, pe care îl poate pune în vasele sale, și că nu este în forma „Dar nu pune deloc în vasele tale.”  Fiecare ar trebui să ia în considerare faptul că dacă nu acordă atenție pe parcursul adunării, nu doar că el însuși are de pierdut, dar , de asemenea, corupe întreaga societate.

Este similar cu ce e scris în Midrash (Vayikra Rabba, Capitol 4): “Două persoane au intrat într-o barcă. Una dintre ele a început să facă o gaură în barcă chiar sub ea. Cealaltă persoană i-a spus, “De ce găurești? Iar ea, i-a răspuns, „De ce îți pasă; fac gaură sub mine, nu sub tine?” Și ea i-a răspuns, Prostule! „Amândoi ne vom scufunda împreună cu barca!”

Abia după ce ei au vorbit despre importanța și necesitatea societății, acolo începe ordinea corecției – cum și cu ce putem reîntări societatea pentru a deveni un singur bloc, după cum este scris, „Și acolo Israel a așezat tabăra înaintea muntelui” (Exod 19), și a fost explicat, „ca un singur om cu o singură inimă.” Ordinea ar trebui să fie ca oricine are o sugestie care poate îmbunătății dragostea de prieteni, ar trebui discutat, dar trebuie să fie acceptată de toți prietenii, astfel încât să nu existe constrângere aici.

Până aici noi am discutat despre conexiunea dintre om și om, care este menită să ne aducă la conexiunea dintre om și Dumnezeu, după cum este scris în Matan Tora (Dăruirea Torei), p 137. Urmează că, pe măsură ce ei vorbesc despre importanța dragostei de prieteni, și că întreaga sa importanță este aceea că ne conduce la dragostea de Creator, ei ar trebui, de asemenea, să se gândească că dragostea de prieteni ar trebui să ne aducă importanța dragostei de Creator.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

error: Content is protected !!